Nava vieţii

Nava vieţii, nava vieţii
Mi s-a frânt.
Am avut catarg prea tânăr,
A fost vânt -
Nu-mi zâmbeşte de departe
Nici un far,
Vânturile tot mai aspre-mi par.
Şi răcneşte marea vieţii,
Valurile mii...
Dimineaţă a credinţii
Nu mai vii?...

poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava vieţii

Din câte am aflat eu
Pare a fi un OZN-eu.

distih de David Boia (17 mai 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eroul vieţii mele

De-a-lungul vieţii mele
am trecut prin vremuri grele.
Necazuri multe am primit
dar am luptat şi-am reuşit.
N-a fost nevoie să mă plâng
nici la lună, nici la stele.
M-am zbătut ca să înving.
Sunt eroul vieţii mele.
Aşadar,
Când în viaţă dai de greu
şi ce-înduri te oboseşte,
Tu ascultă sfatul meu:
în loc să te plângi, ZÂMBEŞTE!

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe comanda navei, la cârmă

Pe comanda navei, la cârmă,
Un timonier tânăr urmăreşte atent cursul navei.

Prin ceaţă, se-aud de pe coastă sunete tânguitoare,
Un clopot pentru marinari – dangăte prevenitoare legănate de valuri.

Tu lansezi binevoitor, clopot, semnale despre recifurile marine,
Sunând, sunând pentru a avertiza navele de pericolul eşuării.

De veghe timonierul ţine seamă de alerta sonoră,
Prova se abate-n vânt, vasul se îndepărtează cu vele gri vibrând,
Frumoasa şi nobila navă cu preţiosul ei caric se îndepărtează,
elegantă, în siguranţă.

Dar, o, nava, nava nemuritoare! O navă la bordul navei!
Nava trupului, nava sufletului, navigând, navigând, navigând.

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

SOS de pe Nava "România"

Nu e nici o perspectivă,
I-a cuprins pe toţi deruta,
Nava este în derivă,
Echipaju-i dus cu pluta!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache (14 august 2012)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily Dickinson

NU a frecventat cenaclurile,
NU a frecventat restaurantul scriitorilor,
NU a fost boemă,
NU s-a îmbătat decât cu eternitate.

NU s-a angajat în nici o polemică, deşi şi-a detestat contemporanii,
NU a făcut nici un gest zgomotos care să atragă privirile,
NU a făcut parte din nici o gaşcă,
NU a fost membră de partid,
NU a cunoscut servituţile şi compromisurile "vieţii literare".

NU a asaltat redacţiile,
NU a fost cunoscută ca poetă, deşi scria intens şi continuu,
NU a publicat nimic în timpul vieţii,
NU a înţeles poezia ca pe o competiţie,
NU a trăit din scris, ci prin scris.

NU a vrut să vadă pe nimeni în ultima parte a vieţii,
NU a mai ieşit din casă, deşi era validă,
NU a avut biografie, şi-a ars (la timp!) corespondenţa,
NU şi-a ars însă sutele de poeme.

NU a avut soţ,
NU a avut copii,
NU a avut amanţi,
NU a iubit
decât scriitorii
din bibliotecă.

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile vieţii

Ai bătut la poarta sufletului meu,
Ţi-am deschis, nici n-a fost încuiată,
Mi-ai turnat în pieptu-mi aripe de zmeu
Şi-ai pansat inima -mi junghiată.

Ne-am rotit în micul nostru univers,
Am gustat din bunurile vieţii,
Albe clipe, vise stau pitite-n vers
Sau ascunse-n drumurile ceţii.

Stăm alături încă şi privim în gol:
Soare, nori, pământ, oceane, gânduri,
În etern se leagănă oniric stol,
"Înşirându-se" în rânduri, rânduri...

Valurile vieţii-s pulbere în vânt,
Au secat izvoarele de vise,
Gânduri şi dorinţe nu mai iau avânt,
Zăbrelite-s uşile închise.

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traversând un timp amar şi o distanţă amară

Neştiută de tine, păşesc pe ţărmul înnegurat şi rece.
Palele de vânt tăioase, volbura saramurii muşcătoare
Ar putea-îngheţa, opri sau priponi valurile războinice,
Dar tu nu poţi şti, o, inima mea mereu neştiutoare,
Că eu căutam, reflectate-n albastrul profunzimilor marine
Al acestei mări, câteva irizări din acei ochi dragi mie;
Credeam că valurile-mi vor cânta, vesel, despre tine,
Dar iată tot ce privirea mea flămândă poate-acum descrie:

I

Departe, pe mare,-o velă se-aţine
În bătaia unui proaspăt vânt,
Înclinându-se-n faţa furtunii care vine
Şi care la orizont îşi ia acum avânt,

II

Planând ca o pasăre-împinsă de rafale
Spre valurile saline cu spumă spulberată,
Cu creastă-naltă, zveltă şi învoaltă.
Bruma şi chiciura atârnă reci cristale

III

Pe pânze, pe vergă şi pe catarg,
Până când sclipind ca o nestemată
Nava se pierde dincolo de far, în larg,
Scăpătând sub geana zării, înclinată.

IV

Pierdută privirii mele gânditoare,
Nu-mi mai rămâne nimic mie,
În afară de nopţile care vin, amare,
Şi marea-învolburată şi pustie.

poezie de Emily Pauline Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nave

Cum stau lângă cruce pe piscul solitar, ţărmului avanpost,
Admirând maiestuoasa regină a lumii noastre, marea,
În penumbra-ntunecată a muntelui o navă stă la adăpost,
Iar alta navighează tăindu-şi cu prova-n talazuri cărarea:

Una se-avântă cu aripi albe-ntr-o cursă de mare-anvergură,
Cu flamura şi velele vibrând extatic deasupra undelor marine;
Alta, la umbră, cu pânzele strânse,-i legată de-o gemandură –
Nava care m-aşteaptă pe mine.

Dar, iată! Eu îi pot vedea Porţii coloanele sclipitoare
În zarea luminoasă unde norii întunecaţi se sparg
Şi-aud dinspre nava care-abandonează golful, în depărtare,
Cântecul voios al marinarilor la gabie, sus pe catarg.

Iar acum, mă gândesc la urmele radiante care-au adus
Consolare pe Marea Galileii bătută de furtuni haine –
Şi-aştept semnalul sifleei pentru-mbarcare, la apus,
Pe nava care m-aşteaptă pe mine.

*15 August – Sf. Maria – Ziua Marinei Române

poezie de Francis Bret Harte, 1836-1902, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea vieţii mele

Valurile mării se-agită şi se-înalţă,
Dau în clocot cu-înspumate creste;
Nu au tihnă, unul nu se odihneşte,
Fac tot ce pot, în adânc sau la vedere,
Să-oficieze-un spectacol de putere.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pentru mine-acesta-i momentul
Să îmi revendic locul pe pământ,
Să dovedesc pe omul care sunt.
Pentru că ştiu că stau pentru dreptate,
Eu voi lupta, nu mă voi da deoparte.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Chiar dacă apele se învolburează
Şi mânia lor mă va lăsa fără-adăpost,
Eu ştiu că mâine-n zori, la prima rază,
Toate se vor linişti, de parcă nici n-au fost.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Sunt singur. Rezist. După colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare.
Stau de neclintit pentru libertatea mea, luptând fără-încetare.
Este timpul să-îndrăzneşti, este timpul să fii tare.

poezie de Paul Callus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etapele vieţii

Etapele vieţii, chiar toate,
Necazuri aduc cât se poate:
Ca tânăr nu eşti înţelept
Că nu vezi ce-i strâmb, nici ce-i drept,
Bătrân eşti cu tâmplele ninse
Şi forţele vieţii cam stinse,
Mai bine din toate, făceai
Pe lume de nu te năşteai.

poligramă de Martin Opitz din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cu albastru infinit am unit cerul şi marea
Printr-un zbor de pescăruşi ce scrutează depărtarea
Ascultând cântecul mării când se zbat valuri la mal
Şi-şi întinde pe nisipuri spuma albă ca un şal

Paşii mi se risipesc, spre înalt arunc privirea
Să adun în ochi azurul, să cuprind nemărginirea...
Ca-ntr-o navă în derivă fără vele şi catarg
Toate valurile vieţii când lovesc în piept se sparg

Gânduri mii se împletesc prin castele dărâmate
Şi refac drumul iubirii ca pe-un vis pierdut în noapte
Aş lua clepsidra-n palme ca s-o umplu cu nisip
Şi-aş schimba parcursul vieţii dacă m-aş întoarce-n timp...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel prin toamna vieţii

Încet străbat prin toamna vieţii
De vânt aleea pustiită;
Plimbarea lor este vrăjită
De amintirea tinereţii.

Şi dacă frunza-i arămită,
Ei nu se dau pradă tristeţii;
Încet străbat prin toamna vieţii
De vânt aleea pustiită.

Ea se simte-ntinerită,
Iarbă-n roua dimineţii;
E ocrotită şi iubită
Pe drumul greu al bătrâneţii,

Ce-l străbat prin toamna vieţii...

poezie de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rucsacul

ronţăi nepăsător
minute
din viaţa
fără lumină,
bordură de granit
lovesc...
mă doare
dar trăiesc
merg şi merg
pe trotuar
trotuarul oare al vieţii
contează?
am pus viaţa în rucsac
şi ce …
cui îi pasă?
drumar în lume de mulţime,
pierdut,
necunoscut,
nu aud...
am căşti în urechi
un şiret atârnă nepăsător
din hanoracul vieţii
unduiri de sunete
aleargă
pe trotuar de muzică
merg
nu-mi pasă
sunt tânăr,
cred că te am
în rucsacul vieţii mele.

poezie de Viorel Muha (2007)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o barcă în derivă

Ca o barcă în derivă
Navighez pe marea vieţii,
Dup-o dragoste fictivă,
Dus de valurile sorţii.

Şi e marea învolburată,
Mă izbeşte rău de stânci,
Mi-este viaţa tulburată
Şi plină de răni adânci.

Nu am leac pentru durerea
Ce sufletul meu o simte,
Am pierdut toată puterea
De-a mai merge înainte.

Navighez cu disperare,
Printre valuri de speranţă,
Poate la capăt de mare
Cineva-mi dă importanţă.

Şi-mi va arăta ce înseamnă
Când iubesc să fiu iubit,
Poate inima-mi îndeamnă
Să uite ce-a suferit.

poezie de Razvan Isac (12 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelesul vieţii...

Înţelesul vieţii este mai tânăr decât
viaţa cu treizeci de ani – pe puţin.
Jumătate din viaţă rătăceşti, frunză-n vânt,
Şi vezi cum anii nu se petrec în destin.
Apoi, într-o jumătate de zi, de la-amiază la apus,
Atât de multă-înţelegere-încape-n capul meu
că i-ar trebui o eternitate lui Dumnezeu
să-asculte tot ce am de spus.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o dimineaţă, am avut brusc revelaţia că un creştin convins de fericirea deplină a vieţii viitoare nu trebuie să pună preţ pe lucrurile efemere. Cum se făcea că, în marea lor majoritate, acceptau ca, toată viaţa, să fie oameni ai timpului lor?

Simone de Beauvoir în Memoriile unei fete cuminţi (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu catre Veronica

Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferinţa se vedea.

Am scris şi despre teiul care
Ştia toată povestea noastră,
Şi despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.

Acum de-aş mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ţi-aş scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te şi-n veşnicie.

Ştiu că şi tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ţi-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ţi-am fost departe.

În veşnicie am luat cu noi
A noastre clipe şi iubirea,
Şi-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.

Am îmbrăcat veşmântul veşnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce şi tainic
Pe când eram de vânt bătut.

Mereu ai fost Crăiasa vieţii mele
Şi regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi eşti Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.

Autor: Răzvan Isac 15-01-2015

poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de vară

tu nici nu ştii
dormeai somn greu de vară
când linia vieţii tale
din palma-ntredeschisă
îşi înălţase vipera tăcută
privindu-mi faţa mereu umbrită

tu nici nu ştii
îmi arătai in zare munţii
ori marea învechită-n fumuri poate
ori un tărâm în care nu mi-era
sortit să intru
decât muşcat de linia vieţii tale

tu nici nu ştii
se pregătea să plouă-afară
când fulgerul făcu-nceputul
cazând pe fruntea mea
cu linia vieţii tale laolaltă
şchifuind-o

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O corabie în flăcări

De pe nava incendiată,
Nemaiputând fi salvată
De flăcări decât prin scufundare,
Au sărit câţiva corăbieri care,
Apropiindu-se de navele duşmane,
Au fost împuşcaţi de îndată;
Au pierit toţi, unii arşi de jarul fierbinte ca lava,
Iar alţii s-au dus pe fundul mării-împreună cu nava.

poezie de John Donne, 1572-1631, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!