Plecarea

Creşte iarba-n fiecare an,
În păduri, pe dealuri, pe poteci
Şi înţeleneşte orice plan,
Orice drum pe care vrei să pleci.

Lănci de aur soarele ascute
Până-n zarea cu salcâmi, senină,
Piersici, cu aromele ştiute,
Cresc şi-astupă poarta din grădină.

Via s-a-mbrăcat în ruginiu,
Din cârcei dulceaţă se prelinge,
Vei pleca, probabil, mai târziu,
Când cu frunze peste vii va ninge.

Galbene gutui de pe pervaze,
Ţurţurii şi florile de gheaţă,
Luciul gheţii poleit cu raze
Te opresc să stai numai o viaţă.

poezie de Corneliu Vasile din Univers românesc (Bruxelles) (noiembrie 2010)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca

Daca vrei sa pleci

nu imi spune adio da-mi doar un sarut si spune-mi ca revii
nu iti uita haina pe scaun ca atunci cand te intorci din drum
nu minti ca in fiecare zi ca vei fi mereu aici
nu fi altfel decat in orice zi

imagineaza-ti ca nici eu n-am stiut nicicand cat de adanca
e prapastia in care ma aruncam cu buna stiinta
da-mi drumul din stransoare, pe mine nu ma poate salva nimic
si inchide orice cale de iertare

invata sa minti si sa uiti ca exist si ca aici locuiesc
intre negru si alb, intre frumos si urat
uita-mi adresa si vocea si chipul
nu te intoarce din drum, uita-mi sarutul

dar asta numai

daca vrei sa pleci

poezie de Adina Pietrosanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaiul necosit

Urcând pe plaiul încă necosit
am regăsit minunea căutată,
fâneţele cu chip împodobit
în florile ştiute de-altădată.
Din fiecare creşte un mister,
corolele adună stropi de aur,
ridică peste vreme către cer
mirajele din miticul tezaur.

Cu vraja trasă din adâncul lor
mă rătăcesc prin clipele uitate,
la marginile rupte dintr-un dor
în inimi de păduri întunecate.
Potecile cu doruri ne duceau
spre tainele crescute din iubire
în clipele în care se-adunau
îmbrăţişări venite în neştire.

De mă întind în iarba de pe plai,
în amintiri te văd ca altădată,
dar te ridici din locu-n care stai
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Rămas pe deal, cu sufletul rănit,
şi gândurile strânse în tăcere,
aud un vânt de toamnă rătăcit
ducând cu el regrete pasagere.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu floare de salcâmi şi de castani

Se scutură, iubitule, salcâmii,
Parcă a nins, în plină luna mai,
Înfloriţi toţi irişii,
De ninsoarea asta par surprinşi.
Fluturii de întristare, stau ascunşi.

A plouat, s-au scuturat
Salcâmii de a lor floare,
Lacrimi albe de ninsoare,
Iasomia şi socul
Şi ele şi-au găsit sorocul,
Albinele îşi caută norocul,
În plină lună a lui mai.

Ce primăvară şugubeaţă,
Când totu-i verde
Şi pornit la viaţă,
A nins, iubitule,
Cu floarea de salcâmi,
În plină lună mai!

Ninge, iubitule,
Cu floarea de salcâmi
Şi de castani,
În plină lună a lui mai...
Tu, nu-nţelegi să vii,
Tu, nu vrei să mai stai...

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se stinse mama

Ştiam, că n-am să te mai văd!
Se stinse candela-n lumină.
Prin ferestruica din poteci
Se-ntrezăreau doar mărăcine.

Cercam ecourile vii,
Se risipeau în căutare,
Ştiam că pleci, n-ai să mai vii...
Mă-nfiora o aşteptare!

Şi fulgeram prin nori plângând,
Şi căutam o îndurare
Alb-vânătuluil sărut de vânt,
Mă arunca din val în mare!..

Colină lină, lindă, tu,
Aura-ţi arde în visare...
Ştiam că pleci, că vei pleca...
Se stinse-n ochi lumina-soare!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericita...

să stai aşa
numai aşa
uşoară şi grea
uşoară şi grea
ca fulgul de nea
ca raza din stea
să stai aşa
numai aşa

şi nu uita
şi nu mă uita
şi nu mai fi rea
şi nu mai fi rea
ca liniştea
ca pacostea
şi nu uita
şi nu mă uita

când vei pleca
când vei pleca
în urma mea
în urma mea
nu vei striga
doar voi ofta
şi când vei pleca
şi când vei uita...

poezie de Iurie Osoianu (17 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fructe se cunoaşte pomul (Iisus): fiecare specie face fructe şi seminţe după felul ei

În stejari nu cresc măsline,
Nici în roşcovi mandarine;
Nu fac brazii portocale
Şi nici carpenii curmale.

În salcâmi nu cresc cireşe,
Nici în plopi nu cresc măceşe;
Nu fac paltinii banane,
Nici mestecenii castane.

Nu fac gârniţele prune,
Iar din tei n-aduni alune;
În goruni nu cresc căpşuni
Şi nici piersici în aluni.

Nu fac viţele smochine
Şi nici duzii clementine;
Nu cresc rodii în anini,
Nici lămâile-n măslini.

Nu fac vişine scoruşii
Şi nici mure corcoduşii;
Nu cresc nucile-n platani,
Nici caisele-n castani.

Nu fac zmeură mălinii,
Nici fistic nu fac smochinii;
Nu cresc áfine-n cătínă,
Nici migdale în glicină.

Nu fac struguri porumbarii,
Iar gutui nu fac arţarii;
Nu cresc în magnolii pere,
Nici în sălcii nu cresc mere.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în colind străbun

Vin să vă colind străbun
Flori de măr şi Leru-i ler
În Ajunul de Crăciun
Florile dalbe

Ninge cu argint din cer
Flori de măr şi Leru-i ler
Ninge Dor, peste Muscel
Florile dalbe

Ninge cu argint în vatră
Florea Soarelui, raza Soarelui
Peste Ţara minunată
Florile dalbe

Ninge până-n Orăştie
Leru-i ler şi flori de iie
Peste Lupi şi peste Glie
Florile dalbe

Ninge aspru peste noapte
Flori de măr şi diamante
La Blidaru, pe Cetate
Florile dalbe

Ninge-n rânduri, ca o salbă
Floarea Soarelui, raza Soarelui
Sarmisegetuza-i albă
Florile dalbe

Ninge slava, an de an
Leru-i ler şi cânt de-alean
Sfânt, pe Crucea Caraiman
Florile dalbe

Ninge, fiindc-aşa vrea Domnu'
Flori de măr şi Leru-i ler
Pe Bucegi şi peste Omu'
Florile dalbe

Ninge-albastru, ca în vis
Floarea Soarelui nestins
Ninge viscolind pe Sfinx
Florile dalbe

Ninge burniţat, mărunt
Flori de măr, zburate-n vânt
Trezind Dacii din pământ
Florile dalbe

Ninge tare, vine ger
Flori de măr şi leru-i ler
Peste sufletul stinger
Florile dalbe

Ninge-n cugetul curat
Flori de măr, Ler argintat
De Dragoste însetat
Florile dalbe

Ninge-n Suflet de nomad
Floarea cetinii de brad
De ninsori, Carpaţii ard
Florile dalbe

Ninge alb, pe Ţara mea
Flori de măr şi flori de nea
Ninge sfânt, în Dacia
Florile dalbe

poezie de Antonela Stoica (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi ninge...

Plouă şi ninge,
Timpul întotdeauna învinge,
Rămân în viaţă
Doar spiritele care se înalţă.

Plouă şi ninge,
Iubirea se naşte, înfloreşte,
Apoi se prelinge în nemurire,
Dacă învinge.

Plouă şi ninge,
Jocul vieţii e ca o minge
Rostogolită sau înălţată,
Păcatele ei plătesc scump, apoi se iartă.

Plouă şi ninge,
Viaţa tuturor se prelinge,
Amintirile tezaur sufletesc se împletesc,
Batrâneţile înţelepţesc.

Plouă şi ninge,
Timpul hulpav orice învinge,
Iar nemurirea, dulce ca mierea,
Sfântă alegere, stelele atinge.

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă din timpul tău

Pe-un trup, o toamnă pune frunze
tu, pământule, primeşte-le la sânul tău
aşa mai trece un an, printr-o amintire
zarea se întunecă, într-un asfinţit cu-n nor

Pe cer?
Strigă păsările prin zilele trecute
şi cât îmi este, Doamne, atât de tare dor!
Rugineşte timpul în mine, toamnele prin ani, cobor
Iar Tu să ştii!
Că umbra vântului ce trece îmi spune
nu cobori tu, stea, ci străluceşte
nu cerşi chiar nimănui, măcar un petec
de toamnă, din inimă de frunză rătăcită
nu fi nicicănd aripă frântă-n zbor

aşeazăte-n straturi de toamne, pagini-ruginite
litere să scrii, în vine sângerii
iar trupul ei să-l vrei mereu
fraga timpului să-o simţi de vrei!

Toamna trece alb-albastru, sus pe cer
jos în rochie imensă, ruginiu înobilată
mă agăţ de ea şi-a trupului pământ sărut
şi-i cer ca sângele să-mi fie numai viaţă

Nu-mi vreau secunde, scurse-n gheaţă de cristale
ascuţite în vene, care să mă înţepe
de aceea-ţi cer, tu, Vânt
tu, Umbră de trecut
tu, Toamnă
să-mi dăruieşti, din focul ruginiu al tău
frunze de inimă, din flăcări
să-mi pot topi din suflet, ce-mi rătăcesc până târziu
ochii tăi, cristale care-n noapte mă îngheaţă
Şi-ţi cer!
lasă-mă să simt buzele pe trupul tău

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge a-mpăcare

Ninge în neştire peste atâtea vise
Ce dansează liber sub un cer târziu,
În adânc de suflet rănile-s deschise
Ca o ironie... dusă-nspre pustiu.

Ninge a-mpăcare şi a bucurie,
Uneori mai bate vântul cel nebun,
Cerul se goleşte ca-ntr-o feerie
Aruncând baloane triste de săpun.

Pulbere de stele în lumina dulce,
Se prelinge urma paşilor pierduţi,
Felinare aprinse vor să mi te culce
Şi cuvinte-aşteaptă... să mă tot săruti.

Ninge peste frunze în culori astrale,
Ca o mângâiere tainică pe sâni,
Când nimic nu poate a ne sta în cale
Şi pe drumul vieţii ne simţim stăpâni.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.
Azi ne-aplecăm genunchii la altar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acordul de frunze

În fiecare dintre noi există moarte şi iubire
Când ceasul tace şi zeii vor să vindece rana
Ne-am născut prea târziu sau mult prea devreme
Eu sunt mut, tu aripă din care odată a curs apa şi sânge
Hai, nu ştii că e dimineaţă şi fluturii se scaldă în lumină?
Tâmpla mi-a amorţit pe glezna ta, ca florile tomnatice
În acordul de frunze prea departe
Ascultă apa umbrită din care soarele urcă la cer azi
Fără fluturi, fără curcubeu se ascute vântul,
Doar pe el ascultă-l, pe bunul meu prieten
Cu ajutorul căruia am îmblânzit şerpii cu o nuia de argint
Şi acum plec pentru tine în cuvinte.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitate pierdută

Soarele meu se ridică jovial
peste câmpiile pline de iarbă şi flori,
spre bucuria cerului care lăcrimează o rouă densă;
toată viaţa însetată din mine înfloreşte,
iar eu dansez fericirea supremă în iarba cu rouă.

Copilul acesta am fost eu,
am alergat desculţ pe câmpii,
am atins cu palmele mele stafii îngereşti,
iar ele mă bântuie ademenitor, în vis,
când noaptea vine.

Îmi şoptesc în urechi ritualul simplităţii:
în orice noapte senină, sub luna plină,
copile, stai întins pe spate în grădină
şi-admiră meteorii! vor trece...
sunt vise vii ce se sting în surdină, neobservate.

Simplitatea de-atunci
nu o voi mai regăsi vreodată;
voi merge pe cărări spre apus,
voi căuta cu ochii avizi în largul obscur,
în ultima clipă, un răsărit, sperând nemurirea.

Şi-n fiecare zi din câte mai sunt,
lumina cade la fel pe pământ,
doar mai mult întuneric în privirea-mi se lasă,
mai orb sunt, mai surd şi mai searbăd
şi devin mai lipsit de copilul din mine.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu aromă de cuvinte

Toamnă cu aromă de cuvinte,
Îmbracă-mi gândurile aurii
Cu savoare din livezi şi din vii!
Şi pune-mi agate în veşminte!

Lasă-mi din podgorie mănoasă,
Balsamul în ciorchinii gândului!
Iar din livezi, aroma de gutui,
Adu-mi în a sufletului casă!

De vrei să îmi nutreşti gândirea,
Cu miez răscopt de nuci şi alune,
Te înveşmântez în al meu nume;
De belşugul tău să-mi leg menirea.

Dulceaţă din prunele brumate
Îţi voi savura cu prisosinţă,
Să-mi revigoreze conştiinţă
Ce îmi face gândurile coapte.

Aromele de mere şi gutui
Ţi le voi păstra în sân la mine,
Să dau şi prin anul care vine,
Savoare şi balsam, sufletului.

Gândul cu aromă de cuvinte
Îmi voi duce pe Calea Lactee,
Să-i dau a eterniţăţii cheie,
Din suflet în a toamnei veşminte.

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În fiecare dintre noi există moarte si iubire când ceasul tace şi zeii vor să vindece rana
ne-am născut prea târziu sau mult prea devreme
eu sunt mut,
tu aripă din care odată a curs apa şi sânge
hai nu ştii că e dimineaţă şi fluturii se scaldă în lumină?
tâmpla mi-a amorţit pe glezna ta ca florile tomnatice în acordul de frunze prea departe
ascultă apa umbrită din care soarele urcă la cer azi fără fluturi, fără curcubee se ascute vântul, doar pe el ascultă-l, pe bunul meu prieten cu care am îmblânzit şerpii cu o nuia de argint şi acum plec pentru tine în cuvinte.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de zăpadă

Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.

Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia de gheaţă

Ninge,
ninge de patruzeci de zile,
ninge de patruzeci de nopţi,
timpul albit de vreme
s-a transformat în statuie de gheaţă.
Nu mă loviţi cu hârleţul,
lăsaţi sculptorul
lăsaţi-l să-şi definească opera
sub dalta minţii,
din prea multă dragoste
înfloreşte ceva sălbatic
în mâinile muncite
ce dăltuiesc viaţa eternă.

Ninge şi iar ninge,
cerul pare că a pogorât pe pământ,
într-un târziu artistul adoarme mulţumit
statuia ridicată pe soclu
să întindă arip de înger.
Din ochi pornesc să curgă
lacrimi
ce sclipesc ca nişte stele de foc
îngheţate în timp.

Ninge şi ninge
peste tot şi peste toate
nămeţi de zăpadă
din înalt neştiut.
Şi în visul neliniştit
din înalte constelaţii
se aude ca un ecou:
"Te întreb, maestre
sufletul, sufletul statuii
unde l-ai uitat?"

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va trebui

Va trebui să ierţi şi vei ierta
Păcatul mâinii noastre care-a scris
Adio pe fereastra unui vis
Va trebui să ierţi...
şi vei ierta.

Va trebui să pleci şi vei pleca
Nu prea departe – cât ar fi de-ajuns
Să nu-ţi mai dau de urmă pe ascuns
Va trebui să pleci...
Şi vei pleca.

Va trebui să zbori şi vei zbura
Minţindu-te că stelele sunt sus
Când ele în ţărână s-au ascuns
Va trebui să zbori... şi vei zbura.

Va trebui sa uiţi... şi vei uita
Din toate, doar un foşnet arămiu
Pe care tu îl simţi şi eu îl ştiu
Va trebui să uiţi.... şi vei uita...

Va trebui să ierţi,
Va trebui să pleci,
Va trebui să uiţi,
Va trebui să zbori...
Mă vei uita plecând,
Te voi uita iubind
Pe-altcineva...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!