La expoziţia Paris-Moscova, cutremurare în faţa portretului, pictat de Ilia Repin, al lui Remizov tânăr. Când l-am cunoscut, Remizov avea optzeci şi şase de ani; locuia într-un apartament aproape gol, râvnit, pentru fiica ei, de portăreasa care uneltea să-l evacueze, sub pretext că locul e un focar de infecţie, un cuib de şobolani. Iată unde ajunsese omul pe care Pasternak îl socotea drept cel mai mare stilist rus. Contrastul dintre bătrânul hârbuit, jalnic, uitat de toţi şi imaginea tânărului srălucitor pe care o aveam sub ochi mi-a tăiat orice poftă de a mai vizita şi restul expoziţiei.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii înceţoşate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălăşluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam şi eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la şapte,
locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii,
pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi,
locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim şi Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă,
cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolanii capătă semnificaţia "bani", raport care se manifesta prin asociaţia rate - şobolani (Rate - Ratten). În delirul său obsesional, pacientul îşi construise un veritabil etalon monetar constituit din şobolani (Rattenwährung); de exemplu, la începutul tratamentului, când i-am comunicat la cât se ridică onorariul pentru o şedinţă, el a răspuns într-un mod pe care nu l-am înţeles decât şase luni mai târziu: "Câţi guldeni, atâţia şobolani" ("Soviel Gulden, soviel Ratten").

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi sărută fiica, după care îl măsură cu privirea pe tânărul care o însoţea; nu părea deloc a fi un body-guard. De altfel, băiatul avea o uniformă albastră, pe reverul căreia doamna Valeria numără şase buline mici, aurii; hopa! Comandantul misiunii... Îşi ridică mai apoi privirea spre chipul băiatului; "tânăr şi frumos", îşi aminti caracterizarea sumară pe care i-o făcuse fiica ei. De cum îl văzu atât de aproape, îi dădu imediat dreptate fiicei sale: Chiar aşa era, tânăr şi frumos!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bestialitatea vieţii m-a călcat şi m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor şi mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am încetat să mai cred în Moş Crăciun când aveam şase ani. Mama m-a luat să-l văd într-un magazin şi el mi-a cerut un autograf.

citat clasic din Shirley Temple
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa: pretext suprem pentru cine e mai aproape de depărtarea lui Dumnezeu decât de imediatul ei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care vorbeşte în numele celorlalţi e totdeauna impostor. Politicienii, reformatorii şi toţi cei care invocă un pretext colectiv sunt nişte trişori.

Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a fi un pictor credibil trebuie să consideri adevărul ca fiind cel mai important din lume.

citat din Ilia Repin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily Sparks

Unde este copilul meu, copilul meu,
În care parte a lumii?
Băiatul pe care, dintre toţi din şcoală, l-am iubit cel mai mult?
Eu, profesoara, fata bătrână, inima castă,
Care i-am considerat pe toţi elevii copii mei,
L-am cunoscut într-adevar pe copilul meu,
Când am crezut că este un spirit în flăcări,
Activ, întotdeauna având înalte aspiraţii?
O, copile, copile pentru care m-am rugat şi m-am tot rugat,
În multele ore de veghere ale nopţii,
Îţi aminteşti epistola în care ţi-am scris
Despre dragostea minunată a lui Hristos?
Dacă ai primit-o sau nu,
Băiatul meu, oriunde te vei fi aflând,
Lucrează pentru propriul tău suflet,
Astfel încât toată ţărâna care eşti, toată zgura din tine,
Să îngenuncheze în faţa focului tău interior
Până când din foc nu mai rămâne nimic, doar lumina!...
Nimic în afară de lumină!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că exist eu dovedeşte că lumea n-are niciun sens. Căci în ce fel pot găsi un sens în frământările unui om, infinit dramatic şi nefericit, pentru că totul se reduce în ultimă instanţă la neant şi pentru care legea acestei lumi este suferinţă. Brutalitatea vieţii m-a călcat şi m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor şi mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.

Emil Cioran în Pe culmile disperării, Eu şi lumea (1934)
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice mizantrop, oricât ar fi de sincer, ne aminteşte din când în când de acel bătrân poet, ţintuit la pat şi cu totul uitat, care, furios pe contemporanii săi, decretase că nu mai voia să-l primească pe nici unul. Soţia lui, din milă, se ducea să sune din când în când la uşă...

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc în tine omul acela pe care numai eu l-am descoperit, un om care nu e cel ce aparţine lumii, cel admirat, cunoscut, ci unul doar al meu, care nu se mai poate schimba, care nu poate îmbătrâni, pe care eu nu pot să nu-l iubesc, fiindcă îl privesc cu nişte ochi care nu-l văd decât pe el.

citat celebru din Guy de Maupassant
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotel, am trăit cincisprezece ani într-o mansardă; acum trăiesc tot la mansardă, într-un "apartament". Întotdeauna am locuit sub acoperiş. Sunt omul de la ultimul etaj, omul de sub streaşină.

Emil Cioran în Caiete (20 iulie 1960)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut dintr-un tată sifilitic. Din cauza bolii a orbit (când m-a conceput era deja orb), iar când aveam 2-3 ani a paralizat. Dar paralizia şi cecitatea aveau printre alte urmări pe aceea că nu putea, ca toată lumea, să urineze la toaletă... Urina în faţa mea, sub o pătură cu care, orb fiind, nu se acoperea prea bine. Ochii îi deveneau aproape albi; aveau atunci o expresie rătăcită, fără alt obiect decât o lume pe care doar el o vedea. Or, pentru mine, imaginea acelor ochi albi se leagă de imaginea ouălor; iar dacă, în cursul povestirii, vorbesc de ochi sau de ouă, de obicei apare şi urina.

Georges Bataille în Istoria ochiului (1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizita

De-acum nu-mi va mai deschide uşa
ca să-mi primească cele trei garoafe
Împreună cu vestea proastă
a ultimei înfrângeri,

cu aceeaşi reţinere timidă
cu care în fiecare lună îşi primea pensia
de la statul prea milostiv.

Nu-i nimic - spunea - nu-i nimic,
după care dispărea în bucătărie
unde mai avea câteva lucruri credincioase
şi sigure: sare, un cuţit, o cratiţă
locul cel mai potrivit pentru un plâns scurt.

Câteodată mai băteam un cui,
mă duceam să arunc gunoiul,
reglam imaginea la televizor
şi primeam câte o cartelă de carne
- Doar eu nu pot să mănânc atâta!

Totul era aşa cum trebuie să fie
între o mamă bătrână şi un fiu cândva tânăr:
multă tăcere,
puţină moarte.

poezie de Feliks Netz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da!

da, da, da!
nichita era
rus, da numa pe jumate de gură
în rest vieţuia
la ploieşti într-un apartament din bucureşti
habar nu avea pe atunci
că timişoara va fi
capitala lui culturală
mult după 2000
şi una de seri
în care nu s-au mai scris
poezii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc în tine omul acela pe care numai eu l-am descoperit, un om care nu-i cel ce aparţine lumii, cel admirat, cunoscut, ci unul doar al meu, care nu se mai poate schimba, care nu poate îmbătrâni, pe care nu pot să nu-l iubesc, fiindcă îl privesc cu nişte ochi ce nu-l văd decât pe el...

citat celebru din Guy de Maupassant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-şi găsească o modalitate proprie de viaţă, aşa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma aşa-zisei lui libertăţi suferă mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în existenţa naturală.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când aveam şase ani am văzut odată o imagine nemaipomenită, într-o carte despre pădurile virgine şi care se numea "Întâmplări trăite". Imaginea reprezenta un şarpe boa care înghiţea o fiară.

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ (1943)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă pe care nu o vom găsi niciodată

Nu mai aveam răbdare,
voiam să le părăsim cât mai repede casa,
să dormim cu iubiţi al căror nume
l-am uitat demult, să ne-asumăm riscuri
cu minţile şi cu trupurile noastre,
să trăim în ţări
care nu ne-au dorit vreodată
şi care nici nu ne-au mulţumit după aceea,
alergând cu furie prin ani
înspre ceva pe care,
într-un final, l-am atins
şi care nu-i – nici mai mult, nici mai puţin –
decât certitudinea de a nu le mai auzi
scârţâitul paşilor,
măsurând duşumelele
unei case pe care n-o vom găsi niciodată.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!