Numai gândul

Nu mă tem de ce n-a fost
Nici de ce nu vine când o chem.
Pentru că dacă ar fi nu i-ar trebui îndemn.
Ar veni şi am mai fi odată şi ce bine ne-am simţi.
Şi ce fluture ieşit din vierme ar dansa cu moartea
În jurul lămpii la bucătărie.
Unde se gândesc tratatele astăzi scripte moarte
Cât păstruga din chiuvetă se mai zbătea vie.
Peştele de aur a-nghiţit argintul.
Florile pământul l-au dat înapoi.
Şi urmăm acum la rând şi noi.
Ce vrem dară noi? Doară gândul!

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai venit de nicăieri şi dacă e undeva, unde trebuie să ajungi, atunci trebuie să ajungi Aici. Dar Acum unde eşti? Pentru că atâta timp cât călătorim cu gândul care e dependent de corp, nu putem vedea că nu putem veni de undeva şi ajunge undeva, deoarece suntem veşnic pretutindeni. Dacă Sinele e veşnic, se pune problema să fi venit de undeva, există pentru el spaţiu-timp ca să poată călători undeva? Şi unde ar vrea să se ducă Întregul, când el este Totul? O imagine ar vrea să călătorească la Sine, dar Sinele nu are nici o imagine. Pentru că gândul nu se poate topi în această clipă, inventează astfel de nostalgii de rahat: "Ah, dacă aş ştii primul meu strămoş în sfârşit aş afla cine sunt eu. Odată ce ai căzut în această cacealma psihologică eşti terminat. Oare înainte ca să ştii de unde ai venit şi unde trebuie să ajungi, nu ar trebui să afli mai întâi cine eşti tu? Dacă nu eşti călătorul, dacă nici măcar nu ai fost născut vreodată?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedespărţiţi

Contemporani în viaţă,
Nedespărţiţi în moarte.
Urmăm doar o povaţă,
Ce vine de departe.

Nici noi nu ştim de unde,
Povaţa ne-a fost dată.
Dar o urmăm oriunde,
Crezând că-i o răsplată.

Cât mai avem suflare,
Îi căutăm răspunsul.
Când sufletul ne moare,
Îi acceptăm apusul.

poezie de Dumitru Delcă (26 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de tânăr

Ne-am născut în ev de aur
şi străbunii ne-au lăsat
ţara – cel mai scump tezaur
pentru care au luptat.

Ţara noastră – e o casă,
unde toţi am învăţat
că muncind, viaţa-i frumoasă,
traiul mai îmbelşugat.

S-au jertfit mii de eroi
ca de pace s-avem parte.
Astăzi suntem la rând noi,
s-o păstrăm pe mai departe.

Noi vrem pace-n lumea-ntreagă;
Nu vrem arme, nici război.
Vrem oricine să-nţeleagă:
Pacea lumii - iubim noi.

Dar duşmani în pragul casei
de-or veni, noi vom lupta!
Şi cu preţul vieţii noastre,
Pacea o vom apăra.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (1970)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vrem...

Nu mai vrem nefericire
Destul ne-am chinuit în lut
Am acceptat o moştenire
Când am venit la întâlnire
Cu Cel ce soarta ne-a ţesut.

Nu mai vrem vreo legătură
Cu terestrele puteri
Ne-a-nrobit vechea structură
Ce-a fost ruptă de Scriptrură
Şi de tainice-nvieri.

Nu pot paşii să străbată
Drumuri fără ţel precis
Nu mai vrem viaţă-mbrăcată
În veşmânt cu neagră pată,
Desprinsă de Paradis.

Nu mai vrem o "împlinire"
Pătrunsă de unde reci
Ci cu sfântă mulţumire
Îl urmăm pe-al nostru Mire
Pe spinoasele poteci.

Chiar de-ar fi să ne propună
Milioane şi comori
Vine dorul să ne spună
Că dincol' de stele, lună
Sunt superbe sărbători.

Nu mai vrem încătuşare
Într-o lume ce dă scrum
Ci culegem perle rare
Mergem la cereşti izvoare
Spre himere? Nicidecum!

Viaţa noastră alta este
De când a venit la noi
Fiul să ne-aduc-o veste
Şi prin fapte să ateste
Că e sprijin în nevoi.

Nu mai vrem încununare
Cu buchete de urzici
Am ieşit din înnoptare,
Ne-a pătruns o sfântă stare,
Cu Isus suntem amici.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am ucide unul pe altul

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipuri de frescă

Ne rugăm să vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simţi stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ţi rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poţi face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... să murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este o ruşine pentru omenire că există unii ce gândesc mai nechibzuit decât un vierme; viermele îşi pregăteşte moartea construindu-şi un sicriu de mătase, nu ca să dispară în el, ci să învie într-o aeriană viaţă de fluture.

citat din Origen
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am

Ne-am mascat
Crezând că aşa va fi mai bine
Ne-am uitat
Şi vinovat nu-i nimeni.
Ne-am pierdut
Sperând că ne v-om întălni,
Ne-am avut
În fiecare zi.
Ne-am privit
Cu inimi reci, stricate
Ne-am vorbit
Că v-om veni, chiar dacă suntem departe.
Ne-am înţeles
Sperănd că aşa şi este
Ne-am ales,
Prieteni, doar cu feţe.
Ne-am înstrăinat
Şi vinovat ne e trecutul
Ne-am acuzat
Cu el, pierdutul.
Ne-am privit
Pe-o ultimă dată
Ne-am auzit,
De atunci, niciodată.
Ne-am regăsit
După durată
Ne-am mascat
Necunoscăndu-ne cunoscuţii, de odată.
Ne-am uitat
Doar trecători suntem acum,
Ne-am înstrăinat
Trecănd unul cu altul, pe un drum.

poezie de Bordian Cristin (iulie 2019)
Adăugat de Bordian Cristin
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi nu se luminase bine de ziuă, şi împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite şi să-şi împace nesaţiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieşit din minţi, când, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înfloreşte pomul, cum îi cade florile şi cum roadele se arată iarăşi. Atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoţi. Dară aşi! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creştea şi seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci şi le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele îşi bătea joc şi de împăratul şi de toţi paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăţiei şi să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoţ.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Nu fac nici rău, nu fac nici bine,
Dar moartea vine să mă ia...
Mă-ntreb: ce-o fi având cu mine,
Când nici nu mă gândesc la... ea?!

epigramă de Regnier Mathurin din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământu-mbrăţişării noastre

uneori te mai gândesti la mine
şi-atunci îmi pierd memoria
şi nu ştiu unde şi de ce-am plecat
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci o vână-albastră în tâmplă
ţi se sparge
uneori te mai gândeşti la mine
şi-atunci când iarna vine
cad în fântânile-ngheţate
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci plesnesc oglinzile
în întunericul odăii tale
uneori te mai gândeşti la mine
şi-atunci în jurul unui bloc de piatră
mă simt un nor de sânge-n mâini cu daltă
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci ţi se preface mâna-n scrum
cuvintele pe pagini singure se scriu
există cineva ce nu poate să-ndure
să ne gândim unul la altul
în fulgerul aceleiaşi secunde
ţinem pe umeri rând pe rând
în loc de capete pământul bătut
în reliefu-mbrăţişarii noastre

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, români (poezie manifest)

Ţara noastră nu mai scoate
aur de multe carate.
Din frumoasa noastră vatră,
astăzi scoatem numai piatră.
De prin munţii cu păşune,
nu mai scoatem nici cărbune.
Din Câmpia Soarelui
şi cea a Banatului,
nu mai scoatem la hectare
mii de tone în hambare.
Din munţi a pierit pădurea.
A făcut prăpăd securea.
Acum ne chinuie gândul
că vom pierde şi pământul.
Până când, domni guvernanţi,
ţara asta o prădaţi?
Veniţi români! Ne cheamă ţara,
să-i readucem primăvara.
Veniţi în ţara legendară
unde străbunii ne lăsară
averile seculare
pentru vremuri viitoare.
Nu mai vrem de astă dată
să cerşim din poartă-n poartă.
Să ne ridicăm români
cu mândrie şi onoare,
Dacă vrem să fim stăpâni,
peste România Mare.

poezie de Dumitru Delcă (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi

(Pseudomonorimă)

Inima-ţi bate în paşii mărunţi
Îngerii acum îs bătrâni şi cărunţi
Lunecă apa din mare în munţi
Şi se destramă încrederea-n punţi.
Curge sudoarea sărată pe frunţi
Vrei să te doară şi să înfrunţi
N-ai învăţat nici acum să renunţi
Mai bine ar fi să te autodenunţi!
Ţopăie vrăbii, sau joacă la nunţi
Argintul din clopot îl simţi şi-l asculţi
Eşti prizonierul- la fel ca cei mulţi
Vina o porţi. Te-ai născut, tre' să-nfrunţi!
Din pâine, cu lacrimi, abia te înfrupţi
Îţi vine ca lupii în hăuri să cânţi
Ţi-e teamă de viaţă, dar nu vrei să minţi
Mâinile stau la-chinare cuminţi.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice fluture a fost cândva vierme, dar nu orice vierme devine fluture.

aforism de George Budoi din Aforisme (27 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi astfel, cum veni seara, se duse la locul de pândă. Şi deoarece ştia ce-l aşteaptă, el îşi luă cu dânsul armele şi se găti bine de luptă. Pe la miezul nopţii se pomeni şi el cu cineva că vine. Vru el să întrebuinţeze armele; dară unde îi dădu ăla pas; căci el se arătă ca o vedenie ieşind ca din pământ, şi se luară la trântă. Lupta fu crâncenă, căci duhul necurat, duh necurat era cel ce venea să dezgroape pe împărat, îşi pusese toate puterile ca să dovedească pe fiul cel mai mic al împăratului. Vezi că duhul ştia că de nu va putea nici în a treia seară să izbutească, apoi trebuia să-şi mute gândul; nu mai putea adecă să-l dezgroape, nici la amin. Fie însă că şi băiatul nu se lăsă mai pe jos. Şi cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului şiroaie, şi nu se da netezului nicicât. Lupta ţinu, şi o luptă de moarte, până despre cântători.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.

Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.

Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (10 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţional

Gândesc.
Ar fi bine să-mi fii
De unde nu mi-e.
Să-mi aduni de unde scad
Şi să-mi aprinzi din zbor
Ce sting...
Gândesc.
Aduc.
Ar fi simplu să-ţi dau
De unde n-am.
Să-ţi cânt de unde n-aud
Şi să-ţi strâng din suflet
Ce nu poţi...
Aduc.

Simt.
Ar fi frumos să vii
De unde nu mergi.
Să poţi de unde nu vrei
Şi să iubeşti din mine
Ce nu am.
Simt.

Chem.
Ar fi tu să strigi,
De unde nu vin,
Ar fi eu să strâng de unde nu eşti
Şi să iau din tine
Ce nu sunt.
Chem.

poezie de Gabriela Chişcari (21 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiu despre Viaţă, TImp, Moarte

Vorba pe jumătate adevărată vine odată cu Somnul
Ai scris atâtea, ai şters şi mai multe
Acum aduni doar cioburi
Dar ce cioburi
Vitraliu de catedrală
Dar dincolo de sticla pictată
O, da,
Vorba pe trei sferturi adevărată vine odată cu Visul
Nu mai scrii nimic
Faci planton şi priveşti dincolo de vitralii
Orbit de propria Viaţă
Atâţa de sigură
Că e nu privită de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise
Şi tot atâta de singură
Acea singurătate-n doi, ştiţi voi...
O, cât de singură mă simt iubitule
Chiar dacă eşti alături de mine
Sunt ca un blonav într-un pat de spital
Îmi faci vizite, îmi aduci de mâncare, de citit
Şi da, chiar ador să citesc Petronius
Deşi cu fiecare rând încep să-mi pun întrebări
Va veni timpul
Ca Timpul însuşi să se privească-n oglindă
Cine sunt eu?
Parcă-l aud
Vorbindu-şi cu vocea ta
Dimineaţa în faţa oglinzii
Răspunsul şi-n porţii să-l capăt
M-aş pune bine cu moartea!
Dar pare că nici măcar Moartea nu mă mai vrea
La început cel puţin nu existam
Dar acum
Trebuie să umblu, trebuie să fiu eu...
Să fii să nu fii
Dar ce e de fapt Moartea
Face şi ea planton
Şi priveşte prin vitralii afară
Atâta de sigură
Că nu e văzută de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise?
Şi tot atâta de singură
ştiţi voi
Acea singurătate în doi

poezie de Clement Octavian din personal
Adăugat de Petronius
Comentează! | Votează! | Copiază!