Orgoliu

Zadarnic te frămânţi pe acest pământ
Când nimeni nu-i pe-alături să te vadă.
Deci nu lupta cu morile de vânt
De nu-i şi un Cervantes să te creadă.

epigramă de Gheorghe Leu din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui D. Toreador (Gr. Lupescu)

Când în arenă te avânţi, mon cher,
Trântindu-ţi adversarii la pământ,
Îmi aminteşti prea mult de-un cavaler
Ce se lupta cu morile de vânt.

epigramă de Mihai Lupescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Radif)

Duşmanii mă îndeamnă să beau vin
Aşa vor ei
Amicii spun mereu să mă abţin
S-o creadă ei
Deci beau când voi avea eu chef
Căci îi respect pe toţi câte puţin
Să bea şi ei.

poezie de Gheorghe Leu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţă... de eternitate

De fructul n-ar fi delicios, sămânţa nu s-ar răspândi,
N-ar fi consum de pulpă, de cărnos, nici gust n-ar fi.
S-ar veşteji poamele-n pom şi vrejii s-ar usca, sterili,
Nici nu s-ar şti sătulul foamei şi lume-ar fi doar de senili.

Nici paraziţi n-ar exista, de nu s-ar perinda în cicluri,
Eliminaţi, ingurgitaţi, 'n voiaj, în multele peripluri...
Deci ciclul nu-i naştere, moarte! Este un reciproc consum
De vii, în trofic lanţ de specii, asigurându-şi etern drum.

Nici Univers n-ar exista, căci n-ar fi nimeni ca să-l vadă,
Nici Dumnezeu să ne-nchinăm n-ar fi, ne-având cine să creadă...
Deci material n-ar exista, nimic vizibil, de nu-i fiinţă
Şi minţi s-ar pierde-n neştiut, de nu ne-am dezgoli... seminţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi vârstă

Am exact vârsta la care Don Quijote şi-a început aventurile,
am aceeaşi vârstă şi iubesc lumea la fel,
nu-mi mai lipseşte nimic.
Poate, un scutier îmi lipseşte, dar nu-i nimic,
voi porni singur la drum.
Am aceeaşi vârstă şi aceeaşi nevoie să cred,
nu-mi mai lipseşte nimic.
Poate-mi va lipsi Rosinanta,
dar nu-i nimic, voi merge pe jos.
Şi poate morile sale de vânt,
dar nu-i nimic, le voi inventa şi pe ele.
Am aceeaşi vârstă ca Don Quijote şi drumul m-aşteaptă
şi în afară de un scutier, de Rosinanta şi de morile sale de vânt
nu-mi mai lipseşte nimic.
Ba da, eu m-am născut după Descartes.

poezie celebră de Octavian Paler din Poeme (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi morile de vânt nu sunt... o povară prea confortabilă, nici Don Quijote nu-i de... aruncat!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zgomotul se termină, rămâne liniştea. Nu este necesar să te lupţi cu morile de zgomot pentru a păşi pe câmpia liniştii. Morile de zgomot există. Însă, lasă-le să existe. Nu te lupta cu ele. Astfel, prin acceptare şi compasiune, morile de zgomot se vor transforma din obstacole, în indicatoare către linişte.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta cu morile de vânt intră în fişa de lucru a tuturor artiştilor.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului vol. II (2015)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă, cuvânt sfânt,
Lumină ce mi-ai fost pe acest pământ,
Din gândul meu la tine sus,
Altar imi fac, dar nu-i de ajuns!

În amintirea noptilor albite,
Când prunc fiind, tu mă vegheai duios,
Şi pentru toate clipele-ţi jertfite,
Eu iţi aduc al meu prinos,
Dar nu-i de ajuns!

Cu calda ta iubire am crescut,
Iar anii peste mine au trecut,
Ca dulcea adiere a unui vânt,
Şi daca astăzi sunt ce sunt,
Recunoştinţă-ţi datorez, măicuţa mea de sus.
Dar nu-i de ajuns!

Nimic în astă lume nu e de ajuns,
Pentru atâtea lacrimi ce s-au plâns,
Şi nu e drept ca viaţa Mamei să fie trecătoare,
Ci Doamne, trebuia s-o laşi nemuritoare!

poezie de Gheorghe Alionte (14 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

Şi iarăşi frunzele se zburătăcesc în vânt
Îngălbenite de timp se-ndreaptă către pământ
Şi-ntrebi nedumerit când bocnă-i iazul morii:
Mai trecători pe pământ sunt oamenii, sunt norii?

Când şarpele-crivăţ şuieră-n negrele ramuri
Şi greu, tot mai greu saturi prea flămândele guri
Zic: mai călător pe pământ nu-i omul, nu-i norul
E frunza arămită de vreme, e dorul!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Zace în acest mormânt
Unul, fost gestionar;
Lipsa lui de pe pământ
Nu-i o lipsă-n inventar.

epitaf epigramatic de Gheorghe Grosu din Când pleaca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă fără muzică (Nu-i nimeni să ne vadă)

Nu-i nimeni... nimeni să ne vadă şi să ne-auză -
Nu pleca!
Dă-mi degetele-ţi inelate să le sărut ca şi-altădată,
Dă-mi degetele-ţi inelate -
Poeme-n pietre nestemate -
Vreau să le-nvăţ pe dinafară şi să le cânt,
Dă-mi mâna toată,
Căci nu-i în tot salonul alta, aşa, la fel cu mâna ta.

Rămâi cu mine toată seara...
Ce-ţi pasă dac-o să sfârşească
Orchestra valsul?...
Tu nu ştii
Că nu-i în tot salonul altul la fel ca mine să iubească?

Deschide-ţi braţele -
Altarul în care mă-nchinam alt'dată -
Deschide-mi braţele şi prinde-mi în ele braţele-obosite,
Apleacă-ţi gura-nsângerată,
Şi sărutările-ţi aprinse înseamnă-le pe-obrazu-mi pal.
Înseamnă-le la rând, să-mi steie pe veci de pază,
Neclintite,
Ca păsările legendare pe malul lacului Stymfal!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umilinţă

Copacii se înclină la pământ,
Cu fruntea coborâtă la picioare,
Bătuţi de ploi, forţaţi de vânt...
Noi n-avem nici această motivare!

epigramă de Gheorghe Leu din săptămânalul "Amprenta" din Buzău (17 iulie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e cu moralitatea la pământ, omul se luptă cu morile de vânt; echilibrul nu-l va găsi, liniştea de el nu se va lipi, oricât s-ar strădui.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de greu

E atât de greu să fii om
În lumea asta vie,
Când strigi şi nimeni nu te ştie.

E atât de greu să lupţi cu morile de vânt
Când îţi auzi sufletul strigând,
Dar nu poţi să te ridici de la pământ!

Când simţi că n-ai nicio putere
E atât de greu în lumea asta
Plină de mizerie.

poezie de Vladimir Potlog (9 aprilie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morile

Au pornit morile de vânt, macină
făina albă a zilei, e momntul să ştii
că sunt laş, n-am puterea să-ţi spun
că nu te-am iubit, sunt laş,
n-am puterea să recunosc că m-am
culcat cu prietena ta, cu Dulcineea din Toboso.

ce mai vrei să-ţi spun? a, să nu uit,
eu nu sunt din lumea aceasta,
eu sunt un personaj dintr-o carte
pe care ai citit-o în adolescenţă
pe care deja ai uitat-o.

macină morile de vânt, se face ziuă,
dacă muream tânăr aveam o scuză,
aşa, cine să mă mai creadă?
nici sufletul, bietul, care îmi întoarce
spatele, acum e un suflet fără trup,
încotro s-o pornească şi el...

iată-l cum străbate lumea în armură,
moartea e credinciosul
lui scutier.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistului Gheorghe Leu, autorul volumului: "Puncte pe epigrame"

Am ales, pe placul meu,
Din atâtea mii de drame,
Clipa când şi Gheorghe Leu
Pune punct la... epigrame.

epigramă de Nichi Ursei din revista "Epigrama", nr. 48 (iunie 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrificiu

Merge la spital s-o vadă
Şi ea geme: - Mor, Marine!
Lui nu-i vine să o creadă:
- Faci tu asta pentru mine?

epigramă de Leonida Secreţeanu din Muşchetarii prahoveni
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia la spital

Merge la spital, s-o vadă
Şi ea geme: "Mor, Marine!"
Lui nu-i vine să o creadă:
"Faci tu asta pentru mine?!"

epigramă de Ananie Gagniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul cel mai mare faţă de proprii copii nu e să nu-i creşti sau să nu-i educi, ci să nu-i înalţi... spre lumină.

aforism de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (20 octombrie 2015)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!