Sacra banalitate

Ea şi El
Sunt la fel,
Fiecare cuplu este sfânt,
Dar ca noi,
Ca noi doi,
Nu e, totuşi, nimeni pe pământ.

Pe toate scenele din lume
Mereu, mereu acelaşi nume
Mereu, mereu, mereu aceiaşi doi,
Un El şi-o Ea, aceeaşi dramă
Până ce ea devine mamă
Şi-aceia doi suntem, suntem şi noi.

În Biblie şi Odiseea,
Mereu bărbatul şi femeia
Într-o-ncleştare fără de sfârşit,
Cu sinucideri şi speranţe,
Cu ministere de finanţe,
Impozit care trebuie plătit.

Şi, Doamne, ce banalitate,
Le ştim de la-nceput pe toate,
Toate iubirile se nasc şi mor,
Şi, totuşi, eu cu nebunie
Mă dăruiesc cu totul ţie
Iubindu-te-mpotriva tuturor.

De-ar fi ca şapte, opt planete
Aceeaşi dramă s-o repete
Eu piesa mea o joc pân-la final,
Mereu, mereu aceeaşi dramă
Ne înrobeşte şi ne cheamă
Şi te iubesc eroic de banal.

Din jugul meu cu două locuri
Aprind în toată lumea focuri
Şi mâna stângă este facla mea,
Şi din adresă în adresă,
Mereu, mereu aceeaşi piesă,
Dar eu ca-n Shakespeare te voi adora.

Mai vrem să mergem şi-astă-seară
La drame ce ne-o comandară
Să fim actorii tragicului rol,
Un El şi-o Ea de-a pururi fi-vor,
Jucăm, stimate dom' regizor,
Chiar dacă astăzi teatrul va fi gol.

V-aţi plictisit, poftiţi acasă,
Singurătatea-i mai frumoasă
Decât orice orgoliu omenesc
Şi-ţi spun, când nimeni nu mai este,
Originala mea poveste,
Ca la-nceputul lumii, te iubesc.

Jucăm în piesa ce consacră
Banalitatea cea mai sacră,
Banalitatea că mai suntem vii,
Şi mai strigăm din şapte arte,
Strigăm de dincolo de moarte
Trăiască bucuria de-a iubi!

poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru mileniul trei (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare lucru se schimbă mereu în această lume. Totuşi, luna străluceşte cu putere, mereu cu aceeaşi lumină.

citat din Saigyo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Când luna sus răsare pe cerul înstelat
Inima mea, nebuna, se zbate ne-ncetat,
Se umple de iubire şi dragoste curată
În timp ce stelele cad una câte una,
Magie presărându-mi în ale mele gânduri
Să fim legaţi o eternitate, de-a pururi:

S-o priveşti mereu, că acolo suntem noi,
Încoronaţi de iubirea ce ne-o purtăm pe veci amândoi
Veşnic îndrăgostiţi, nedespărţiţi de oameni,
Împărtăşind mereu aceeaşi minune, cu-o rază sclipitoare, ce arde fără oprire,
Ce poartă numele de IUBIRE.

poezie de Diana Alexandra Sima (17 iulie 2012)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un altfel de Gyges

Mă preocupă moartea,
ca un fel de dragoste intangibilă, ireversibilă.
Filosofic, constat în fiecare zi apropierea ei,
şi alunecarea ei cetosasă, invizibilă.

Că mori neîndemânatic o moarte mică
În fiecare frângere de inimă,
Cu orice vis strivit de talpa vieţii,
În fiecare fir de iarbă ars, ucis...

Obsedant, mă preocup de moarte
Vindecând din răni,
mereu mai irizibilul puroi...
riduri pietroase...

în fundul tuturor sacilor de termeri e aceiaşi
suferinţă...
mereu una si aceeiaşi.

Sunt alte frici mai criminale,
Mai neverosimile în faţa – feţeii fără mască,
Mereu mai adânci, ca rănile unuia fără coagulant

Râzi de plâns în faţa elefanţilor,
Când mereu omori câte un firiciel de viaţă Ieşit
nepriceput cu pistilul în iarnă
Iarna asta mereu prezentă, la fiecare colţ
în fiecare zâmbet tâmp.

Toate zâmbetele şi râsetele lumii sunt inconştiente

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă nespusă sau... Daniel

Te vreau în poza de hublou
Te vreau mereu, te vreau din nou...
Să-ţi fiu etern, în zbor, erou
Te vreau mereu, te vreau din nou...

Să-ţi dau planajul de condor
Te vreau mereu, te vreau cu dor
Picaj de ai, în loc să-ţi mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Să-ţi fiu cuvântul numai eu
Te vreau cu dor, te vreau mereu
Să-ţi fiu culoare-n curcubeu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...

Veşnic iubitul de liceu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...
Să te iubesc şi-apoi să mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Du-mă la ochi să-ţi fiu o geană
Edith, Simona, Love, Ioană
Sau scrum din sufletu-ţi rimel
De-amor... Scris, nume; "Daniel"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două semne

S-o iau mereu de la-nceput,
aceasta-i soarta mea, îmi pare;
să uit, şi, ca un nou născut,
să vin cu semnul de-ntrebare.

Mereu alt soare în april,
mereu o altă fulguire.
În sufletul naiv, umil,
port pururi semnul de uimire.

Aşa pot fi a ta mereu.
N-am veşniciile solemne,
dar fără ele-s veşnic eu –
între aceste simple semne.

poezie celebră de Veronica Porumbacu din Din lirice (1957)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii...

Să fii om bun, când lumea e haină
Să fii umil, când alţii te denigră.
Să fii milos cu cei ce sunt sărmani
Să dai mâncare celor fără bani.

Să nu bârfeşti, chiar dacă eşti bârfit
Să nu urăşti, chiar de nu eşti iubit.
Să ştii cum să zâmbeşti, când inima iţi plânge
Să nu faci loc tristeţii, că altfel te învinge.

Să fii mereu senin, este un dar Ceresc
Să spui mereu în viaţă, cuvântul "mulţumesc"
Să îţi întorci obrazul, când palma-i ridicată
Celor ce lovesc, iubire le arată.

Să fii mereu în viaţă, un om la locul lui
Să îţi ascunzi durerea, la nimeni să n-o spui.
Să ştii să cerni mereu, cei bine şi cei rău
Să te fereşti de ulii, ce zbor în jurul tău.

Să mergi pe drumul vieţii, mereu cu fruntea sus
Să spui mereu pe nume, tot ce tu ai de spus
Să nu te temi de nimeni, eşti liber să gândeşti
Să arăţi tuturor, cât de frumos trăieşti.

Să fii exemplul viu, cum să răzbeşti în viaţă
Să înţeleagă asta, acei fără speranţă.
Să ai mereu tăria, de-a renunţa când doare...
Să te ridici de jos, zâmbind iar în picioare.

Să mulţumeşti în zori, de-o nouă zi de viaţă
Să te trezeşti mereu, cu zâmbetul pe faţă.
Să laşi pe unde treci, un semn că ai trecut...
Să-ţi mulţumească omul, fiindcă te-a cunoscut.

poezie de Marinela Florina Jurcă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce simte darul când e dăruit

Sfânt, sfânt, sfânt...
Sfânt, sfânt, sfânt este Dumnezeu,
mereu, mereu şi mereu...
şi când se răzgândeşte... şi,
din ocolul Spiritului Său,
se naşte o nouă pană de Înger
sus, sus în cer...
Sfânt, sfânt, sfânt...
Sfânt, sfânt, sfânt este Dumnezeu,
mereu, mereu şi mereu...
şi când se răzgândeşte... şi,
din ocolul Spiritului Său,
se naşte o nouă lacrimă de căinţă,
jos, jos, jos...
pe un obraz umbrit
de aripi de Îngeri Păzitori!

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio fiinţă umană nu este o insulă. Trebuie să vă amintiţi mereu acest lucru, deoarece el reprezintă unul din adevărurile fundamentale ale vieţii. Insist asupra acestui fapt, deoarece există mereu tendinţa de a-l uita. Facem cu toţii parte din aceeaşi energie a vieţii, din aceeaşi existenţă oceanică. Şi tocmai datorită faptului că rădăcinile noastre sunt ancorate în aceeaşi unitate, este posibilă iubirea. Dacă nu am fi o singură unitate, iubirea nu ar fi nicidecum posibilă.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MOARTEA FRATELUI MEU, IULIAN

Din lut făcuţi suntem şi-n lut plecăm,
Dar tot din lut, mereu la Cer visăm;
De ce suntem de Cer mereu străini,
De ce, de-aici, noi nu plecăm divini?

S-a spus că noi de Cer suntem iertaţi,
Că-n cruce-i suntem lui Iisus toţi fraţi;
S-a spus că Înviere-i într-o zi,
Dar când va fi-nviere, când va fi?

Azi sufletul îmi este sfâşiat,
Că azi un frate-i este morţii dat,
De vechiul Iuda-atât de nemilos
Ce l-a vândut şi pe Iisus Hristos!

Tu, frate-al meu, plecat de pe pământ,
Vei fi în ceruri, cu Iisus, un sfânt,
Că-i eşti prin Cruce, frate viu, mereu,
Soldat al ţării şi-al lui Dumnezeu!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât păcatul m-a purtat...

Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toţi mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!
Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aş fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!

Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum
să mă strige ca acum
nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac
(trei ori patru toamne)
bine caut mereu să fac
şi tot nu mă are-n plac
nimeni Doamne!...

— O, mereu de-aş fi-un pribeag
toate-a vieţii toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns că mă ai drag
azi Tu Doamne!...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt asemenea râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădată altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.

Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt asemeni râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădata altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.

Lev Nicolaevici Tolstoi în Învierea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mereu, mereu mă cert în gând
că treaba mea nu e să spun
ceea ce văd şi le aud,
ceea ce-n lume e oricum.

E clar că trebuie s-observ,
să-mi fac în cap o analiză,
fără concluzii, fără sens,
fără părerea mea confuză.

Nu-s Dumnezeu şi nici nu vreau
să scot păreri la suprafaţă,
vreau să îi las pe toţi să vadă
o simplitate complicată.

Mereu, mereu mă ştiu gândind
şi-n capul meu toate pătrund
şi le sucesc pe toate-n gând.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul din liceu

Mereu cu tine stau in gând când fumez o tigară,
Şi doar gândul că te văd mă mai scoate afară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubeşte mereu....

Poate pare ireal, dar eu încă-s în gară,
Şi mă mulţumesc cu visul când aprind o ţigară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubeşte mereu....

Încă-s tipul din liceu, ce te-a curtat
o vară,
Încă eşti aceeaşi fată, ce-am sărutat în gară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubeşte mereu....

Mai am o lună şi mă-ntorc, şi-o să te-aştept la scară,
Amintirea despre noi sper să îţi reapară,
Vei şti din nou cine-s eu,
Amic, coleg si iubit din liceu!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, pe pământ

Aici, pe pământ toate florile de liliac mor,
Scurte sunt toate cântecele păsărilor,
În visul meu verile rămân
Mereu...

Aici, pe pământ buzele înfloresc
Fără atingerea diafană ce-o nutresc,

În visul meu săruturile rămân
Mereu...

Aici, pe pământ toţi se plâng,
Prieteniile şi iubirile se frâng,
În visul meu cuplurile rămân
Mereu...

poezie de Sully Prudhomme, traducere de Ramona Müller
Adăugat de Ramona Müller
Comentează! | Votează! | Copiază!

"La mulţi ani!" Auzim această urare la fiecare aniversare sau la trecerea dintre ani. Aceeaşi urare, mereu aceeaşi... Cu toate astea, de fiecare dată mai scădem ceva din mulţii ani care ni se doresc, până ce, într-un final, nu mai rămâne decât unul singur. Abia atunci ar trebui să ne spunem, la ceas de cumpănă: "Un an nou (cât mai) fericit!"

Mihail Mataringa (2 aprilie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ţinta oamenilor supăraţi, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenuşă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuşi, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăţi de cărămizi crăpate.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred – cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor – cântecul unor geamuri sparte.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim adesea...

.. trăim adesea dincolo de viaţă
de noi înşine, de ninsori, de ploi
-de dincolo de ea, tot căutăm o aţă
să ne legăm cu dincoace din noi...

schimbaţi la suflet şi schimbaţi la faţă
mereu, mereu, mereu ne străduim
să demonstrăm că şi aici, în viaţă
suntem iubiţi, chiar dacă nu iubim...

poezie de Iurie Osoianu (4 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea

Mama mea e ca un trandafir,
Întruchipând iubirea pentru mine,
Ea are mângâierea de caşmir,
Şi vrea să-mi fie mereu bine.

Ea este pentru mine un smarald,
Este fiinţa mea nepreţuită,
Având întotdeauna suflet cald,
M-a ocrotit cu dragoste neasemuită.

Mereu m-a îndrumat spre bine,
M-a ajutat de multe ori la greu,
Ştie ce e mai bine pentru mine,
Şi-o voi iubi mereu, mereu!

poezie de Paul Aelenei Jr. din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectivism

Acelaşi soare vesel mă răsfaţă
Şi-şi prinde raza caldă-n părul meu,
Aceiaşi nori se-ntunecă la faţă
Şi plouă aşa cum a plouat mereu.

Aceeaşi mare blând se unduieşte
Sau îşi aruncă valul înspumat,
Acelaşi codru azi mă răcoreşte
Şi-aceiaşi munţi mă cheamă neîncetat.

Acelaşi vânt şopteşte la fereastră
Şi-acelaşi parc m-aşteaptă pe alei,
Acelaşi templu este casa noastră
Şi-aceiaşi au rămas şi ochii mei.

Aceiaşi oameni fac aceleaşi glume,
Căci mai nimic nu s-a schimbat defel,
Dar fără tine, mamă, astă lume,
Deşi aceeaşi, nu mai e la fel.

poezie de Octavian Cocoş (18 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!