Iertare?

Iertare-mi cer străinilor
Că nu i-am cunoscut pe toţi
Să le fac grâul pâinilor,
Să îi hrănesc; genii, netoţi.

Iertare-mi cer amicilor
Că nu le-am dat tot ce-am avut
Să fiu "eroul" clicilor;
C-am fost cu ei, cât am putut.

Iertare-mi cer iubitelor
Că nu le-am fost pururi rezervă
Să le ţin contul clipelor
De înşelări; pus de conservă.

Iertare-mi cer copiilor
Că într-o zi o să-i las singuri
Să le fiu contul miilor
De plăţi; la nebunii, la friguri.

Iertare-mi cer părinţilor
-Că nu-i mai am şi m-au avut-
Să-i pun în lumea sfinţilor;
Cât au muncit, cât s-au zbătut.

Iertare-mi cer perechii mele
Că nu i-am fost amant mereu
Să fie mândră-n toate cele;
Să fiu doar fulg, bogat, Thezeu.

Iertare-mi cer c-am fost destin,
Că n-am făcut ce au vrut alţii
Şi nu sfârşesc umil, meschin,
Neisprăvit... în lamentaţii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nor din praf de stele

Doamne stiu că ţi -am greşit
Fă-mă stea în noaptea grea
Mă las purtata-n voia ta
Norii grei asupra mea au năvălit

Fără tine sufletul mi-e ne-mplinit
Un nor din praf de stele
Un uragan ce s-a pornit
Ploaia să mă topească-n ele
Iertare-mi cer necontenit

Greşeală c-am iubit neîncetat
Visul pe care mi l-ai dat curat
Pământul soarele si vântul turbat
Greşeala mea-i de neiertat

Ridica-mă tu cu putere
La norii ce s-au supărat
Să îi împrăştii cu iubire
Să fiu acum mai cumpătat

Să întâlnesc soarele când doarme
Luna noaptea când îl îngrijeşte
Luceafărul luminând cu arome
Până -n zori când ne încălzeşte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi

De azi n-o să-mi mai fii povară, n-o să te caut nici deseară,
e iarnă-n suflet pân' la vară când tu vei reveni din ţară.

Te-ai dus în regiuni străine, ai vrut numai să scapi de mine,
credeai că-acolo-ţi va fi bine, n-ai judecat cum se cuvine!

Mi-ai fost iubire până ieri, degeaba azi iertare-mi ceri,
eşti încărcată cu poveri, te temi de ele să nu pieri!

Te mângâiam cu-a mea iubire, mai suportam câte-o ieşire,
mă mulţumeam cu a ta fire, dar ai rămas o amintire.

Te-am respectat ca pe regină, erai fiinţa mea divină,
mă tem iubirea să-mi revină, de azi îmi eşti ca o străină.

Nu pot să uit, mi-aduc aminte, mă-nvăluiai cu jurăminte,
cu dragostea cea mai fierbinte, neexprimată în cuvinte.

Nu voi mai plânge ai tăi paşi, nedrept învinuiţi părtaşi,
de-acum în pulbere rămaşi, că n-ai ştiut cum să mi-i laşi.

Am plâns prea mult la geamul tău, tu erai fată, eu flăcău
şi mă cuprind păreri de rău că-n jurul nostru-acum e hău.

Nu voi găsi în amintiri decât plecări, decât veniri,
eu am crezut în năluciri, dar mi-ai lăsat doar pustiiri.

Tu singură te-ai şters din vise, uitând de datorii promise,
că ne legase, pare-mi-se, cel jurământ ce ne unise.

Din minte eu te-am scos de azi, ai grijă mare să nu cazi
şi-n ochii tuturor să scazi că nu-ţi mai găseşti camarazi!

Ţi-am oferit tot ce-am avut, ţi-am dat atât cât am putut,
în schimb nimic nu ţi-am cerut, ori ai fost oarbă ori n-ai vrut.

Ai fost o laşă! Laşitatea nu stă la braţ cu demnitatea,
plânsul distruge sănătatea, că ţi-a plăcut singurătatea.

Fără să ceri sau să primeşti n-ai ştiut drumul să-ţi găseşti,
pe căi greşite rătăceşti şi singură te umileşti.

Apuc-o iar pe drumul drept şi fă un lucru înţelept:
curaj, speranţă pune-n piept şi vino, că uit tot, te-aştept!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii

Copil fiind, de şerpi eu m-am temut
Şi de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creştet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toţi i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut şi m-am jucat
La sân i-am pus şi i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândeţe şi prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciţi pe mine i-am ţinut
I-am respectat şi sângele le-am dat
Şi haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în aşternut!

Şi-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci şi-au arătat limbile-n furcă
Şi colţii cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Şi n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Şi-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar şi asta a avut un rost...

Să crezi în om... în şarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată paşii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Şi nu ştiu dacă vor fi fost suficienţi!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremaţiei, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar ştiu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înţelepţire!
Dar ştiu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseţii nu le voi fi ţinut seama...
Poate le-am spus de prea puţine ori!
Dar ştiu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reuşite, din cauza propriei dureri!
Dar ştiu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptăţii şi Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai să alerg, ca să ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, dimineţile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulţumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spaţiul şi Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuşi!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc periculos de când mă ştiu

... nu ştiu aşa precis cum a fost naşterea-mi şi n-am fost curios
să-ntreb; nici despre ora, cât de exactă a fost, doar c-am ieşit mai greu
din încăpăţânare -să dorm mai mult purtat pe şoldurile Evei, doar ieşită din liceu-
şi sigur răsturnat, cu capul înainte, aşa riscând să-l pierd şi dinspre sus în jos...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezon

O fi un noroc
c-am fost cazon,
nu-ndelungat;
doar un sezon
străjer de-un crez,
disciplinat...
un amorez
un pic baroc?!

O fi fost bine
c-am învăţat
fără o plăcere,
aproape-n silă,
m-am îmbătat
de dor sau milă...
vrând mângâiere,
de-un nu ştiu cine?

Aş vrea pardon
dac-am greşit;
dar cui să fac
o spovedire
c-am fost minţit
că scap de-un "drac"
de-o omenire
cu blazon?

Dreptatea-i "don"
şi-o fi corect
să nu fiu un eu,
tu doar să rişti
să fii un drept;
să nu exişti
fără tupeu
de dregător!?

... Doar simplu muritor...
e oare un rezon?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate îmi par minunate

Toate îmi par minunate
Şi cu Domnu-s împăcat,
Simt un iz de libertate
Şi simt că sunt mai curat

Totul I-am mărturisit
Domnului, mă simt mai bine,
Despre toate I-am vorbit
Chiar, dacă mi-a fost ruşine

Minciuna şi lăcomia
În care eu am trăit,
Îngâmfarea şi mândria
Ce odată m-au robit,

Răutatea, răzbunarea,
Patimi, ce m-au măcinat,
Intriga şi desfrânarea
Eu cu totul le-am lăsat.

Nu mai vreau să ştiu de ele
Eu de tot le-am părăsit
Toate păcatele grele
Le-am lăsat, şi-s liniştit.

Un exemplu vreau să fiu
Cei din jur să vadă-n mine
Că sunt credincios şi viu
Viaţa mea îmi aparţine.

Doamne, viaţa mi-ai schimbat
Sunt atât de fericit,
De ce-a fost rău, m-ai scăpat
Salvatorul meu iubit!

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (23 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost

Paserilor de peste Marea
Le-am fost demâncarea,

Lumii de zavistii şi ură
I-am fost băutură.

Am fost un poet
Din Tibet.

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea şi a lor

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraţii mei - e drept - nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Şi azi - deşi înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confraţi
Trăiesc din semne de-ntrebare
Şi putrzesc ne'nmormântaţi...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vorbiţi de mine

O să vorbiţi de mine
la timpul trecut.
O să vorbiţi de mine
că n-am făcut ce-aţi vrut.
O să vorbiţi de mine
c-am fost un om nervos.
O să vorbiţi de mine
c-am fost un păcătos.
Voi nu aveţi dreptate.
Ba chiar mai mult ca mine,
v-adăugaţi păcate.
Vă faceţi de ruşine.
Cu minte înţeleaptă,
prin ceea ce-am făcut,
Am mers pe calea dreaptă,
la nimeni n-am cerut.
Am reuşit în viaţă,
mă simt om împlinit.
Cu mintea mea isteaţă,
acum sunt fericit.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa cu un singur talger

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Duşmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Aştept demult să-mi treacă Dumnezeu la poartă,
Să-i spun c-am fost cuminte rău, o viaţă
Ce-am înşirat, necazuri, perlele pe-o aţă
Şi să-l întreb câte ceva despre a mea soartă.

Mi s-a înceţoşat privirea în lungul aşteptării,
Mă obosind de atâtea treceri, numărate
Până s-au scurs şi numere şi-au fost uitate,
Se răspândind pe rând în glodul aşternut cărării.

Am auzit, că s-a oprit dintr-o întâmplare
La cineva şi aş fi vrut să pot să ştiu
Cum să-l ademenesc, să-l am, cât nu-i târziu
Şi cui să mă adresez... să-mi dea vreo aprobare.

Stau neclintit, cu pesimist crez în speranţă
Că-mi va trimite un sol măcar, de ascultare
Şi-l caut, când şi când, prin case cu altare,
Să îl invit... să nu mă uite, ca pe-o zdreanţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toate filmele de groază pe care le-am făcut, femeile au fost mereu puternice. Nu am fost niciodată victimă, cu toate că am fost întotdeauna în pericol.

citat din Adrienne Barbeau
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
O carte şi un steag pe ea
Puteţi să duceţi vorba

Din multe vise ce-am avut
Unu-i deja realitate
Viaţa frumoasă mi-am făcut
Prin versul meu din carte

Eu niciodată n-am crezut
Că visul, nu-i doar vis
Şi vieţii pot să-i dau mai mult
Chiar şi prin versul scris

Am lăsat gândul meu fugar
Să doarmă printre stele
Să pot să dau la lume-n dar
Din versurile mele

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
Un tricolor pe cartea mea
Puteţi să duceţi vorba

poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitatea iubirii

N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înţelept,
Nu am avut o măreţie anume,
Dar ţi-am dat toată inima din piept.

N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moştenit,
Însă am stat cu tine zi şi noapte
Şi-am fost al tău odor nepreţuit.

N-am fost sortit să ţes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ţi le-am spus mereu cu mare drag.

N-am fost un om de ştiinţă remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost şi am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.

poezie de Octavian Cocoş (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am fi fost Dumnezeu

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
Nu te-am fi făcut din lut,
Şi nu te-am fi lăsat să putrezeşti în el, după moarte.
Nu te-am fi îmbătrânit cu timpul,
Nu te-am fi petrecut "dincolo" ridat, bolnav,
Neputincios şi urât mirositor.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi făcut tristeţea
Şi nu ţi-am fi spus:
"Ia-o, noi nu avem nevoie de ea!"

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
Nu i-am fi ucis copiii lui Iov,
Consolându-l că i-am dat alţii în schimb.
Am fi ştiut că pentru părinţi
Fiecare copil este un unicat.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi creat microbacterium leprae
Şi n-am fi avut satisfacţia
De a te lăsa în afara cetăţii, flămând şi gol,
Putrezind de viu.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi blestemat femeia cu durerile naşterii,
Printr-o opţiune univocă,
Misogină şi perpetuă.

Noi oamenii, fără să fim Dumnezeu,
Te-am creat, imaginându-te veşnic.
Am fost ospitalieri şi te-am primit îngenunchiaţi,
În noi, în case şi temple,
De proşti ce suntem,
Fiindcă ne place să ne iluzionăm.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât a fost greul de greu

Cât a fost greul de greu
l-am trecut singur mereu.
De la nimeni n-am cerut,
am muncit şi mi-am făcut.
Prestând muncă grea, de slugă,
am adunat bani în pungă.
Chiar dacă am muncit mai mult,
mă mândresc cu ce-am făcut.

poezie de Dumitru Delcă (15 iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!