Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Motelul viselor

Escala rutelor pretinse
Din lumea mariajelor pe veci...
Tumultul de minciuni pe buze ninse
În avalanșe de rupturi, de inimi reci.

Bărbați, femei necunoscute,
Perpetuu se aruncă în extaz
Sătui, sătule d-ore petrecute
În așteptări de sex pierdut și de necaz.

În gemetele zilei dintre nopți
Un vălmășag nebun de șefi cu secretare,
De tinere zglobii cu Don-Juani copți,
Își pregătesc în gând, cuvinte de iertare.

Se-ntorc sleiți de zbucium din amor,
Rămași cu amintiri pentru nesomn...
E drogul pentru rănile ce dor,
E visul "ușuraticei" de-a se iubi c-un "domn".

E patu-universal al fericirii
De acuplări în gând, în fizic, ea cu el;
Castel de lacrimi de amar, sau dulcele iubirii...
"Soit bienvenue! Welcome to the motel!"

poezie de (29 iulie 2010)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Zori de Mărțișor

E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărțișor!

E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-și jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărțișor!

E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheț, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărțișor!

E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbați, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărțișor!

E-un simbol EA... Ce toți o vor,
E EA, renașterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Și eu, m-anin pe-un piept... O ador!

EA, ne-a dat lumea... Mărțișor!!!

poezie de (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acuplând fizic... gând

Ce vis lăuntric am mereu scânteie;
Să mă pătrund în pântec de femeie
Prin poarta Edenului, 'n lunecări complice...
Să mă împrăștii-n milioane de alice.

Visez mereu strâmtori de acolade
De gracilis, se desfăcând petale;
Să mă afund în erectil extaz,
Îmbrățișând săruturi pe obraz.

Să simt pătrunderea în carne pân' la suflet,
Îngemănând suflete-n sublim răsuflet,
Lipindu-mă-n broboane-n râs de lacrimi...
Mă revărsând în caldul loc de patimi.

Am gând la strângeri sacadate
În zbaterea de inimi acuplate
'n tunelul de lumină-nspre amor...
Unde, sleit de drag, un pic să mor.

Mă-ncântă pielea fină dintre coapse
Și de-abdomen mi-aș face buzele sinapse;
Să sorb corpul de liră ciupind coarde
De tremur de fior... Iubire-aș arde!

Mă topesc tot de-nlănțuirea desfrânată,
Epuizând feminitatea, nudă toată...
Nebun sunt de dorințe de pătruns
Tot mai adânc, dincolo de orice ajuns.

Am mintea-n amintiri de calde trupuri
Se delăsând ca plasma-n vrute ruturi
Răzbunătoare, pe-un extaz de simțiri fine...
Sunt prizonierul sclav al dragostei... de TINE!

poezie de (22 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În trecere...

Trec anii peste dragii din morminte
-S-aștern în pudrerii din stele fine-
Chemați din întâmplare-n minți, fără cuvinte,
Sau invocați de gazde-n gânduri celestine.

Îi deformăm în minte-n măști uitate
Și ne-nchinăm arar în zile faste.
Aducem gând d-ofrandă cu celeritate
Sperându-ne retur divin din zile caste.

Ne ia un dor nebun de rămași singuri,
Ne zboară inima cu nod în gât de lacrimi...
Ne-am vrea eroi celești, să câștigăm castinguri;
Să-i strângem, suflet fără trup, fără de patimi.

Suntem înmărmuriți de-a lor tăcere
Căci tot credeam în farsa de pieire;
Dar și atei de-am fi, credem în reînviere...
Ni se destramă ultima speranță către nemurire!

Și timp ne trece, peste timp, cu săbii
Ce crestături ne lasă-n pielea amintirii...
Ne zboară gând la stolul plin de vrăbii
Din râsul de copil... la crucile nefirii.

De vii, suntem tot mai ades un suvenir;
E multă lumea prăvălindu-se pe noi
Plângând... Ne scurgem picuri către cimitir;
Torentul existenței către lumea de apoi...

poezie de (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Etatea iubirii

Este cumva un mal, un stăvilar iubirii,
Făcut din zile strânse, acumulate dig,
Sau e oricând scânteie, să dezmorțească frig...
Inimă, fără piept, bătând porți resimțirii?!

Rămâne tot copil în dragoste, dorință
Ținută ascuns timid, să explodeze floare...
Ca pom fără de vârstă, iar anual candoare
Își scuturând petale, să încânte-n iz sentință.

E ca un bob de dor ce așteptă tresărire
De licăr dintre pleoape, pe sâmbure să-l spargă
Dând buzna peste gând, rămas o goală targă
Cu visul vindecat de-o suavă amăgire.

E poate oboseala ce în profunzimi topește
Ardorile în văpăi în brazier molcom,
Mocnit, plin rădăcini, tot din inele, pom...
De leagăn, ce din veșted eternu-și înverzește.

poezie de (16 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboar㠖
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri și dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Și se așează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalț prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise și în început.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Plouă amar

Îmi plouă pe-o stradă anume
Cuvintele cad în zadar
În stropii cu gustul amar.
Ce ploaie, ce ploaie cu spume!

Mă fulgeră cerul prin norii
Din care își scutură, sec,
Cuvinte de dor ce se-ntrec
Să-nvie prin mine fiorii.

Își mută văzduhul taraba
Din pagina stropilor reci
În cea a uitării pe veci

Și plouă cuvinte cu graba
Pe care o ai când te-apleci
Să iei ce-a căzut... și-i degeaba.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Picătură, cu picătură

Aș vrea să pot s-aleg din nori picuri, să-i sortez picături,
Să le urmez 'napoi traseu, să știu de-au fost sărut de guri,
Ori lacrimă de neputință, că lumea nu e după voie,
Sau un extaz de râs năvalnic, prostia veche de-un nou Goe.
Găsesc poate sudori prelinse, în amor, pân' la epuizare,
Ori din repaus brațe întinse, de efort, cerându-și el iertare,
Sudălmi din buze înspumate, ori vin de anafură sfințită,
Alcoolul ieftin de la birt, greșeala asumat pățită,
Șampanie de aniversare, benzina de-un suicidar...
E tot o apă pe-un pământ, e-o picătură... planetar!

poezie de (4 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amor e...

Atot ce-i și de nu-i, nimic în veci n-ar fi,
Mai mult și decât sânge, de părinți și de tine.
O oază de sublim, de dar peste ce-i bine...
Raza din negrul nopții și sorii toți, din zi.

E tot; dorit, trăire, vis, dar, dor... e amor

poezie de (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar aventura

E-atât de tânără,
fără sfârșit se pare,
căci tinerețea i-a-nceput copilă;
de la-nceput de școală,
c-o idilă
la-ngrămădeală,
c-unu' mult mai mare...
Doar o aventură.

Tinerețea pură
și-o crede-obișnuință,
oglindă-n multe ipostaze;
tăcând, zâmbind, rostindu-și fraze
goale, doar pentru rotunjimi de buze
și multe dușuri suedeze
și multe nopți pierdute treze
cu alte minți la fel, obtuze,
sex chiar și fără cunoștință...
Doar aventură.

N-are nevoie de cultură
și face din aspect un cult;
se-mbracă des
și zi și noapte,
este-o mondenă-n gând, eternă,
nu știe despre trup-regres,
nu știe dialog în șoapte...
e exuberantă, nu vrea... ternă,
vrea sex să facă tot mai mult...
Din aventură-n aventură!...
19.08.2011

poezie de (19 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Lose control"

Mă uneltește subconștiința
Ce-o am mereu alternativă
În timp real; îmi ia putința...
Nu pot fi doi deopotrivă!

Sunt veșnic chinuit de dublu
-Nu alter ego de nebun
Rătăcitor, mereu în sumbru-
Am veșnic glas de rău, la bun.

Chiar de mă-nchin cu gând pios,
Apare ateul din neant
Cu gând corupt d-evlavios...
Mă chinuie halucinant.

Singur îmi fac metemorfoză
Din aluatul ce-mi mixez;
Cu-adânc de crez îmi fac hipnoză...
Cumulurile-mi protejez.

Mă-ntreb de suntem toți la fel
Și-n diferență avem vreun rol;
De-a fi stăpân de corp, de țel,
Sau de-a ceda... "in lose control"?!...

poezie de (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Călătorul proscris

E doar un gând ce bate la poarta unui vis
Nerăbdător să intre, să facă o-ncercare
Și, poate, să-nceteze prea lunga-i căutare
Ce-l face, printre gânduri, un călător proscris.

Dormea, în noapte, visul, era în plină pace
Cu lumea de afară, cu el, cu lumea sa,
Iar gândul, observându-i privirile opace,
A-mpins, cu grijă, poarta ce totu-i ascundea.

Era ciudat acolo, chiar pentru el, un gând:
Imagini când mai clare, când șterse și pierdute,
Cu amintiri în zborul ce devenea mai blând
Atunci când, curioase, veneau să îl salute.

-Voi, amintiri din vise, în lumea neștiută
Pierdută în uitare și-n nepătruns abis,
Nu ați văzut pe-acolo, ascunsă și tăcută,
O amintire-anume, un gând rămas nescris?

-Noi am văzut, ți-am spune, zadarnicule gând,
Ți-am povesti mai multe din lumea cea străveche,
Dar visul se trezește, întreabă-l și, oricând,
El poate să te-ndrume spre gândul tău pereche.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eliza

Adie pe stradă o undă, Eliza
Și lasă în urmă de proaspăt, o boare,
Cum marea pe val împrăștie briza
În calm de amurg... Un sărut de la soare.

Se îmbată vecini de la chip de sirenă
Ieșită din ape, în cristale sclipește
'n șuvițele-n lungi de culoare mondenă...
Și-n gând fiecare cu jind o cerșește.

E-o muzică pasu-i, solfegiu în memorii
Și-n poante pe tocuri e-un corp de balete,
Iar degete fine, așteptând pețitorii,
Își trece pe clape acorduri discrete.

Nespusă, doar gând, e pe buze o Eliză,
Simbol de amor neînfrânat, sau idilă,
Ce-oricare o păzește cu inima în criză,
S-o aibă într-o zi... Pe adulta copilă.

Sublimă-i Eliza, model de femeie
Ce sfinți au creat pentru o lume, e muză
Ce arta nu poate s-o copie... E cheie
De adâncuri, venin translucid de-o meduză...

Trăind din iubire... într-o lume confuză.

poezie de (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Versatil

Cum pot fi fizic într-un loc
Și gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Își face ades de cap, pe-o crustă.

Și sentimente cum ițesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.

Pot să vorbesc tot, fără șir
Și tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Și din amor, să îmi dau moarte.

De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...

poezie de (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Am un dor nebun

Piesele se mută singure
Jucând de printre amintiri.
Pe urmele pline-n doruri..
Pătratelor născute-n umbre.

Și asa am un gând de nebun
Să încalec pe calul negru
Să ies din decorul funebru
Eu, nebunul ce nu mă supun...

Să-mi schimb pentru o regină
Privind-o cu altul în brațe
Viața asta a mea ronină
Având iubirea hrană divină

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Byron

Visul (I)

Ni-i viața dublă: somnul își are lumea lui –
Hotărnicind tărâmul ce s-a numit greșit
Viață și moarte. Somnul își are lumea lui:
Fantastic, fără margini imperiu, străbătut
De-a visului suflare, ce trece încărcat
De bucurii și lacrimi, de zbucium sau tăceri.
Ades, străbate visul, chiar trezi, al nostru gând,
Presară plumb asupra-i, sau îl avântă-n slăvi,
Se-mplântă-n noi și-n două ființa ne-o despică,
Răstălmăcește timpul și-asemeni c-un trimis
Al veșniciei, duhuri recheamă din trecut,
Dezleagă viitorul, căci ele au puterea
Tiranică-a plăcerii și a suferinței. Fac
Ce vor din noi, ce n-am fost nicicând, și ne-nspăimântă
Cu umbrele ivite din timpii ce-au apus.
Părelnic e trecutul? Și visurile-s, oare,
Răsaduri ale mintii? Dezvăluie, o, spirit,
Spre-a zămisli ființe mai mândre decât noi,
Făpturi ce-au frânt zăgazul nimicniciilor.
Voi povesti-ntâmplarea ce mi-a sădit-o visul
Pe când dormeam; căci gândul, îmbrățișat de somn,
E-n stare să străbată prin vreme și să-nchege
O viață, în fugarul răstimp al unui ceas.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Olimpiada

Sârgu-n șlefuire, năzuind perfect
Peste orice limanuri, o închinare ființei
În puritatea minții, competând defect,
Selectând pe fizic obiect credinței.

Debarasând Terra de orgolii fade,
Înalță munca-n ode, imnuri de etnii.
Uită ambiții avare, vânat să se prade,
Minciuni și hoții... pretins nebunii.

Emulând frumosul, corpu-i în concurs
Se-nfrățind de-o sferă, din culori de piele
Ce prin minte-și dă mâna, "sans rembours",
"Equals all around", zâmbete la rele!

Flacără din Soare s-aprinde-n explozii,
Răsplătind cu lauri inimi prețioase;
Și pe lupi de mare, juji, matrozi, aprozii...
Sufletele înalță, din umile case!

Vis, atât de rar, în scurt timp de-o viață
Plictis ca să-l faci, ca pe o cutumă.
Mentor, ieri discipol, înaltul îl învață;
Scara-i, pentru om, lumea tot mai bună!

Cântec, râs ferice, lacrimi așteptânde,
Pentru o altă dată sol de-a fi-n paradă,
Toți se întorc eroi; euri muribunde
Devin nemuriri... de-o Olimpiadă!...

poezie de (2 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
și sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... așa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
și-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi și el... Acum dorit.

În atâtea nașteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
și tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
și voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
și eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toți mă plec, pentru a vă mulțumi!!!

poezie de (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Râs

E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Și inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.

Să simt că fruntea descrețește-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioși, se sparg în stele
Și dinți umbriți scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colțuri, din rărunchiuri.

Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanșe,
Poate și lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Și să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereții să-mi fac planșe.

Și glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... și-n vise!

poezie de (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul cățeluș
De-o palmă și păros, de pluș,
Dar știind să-i ceară apă, pită.

Și tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic și alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ținând o alună
Și-o veveriță dă s-o prindă,
Iar el zâmbește; "Știi, cu ghindă,
La noi, Dănuț, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până și eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puțin...

... Da-s tot în ieri... și nu-mi revin!

poezie de (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Geme noaptea

care a luat amintiri
drept droguri pentru durerile
don juanilor copți de iubiri
stătute în zeamă de tutun
fermentat în țuica de prune
sleiți de amor ușuratic
cuvântul poetului lăsat
pe masa luminată de o lampă
cu petrol lampant afumând
tavanul odăii prins în brațe
de noaptea care se joacă
de-a plecatul în lume

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook