Cronicarii "21-st century's"
De ce nu scrieți de contemporani?
Fiți cronicarii timpului trăit!
Eroi pot fi miniștri, scriitori, țărani...
Împărtășiți, din clipa ce-a murit!
Valoarea documentului e-n adevăr
Și este calitatea ce-am pierdut-o.
Milenii se vor continua pentru dezbăr
De la cutuma unde ban, puterea a avut-o.
Jurnale, magazine, ziare, cărți
Sunt astăzi artă a dezinformării.
Nu-i faptă, fără intervenții dinspre părți
Pentru deliciul de mistificare-a prelucrării.
Pe zi ce trece, nu știm cine suntem!
Ce credem că vedem e interpretare;
Răspunsuri la-ntrebările ce punem
Nu-i adevărul, ce-i real... e-o cenzurare.
Bulăul e garant de școala vieții;
Este-o mândrie, în loc de facultate,
E gajul reușitei, notorietății...
Este-o condiție "sine qua non", de-ntâietate.
Țara-i condusă de putori infecte,
De delatori, torționari și hoți;
TV și tabloide n-au valori, percepte
Căci "rating"-ul e dat de curve și netoți.
Există viitor oricum, căci timpul trece
Iar spațiul ne-aparține orișicum.
Vrem primii-ultimi, c-așa nimeni nu ne-ntrece!
Progresu-i garantat, evoluăm înspre străbuni!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Imigrant
E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viață "trasă".
Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!
Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.
Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.
Ajuns "aiurea" nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.
Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.
Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.
Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.
De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaterial...
Ca să uităm...
Nu se produce de la sine
Chiar dacă gândul ne întoarce.
Eliminăm, ce credem că nu-i bine
Și de e rău, și lacrimă ne stoarce...
Nu o vărsăm..
Să ținem minte...
Ne dăm silința de-a reține tot,
Sau cel puțin dorim o fracțiune
Și insistăm, crezând că alții pot,
Să apelăm la rațiune...
Dar ne dezminte...
O amintire...
E un mister, de "clip" incontrolabil
Din mii de aventuri, sau întâmplări banale.
Ce-i important, nu e indiscutabil;
Reții detalii mai puțin reale...
Nu-i retrăire...
Un vis...
E o dorință ce nu poți atinge,
Un ideal, de-a fi, sau material.
Dar e și-un șir de-imagini; că-i senin și ninge...
Sau întâlniri cu chipuri neștiute-n spațiu sideral;
Nimic precis...
O realitate...
Este puterea de-a te recunoaște
Plin de defecte-... să te vezi că ai.
Pe cei din jur- chiar ura de se naște-
Tu circumstanțe atenuante să le dai...
Este-o necesitate...
Surpriza...
E șocul tahicardic, "flash" de adrenalină
Cu înțepături sternale și apnee scurtă.
Iar de-o produci, faci clipa o visare fină;
Produci pupile fixe în extaz... derută...
Căci este miza...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existența nu-i culpabilitate
Cum soarele, ce ne va arde într-o zi
Și luna se va prăbuși din 'nalte ceruri;
Nu-i vina ignoranței, de-a nu ști,
Să scoatem adevăr, dintre misteruri.
Ne pierdem timp în dușmănii și crime
De mii de ani, în loc, tot, să iubim
Și singuri ne-acordăm drepturi divine;
De cine glob... să descotorosim!?
Creații ori evoluții de am fi,
Nu are vină șobolanul din canale;
Nici de-a-ndura mizerii de-a trăi,
Sau de-a nu fi model, pentru jurnale.
Ne-am pus în gând, comete să distrugem
-Și nu noi le-am creat- și nu știm scop.
Și răzbunărea, în cântar... o punem???
Doar ce-am plătit, deja, tribut lui Halley Bopp!...
Agnostici cu pretenții, invocăm
Drept, de-a da ființei calificative;
La șarpe îi luăm pielea și o-mbrăcăm
Și lovind cai, cu bici îi umplem d-invective.
Păianjen ștergem, doar că-i inestetic
Și slugi ne-alegem, de servit la masă...
Eutanasiem, purtând discursul în patetic,
Crezând că ordinea, este neștiința crasă.
Avem drept, oare, de-a crea criterii
Pentru frumos, corect sau pentru bun,
În loc să ne-acceptăm, parte a creerii,
Cu umilința de-a fi parte din comun?!?...
Suntem mai răi ca fauna și flora
-Ce-n rase, specii, necondiționat,
Nu vor trăi Sodoma și Gomora-
Căci se susțin nativ, nu știu păcat?!
Urâm, nedrept, anume existențe
Având criterii false, personale?!
Niște infatuați, în fapt, incompetențe!...
Inteligenții-n top, cu craniile goale!
În practicile teoriei eronate,
-Pretinși la cursa cine-n vârf să fie-
Fals ne susținem unica dreptate;
De-a avea doar singuri... dreptul la prostie!?!
În fond, tot ce există are-un rost;
Nu-i sens să-i stabilim întâietate
Fără de drepturi de autor, la bun sau prost...
Existența-n sine nu-i... culpabilitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bagatelizare
O lume se îmbarcă în mondializare
-Căci toți suntem o rasă-n vârf de scară-
Și-am creat multe trepte, către bunăstare,
Din crude experiențe... Viața nu-i ușoară.
Și asta este lumea-n general;
Ce-și recunoaște singură valori și tare
Și-aplică ce câștigă-n ideal...
Ce vrea cu obstinație s-atingă... Fără încetare.
Există însă o ciudățenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu',
Unde chiar și credința, acum, e falsă... Anticristă.
E-o țară unde tot se știe, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe școli extinsă-
Nici practica, n-o poți împărtăși, din pasiune pură,
Fără să fi părtaș de-o gașcă... Parte prinsă.
Se poartă furt, minciună, tot cu nonșalanță,
Prezumția-i că-s toți, definitiv, nevinovați;
Căci știu să-și măsluiască greutățile-n balanță
Și să devină infractori d-elită... Potentați.
E țara unde alții-ți spun ce să vorbești
Sau dacă spui ceva, n-ai cui, e indiferență
-Paradoxal, contribuabil fiind- dar nimeni ești...
E țara unde și prezent și viitor sunt... Decadență.
Aici se face tot dintr-o întâmplare...
Mai explicit, se-ntâmplă totul între ei;
S-adune avuții, putere, într-o bagatelizare
De legi, democrație... Este zoo-ul lor, ehei...
Unde și leii-și fac... Și tot ei sunt și lei!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închipuit real
Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Și straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.
Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Și a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum tații nu sunt, nefăcuți de copii.
În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Și suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conștiință...
Creată de drag, nu eroare de-o știință.
Oi fi închipuire... Un act de voință?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă
Este intrarea-n lume,
sau este o adresă
conformă firii,
sau înscris poștal.
Este o bază de renume
cu trimitere expresă,
o simplă formă a denumirii,
sau e-un mod de-a fi, de spirit... material.
Reper de-o casă
și un obicei,
e-o limbă
și c-un teritoriu;
o judeci sigur de frumoasă...
E locul ce-l numești "ai mei",
unde natura nu se schimbă
și doru-i sigur vis real, din iluzoriu.
Ciudat liant e,
nu-l poți dezlipi
de ești plecat
și nu ști cât vei sta
oriunde-ai fi și câștigi briliante,
căci tot acolo ai vrea să ai copii...
Este prin excelență loc predestinat.
Ție hard de cord și minte, orice-ai îndura.
Este o casă
sau o țară,
unde îți sunt străbuni
și mulți contemporani,
îți este locul de trăit și stat la masă;
acolo unde-i veșnic primăvară,
unde chiar și dușmani ți-i știi, cum c-ar fi buni...
Căci ei îți vorbesc limba, te-nțelegi... toți sunteți suverani!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vânzători
Vând nopți, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câștig din viață
Și vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experiență, vă răsfață.
Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu servește la nimic.
Mă vând deștept, pe cel ce-i cel mai prost
Și îmi mai rămân și bani, să mă destind un pic.
Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parțial,
Fără pretenții... pentru orișicare
Și dau factură înaltă, sau pe ilegal.
Vând totul, chiar și ce nu am
Căci ține, este obișnuință.
Pot vinde și copii sau câte un organ;
Nu de la morți, direct, direct din ființă.
Vă vând asigurarea vieții, după moarte,
Oricum nu vă servește la nimic.
Vă vând și diplome, fără să faceți carte,
Doar să semnați primirea când dați bani în plic.
Vă vând averi, ce n-ați putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, să fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar ești... moștenitor!
E țara unde totu-i de vânzare
Și nu doar bunuri, tot ce nu gândești.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un țigan... ai vițe împărătești!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închinare la copii
Dați la copii o pâine
Și-i îngrijiți un pic...
Nu or crește din nimic,
Din trai de azi pe mâine!
Încălțații pe copii
Căci își tocesc picioare...
N-au naltul să mai zboare
Și-s mici, în sângerii.
Copii îmbrăcați, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Și iarna frig îi strânge;
Nu-i faceți din om... sfânt.
Dați pe copii la școală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriți-i de-osteneală.
Dați la copii... vis,
Întindeți pat să doarmă...
Faceți vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.
Luați pe copii de mână,
Pe umeri îi purtați,
Faceți-i învățați...
Dați zbor, din ce-i țărână.
Purtați copii... părinți,
Căci toți, copii ați fost
Și când veți fi compost
Gând să le fiți, în minți.
Muriți pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânța lumii...
Lăsați-i pe ei vii.
Iubiți-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpați-i de nevoi...
Dați-vă nemuririi!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sex free...
Mi-aș dori un harem,
E-un păcat monogam!
Cel puțin un bigam
De ocazie... barem.
Viața-i un val-vârtej,
Ziua-i una... odată;
La băiat și la fată,
Totul trece prin vrej.
Să te înfrupți cu nesaț,
Să ai măcar amintiri
De nebune porniri;
Nu doar trasul pe maț.
Reciproc e extazul,
Totul nu-i neuron.
Creștem om, din hormon...
Să schimbăm des macazul!
Ce-i plimbatul de mână?
Nu e timp de pierdut!
Tot ce-i zis... și făcut,
Lăsați soare și lună!
Suntem plini de dorinți,
Ne ferim să le spunem...
Pierdem timp... "să ne-o punem"!...
Suntem mult prea cuminți.
Omenirea-i bolnavă
De snobismul ascuns...
Își dorește "pătruns",
Dragoste!... Vrea otravă!
Suntem, așa cum suntem,
Avem tot la vedere,
Ne ferim, de se cere...
Și când vrem, nu putem.
Ne mințim stând în pat,
Nu-i curaj să ne-o spunem...
Cu alții vrem "să ne-o punem"...
Sau pe alta "s-o fac"...!
Ne mințim sentimente
De perverși sexuali...
Ne gândim "liberali"
Trăim "regula... mente".
Suntem handicapați
Din rețineri stupide.
Indivizi, individe...
Vă conjur... totul dați!
Recunoașteți natura,
Dogme, naibii lăsați.
Obiceiuri schimbați...
Și trăiți... AVENTURA!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Popor fără istoric
De ce se scrie într-una istoria în fals,
N-ajunge oare sângele vărsat?
Ne închipuim că viața-i tot un vals,
Am și uitat, că dansul pe cadavre e-un păcat?!
Și cine-o scrie, nu știm. Nu întrebăm
Ce interese au, de ce-s meschine.
Suntem total indiferenți și-i acceptăm
Și umplem țara, neamul, lumea de rușine?!
Nici de-adevăr nu mai avem habar,
Trăim doar ca să trecem zile-n rând.
Nici la părinți, n-avem un gând măcar...
Ce-a fost demult, se șterge, preferăm " curând"?!
La școli copiii învață- vorba vine-
Despre contemporani futili și-anoști...
N-au etalon, să învețe zborul la înălțime!
Vrem viitor, de superficiali, de-agnostici, sau de proști?!
Dar nici neștiința nu-i așa de gravă
Pe cât minciuna într-una invocată...
Nu-s, dar se cred, eroi, de gașcă sau enclavă,
Făcând din sfântul neam- bandit, din țară- o spurcată!
Nemaiavând nicicum din rădăcini
Ne-a părăsit deja orice putere.
Deși cunoaștem vinovații - știm că nu-s străini -
Naivi, tot noi îi venerăm și-i umplem de avere!?
Ne merităm și soarta țării și destine,
Trăim cu ignoranța într-un păcat...
Încet, încet, vom pierde viitorul ce ne vine
Și vom sfârși în declin... Pământu-i săturat!
Istoria-i acum doar simplă conjunctură
În folosul celor ce nu scriu, ce fac!?...
Pierzându-ne pe veci, tot ce-am trăit și morți... E-o făcătură!
Decideți!!! Timpu-i scurt schimbării... Pierdeți iară veac?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zilieriști damnați... sau "Jurnaliștii"
Autoinventați, n-au școli corecte,
"Tupeu" le este proba ce-au trecut
Vânzându-și suflet, ce și-au prefăcut;
Întruchipat în exprimări abjecte.
N-au niciun fel de jenă sau morală;
Sunt doar unelte ce s-ascut pe bani...
Sunt multe curve și-mpuțiți golani
Ce-s gata de atac, cu mintea goală.
Au un patern de schizo... Elaborați
În isterii de zilnice exersări
Pe invitați, prin crunte provocări;
Ce ei întreabă și răspund, ca scelerați.
Nu au respect pentru cultură, vârstă,
Mânjesc familia... neveste și copii,
Din adevăruri vă prefac spălătorii
De creiere... cu mintea lor îngustă.
S-adună întrei ei, în hora scârbei
Plătită de niște pungași mega penali,
Din bani furați! Escroci și criminali
De neam... ce se prezintă spuma urbei.
Nici nu mai au nevoie de păreri
De politicieni, istorici, specialiști,
De businessmani, de genii sau d-artiști...
Sunt totul ei; ce-i azi, va fi și ce-a fost ieri!?
În toate se pricep, ca să distrugă,
Tot ce încerci să le explici e fals...
De urlă rockul, ei decid că-i vals;
Patronul le dictează, cine, ce să-ndrugă.
E bine să stea-nchiși, ca la spitale
Cu doctori, unde doar ei se tratează,
La școli unde-ntre ei se profesează...
Să fie artiști, bisându-se-ntre ei, la carnavale...
Să scape lumea de-o parazitare
A potentaților, în pretenții de Mesii
Ce fac din sticle și jurnale colivii...
Scăpare unică de-o imbecilă disperare.
Căci tot stau între ei, cu laudații,
Păreri-percepte fără de tăgadă;
Vor să conducă o spurcată de ogradă,
A vorbelor - muncind-... des-creierații!?
Blamați-le programele infecte,
Lăsați-i cum microbii în abces.
Oricum nu vă ajută la progres...
Sunteți și-aveți specialiști pentru defecte!!!
PS
E tagma hâdului prezent de impostori;
-Amestec de pungași penali printre "politici"-
De "analiști", "istorici", "zâne", "îngeri", "critici"
"Juriști" cu "jurnaliști", toți proști "actori"...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea
Mai mult, mult, suntem morți decât vii, că-n fond viața-i o mică parte a morții
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veșnicie fără nicio intervenție a sorții,
căci inerția-i o scutește de ambiții; nu i se pretinde vreun sfârșit că n-are început,
nu naște din ceva, e doar un recâștig de liniște din zbuciumul de-un viitor trecut!
E demografic "pan", în preponderență, moartea, că este mult mai populată, multă
și nici nu-i complicată cum e viața ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-și va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
neviețuitoarea și nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...
... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
și-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beție a amânării gândului de-orice reflecție îl amăgind până la stingere.
De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
și-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viață n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârșit eterna netrăire
cum spațiul dintre stele, ce-s puține! Am fi și noi în fine un minus univers, o nimicire...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viață
Aiurea-i spus "și-a pierdut viață";
Ca și cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheață.
Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există și ne poartă
'ntre două stații-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.
Și-atunci e EA ce ne-aparține
Sau noi îi suntem chiriași,
Fără contract de timp? Slujbași,
Neștiind când pleacă, nici când vine!?!
E un imens bazin de picuri
Topiți din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.
E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărți de joc... Cu chip!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De cuvânt
Cât fals este-n enunțul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Și leacu-i doar o vorbă, legământ!
Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!
Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtășite
La popi diverși, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!
Și fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună știință întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!
Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Și cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind lingușitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?
Și cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Și la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt și uscăturile din mocirloase glastre!?!
Să-și schimbe și popor din triste obiceiuri
Și "om de fapte" să-și asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaș cât încă-și mânuie condeiuri!...
... Să-și scrie singur soarta, mirul din uleiuri!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Re... capitulări
Mă întreb de evoluează timpul, anotimpuri,
Căci se repetă într-una, ar trebui să învețe,
Să fie tot mai cunoscute orele, ce vor veni cu aceleași fețe
Tot pregătit, deja... eterne Rome, Olimpuri.
Perfecțiunea e moartea, ea, ca să se nască noul,
Dar pentru ce să moară ce-a adunat atât
Și, de-i frumos ce-a fost, de ce e iar urât...
De ce-am tot plagia original... tabloul?
Ori carte-i de mult scrisă și nu-i știu început,
Doar un capitol poate, o recapitulare
Dintr-un orar uman... o lecție oarecare,
Ce tot o repetăm și nu știu de-am trecut.
Am întrebat și-ntreb... dar juru-mi este mut!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foot... ball
Nu facem, categoric, parte din primul bol,
Deși tot cu picioare, gândim la fel, mereu
Și doar arar lovim cu capul... tot mai greu!
Oricum suntem de plâns sau râs și la "football"
Poate tocmai de-aceea avem cuvânt "halal",
Că știm că nici piciorul, nici bila nu le-avem;
Și-am transformat din fotă, "fot" un cuvânt de lemn
Și-n râs, cutumă veche, de horă, sârbă, în... "bal"?!?
Și-atunci, ca-n toate, avem la "prost"... joc, explicație;
Că nu-nțelegem tot, ce-n lume-i lexical,
Că "foot" nu-i mascul-fotă... nici actul sexual,
Iar "ball", nu-i nici de supă, nici la cămin... "dansație".
Din joc al minții, șah, ce-aproape-i o sosie,
Atacu-i apărare, înspre-a nu se trezi "gol";
Cuvânt ce-l adorăm, cum buzunar c-un pol
Scuipând gazon, băloși, să crească, într-o prostie!?!
Mereu, oriunde, oricine, mai bun este, mai tare,
Speriați de bombe trase de masai, de englezi;
Toți sunt mai mulți în joc... echipe de chinezi!?!...
Și-n lene, alcool, femei, ne pregătim... picioare!
Nici cel puțin n-avem rușine sau mândrie
Să vrem respect, cântări, să fim mai buni... eroi;
Desumflăm "neînțepați", din "preumflați" cimpoi...
Oricum, la cât efort, luăm bani... fie ce-o fie!?
Din Țepeș suntem draci, mâine ne-i horoscop;
"Înainte", pentru-ai noștrii de azi, este "înapoi",
Cum n-am fi toți sătui de "Stat" și de nevoi...
Cu aleși ne pedepsind în joc... și joaca-i scop!
Ne-așternem toți cu jind; pop corn, pastile, bere,
Plini de speranțe, vise, spre ecrane, tremurând.
Acasă ni i-am lua, murind de-ai adorând,
Mândrie să ne dea... Demult inima o cere!
Speranțe prăbușim, din start facem final,
Mult prematur murim, de vii, tot mai devreme...
Nu știu ce-am mai putea, să dăm, să se întreme
Un vis ce-l vrem real; măcar buni la... "fotbal"!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Partidul Român
Vă chem către suprema rațiune
Să vă lăsați de oarba vanitate,
Să fiți faptul ce sunteți, națiune
Ne împărțită pe vendete... Integritate.
Vă chem unirea s-o restabiliți
Eliminând pe diabolici cu ambiții.
Precum anceștrii, caști din nou să vreți să fiți;
Căci suntem ei, ori dispărem nefericiții.
Vă chem să fim cu toți o-ntregă ființă
Și să primim pe-oricine ne vrea bine;
Chiar de-s străini, să le-acordăm, de vor, căință,
Ne-ncununând pe tine și pe mine...
Vă chem românii-mprăștiați în pretutindeni
Să vă luați timp să fim cu toții din nou frați
-Ce-i refuzați și obligați în timp la vinderi-
Să nu mai vrem, de hoți și proști încolonați.
Vă chem cu mine să mă luați o mică parte,
Să credem șansa ce-o avem în viitor
Să trăim bine... Din onești cu multă carte
Și cu credință să fim iarăși un popor.
Vă chem reînoire-n unica partidă
Ce-a naturală ce-o avem un drept comun
Al nostru... Și-o Planetă să devină avidă...
O lume-ntreagă să se vrea... Partid Român!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce combinație...
Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i și lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănțuire de ergi înșiruiți... conștiință?...
Cum nu-i și fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i ființă?
Cum cuarțul, ce-n cristale ține, e evident că de el știe,
Cum și carbon și musca țețe au toți tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... ființate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... și nu scoici uscate?
Cum apa, ce-o țin, nu mă-neacă, este și lacrimi și oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânțându-mi-se aleane?
Cum foc și arde și se-mparte și-n inimi... și-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mișcă, doar noi parcurgem știut drum???
Cum aerul omoară pește, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-și încrețește și nu-i la nimeni clorofilă?
Cum știe dragostea chimie și cum chimia nu iubește?...
Cum omul este tot secrete și nu știe singur ce este?
Cum sunt un lanț în răsucire și nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate și singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubește... Și-i sunt geamăn?
Și chiar de-aș ști multe din ele -c-am învățat, dar de la alții-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalții
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc și fum
Și sunt pierdut și eu și-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce și cum???"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul trece
Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veșnic călător.
Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Și nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.
Trece timpul ca o clipă
Și nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Și veșnic trebuie prețuit.
poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clovnul
În pestrițe haine și pestrițe roluri, tânăr, joacă "moșul"...
Ne încântă, pe copii, pe adulți, la întâmplare.
E machiat tot, masca îi e albă și cu nasul cu roșu,
Audiența o amuză, serile la rând, fără încetare.
Se ascunde de adevăr, în dos de recuzită și vopsele,
Căci nimeni nu-i cunoaște bucurii, sau de are suferință...
Își varsă în râsete, tămăduința în leac, de suflete și rele
Și nimeni nu-l întreabă de-i e bine, de mai poate, sau e-n neputință.
E multilateral, căci trebuie să știe tot să facă,
Chiar de-i dresaj, sau la trapez, râs să provoace...
Și nu-i ușor, e plin de haine, trucuri, plasa-i ridicată;
Se-aruncă în neant, și-n mers pe sârma, speră a se întoarce.
E gala de sfârșit, când circul se va strânge ca să plece
Și număru-i final îi e în cușca "full" cu lei.
Intrat... și-n ropotul de palme, drama se petrece...
Nu-i timp de intervenție, e totu-n sânge... A murit Serghei!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!