Din jurnalul unui pensionar

Uite-aşa trecură anii
Şi-mpreună ducem casa.
Ea, fireşte, ia toţi banii,
Iar eu, ce să-i fac: iau plasa!...

epigramă de Liviu Popescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cu-ale sale

Sirena s-a întins pe plajă
Cu mii de nuri, dorinţe, vrajă,
Dar el, pescar, sorbea, fireşte,
Din ochi, doar... coada ei de peşte!

epigramă de Liviu Popescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseverenţă "galinacee"

Anii au trecut în zbor
Dar, la fel ca altă dată,
Dânsa-i spune: puişor,
Dumnealui: puică moţată!

epigramă de Liviu Popescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devotament

Ca dovadă că-l iubeşte
Şi nu-i ia în seamă anii,
De o viaţă îi găteşte
Şi mâncarea, dar şi... banii!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fals canibalism

De nevasta te iubeşte,
Şi îţi cere să-i faci "danii"
Nu îţi papă numai banii,
Ci şi zilele, fireşte...

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argumente convingătoare

În hală e un măcelar
Ce arde straşnic la cântar,
Dar ce să-i faci cu susnumitul,
Când are... osul şi cuţitul?!

epigramă de Liviu Popescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele meu, anii mei, casa mea

În sfârşit am aflat numele meu –
Jocul etern al lui Dumnezeu.
În sfârşit am aflat numele meu.

În sfârşit am aflat anii mei.
Anii mei – pagina Infinitului.
În sfârşit am aflat anii mei.

În sfârşit am aflat casa mea –
Acolo unde ajung lumile mele ca flacăra.
În sfârşit am aflat casa mea.

poezie de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecură fiii de împăraţi carii veniseră în peţit, dară ca să lovească pe vreunul ba. Trecură şi fiii de boieri mari ai împărăţiei, dară ca să lovească pe vreunul, nici gând n-avu. În cele mai de pe urmă trecură toţi tinerii buni şi răi din împărăţie, şi din boiernaşi şi din prostime, şi nici nu nu se uită la dânşii fata ce sta cu mărul în mână. Trecând şi argatul de la grădinărie, din întâmplare, pe acolo, fata îl lovi cu mărul drept în cap. Fiii de împăraţi şi de boieri rămaseră ca bătuţi de Dumnezeu, când văzură una ca aceasta. Împăratul zise că trebuie să fie o greşeală, şi pofti pe fiii de împăraţi şi de boieri să mai treacă o dată. Trecură toţi cu totul, şi nu lovi pe nimeni; zise şi cheleşului să treacă, şi de astă dată tot pe el îl lovi. Împăratul nu se putea învoi ca să ia fie-sa de bărbat un aşa om prost şi pofti pe toată adunarea să mai treacă o dată, căci, negreşit, trebuie să fie o greşeală a fetei. Trecură şi a treia oară, şi tot pe argatul cel cheleş îl lovi cu mărul fata împăratului. Atunci împăratul, neavând încotro, dete de bărbat fie-sei pe argat, dară îi şi oropsi, gonindu-i de la casa lui.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite-aşa şi pe dincolo

Trup de pasăre măiastră,
Te-oi iubi pe ici pe colo,
Şi te-oi aşeza în glastră,
Uite-aşa şi pe dincolo.

Şi ţi-oi cânta la vioară,
Într-un ritm suav, tremolo,
Te-oi pupa pe inimioară,
Uite-aşa şi pe dincolo.

Ţi-oi mângâia sânii copţi
Şi ţi-oi tricota scampolo,
Vom petrece multe nopţi,
Uite-aşa şi pe dincolo.

Vom căuta Infinitul,
Lungă-i calea pân' acolo,
Te-oi iubi ca Stan Păţitul,
Uite-aşa şi pe dincolo.

Doamnă cu ochii de mură,
Te-oi iubi precum Apolo
Şi ţi-oi cere să-mi dai gură,
Uite-aşa şi pe dincolo.

Ne-om iubi în Marea Neagră,
Vom juca cu sânii polo,
Statuetă de tanagră,
Uite-aşa şi pe dincolo.

De nu vei fi de acord,
Voi rămâne, doamnă, solo,
Şi voi plânge monocord,
Uite-aşa şi pe dincolo

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pensionarul cu card

Îi vine pensia pe card.
Bancomatu-i la oraş.
El stă rezemat de gard
Şi dă cardul la borfaş.
Borfaşul îi scoate banii.
El aşteaptă să-i aducă.
Îşi blesteamă omul anii
Şi plânge lângă ulucă.
Aşteaptă ziua şi noaptea
Să-i vină banii pe card.
Pe el îl pândeşte moartea,
Borfaşu-i râde peste gard.
Mai lipseşte ca să-i pună
Şi viaţa lui pe un card.
Atunci sigur, într-o lună,
Şi-ar da duhul, lângă gard.

poezie de Dumitru Delcă (26 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banii

Îţi fură toţi anii.

monostih de Mihai Cucereavii (27 iulie 2013)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ne sunt "extremele"?

Ţălnăr, Băluţă sau Orac,
Piţurcă, Manea şi Şoiman
Ne-au demonstrat, în tot ce fac,
Că-s toţi o apă şi-un... Crişan!

epigramă de Liviu Popescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenţă

Toţi banii lui de la chenzină
Se duc pe gaze, bănci, lumină,
Dar nu îl deranjează astă,
C-oricum... i-i cheltuia nevasta.

epigramă de Liviu Gogu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica şi horoscopul

Ascultând ieri horoscopul,
O trecură toţi fiorii;
Căci i-a zis să dea cu mopul
C-or să-i vină peţitorii.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ncearcă uite-aşa

Mă-ncearcă, uite-aşa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele – unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor.

Mă cere, uite-aşa, o alternanţă –
minuterie pusă pe-un cârlig –
o voce gravitând în rezonanţă
când fără voie mă surprind că strig.

Mă poartă, uite-aşa, o unduire
de aripi... presimţindu-le că-mi cresc
– simptom acut de gravă cumpănire –
între ce vreau şi ce am să găsesc.

Mă prinde, uite-aşa, "un nu ştiu cine",
şi-"un nu ştiu ce" m-atrage spre-nserat,
dar glasul tău zvoneşte viu în mine
şi iar mă-ntorc la poarta ta... şi bat...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adunat toţi anii

Am adunat toţi anii ce-au trecut
În calendare vechi şi fără timp,
Tristeţi şi bucurii am petrecut,
Iubind iubirea-n orice anotimp.
Am adunat toţi macii înfloriţi,
Cu fir de iarbă verde i-am legat,
Să-i dăruiesc celor nefericiţi
În noul an, c-un zâmbet nepătat.
Am adunat ninsorile târzii
Şi pozele găsite prin album,
Speranţele, tăceri în poezii,
Cuvinte nerostite pân'acum.

poezie de Olga Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rime ceferiste

Trenule, maşină mică,
Eu ţi-aş da-ntr-o zi toţi banii,
Să-l aduci pe Ionică
Şi să-i duci pe toţi Ivanii.

epigramă de Gheorghe Bâlici din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeată şi cânt

Am aruncat săgeată către cer.
S-a-ntors, dar unde-i... cine ştie?
Privirii nici nu îndrăznii să-i cer
să-i urmărească zborul frânt, în vrie.

C-un cântec cutezai înspre văzduh.
Îl simt, apoi, îmbrobodindu-mi iarba.
Şi nu urechea-l împresoară, ci un duh,
o leacă-mpleticit, jucând "de-a Baba-oarba".

Târziu de tot – trecură anii, vii şi mulţi! -
găsii săgeata-ntreagă, într-un copac cu ghinzi.
Iar cântecul, de ştii, prietene, s-asculţi,
e-n pieptul tău, cu inima-ţi să-l prinzi.

poezie celebră de Henry Wadsworth Longfellow (1845), traducere de Andrei Gădălean
Adăugat de gamma99
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţuire

Nu cred că-s vorbe spuse-n van,
Dar când se-adună-n viaţă anii,
Pe doctori nu mai dai un ban
... Ci dai toţi banii!

epigramă de Vasile Larco din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reabilitate

Uite-aşa fac uneori,
Chiar de-mi crapă spatele:
Îi aduc nevestei flori,
Să-mi mai spăl păcatele!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada bătrânei ţărănci

Şade-o bătrânică tristă
În căsuţa-i de la ţară,
Şi-amândouă-abia rezistă
Sub a anilor povară...

Casa, cât şi veacul veche,
Stă proptită într-o rână,
Şi-mpreună fac pereche
Cu plăpânda ei stăpână...

Anii au trecut în goană,
Parcă ieri a fost odată
Când pe dealuri o codană
Alerga neastâmpărată...

Să tot fie de-acu`anul
De când singură o duce,
Că moşneagul ei, sărmanul,
Veşniceşte sub o cruce...

Şi-ar dori,-n amurgul vieţii,
Să se-adune în ogradă,
De pe unde-or fi, băieţii
Şi nepoţii, să-i mai vadă...

Grija morţii o apasă,
Bântuită de ideia
C-o să moară-nchisa-n casă
Şi n-or să-i găsească cheia...

Celui mare îi va scrie
Iarăşi, să-i mai amintească,
Despre cheie, el să ştie,
Unde-anume s-o găsească...

Timpul repede mai trece,
Peste sat se lasă seara,
Cu o adiere rece
Inundată-i ulicioara...

Închizând la orătănii,
Intră-n casă şi se pune,
Însoţită de mătănii,
Să rostească-o rugăciune...

Şi în pat apoi se-ntinde,
Cu ciorapi groşi încălţată,
Şi-anevoie somnu-o prinde
Pe bătrâna-ngrijorată...

Focul a murit în vatră,
Timpul intră în târziu,
Doar un câine jalnic latră
Într-o curte a pustiu...

poezie de Iulian Bostan (11 decembrie 1997)
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!