Singurele lucruri pe care mi le reproșez în viață sunt în legătură cu copilul meu, pe care n-am știut să-l cresc foarte bine, pe care l-am însingurat, cu care n-am fost deloc blândă, am fost extrem de dură cu ea și sunt în continuare. Nu știu să ma descurc cu ea, dar mă străduiesc.
citat din Rodica Mandache
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Singurele lucruri care te pot face "să-ți pierzi" respectul de sine sunt gândurile foarte multe și care n-au nici o legătură cu realitatea, sunt false.
citat din Constantin Florin Minea
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel mai mare succes din viață mea, cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea, este băiatul meu, pe care l-am avut cu actorul Cristea Avram. Și aici am avut noroc. Eu nici n-am știut când a trecut prin școală și el a fost mereu șef de promoție.
citat din Olga Tudorache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am o carieră în care am ieșit învingătoare, pe care am făcut-o ostășește, ca un soldat din infanterie. Am muncit mult pentru ea și am ajuns într-un loc unde sunt respectată, nu știu dacă iubită, nu cred. Sunt mândră pentru că am învins de fiecare dată pe oricine a fost contra mea.
citat din Rodica Mandache
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E în noi un animal care ne mușcă mortal, cumplit, cu atât mai tare cu cât iubim mai mult și eu n-am știut să mă păzesc, sau mai bine zis n-am știut să răspund la întrebarea: ce e cu acest animal, ce caută în noi și ce legătură are el cu dragostea?
citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt o persoană complicată, nu sunt normală. Când complici lucrurile înseamnă că nu ții cont de cel din față. Am fost foarte egoistă. Dragostea e foarte frumoasă și există partea aia de sărbătoare, care-i la început și care este minunată, dar după aceea încep asperitățile să se frece ca să se ajungă la o înțelegere.
citat din Rodica Mandache
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu n-am știut
N-am fost stăpân pe inima ta,
Am practicat stăpânirea de sine,
Stăpânul ți-a fost altcineva,
Chiar și-atunci când erai lângă mine.
N-am vrut să îți arăt că știu,
Am vrut să știi că te iubesc,
Și-ai înțeles într-un târziu,
Că despărțitul e firesc..
A fost mai mult greșeala mea,
Nu te-ai ferit, eu n-am știut
Că dragostea n-are cum crește,
Când nici n-a început...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Intima
Nu sunt nici rau, nu sunt nici bland,
Nu m-am tarat, n-am pizmuit,
Am fost si sunt un biet smintit
Care viseaza chiar mergand...
Si nu stiu dac-am suferit,
N-am fost sarac, n-am fost bogat,
Am si iubit, am si uitat,
Am si uitat, am si iubit.
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: A rămas să mă lămuriți cum e cu comandantul misiunii.
Traian: Cum ai vrea să fie? E clar: Tu vei fi acela! Asta-i decizia Comisiei și-ți pot spune că sunt foarte mândru de tine că ai fost numit în această importantă funcție; nu m-ai dezamăgit deloc! Și sper să nu mă dezamăgești nici acum, începând să-mi reproșezi că aș avea vreo legătură cu numirea ta; vreau să înțelegi și să mă crezi că alegerea ta n-a depins deloc de părerea mea; n-am putut influența cu nimic decizia finală, chiar dacă sunt directorul acestei instituții și normal, pe tine te-aș fi susținut, asta se știe, nu e o noutate.
Lucian: Deci, sigur nu pentru că sunt preferatul dumneavoastră?
Traian: Luci, te rog încă o dată, nu interpreta totul greșit, nu gândi astfel; n-ai fost ales din cauza mea, ci fiindcă ai fost considerat cel mai potrivit de majoritatea celor din Comisia care a hotărât cine va fi comandantul misiunii și trebuie să știi că eu n-am făcut parte din acea Comisie, tocmai din cauză că toți sunt conștienți că te-aș fi ales pe tine. Reține, deci; te-aș fi ales, nu doar te-aș fi propus! Însă n-am fost membru al acelei Comisii care s-a ocupat cu stabilirea conducerii misiunii. Cei din Comisie au fost chiar foarte exigenți, iar decizia finală depindea în mare măsură și de indicația computerelor.
Lucian: Iar computerele m-au indicat pe mine ca fiind potrivit pentru această funcție?
Traian: Nu numai că te-au indicat; mesajul lor a fost foarte relevant în această direcție: Ai fost unicul propus!
Lucian: Mda... Ce plăcut! Dumneavoastră credeți că ar trebui să sar în sus de bucurie?
Traian: Nu știu; treaba ta cum te vei manifesta. Personal, cred că totuși poți fi mândru că ai fost ales comandant. Asta înseamnă că vei avea anumite responsabilități și în general, de tine va depinde reușita misiunii, succesul vostru, de modul în care te vei descurca, de deciziile pe care le vei lua, de felul în care vei ști să te înțelegi cu colegii tăi; cu toți, nu doar cu Alex și cu Nis, care-ți sunt prieteni apropiați. Ei sunt datori să-ți dea ascultare, iar tu cred că știi foarte bine ce ai de făcut, nu trebuie să-ți spun eu care vor fi îndatoririle tale.
Lucian: Da, cred că știu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balanța cu un singur talger
Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Dușmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învățat să le țip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Și faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuși să mențină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine și rău
Va fi balanța din urmă,
Ci între a fi fost și a nu fi fost.
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un bun cetățean, dar în oricare țară m-aș fi născut, tot așa aș fi fost. Sunt un bun cetățean, fiindcă am fost întotdeauna mulțumit cu starea în care m-am aflat. Fiindcă am consimțit mereu soartei care mi-a fost hărăzită și nici n-am roșit vreo dată de ea, nici n-am pizmuit pe a altora.
citat clasic din Montesquieu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost si nu mai sunt
Am fost demult ceva ce nu mai sunt
Am fost un om cu sufletul marunt
Am fost un tot in nimicul necuprins
Am fost tresaritul ce te scoate dintr-un vis
Am fost trasnetul ce-anunta o furtuna
Am fost zorii de zi ce-anunt-o zi prea buna.
Acuma sunt ce n-am mai fost demult
Sunt sufletul al unui om marunt
Sunt un nimic in totul necuprins
Sunt roua diminetii care pe iarba s-a prelins
Sunt rasaritul dup-un intuneric de cosmar
Sunt o speranta crezuta in zadar.
Si o sa fiu ce n-am fost niciodata
Voi fi un om cu inima curata
Voi fi cel mai puternic dintre toti
Voi fi desteptul dintre idioti
Voi fi cel care-a izbavit intotdeauna
Voi fi un adevar ce v-a-ngropa minciuna.
Voi fi ce nu sunt in prezent
Voi fi povestea cu un happy end!
poezie de Ștefan Eparu
Adăugat de Ștefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost poet
Am fost poet fără să știu
Și asta am aflat acum pe stradă,
Un paradox deloc hazliu,
Să fiu, fără să știu, cu normă-ntreagă.
Am fost poet și n-am știut,
Că n-au fost ursitori la a mea ușă,
Botezul la trei ani făcut,
C-un preot, o bunică și-o mătușă.
Am fost poet și n-ați știut,
Să-mi dați un brânci în poezia mare,
Sunteți părtași că nu ați vrut,
S-ajung ridicol prin hebdomadare!
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stăplugă
Sunt stăpân pe a mea viață
Numai eu știu s-o conduc,
Tot eu mă distrug pe mine
Și spre pierzare mă duc.
În luptă cel mai viteaz sunt,
Nimenea nu m-a străpuns,
Cel mai laș din a mea oaste,
Cel din urmă am ajuns.
Nimenea ca mine-n lume
De înalt nu a mai fost
Și-așa mic sunt între turme
Că n-am pe lume vreun rost.
Am făcut lucruri mărețe
De care mereu sunt mândru
Dar toate dintre acestea
M-au golit pe dinăuntru.
Cel mai mare între oaspeți,
Capul mesei îl ocup
Apoi la spălat de vase
Capu-n muncă mi-l astup.
N-a fost în lume vreunul
Mai cunoscut decât eu,
De-mi strig numele pe stradă,
Numai eu mi-l știu pe-al meu.
Câți au fost în lume-odată
M-au cunoscut de bogat
Și-s sărac lipit pământu',
Nici umbră n-am câștigat.
Am fost crescut de o lupoaică,
Ca Romulus și Remus,
Dar alungat și stingherit
Am fost mereu de Zeus.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra și mii de idei care de care mai curioase și mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru știu și voi hotărât: să fii a mea și pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viață decât în apropierea ta și numai sub condiția aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aș mai târâi o existență de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri și în cazul cel mai bun urât. Știu că-ți scriu lucruri fără nici o legătură și c-aș vrea mai bine să te țin de mână decât să-ți scriu și... Dar tu știi toate, ce să-ți mai spun ceea ce știm de mult amândoi, ceea ce pururea vom ști, ceea ce spus și nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.
Mihai Eminescu în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai eu (elidă)
Curgea-n vene primăvara, vrând să mă înmugurească:
Numai eu n-am știut, viață, ce să fac să mă-nfloraească
Zburătoru-mi trecu pragul, dulce-mi strecura fiorul:
Numai eu n-am știut, viață, ce să fac, când frigea dorul.
Ușor m-apăsa căldura focului ce-ardea în mine:
Numai eu n-am știut, viață, ce să fac să-mi fie bine.
Berzele asupra casei îmi duceau pe-aripi nuntirea:
Numai eu n-am știut, viață, ce să fac să gust iubirea!
poezie de Elena Mititelu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul unui om
Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Același cântăreț cu chip de Sfânt...
Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Și-n viață n-am cântat decât
Romanța Celui răstignit...
Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Și-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am și uitat -
Un titlu de volum nescris...
Și-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Așa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Și să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am învățat
Mi-am construit
în viață drum
N-a fost ușor
am râs... am plâns
Doar sunt un om
Am învățat că în viață
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învățat
ca să muncesc.
Am învățat să iert
Dar nu-i de-ajuns
Am învățat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învățat să-nvăț
Ce n-am știut demult
Am învățat
să prețuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învățat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am ieșit din rând
Să nu ies din rând,
să nu merg în față,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu așa mă-învață.
Cât am fost în viață, n-am ieșit din rând.
Nici n-am mers în față, am ținut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viață, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povață, El m-a luminat.
Cât am fost în viață, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt ață, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credință-n suflet, am ieșit din rând,
să stau și să cuget, cine-am fost și cine sunt.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel mai mare succes din viața mea, cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea este băiatul meu, pe care l-am avut cu actorul Cristea Avram. Și aici am avut noroc. Eu nici n-am știut când a trecut prin școală și el a fost mereu șef de promoție.
citat din Olga Tudorache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învățam normal. N-am avut niciodată corigențe, am fost un copil care a învățat bine, dar n-am epatat, n-am fost înnebunit să fiu conștiincios, silitor - că ăsta e cuvântul potrivit pentru școală, unde te silești.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!