Fenomen

Am vrut pentru o clipă să-mi ies din trup,
Dar m-am prăbuşit mai rău în mine.
Senzaţie de gol...

Păşind încet, şovăielnic, m-am izbit de timp
Provocându-mi răni din care curgea netimp.
Suflet miop!...

Mi-am urnit nefiinţa, în ciuda neputinţei
Şi-am obligat-o să înainteze.
Învins învingător!...

Plimbându-mă prin mine, mi-am zărit sufletul:
Călătorea prin tunelul obscurului.
Găteala aparenţelor!...

Mi-am făcut curaj şi am pornit înspre el;
L –am înşfăcat şi mi l-am remontat în trup...
Am redevenit eu!...

poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet la tavă

Aseară, la un şpriţ
Amicul meu şi-a pus
Sufletul pe tavă.
Mă uitam, când la el,
Când la suflet...
Sufletul era mare
Dar... gol pe dinăuntru!
Se vedea cu ochiul liber
Interesul care se ascundea
După câteva fire de omenie.
M-am ridicat şi-am plecat.
Ajuns acasă, mi-am pus şi eu
Sufletul pe tavă.
Ca să vezi şi-al meu era,
Tot gol!
L-am întors pe toate feţele,
Dar nimic!
Şi mi-am pus întrebarea:
- Ce, Doamne iartă-mă,
Umblăm cu sufletele goale?!

poezie de Stefan Băiatu (17 septembrie 2008)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tunelul timpului

Prin tunelul timpului am călătorit.
M-am luat la trântă cu tot ce-am întâlnit.
Cu zilele, cu anii,
cu averile, cu banii.
Pe autostrada timpului
mă credeam zeul Olimpului.
În tunelul timpului am descoperit
că viaţa noastră este, un bob de nisip.
O scurtă poveste care ne răsfaţă,
pe care omenirea a numit-o viaţă.
În zadar am crezut că tunelul îl pot străbate.
Mi-am domolit avântul şi-am făcut un pas în spate.
Nu a fost să fie ce am încercat.
A fost o utopie şi am renunţat.

poezie de Dumitru Delcă (15 iunie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii inchisi

Nu mi-am tradat niciodata umbra;
Intotdeauna am stiut
In cate silabe s-ar descompune
Mana mea,
Daca mi-as vinde sufletul
Acestor taceri ce–mi ard in trup
Atunci cand iubesc;
N-am incercat sa fur nici o celula
Pentru mine,
Mi-am pastrat aceleasi radacini
Crescute spre nicicand,
Ca sa ma pot vindeca
De somnul rece
In care m-am nascut;

Dar acum, acum
Cineva imi strecoara in sange
Zapezi in delir,
Si nu mai stiu
Cat timp a trecut de cand
Pasesc cu ochii inchisi
In mine.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsucit în foi

m-am înecat cu sufletul tău
am tras din el până mi-am supt buzele
l-am strâns în limbă
cuvânt peste cuvânt
l-am plimbat pe gât şi prin plămâni
deseori
am făcut rotocoale de pus pe degete

el s-a înălţat şi a şters-o englezeşte

tuşesc
încă te rupi
din mine

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o greşeală

Am făcut o greşeală
De neiertat;
Mi-am dat prea multă osteneală...
Răul altor-am răscumpărat.

Am făcut o greşeală
Neînchipuită;
M-am îndrăgostit până la boală...
Din mine-am rupt, m-am rupt, pentr-o iubită.

Am făcut o greşeală
Necalculată;
Am învăţat, am făcut, prea multă şcoală...
Nu ştiam c-aşa-i cariera ratată.

Am făcut o greşeală...
Ce naivitate;
Am crezut că prietenia-i reală...
N-am ştiut că-i doar o oportunitate.

Am făcut o greşeală
Capitală;
M-am înşelat că dreptatea-i universală
Şi m-au furat toţi... m-au lăsat cu mâna goală.

Am făcut o greşeală;
Multă sinceritate...
Mi-am făcut din ea credinţă falsă, ideală
Şi-am fost pedepsit la sânge, cu tenacitate.

Am făcut o greşeală...
Şi poate multe mii;
M-am dedicat, le-am învelit lumea-n poleială,
Am crezut că ce nasc, este ca mine... Am făcut copii.

Am făcut o greşeală
Ce-mi dă fiori de gheaţă;
N-am ştiut să mă reped, s-aleg, s-adun din îmbulzeală...
Am stat la urmă şi mi-am irosit, un impotent, (o) viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir aidoma poeziei

m-am cocoţat pe un cuvânt
am urcat mai departe pe un vers
m-am agăţat de o rimă
şi mi-am făcut curaj către o poezie
am cules-o
am potrivit-o în suflet
am aşezat-o bine în minte
şi-am alunecat împreună
pe-un tobogan de speranţe
până s-ajung jos
am ameţit
rotocoale de stihuri mi-au bântuit mintea
m-am răsucit de pe o strofă pe alta
şi m-am trezit pe un pat de cuvinte
pansată cu rime
am aflat că nu mă lovisem eu
ci poezia din mine
îmi alunecase din minte
sfărâmându-se în mii şi mii de poezii
acum mă cocoţ pe mii de cuvinte
urc mai departe pe mii de versuri
mă agăţ de mii de rime
şi simt că respir
aidoma poeziei din mine

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruci de catifea

M-ai răstignit o vreme, pe cruci de catifea,
cu voia mea de suflet, pentru plăcerea ta.
Credeam că eşti ca mine, din Soare zămislit,
şi-n mijlocul furtunii-mpreun-am fi vâslit.

Dar eram adormită când, în crăpat de zori,
mi-ai pus cătuşi de ghimpe şi eu credeam că-s flori.
Buchete de dureri, stropite cu otravă,
zilnic îmi dăruiai... spunând:"Cât mi-eşti de dragă!..."

Şi-am ameţit deodată, pe cruce, neştiind
că pe sub catifele curgea rău clocotind.
Erai scorpie rea care se preschimbase
în zburător prin veac, cu aripi de mătase.

Dar moliile urii, mocnind, făceau prăpăd
şi rodeau catifeaua... şi-am început să văd.
Pe cruce de minciuni, cu-ale vrăjitoriei,
cine mă răstignea? Asul bufoneriei!

Atunci, mi-am amintit că lumea se împarte
în Sufletele vii şi... sufletele moarte.
Mi-am făcut semnul crucii, am spus trei rugăciuni
şi-am scăpat de sub vraja unei putreziciuni.

Stigmatele rămân, le ung cu mir şi-agheasmă,
mă rog la sfinţii mei de pe catapeteasmă.
Ieşind din visuri moarte, m-am liniştit şi eu...
Mă cuibăresc în mine... e bine-n cuibul meu!

Am obosit cumplit să mă disip în haos!
Vorba POETULUI: "Mi-e sete de repaos!..."

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Mi-am urzit din sunet şi coloare,
Din cuvinte dure, zi de zi,
Turnul versului înalt, în care
Îmi adorm durerea de-a trăi.

Zi de zi şi lună după lună,
Izvorăsc din mine ca din mări
Insule de gânduri, ce adună
Cânturi fremătând peste uitări.

Ani de ani şi clipă după clipă,
Vierme de mătase m-am făcut,
Fluturul simţindu-l, ce-n aripă
O să-mi schimbe braţele de lut...

Dar cum stau cu lampa lângă mine
Şi cum scriu, un singur ţipăt greu
Din odaia-ţi de bolnavă vine-
Şi ce mic, ce gol e visul meu!

poezie celebră de Ion Pillat din Limpezimi (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Am vrut să-mi scriu iubirea
Şi am privit din nou la mine.
Mi-am şlefuit privirea
Şi-am zis să pun în rime,
Nu eram la fel cum mă ştiam,
Eram schimbat de timp, de ani,
Am păstrat o lacrimă de porţelan,
Eram fericit şi fără bani.
Mi-am propus să spun un STOP,
Să opresc schimbarea mea,
Să stau, să mă opresc pe loc,
Să încetez a mă uita.
Vreau un început de viaţă,
Un fundal de colinde ce m-alină,
Să-mi topesc sufletul de gheaţă,
Şi s-aştept dragostea să vină.
Mi-am zis să mă opresc din toate,
Să uit de Instagram,
Să am timp de bunătate,
Căci acum am doar un gram.
Adio Instragram!
Adio, tuturor!
De azi îmi schimb un plan,
De mâine-un viitor!

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (20 decembrie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o omletă bună

Am scris o omletă bună... şi am mâncat
o poezie fierbinte... după ce te-am iubit
M-am încheiat la maşină... şi mi-am condus
paltonul acasă... prin ploaie...
după ce te-am iubit
Am trecut pe roşu... şi am oprit la
verde... plutind undeva între culori...
de ici-colo...
după ce te-am iubit
Mi-am ondulat patul... şi am făcut
părul... uşor
confuz dar... nu-mi pasă...
Mi-am pregătit dinţii... şi m-am spălat
pe pijama... apoi m-am ridicat
... şi m-am întins pe pat...
Să dorm...
după ce te-am iubit

poezie de Nikki Giovanni, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Model de CV

Ah, câte remuşcări mai am;
Nereuşite provocate
Sărăcindu-mi posteritate
Deşi cum să evit ştiam.

Am învăţat cu consecvenţă,
M-am dăruit cu tot ce-aveam;
Şi dragoste şi competenţă
Eram, o flacără trăiam.

Dar tot aşa, m-am dezminţit;
Mi-am lăsat locul, meserie,
Copiii mi i-am părăsit...
Mi-am lăsat case pe-o chirie.

Rămân un neînţeles actor,
Exemplu de risipitor;
Tot ce-am avut e-acum decor
Din care ies, prost regizor.

Merit ce sunt, mi-am făcut soartă
Şi-o rog acuma să se schimbe,
Rătăcitor din poartă-n poartă...
Balanţa încă o să mă plimbe.

N-ascultam nimeni şi nicicând;
M-am crezut veşnic înţelept
Şi-acum din fizic sunt un gând
Şi din deştept sunt un inept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă şi tristeţe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,

În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece şi-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă aşa curat şi drept
Şi bun, cinstit şi sincer, cu inima din piept

Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
Să spun cu strigăt mare, cu trâmbiţă de foc,
Tot ce avem în viaţă nu ţine de noroc,

Ci doar de tine totul, de mine şi de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, mă îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar şi-n gând doar am vrut ca să-l ridic

La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Aşa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părţi
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărţi

Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeş, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus

Dar am greşit şi ştiu că la mine m-am uitat
Aşa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toţi prieteneşte dar, Doamne, ce tâmpit

Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morţi aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus şi până jos

Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert

Am crezut că o cultiv şi că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur mă acresc
De parc-aş fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut

Gol şi murdar şi vânăt dar totuşi fericit,
Aşa eram şi tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa

Dar nu vedeam c-orbeşte mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am preţuit

Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului să cadă treptat a mea viaţă
Şi m-am trezit deodată ieşit la suprafaţă

Şi n-am ştiut, chiar astăzi, să reacţionez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur şi unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument

Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Şi lăsat din porunca Marelui Împărat
Să cadă ca în valuri, ca frunza de uşor
Poate să fiu legendă şi pildă tuturor

Să ştie să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viaţa pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină şi Cerul luminos!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruci de catifea

M-ai răstignit o vreme, pe cruci de catifea,
cu voia mea de suflet, pentru plăcerea ta.
Credeam că eşti ca mine, din Soare zămislit,
şi-n mijlocul furtunii, în DOI am fi vâslit.

Dar eram adormită când, în crăpat de zori,
mi-ai pus cătuşi de ghimpe şi eu credeam că-s flori.
Buchete de dureri, stropite cu otravă,
zilnic îmi dăruiai... spunând:"Cât mi-eşti de dragă!..."

Şi-am ameţit deodată, pe cruce, neştiind
că pe sub catifele curgea iad clocotind.
Erai scorpia lui care se preschimbase
în zburător prin veac, cu aripi de mătase.

Dar moliile urii, mocnind, făceau prăpăd
şi rodeau catifeaua... şi-am început să văd.
Pe cruce de minciuni, cu-ale vrăjitoriei,
cine mă răstignea? Asul bufoneriei!

Atunci, mi-am amintit că lumea se împarte
în Sufletele vii şi... sufletele moarte.
Mi-am făcut semnul crucii, am spus trei rugăciuni
şi-am scăpat de sub vraja unei putreziciuni.

Stigmatele rămân, le ung cu mir şi-agheasmă,
mă rog la sfinţii mei de pe catapeteasmă.
Ieşind din visuri moarte, m-am liniştit şi eu...
Mă cuibăresc în mine... e bine-n cuibul meu!

Am obosit cumplit să mă disip în haos!
Vorba celui POET: "Mi-e sete de repaos!..."

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţia

azi am ajuns Acasă
şi n-am mai găsit
aproape nimic din mine
prin mine

doar câteva cioburi
de oglinzi
şi câteva amintiri
despre trecuturi verzi

pe copil
l-am găsit carbonizat la un geam
cu ochii lipiţi de un viitor inexistent

adolescentul s-a stins în picioare
pe scara cerului
cu o plasă de fluturi în mână

bărbatul din mine
a fost surprins de apocalipsă
fumând lanuri de cânepă la uşa ta

în rest
Inocenţia
sunt bine
am făcut chiar
puţină curăţenie
mi-am aspirat disperarea
şi mi-am spălat sângele din lacrimi

poate voi învăţa
să trăiesc din nou
undeva pe o altă Nemurire

nu trebuie să îmi răspunzi
poştaşii au fost ucişi

dar dacă vrei
împrumută-mi îngerul tău
să mut sentimentele
şi pianul într-un suflet gol

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă boi

Pocnind din bici pe lângă boi,
În zori de zi el a trecut
Cu plugul pe la noi.
Şi după bici l-am cunoscut,
Şi cum ţeseam, nici n-am ştiut
Cum am sărit şi m-am zbătut
Să ies de la război.

Şi-atâta tort mi-am încâlcit
Şi-n graba mare-am spart un geam,
Ştiu eu ce mi-a venit!
Am cap, dar parcă nu-l mai am!
Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam,
Dar era-n zori, şi eu voiam
Să-ntreb cum a dormit.

Şi vezi aşa-i el, nu ştiu cum!
M-a prins de braţ şi m-a cuprins
Să mă sărute-n drum.
Dar eu din braţe-i m-am desprins
Şi l-am certat şi l-am împins
Dar n-am făcut cu dinadins,
Şi rău ce-mi pare-acum!

O, nu mi-e că mi-am sângerat
La prag piciorul într-un cui,
Dar mi-e că e păcat!
Om bun ca dânsul nimeni nu-i,
Şi pentru-o vorbă rea ce-i spui
El toată ziulica lui
Munceşte supărat!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viaţa am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Şi m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenuşă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viaţa nu mi-am mai pierdut
Şi-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învăţat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubeşti,
Fericire să-mi doreşti.
Viaţa vrei să ne unim
Şi-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma ştiu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am regăsit

Mi-am regăsit liniştea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă şi spaţiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.

Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaştere,
Abilitate dezvoltată din naştere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere şi zgomot.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De v-am greşit, vă cer iertare

Nu m-am născut pe pajişti de speranţă,
Dar din iubire mi-am creat morfina,
Cu care-am injectat nori de restanţă,
Fiindcă ştiam că nu a mea e vina.

Mi-am croşetat pe suflet toleranţă
Din voalurile viselor vândute,
Ca să nu uit că viaţa-i o balanţă
În care azi şi mâine sunt redute.

Dar uneori prin patimile vieţii
Mi-am pus pe gânduri munţi de răutate,
Şi-n loc de trandafiri am luat scaieţii,
Ca pe-un model, crezând că-mi fac dreptate.

Însă tot eu, mi-am dat apoi sentinţa,
Făcând din lacrimi sute de izvoare,
Şi am făcut un pact cu umilinţa,
Deşi simţeam că sufletul îmi moare.

Orgoliul a venit cu nonşalanţă
Însă cu el să lupt n-aveam putere,
Şi l-am rugat pe Domnul ca-n instanţă
Să-mi ierte visurile efemere.

Am încercat s-ajut după putinţă
Pe cei aflaţi în neagră disperare
Dar nu pentru-a primi recunoştinţă,
Când e uman s-ajuţi pe orişicare.

Aşa sunt eu cu bune şi cu rele,
Şi dacă v-am greşit, vă cer iertare,
Prieteni dragi ai gândurilor mele,
Care mi-aţi fost şi-mi sunteţi alinare!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce Tenzing, îngrijorat, îl fila de jos, Hillary s-a strecurat într-un gol dintre pintenul stâncii şi o muchie verticală din zăpadă, de la marginea acesteia. Apoi a început să se caţere încetul cu încetul pe ceea ce mai târziu va purta numele de Pasul lui Hillary. Urcuşul era extenuant şi Hillary înainta pe bâjbâite, dar a continuat până când, după cum avea să scrie: în cele din urmă, când m-am târât afară din gol, ajunsesem deasupra stâncii, pe o terasă largă. Mi-am tras sufletul câteva clipe şi, pentru prima dată, am simţit că nimic nu poate să ne împiedice să ajungem pe vârf. Mi-am înfipt bine picioarele în stâncă şi i-am făcut semn lui Tenzing să urce. În timp ce trăgeam cu greu de coardă, Tenzing înainta în zigzag prin fisură, iar când a ajuns sus, a căzut epuizat ca un peşte pe care tocmai l-ai scos cu greu din mare.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am culcat şi am visat că viaţa înseamnă fericire. M-am trezit şi mi-am dat seama că viaţa este datorie. Mi-am făcut datoria şi a venit fericirea.

citat celebru din Rabindranath Tagore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!