Mult timp m-am încăpăţânat să caut un om care să ştie totul despre sine şi despre ceilalţi, un înţelept-demon, dumnezeiesc de lucid. De fiecare dată când am crezut că-l găsisem, eram nevoit, după o cercetare atentă, să reduc din pretenţii: noul ales avea şi el câte-o pată, câte-un cusur, resturi ascunse de inconştienţă sau slăbiciune ce-l coborau la nivelul comun. Ghiceam la el urme ale dorinţei, ale speranţei - sau umbra câte unui regret. Indiscutabil, în materie de cinism avea lipsuri. Ce deziluzie! Şi nu-mi conteneam căutarea, şi totdeauna idolul momentului păcătuia pe undeva: omul era acolo, ascuns, deghizat sau disimulat. Am sfârşit prin a înţelege tirania Speciei şi am încetat să visez la ne-om, la un monstru pătruns pe de-a-ntregul de nimicnicia lui. Era o nebunie să-l concepi: nu putea să existe, luciditatea absolută fiind incompatibilă cu realitatea organelor.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii şi resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică

oricât de mult mi-aş dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în muşuroiul acesta
cu pretenţie de templu

caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise

oricât de crud ar părea
fiecare om îşi doreşte ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziţie
şi oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiţi
că în sfârşit vor avea o veşnicie
în care să iubească

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea unui castel scoţian pare viaţa, de câte ori găseşti obiecţii împotriva Creatorului. Fiecare din ele măreşte singurătatea şi reduc pe Dumnezeu la formele absurde. Dar despre el nu se poate gândi decât unde paradoxul se neagă pe sine în absurditate...

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea este întotdeauna despre căutarea adevărului, indiferent de ce putea aduce cu sine. Chiar când nimic nu era ceea ce părea a fi, când totul era ascuns, exista un centru de care nici eu nu puteam fugi: cea care, cu adevărat, eram, ceea ce simţeam, ceea ce eram în sinea mea.

Alice Hoffman în Regina de gheaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este urgent în viaţa asta

totul se derulează pe repede înainte
iar eu repet ca pe un refren fiecare clipă frumoasă
până la banalizare până la atrofiere
până când cineva îmi va da un cot să mă trezească din reverie
moment în care mă privesc ca pe o curiozitate

nu mai ştiu de unde să încep numărătoarea
cred că de fapt nu mai ştiu să număr
poate că încep să-mi pierd bruma de minte
oricum sunt destul de prost încât să cred în alte lumi
în alte vieţi în nemurire şi veşnicie
când nici universul nu e veşnic
când nici infinitul nu ştie de ce are origine

cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aş dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în muşuroiul acesta
cu pretenţie de templu

caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise

oricât de crud ar părea
fiecare om îşi doreşte ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziţie
şi oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiţi
că în sfârşit vor avea o veşnicie
în care să iubească

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

No-fire escape

nu totul e despre tine/ nu totul e despre arderea interioară
precum arderea pădurilor

realitatea vine în tranşe care îţi ameninţă
starea de bine/ privesc cerul ca pe un balon scăpat de un copil

fără mamă şi tată / balonul e singurul lucru pe care îl mai avea

am ales să tresar la fiecare explozie a tristeţii

// bucuria e o armă letala, atunci e un semn că
s-a mai sfârşit o clipă în care ai fost fericită //

strada se întinde ca acest poem şi tu te grabeşti

în loc să stai în coloana nesfârşită de maşini

în drum spre mare

orizontul se descarcă precum o cupă de escavator
peste o groapă în pământ

ia-mă în braţe si spune-mi că totul va fi bine
dar nu, nu e despre mine / e despre ascultarea vocii care se aude peste tot

şi-ţi spune / scrie despre asta

scrie despre copilul abandonat

adu-i balonul înapoi

mărşăluieşte zi şi noapte ca o insectă în căutarea mâncării
apoi aşteaptă pe cineva să te strivească un pic

apoi nu mai vezi nimic/ eşti pe audio-only.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carne ce se emancipează, se răzvrăteşte şi nu mai vrea să slujească, boala este apostazia organelor; fiecare înţelege să acţioneze singur, fiecare, dintr-o dată sau treptat, încetând să mai joace jocul, să mai colaboreze cu celelalte, se aruncă în aventură şi capriciu. Conştiinţa nu poate atinge o anumită intensitate decât dacă organismul suferă şi chiar se dezagregă: conştiinţa, la începuturile ei, este conştiinţă a organelor. Cât timp suntem sănătoşi, le ignorăm; boala ni le revelează, ne face să înţelegem cât sunt de importante şi de fragile şi cât de mult depindem de ele.

Emil Cioran în Căderea în timp, Despre boală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire închipuită

Câte regret şi nu-mi răspund,
Pe câte şi pe câţi...
Şi-n melancolic tot m-afund,
Că nu-mi vorbesc, sunt muţi!

Şi dintre toţi şi dintre toate,
De cine-am dor, de cine?
De pierduţi ani şi de palate?!?...
Mi-e dor de "tu", de tine!

Nu ştii prin câte am trecut
Şi m-am uzat, m-am ros.
În înger am zburat, căzut
Îs îngenunchiat, pe jos!

Aştept să calci din nou, s-apeşi
Pe mintea mea din piept.
Prin talpă să-ţi simt dor, să-l verşi,
De-ţi este... Eu te-aştept!

Să mă primeşti în gând ascuns,
Să nu mă ard de soare.
De mână să păşim pătruns,
Chiar dacă doare, doare!

De nu-i răspuns, de vreun regret,
De câţi, sau de la câte,
Am simţul cald; sunt un Hamlet,
Cu oase, cranii, rupte!

Întind o mână prin frunziş
De-o vară, plânsă-n ploi;
Mă prind într-un păienjeniş...
Iar, suntem, amândoi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sean (discutând despre Manya): Nu cred că suntem în stare să facem asta!
Christian: Uite ce e, Sean! Oi fi tu expertul în microchirurgie, dar în materie de zone intime feminine, eu sunt geniul. Dacă fac eu reconstrucţia organelor, va putea avea orgasm.

replici din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Christopher Gardner: Chiar atunci am început să mă gândesc la Thomas Jefferson, la Declaraţia de Independenţă, şi la partea despre dreptul nostru la viaţă, despre libertate şi despre căutarea fericirii. Şi îmi amintesc că m-am gândit: cum a ştiut să pună partea cu "căutarea" acolo? Că poate fericirea e ceva ce doar putem căuta, şi că de fapt nu o putem avea niciodată cu adevărat. Indiferent ce s-ar întâmpla. Cum de a ştiut asta?

replici din filmul artistic În căutarea fericirii
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vorbeşte mult de teatru, dar cine n-a făcut parte din el, nu-şi poate închipui cu adevărat ce e scena. E de necrezut: oamenii aceştia nu se cunosc deloc pe ei înşişi, îşi fac meseria fără să reflecteze asupra ei, însă au pretenţii nemăsurate. Nu numai că fiecare vrea să fie cel dintâi, dar vrea să fie şi unicul; fiecare i-ar înlătura bucuros pe toţi ceilalţi şi nu-şi dă seama că nu ajunge la ceva decât împreună cu ceilalţi; fiecare se crede grozav de original, dar când îl scoţi din rutină, e incapabil să se descurce; în acelaşi timp e într-o agitaţie perpetuă în căutarea noutăţii. Şi cu câtă îndârjire se sapă unul pe altul! Numai din cel mai meschin amor propriu şi din mărunte interese personale se leagă între ei. Despre un sprijin reciproc nici nu poate fi vorba; o veşnică neîncredere este întreţinută prin răutăţi săvârşite pe ascuns şi prin bârfeli; pentru ei, cine nu e desfrânat e prost. Fiecare are pretenţia să i se dea o atenţie fără margini şi e sensibil la cea mai neînsemnată critică. Fiecare ştie toate mai bine decât oricare altul. Dar atunci, te întrebi, de ce le fac pe toate pe dos? Mereu lipsiţi de mijloace şi mereu fără încredere, parcă de nimic nu se tem mai mult decât de ce e raţional şi de bun-gust şi la nimic nu ţin mai mult, decât la dreptul suveran al bunului plac.

Goethe în Idealul plenitudinii umane
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai conteneam să-l ascult. Tăcerea mi-era răsfrântă în ecouri şi noaptea păşea graţios peste clipele târzii. Avea urme de tocuri în suflet şi parfumul trupurilor avute într-o doară, îi rămăsese încă impregnat în gânduri, ca o amintire savurată în taină, ca o piesă de teatru jucată pe scena vieţii, fără aplauze. Purta în priviri toate păcatele, şi-n palme inima mea străină de suflete călătoare, goală de sine si plină de el, până la nebunie.

Andreea Palasescu (25 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat acest vis şi încă-l mai visez

Am visat acest vis şi încă-l mai visez
şi-l voi visa cândva încă o dată.
Totul se repetă întru sine, totul se va reîntrupa,
iar visul meu îl vei avea şi tu.

Acolo, într-o faţetă a noastră şi a lumii-ntregi
val după val se sparge-n ţărm:
şi-n val o stea, o pasăre, un om
val după val - real şi vis şi moarte.

Iar timpul nu contează. Am fost, exist, voi fi.
Nu e miracol mai mare decât Viaţa, iar în genunchi eu cad
în faţa miracolului, singur ca orfanii,
singur între oglinzi, captiv în apa lor,
mări şi oraşe, sclipind şi strălucind prin fum.

O mamă plânge luându-şi pruncul pe genunchi.

poezie de Arseny Tarkovsky, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aş ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoaşteţi destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; ştiţi că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Aşa voi fi şi acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc şi în plus, nu ştiu ce veţi înţelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebaţi ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am şi reuşit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi aţi plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraş, s-o caut pe colega mea, domnişoara consilier Lia, însă în camera din oraşul artificial, unde locuieşte provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aş putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult şi tot n-aţi înţelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnişoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînţeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat şi colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel şi a ieşit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnişoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment şi ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiţă tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat şi el pe mine, neînţelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicaţii din partea mea, explicaţii pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depăşea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiaţi, la care ţineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raţionamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu ştiu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acţionat prosteşte, am greşit enorm, dar asta este. Am făcut-o şi gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut aşa ceva. Te cunosc de atâta timp şi nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-am putea simţi o voluptate secretă de fiecare dată când ceilalţi ne ignoră, am deţine cheia fericirii.

Emil Cioran în Caietul de la Talamanca (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

luciditate

Luciditatea înseamnă a avea senzaţii la persoana a treia.

definiţie celebră de Emil Cioran în Amurgul gândurilor (februarie 1940)
Adăugat de Alexandra Başa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume se vorbeşte de fapt numai despre limitare intelectuală ori estetică sau despre acele lucruri indiferente, de care se interesează cel mai adesea lumea; căci tocmai acesta este spiritual lumii, acela de a conferi o valoare infinită unor chestiuni indiferente. Perspectiva lumească se agaţă mereu de diferenţa dintre un om şi altul, ea nu are, după cum nici nu era de aşteptat (pentru că a-l avea înseamnă spiritualitate), simţul a ceea ce este necesar şi, de aceea, nu are înţelegere nici pentru limitare şi mărginire, care constau în a te fi pierdut pe sine, şi anume nu prin volatirizarea în infinit, ci prin aceea că omul a devenit cu totul şi cu totul limitat, şi în loc să fie un sine, a devenit un număr, adică încă un om, încă o repetiţie....

Kierkegaard în Vinovat? Nevinovat?
Adăugat de O.D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătorii semănau cu nişte automate; nici unul nu părea viu, toţi păreau împinşi de un resort nevăzut... Nu e prima dată când, după insomnie, am această impresie de lume încremenită, golită de viaţă... fiind eu însumi un spectru, cum aş putea să văd în ceilalţi semnele realităţii?

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că puţini oameni au avut şansa să li se mediteze destinul în adierile crepusculare ale Veneţiei. Nu mă îndoesc însă că m-am ridicat prin înţelegere la pateticul existenţei tale, în acel oraş de fericiri melancolice. Era o după-amiază de noiembrie, aerială şi profundă, când am avut revelaţia rosturilor tale în lume, a apariţiei unice – şi de ce n-aş spune-o? – a imensei tale singurătăţi. Ştiu prea bine că nu-ţi este plăcut să-ţi fac cel mai mare compliment care se poate aduce unui om: singurătatea lui absolută, dar, dragă Petrică, dacă te-ar înţelege oamenii ar mai avea vreun rost prietenia noastră?

Emil Cioran în scrisoare către Petre Ţuţea (25 noiembrie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Să lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ţi-ai petrecut timpul cu Mihăiţă. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuşi, am aflat de la el o mulţime de lucruri interesante despre Terra. Şi o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aştept să ajung şi eu acolo, deşi mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Şi dacă vrei să afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui să-ţi petreci o bună parte din timp şi cu Nis, să stai pe lângă el; oricum e el mereu singur şi nu-şi găseşte o ocupaţie.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Şi de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar ştie foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toţi la un loc.
Ly: Serios, chiar ştie?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înţeleg... Poate că o să-l întreb şi pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiţă... Şi el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare şi la câte informaţii conţine, nu-i de mirare... Dar ce informaţie foarte importantă a aflat Mihai şi vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu ştii despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu numai că fiecare vrea să fie cel dintâi, dar vrea să fie şi unicul; fiecare i-ar îndepărta bucuros pe ceilalţi şi nu îşi dă seama că ajunge la ceva decât împreună cu ceilalţi; fiecare se crede grozav de original, dar când îl scoţi din rutină, e incapabil să se descurce; în acelaşi timp e într-o agitaţie perpetuă în căutarea noutăţii. Şi cu câtă îndârjire se sapă unul pe altul. Numai din cel mai meschin amor propriu şi din mărunte interese personale se leagă între ei. Despre un sprijin reciproc nu poate fi vorba; o veşnică neîncredere este întreţinută prin răutăţi săvârşite pe ascuns şi pin bârfeli. Pentru ei cine nu e desfrânat, e prost.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!