
Taşcă era un apropiat a lui Iorga în partid...
Fiindcă nu are orgoliu
Şi politica-i o gaşcă.
Domnul Iorga are Taşcă,
Însă n-are portofoliu.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Doctorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Între timp Iorga a fost desemnat pentru a alcătui guvernul, din componenţa căruia insă lipsea apropiatul său Taşcă...
Fiincă i-a venit orgoliu
Şi-a intrat şi el in gaşcă.
Iorga are portofoliu,
Însă nu mai are Taşcă.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Doctorul
Comentează! | Votează! | Copiază!


Moralistul. Domnul profesor Iorga s-a pronunţat, deocamdată, contra strandului.
Indignat pe-un veac năuc
Şi pe cei ce se despoaie,
Domnul Iorga intră-n bae,
În manta de cauciuc.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pedagogul. Domnul profesor Iorga ţine cursuri la Şcoala de aviaţie.
Cu prelegeri i-a mâncat
Şi va să-i mai mănânce încă,
Căci Iorga e încredinţat
Că tot ce sboară se mănâncă.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Marele Iorga
Nu pot să-mi alung
Jalnica-întrebare;
- Oare fiincă-i lung,
Domnul Iorga-i mare?
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Alexandru Borza
Comentează! | Votează! | Copiază!


Democratul. Domnul profesor Iorga a dat ordin portarilor să nu primească la Minister nicio funcţionară fardată.
Portarul face pe berbantul
Având şi el o mângâiere,
Fiinc-odată cu savantul
Veni şi dânsul la Putere.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Strofe cu pelin de Mai... Contra Iorga Neculai
De la Tisa pân-la Nistru
Ce român n-a fost ministru?
Iorga!
Şi-ncă din copilărie
Cine a vrut mereu să fie?
Iorga!
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Păstorel, politice şi apulitice (1996)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pariu
Eu pot susţine fără risc
De compromitere-n popor
Că domnul Iorga e un pisc,
Cum e Ceahlăul autor.
epigramă de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Filosoful
În lume nici o faptă nouă,
Pe a progresului cărări:
Musca Ţzeţze face ouă,
Domnul Iorga cugetări.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politica-i o curvă
E-o curvă fără îndoială,
Servită de parlamentari
Ce n-au idee de morală,
Fiind o "gaşcă de curvari".
epigramă de Paul Constantin (27 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!


Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai
Fie neamţ, chinez, hindus,
Omul din maimuţă vine,
Numai Iorga, ştim prea bine,
Că se trage din Larousse.
epigramă de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Guvernul Iorga
Cazul nu-i aşa sinistru,
Căci părosul demiurg
Doar pe scenă-i prim-ministru,
La consiliu-i dramaturg.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Răzbunarea (lui N. Iorga)
Când partidele infame
În politică-l doboară,
Imediat se simte-n ţară
O inflaţie de drame!
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Păstorel, politice şi apulitice (1996)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Cu o actriţă stând pe iarbă,
Rămase Iorga fără glas,
Fiincă ea i-a râs în nas
Şi el dorea să-i râdă-n barbă.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Alexandru Borza
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
La Voronoff, un cimpazeu
Zărind pe Iorga pe cărare
Şi-a zis - "Ce bine că-i mai mare,
De-l ia pe el, poate scap eu."
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Alexandru Borza
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mari realizări ale istoricului Iorga
Dacă i-am da opera toată
La arhitecţi şi constructori,
Am avea şi noi odată,
La Bucureşti..., zgârie-nori.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Alexandru Borza
Comentează! | Votează! | Copiază!


La comemorarea lui Păstorel
În Universul epigramei
E Păstorel Teodoreanu,
Iubit de toţi, cum este banul
Sau cum e-oricare prunc al mamei.
Când îl vedea venind, barmanul
Zicea voios din uşa cramei:
În Universul epigramei
E Păstorel Teodoreanu!
Iar gustul vinului, pastramei
Îi stimula enorm elanul,
Scriind umor spumos tot anul,
Concis ca textul telegramei
În Universul epigramei.
poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Monumente
Iată fapte omeneşti
Ce sfidează orice vis:
Turnul Eiffel la Paris,
Domnul Iorga-n Bucureşti.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


C.F.R. - schiţă umoristică al istoricului Nicolae Iorga
Când s-a fost pornit "Sarmală"
Ca un tren hodorogit,
Lumea sforăia în sală
Ca-n vagonul de dormit.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Alexandru Borza
Comentează! | Votează! | Copiază!


Oratorul. Frazele domnului Iorga sunt lungi
Fraza asta nefirească
Pentru public e un bine,
Findcă, până s-o termine,
Poate sala s-o golească.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ziaristul. Articolele domnului Iorga sunt scurte
Ca jurnalist de gen unic,
El scurt răspunde la-ntrebări:
Articolele-s cugetări
Şi cugetările nimic.
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
