După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare slăbiciune; nici împrejurări foarte triste nu m-au împiedicat să-l revăd cu plăcere. L-am regăsit cum îl lăsasem: tot numai flori. Aşa frumos chiar ca în acel început de iunie nu-mi păruse totuşi niciodată.

Mateiu Caragiale în Remember (1913)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicului Radu Valahu' (care în iunie a tras un avion de 6,5 tone!)

Zărit-am ieri la chioşcul de ziare
Prin vitrina-un ditai almanahul,
Mă privea mirat un tip cam mare,
Era Georgescu Radu, zis Valahul.

I-am spus că sunt cu timpu'-n pom,
Grăbit merg spre-o-ntrunire la Berlin,
Trebuie degrabă să ajung la avion,
Că mă aşteaptă-o tipă la check-in!

Mi-a spus zâmbind de după geam:
- Aşa mi se întamplă mai mereu,
Chiar într-acolo şi eu alergam,
C-avionul de Berlin îl tractez eu!

- Băi Radule, las' gluma la o parte,
Mai bine trage şi tu un autobuz,
De-această dată e un caz aparte,
Hai, te rog, să nu-mi devii ursuz!

- Alex, îţi spun chiar n-am ce face,
Tre' să-l iau in cârca, viu sau mort,
Îmi pare rău, îţi place, nu îţi place,
Dar am exclusivitate la Pro Sport!

poezie satirică de Alex Dospian (octombrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele nu trebuie să moară niciodată

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de iubire.
Pentru acel care are inima curată
Şi crede cu adevărat în fericire.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de durere.
Pentru acel care nu iubeşte viaţa
Şi nu ia de la ea nici o plăcere.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în flori şi miere.
Pentru acel care are grijă de natură
Şi are de la ea plăcere.

Cuvintele nu trebuie se moară niciodată
Chiar dacă uneori sunt uşoare sau grele.
Ele trebuie preschimbate în artă,
Căci arta e adevărata putere.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara doctor Stela ajunse la Institut în acea dimineaţă nu foarte devreme, dar nici prea târziu. După ce coborâse cele 13 etaje, jos, la intrarea în bloc, o aşteptau cei doi body-guarzi pe care-i cunoscuse ziua trecută... Cu mulţimea strânsă în faţa blocului ei, parcă mai puţin numeroasă decât în ziua precedentă, nu mai avu probleme, doar era acolo Poliţia, Jandarmeria, Gardienii Publici, plus cei doi body-guarzi personali, care o vor însoţi până pe 27 iunie aproape peste tot pe unde va merge, în afara Institutului, deci prin oraş. Acum însă ajunsese la Institut, cu maşina celor doi, pe care aceştia i-o puneau la dispoziţie în această perioadă, până pe 27 iunie. Se apropie de poarta Institutului, împreună cu cei doi body-guarzi. Unuia dintre ei îi promisese o consultaţie de specialitate în cabinetul ei medical din Institut; nu uitase acest amănunt, iar acum dorea să-şi onoreze promisiunea, deşi nu era obligată să-l consulte pe acel om, doar nu era un pacient obişnuit de-al ei... Totuşi, la urma-urmei, respectivul îi va asigura protecţia în perioada imediat următoare, o perioadă destul de îndelungată, zi de zi, de dimineaţa devreme, până seara târziu, până la data plecării în misiune, 27 iunie, deci, îi putea acorda măcar o consultaţie.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Poate ar trebui să mă duc după el, să încerc să-i explic...
Maria: Nu! Nu-i nevoie! Lasă-l, Luci!
Lucian: Poftim?! Să-l las? Dar ai văzut cât de răvăşit era...
Maria: Exact! Am văzut. Şi tu eşti la fel ca el! Acum sunteţi amândoi prea tulburaţi pentru a vă şi înţelege unul cu altul. Oricum, el sigur nu te-ar asculta.
Lucian: Păi, nu pot nega că-l înţeleg perfect! La naiba! Cum reuşesc oare mereu să intru în astfel de încurcături?! Sunt atât de tâmpit uneori! Nu-mi vine să cred! La naiba!
Maria: Ah, Luci... Tu n-ai nici o vină, cel puţin nu de data asta. Doar încercai să mă linişteşti, atâta tot. Acum tu eşti cel tulburat, după cum observ eu.
Lucian: Sigur că sunt! Cum altfel ai vrea să fiu?! Calm?! N-aş putea... Vezi, se pare că dacă până acum nu aveai totuşi, nici un fel de probleme cu Nick, acum chiar că ai una, destul de gravă. Şi numai din cauza mea! La naiba! Simt că înnebunesc! Uff... Ce prost sunt! Mare prost...
Maria: Luci, tu eşti oricum altcumva ai vrea tu să fii, numai prost, sigur nu! Deci, nu spune aşa ceva! Niciodată!
Lucian: Off, blondo... Tare mult aş vrea să ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Iubire, vlagă, încântare
Şi viaţă, tot s-a irosit;
Şi chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.

Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simţii o scârbă-ngrozitoare.

Şi totuşi, vai, nimic nu ştie
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!

De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
"Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!"

poezie celebră de Alfred de Musset (1840)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată

nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate şanţurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet

şi totuşi
mai frumos şi mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că braţele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
şi el
da
el
în ce temniţă doarme
pe ce pat
de gânduri negre
şi-a pus singurătatea

cum să fac oare
că din carnea şi din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naşte zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârşit
cum să fac oare
cum

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată

nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate şanţurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet

şi totuşi
mai frumos şi mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că braţele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
şi el
da
el
în ce temniţă doarme
pe ce pat
de gânduri negre
şi-a pus singurătatea

cum să fac oare
că din carnea şi din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naşte zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârşit
cum să fac oare
cum

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am urechile mici, neobişnuit de mici şi aproape lipite de cap. Ochii mei nu sunt mai mari decât ochii altor oameni şi nici mai adânci. Totuşi, cu urechile mele, aşa cum sunt, aud nu numai sunetele din jurul meu, aud şi departe, în amintire, uneori chiar foarte departe, în amintirile altora. Totuşi, cu ochii mei, aşa cum sunt - uneori verzui, alteori albaştri, alteori spălăciţi - văd nu numai până unde văd ceilalţi oameni. Văd departe, în amintire, ba chiar foarte departe, în amintirile altora

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, eşti căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ţi dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poţi lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost să-ţi baţi capul cu aşa ceva, pentru că-ţi toceşti nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, şefu', ştiu că ai dreptate, că-i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ţi-a promis?! Ce ţi-a promis? Că o să te aştepte? Ce ştia ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat că avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Ştia ce zice. Era foarte sigură de ea. Şi mi-a promis singură, fără să-i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ţi-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ţi-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuşi să ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită şi chiar ar putea avea copii, destul de mărişori.
Nistor: Ce tot zici, şefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ţi se pare ţie că aş exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ţi-a promis, poate că nu şi-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicaţiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur că nici măcar nu ştia ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate şi sub influenţa gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deşi prietenia ei semăna mai mult a recunoştinţă. Cred că îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te aşteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Aşa e, şefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândeşte-te mai bine şi ai să-mi dai dreptate! Nu-ţi face speranţe deşarte în privinţa Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea că ea te-ar aştepta, pentru că la întoarcere s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. N-aş vrea să fiu în pielea ta în acel moment.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul

Astăzi, de la Betleem,
Domnul ne trimite-un semn,
În acel frumos sălăş
Chiar pe al său copilaş.
Însă Irod împărat,
Aflând, s-a înfuriat.
Şi a dat o lege-n care
Toţi pruncii să îi omoare.
Prunci de la doi ani în jos,
Să-l omoare pe Hristos.
Atunci Iosif şi Maria,
Săvârşind călătoria,
Pe acel pământ prea sfânt,
În ţara numită Egipt,
Au plecat ca să vestească
Şi maica pruncul să-şi nască.
N-avea pat şi scutecel,
Numai ieslea vitelor,
În care s-a născut El,
Al lumii Mântuitor.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Briony Tallis: N-am făcut niciodată acel drum la Balham. Aşadar am inventat, mi-am imaginat scena în care eu le mărturisesc totul. Şi, în realitate, nici nu ar fi fost posibil să se întâmple aşa... pentru că Robbie Turner a murit de septicemie la Bray Dunes pe întâi iunie 1940, ultima zi a retragerii trupelor... şi n-am avut niciodată ocazia să îndrept lucrurile cu sora mea Cecilia... pentru că a murit pe 15 octombrie 1940, fiind surprinsă de atacul cu bombă de la staţia de metrou Balham care a distrus conductele de apă şi de gaze. Aşa încât nici sora mea şi nici Robbie nu au putut fi niciodată împreună aşa cum şi-au dorit... şi cum ar fi meritat. Lucru pentru care... am simţit mereu că sunt vinovată. Dar ce fel de sentiment de speranţă sau de împlinire ar mai fi avut cititorul aflând acest final? Astfel că, în roman, am vrut să le dăruiesc atât lui Robbie, cât şi Ceciliei ceea ce au pierdut în timpul vieţii lor. Mi-ar plăcea să cred că nu este o dovadă de slăbiciune... sau un mod de a scăpa de vină... ci un ultim act de generozitate. Le-am redat fericirea.

replică din filmul artistic Ispăşire, scenariu de Christopher Hampton, după Ian McEwan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, te rog... Aş dori să... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îţi este frică de mine? Încă îţi mai este? Şi ţie?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aş vrea să te cunosc mai bine, să-ţi descifrez secretele... Aş vrea să te pot înţelege, dar nu voi reuşi. Nu atâta timp cât nu eşti foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aş şti, poate ar fi mai bine. Oricum, aşa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aş fi, sunt totuşi îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebuneşte de tine! Şi nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani şi ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Şi chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunţ! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată şi odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci să-ţi cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur că ţi-am spus şi că ştii... Că te iubesc! E totuşi un început. Iar pe moment, mă mulţumesc şi cu atât.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ah, Luci, ce bine-mi pare să te revăd, nărodule! Ce mult mi-a fost dor de tine! Ce mult mi-ai lipsit!
Lucian: Şi mie-mi pare bine să te revăd. Dar te rog, blondo, ia-o mai uşurel, nu chiar aşa! Păstrează distanţa!
Maria: Ce tot vorbeşti?! După trei luni de separări inutile, de abia aşteptam să ajung odată aici, să te văd, cum mai arăţi... Şi tu, afurisitule! Cum mă întâmpini? I-auzi la el, să păstrez distanţa... Ia să te văd mai bine! Oh... Ce-i cu tine, Luci? Ce-i cu mutra asta, ca de curcă plouată? Nu aşa mă aşteptam să te revăd!
Lucian: Blondo, te rog...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 18

Nu-mi desface gându-n patru şi să nu-mi pătrunzi intrus
Sub mască de idolatru, în genunchi ca un supus!
Te cunosc cum nimeni alta şi să te ascunzi nu poţi
Sub minciuna ta, unealta, ce o foloseşti cu toţi.

Chinui adevăruri sfinte, ascunzându-le-n nămol,
Nuferi înfloresc cuminte şi minciuna-ţi dau de gol.
Jurământu-i vorbă goală şi pe buze-i răstignit;
L-ai trimis ca o momeală, însă eu nu l-am primit.

Ţi-am descoperit pe buze un sărut ce îl păstrai
Ca o rană de obuze, gurii mele să îl dai;
Eu i-am mirosit veninul şi l-am îndreptat spre ploi,
Chiar de am rămas orfană de sărut şi de noi doi.

Şi în braţe, o ce braţe, aveai flori de liliac
Cu miresme să mă-nhaţe, când de iarnă mă dezbrac.
M-am trezit la timp, iubite, şi parfumul l-am simţit,
Cum pândea din violetul cu minciună otrăvit.

Ai rămas ca o cetate în ruină, solitar,
Alergând după dreptate. De-adevăr nu ai habar.
Îl tot cauţi în minciună, călător neobosit
Şi nu ştii că viaţa-ntreagă-n vicleşug ţi-ai irosit.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cărţile totuşi...

Toate se trec sub bolţi şi pe lume:
stea ce se naşte şi codru bătrân,
oştire, şi tron, şi slavă, şi nume....
Şi totuşi cărţile... Ele rămân.

Lângă casa mea păşteau nişte miele,
cu behăit angelic, nedefinit...
Pe câteva le-am pus în poemele mele...
Numai cele de acolo nu au murit.

Ninsorile care cădeau pe colnic,
însoţite de-al iernii fagot,
mă rugau să le-aşez într-un vers cât de mic,
ca să nu se topească de tot...

Pe o femeie iubită-n juneţele mele,
după ani o revăd, ea-mi râde crispată,
frumuseţea i-a rămas toată-n poemele mele –
acolo ea nu va-îmbătrâni niciodată.

Planete se sting şi seacă oceane,
altar creştin şi templu păgân
se trec, cu imperii, munţi, bastioane...
Şi totuşi cărţile... ele rămân.
Iar cărţile totuşi, totuşi rămân

poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Flacăra lui Adrian Păunescu (17-23 iulie 2020) (19 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adolescenţa mea, o dragoste nefericită şi apoi experienţa mizerabilă a serviciului militar mi-au dezvăluit ce n-aş fi crezut niciodată că zace-n mine: multă ură, frustrare şi laşitate, dar şi multă putere de a îndura. Nu-mi mai fac de-atunci atâtea iluzii: nu sunt cu adevărat nici bun, nici frumos sufleteşte, nu pot fi un "model" pentru nimeni, aşa cum nici eu nu am modele în viaţă. Experienţele ulterioare m-au învăţat şi ele să nu mă păcălesc pe mine însumi. E tare bine să ştii ce zace cu adevărat în tine.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem să eliminăm tot ce este urât în Berlin, iar ceea ce Berlinul va căpăta acum trebuie să fie chintesenţa a ceea ce putem obţine prin mijloace moderne.

citat din Adolf Hitler (1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

C. R. MacNamara: Ce făceai în Berlinul de Est?
Scarlet: Aseară vrei să spui?
C. R. MacNamara: Nu, în toate acele seri.
Scarlet: Păi e un băiat...!
C. R. MacNamara: Ce băiat? În ce te-ai băgat?
Scarlet: Păi l-am întâlnit acum vreo şase luni. M-am dus în Berlinul de Est şi era o paradă de-asta şi au vrut să mă aresteze.
C. R. MacNamara: Să te aresteze?
Scarlet: Pentru că făceam fotografii. După care băiatul ăsta de care zic i-a spus poliţistului că nu merit nici măcar să fiu arestată, ci doar compătimită pentru că sunt un parazit burghez tipic şi fructul putrezit al unei civilizaţii corupte. Aşa că m-am îndrăgostit de el.

replici din filmul artistic Unu, doi, trei, după Ferenc Molnar (15 decembrie 1961)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Încă nu m-ai lămurit. Deci, ce-ai făcut după ce ai plecat de la mine? Unde ai fost şi ce s-a întâmplat atât de grav, încât te-a tulburat atât de rău?
Nick: Păi, mai întâi am trecut pe acasă, să văd dacă Maria era acolo, dar ea nu ajunsese încă, aşa că m-am îndreptat spre nava lor, "Pacifis", presupunând că o voi găsi acolo, cu păianjenul acela mititel, Ema.
To Kuny: Şi nu era acolo?
Nick: Ba da, era... Încă era acolo. Dar nu cu păianjenul, nu cu Ema. Ci cu el, în braţele lui... Aşa i-am găsit când am intrat în navă, îmbrăţişaţi.
To Kuny: Îmbrăţişaţi?! Pe cine, dragul meu?
Nick: Păi... Pe ea şi... pe el!
To Kuny: Ea?! Probabil te referi la încântătoarea ta soţioară. Şi el?! Probabil Lucian, tânărul lor comandant.
Nick: Exact, ei... Ei doi... Nu mi-aş fi închipuit niciodată aşa ceva!
To Kuny: Deci, asta e problema ta... Şi tu ce-ai făcut?
Nick: Nimic, ce era să fac?! La început nu-mi venea să cred că ar fi adevărat, speram să mă înşel. Câteva clipe n-am putut schiţa nici un gest, de parcă amuţisem. Rămăsesem blocat. Când m-au văzut, au tresărit amândoi şi s-au îndepărtat brusc unul de altul. El a încercat să-mi explice ceva, de parcă ar fi avut ce, cum că n-ar fi ceea ce părea, dar nu l-am ascultat. N-aş fi putut suporta să-i aud motivaţiile. Eram prea supărat, nervos. Am ieşit cât am putut de repede şi... Cam asta ar fi tot. Am ajuns aici, la tine, deşi nu-mi dau seama cum sau de ce. Eu nu intenţionam să vin din nou aici.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!