Balada preţului cu colţi de argint

Redactorii-şefi iubitori de cultură
Să-şi vândă revistele încă sperau,
Adânc detestând a spinării curbură,
Scriau, corectau, tipăreau şi ziceau:

- Veniţi să citiţi la chioşc de ziare
Articole, versuri, umor, ca şi proză,
Ce zilnic susţin un tiraj ce nu-i mare,
Dar face să fie viaţa mai roză...

- Dar costă o groază, spunea difuzarea
Şi banii sunt rari prin cultură pe-aici,
Mai bine (la alţii aşa creşte vânzarea!)
Tipărim porcărele şi goale pisici.

Redactorii, însă, sperau cu oftatul
C-o să investească-n cultură şi statul.

- Priviţi cum înghite pământ ca şi cer,
E preţul uriaş în bancnotele noi,
Să-i dăm câte-un leu, din aceia de fier,
Că poate ne iartă, săraci fiind şi goi...

Redactorii, însă, de-ambiţuri mânaţi,
Credeau c-o să fie sponsorizaţi.

- Redactori, e preţul cu colţi ca argintul,
Chiar el vă sufocă literatura,
Priviţi cum dughene se-nalţă iubindu-l...
Redactorii, însă, răspunseră:- Gura!

Mai bine ia vraful şi du-l la REMAT,
Acolo vânzarea va merge din plin,
Până când ne ajută acel desemnat...
Şi-au mai apărut, însă foarte puţin.

parodie de Corneliu Vasile din Epigrame şi alte versuri umoristice, după Ştefan Augustin Doinaş (septembrie 1996)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1945)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Spune-mi, Lucian, nu-i aşa că-i mai frumos la voi, pe Terra, decât aici, la noi?
Lucian: Depinde. E frumos şi acolo, dar şi aici, însă n-are rost să facem asemenea comparaţii, deci nu e bine să abordăm acest subiect. Amândoi ştim foarte bine care anume sunt diferenţele sau mai bine zis, diferenţa, unica, singura existentă, sau măcar cea mai importantă. Restul... E mai puţin relevant.
Sonya: Ai dreptate. Spune-mi, nu ţi-e dor de planeta ta?
Lucian: Ba da, evident. Dar nu-i indicat să-mi aminteşti acest amănunt.
Sonya: Totuşi, presupun că în acest moment ai vrea să fii acolo, pe planeta ta. Nu-i aşa că aici te-ai plictisit deja?
Lucian: Nu m-am plictisit încă, deşi... Te rog, să nu mai vorbim despre asta. E normal să-mi fie dor de planeta mea, însă nu pot spune că nu m-aş simţi bine aici.
Sonya: Eşti drăguţ; foarte amabil, subtil...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încercăm să îi schimbăm pe alţii şi să le spunem sfaturile noastre, poate că ar trebui să tăcem din gură şi să ne dăm seama dacă noi înşine suntem un exemplu şi facem ceea ce cerem altora să facă. Apoi, dacă chiar vrem să fim de folos, ar fi bine să tăcem, să ascultăm şi să înţelegem ce vrea celălalt. Dacă oamenii nu cer să fie ajutaţi, LASĂ-I ÎN PACE. Viziunea fiecăruia dintre noi despre lume este atât de limitată şi îngustă încât e o dovadă de aroganţă maximă să crezi că ştii ce e mai bine pentru altul când nici tu nu ai rezolvat multe dintre problemele de bază ale vieţii. Ne credem superiori altora, însă la o simplă privire ne dăm seama cu smerenie că nu avem nici un drept să intrăm cu bocancii în viaţa altora şi, mai mult, vom plăti un preţ uriaş pentru asta. Ştiu că poate nu este ce vrei să auzi acum, însă mesajul acesta va face diferenţa în lumea în care trăim. Să lucrăm cu noi prima oară şi să nu ne mai batem capul cu ce fac alţii până când noi nu suntem întruchiparea a ceea ce vrem să transmitem lumii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtare strălucea Soarele, mult mai mic decât cum se vedea de pe Terra, dar încă avea putere, chiar şi până la acea distanţă. Acum însă, parcă pălea în faţa măreţiei lui Jupiter, care, fiind apropiat, părea imens; într-un fel, chiar era... Încă puţin să fi fost mai mare, sistemul solar ar fi avut parte de două stele, nu doar de una; aşa însă, Jupiter rămăsese în rândul celor nouă planete, regele planetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum ne-ai lăsat Tu pe pământ

Eu te rog din suflet, Doamne, lasă rochia pe femeie
Să o vadă tot bărbatul că-i frumoasă şi scânteie.
La bărbat dă-i pantalonul, nu-l lăsa să se prostească,
Fă din el să fie omul care vrea să cucerească.

Dar nu locuri, nu avere, ci doar inimi de frumoase.
Să le îndrăgească, Doamne, să le construiască case.
Să iubească împreună, să îşi fie mângâiere,
Fii-le Tu de sus păvază şi în suflet adiere.

Ţin-le Doamne calea dreaptă şi îi iartă de greşesc,
Pune-le albastrul zării în altarul sufletesc,
Să rămână împreună ceea ce le-ai dat să fie,
El bărbat şi ea femeie, amândoi în armonie.

Mă tot uit la ei acuma, nu mai ştiu cine e cine,
Dau din cap, dar îi iert Doamne, mă gândesc să fie bine,
Ştiu că Tu ai să mi-i mângâi chiar şi-n ceasul cel din urmă,
Iartă-i Doamne, Tu eşti Tatăl, noi doar suntem a Ta turmă.

Sunt de-acord cu bogăţia vreunui suflet de artist,
Însă când îi văd pe alţii sufletul devine trist.
Ştii? Artistul doar o face să arate exprimare,
Când însă încearcă ceilalţi, nu-i frumos, privirea doare.

poezie de Adi Conţu (12 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andromeda are însă o frumuseţe cerească pe care celelalte constelaţii pot să o invidieze. Într'o seară senină din luna septembrie, priviţi pe β de lângă ν. Lângă steaua ν, spre dreapta, uitaţi-vă bine, e un alt obiect ceresc, dar nu e o stea, e un norişor, un fel de stea nebuloasă de mărimea 4. Luaţi un binoclu şi veţi observa că acea stea nebuloasă are o formă lunguiaţă, mai strălucitoare în mijloc. Cu o lunetă forma aceasta eliptică se vede şi mai bine şi mijlocul pare foarte strălucitor. Fotografia e însă admirabilă. Norişorul acesta ţi se arată alcătuit din nenumăraţi sori foarte mici, în mijloc fiind aşa de strânşi, încât nu mai vezi decât o pată albă cu totul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultură - e pretenţios cuvântul. În ce fel de cultură trăim noi? Avem o cultură mare? Nu! Avem o civilizaţie, dar avem o cultură mare, avem valori? Eu zic că suntem într-o cultură medie. În ziua de azi, eu văd că trăiesc într-un neam mai mare, nu trăiesc zonal. Eu trebuie să mă raportez şi la ceilalţi, trebuie să fiu cel mai bun în cântat şi trebuie să fiu valorizat. Altfel, degeaba horesc.

citat din Grigore Leşe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facultativii

La facultatea în Stat, a minţilor pierdute,
Nu poţi intra, sunt foarte mulţi pe-un loc,
Nefiind vreun studiu necesar, e ad-hoc...
Cel mai pierdut, e pus pe neînvăţat... pe rupte.

Şi dă-i şi dă-i, că-i greu să stai degeaba,
Gura s-o caşti pân' la refuz, cu mâna-n nas
Doar te holbând la ce fac alţii, că-i pe ras
De oricine-i c-o idee... cum s-ar face treaba.

Şi profesorii îs fruntea, cei mai goi,
Se întrecând unii pe alţii în nulitate,
Că-i cea mai tare, azi, "in"facultate...
Ce nu pe individ îl face... grupuri, minim doi.

Cursuri sunt râuri de scăldat mizerii,
Iar ore sunt Guiness de cleveteală,
Cu premieri în banderole de beteală
Pe umeri, de umflaţi făloşi... Să te tot sperii!

Sfârşesc în hoarde nesfârşite, anuale,
C-aşa se asigură şi pentru mâine "schimbe",
De alţii şi alţii noi, tot dornici să se plimbe...
Nul să cultive, în flecărerile lor... goale.

Într-un final, însă, cu toţi vor trece bacul,
Că nu ştiu pod, să treacă apa, un pârleaz,
Dar cum sunt mulţi, ei dorm pe rând şi stau de treaz,
C-altfel s-ar duce parlament, guvern... Săracul!

E grabă-n sat şi oraşu-i dornic să-i aleagă,
Că Goii, aşa chiar mulţi, sunt raritate
Şi ţara vrea să fie întreagă, o nulitate...
Că poate aşa ia locu-ntâi... De cea mai bleagă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi cu binoclul stelele ρ şi ω din constelaţia Lebăda, mai sus de Deneb, sunt duble interesante. În apropiere de Deneb se află apoi o nebuloasă curioasă, foarte întinsă, care însă nici cu cele mai mari lunete din lume nu se vede. Nebuloasa aceasta nu poate fi contemplată decât pe placa fotografică. E însă una dintre cele mai măreţe. Deoarece forma ei seamănă foarte bine cu aceea a Americei de Nord, a fost numită "Nebuloasa America". E o imensă îngrămădire de helium şi hidrogen.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin viaţă

Am avut destule teste, unele le-am şi trecut,
Multe le-am picat, din grabă, câteodată a durut
Vor mai fi, lasă să fie, doar aşa învăţ ceva,
Cum e omul, cum e soarta, cum sunt eu, altcineva

E o roată, se învârte, multe gropi şi dealuri multe,
Ba e lună, ba e soare, ba sunt multe şi mărunte,
Mă mai duc pe la restanţe, nu am fost prea silitor,
Dar măcar pricep... în viaţă nu e totul chiar uşor

E lung drumul, plin de hopuri, te mai rupi, te mai îndoi,
Chiar mai cazi în nas, de-a latul, însă te ridici vioi
Plin de praf, uşor îl scuturi, cauţi zâmbetul din nou
Te înhami, nu-i prima oară când probleme vin cadou

Însă eu le-aş spune lecţii, experienţă ce n-aveai,
Astfel data viitoare, nici surprize nu mai ai,
Important e să ai suflet, să-nţelegi ceva din el,
Oricum restul se întâmplă, iar să schimbi... nu poţi de fel

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteca neurmată

Două poteci se depărţeau în codrul veştejit
Şi nu puteam pe amândouă să o apuc, firesc,
Fiindcă doar un drumeţ eram, aşa că m-am oprit
Şi cu privirea una anume departe-am urmărit
Până acolo unde-n frunze puteam să o zăresc.

Însă aşa cum e corect şi cealaltă am privit
Deoarece mi se părea că e ceva mai bună
Fiindcă al ei covor ierbos nu era prea strivit
Însă din ce-am văzut, că am mai zăbovit,
Păreau îmbietoare, aşa stând împreună.

În dimineaţa aceea, însă, erau complet pustii
Şi-acoperite bine de frunze necălcate,
Dar prima am lăsat-o pentru o altă zi,
Deşi drumul te poartă şi tu prea bine ştii
Că înapoi să vii nicicum nu se mai poate.

Şi spun acum ce spun cu un profund oftat
Căci multă vreme-n urmă, abia îmi amintesc
Două poteci în codru încet s-au depărtat
Iar eu fiind acolo pe una am apucat
Şi asta a contat în viaţa ce-o trăiesc.

poezie clasică de Robert Frost, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Enka dispăru în interiorul navei, lăsându-l pe lungan cu dulciurile sale. Însă nu-şi găsi fiul pe puntea principală. Îl strigă de câteva ori, dar acesta nu-i răspundea, chiar dacă ar fi fost acolo. Nu ştia pe unde să-l caute, nava fiind imensă; porni însă spre culoarul ce ducea spre rezervele echipajului. O verifică pe cea cu iniţialele E. L., corespunzătoare numelui fiului ei, dar Lucian nu era nici acolo, sau dacă era, nu dorea să-şi dezvăluie prezenţa, ceea ce-i reuşea foarte bine. Îl mai căută câtva timp, în zadar însă! Fiul ei nu era de găsit pe nicăieri. Dacă-şi propusese să se ascundă, reuşea foarte bine acest lucru. Tristă, Diana Enka ieşi din nava albastră; acum pe trepte nu era doar Nistor, ci şi Alexandru. Amândoi se ridicară în picioare, auzind trapa navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziaristul

Se recomandă ziarist,
Dar cu scrisul nu le are,
Este însă "specialist"
La vânzarea de ziare.

epigramă de Paul Constantin (18 august 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii Mariei

Măria-i o femeie de la ţară
Ce s-a ajuns, şi ştie-acum tot satul
C-o duce bine, chiar şi cu bărbatul,
De când şi-a tras în casă cârciumioară.

Dar simte, de o vreme,-o mare lipsă,
Că n-are şi ea un Merţan la scară,
Iar gândul ăsta parcă o omoară,
E-un nod în gât, e o apocalipsă.

Aşa nu se mai poate! C-o vecină,
O ia uşor-uşor să prindă rata,
Că, la oraş, deja, o-aşteaptă fata,
Cu banii pregătiţi, să ia maşină.

Salonu'- auto pare să-i ofere
Ce îşi dorea: ceva să strălucească;
Un tânăr vru să o ademenească
Spre un model vestit în cai putere.

-La preţul ăsta? Ştii, mai bine lasă!
Ia nu mai fă, cu mine, pe nebunul!
Măgarul e mai bun, iar eu am unul.
E bun şi ăla, iar de el... nu-mi pasă!

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ascultă, Dumnezeu veghează!

Însă Dumnezeu veghează,
Peste toate, frunză, pom,
Cu răbdare El "tratează",
Suferinţele din om...

Uneori ne mai loveşte,
Cu necazuri mici sau mari,
Uite-aşa, Le rânduieşte,
Să ne facă fiinţe tari...

Însă Dumnezeu există,
Dincolo de orice nor,
Când, cu ochii în batistă,
Totul pare-nşelător...

Stă în umbră, te priveşte,
Cum te lupţi cu gânduri mii,
Te dezmiardă şi zâmbeşte,
Ştie că vei izbuti...

Însă Dumnezeu ascultă,
Când Îl cerţi sau când Îl rogi,
Sau, când poate, c-o insultă,
Credinţa, tu, ţi-o abrogi...

El te iartă şi nu-ţi pune,
Mai mult amar să te temi,
Ştie că zilele bune,
Te vor face Să-l rechemi...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raspuns final?

Privind aceeaşi stea ce mă inspiră
O vorbă-am vrut ca să îţi spun,
Răspunsul tău mă cam intrigă
Nu pot să înţeleg, nu ştiu.

Să fi grăit tu oare adevărul?
Sau eu am înţeles greşit…
E imposibil, spun buzele tale,
La ce mi-ai spus mult m-am gândit.

Motivul forte de l-ai spune,
Acel motiv din urmă care
Îmi face mie imposibil
Să mai visez in continuare.

Poate că mulţi mi-au spus că e mai bine
S-aştept să treacă timpul rău,
Dar greu se mai scurg ale mele ore
Când nu sunt prin-prejurul tău.

Aşa că îndrăznesc din nou
Să îţi vorbesc ca un ecou,
Prin versuri chiar nereuşite
De mine mult, mult chinuite.

Alege-o variantă de răspuns:
Poţi spune “da”, poate vei spune “nu”,
S-au chiar poţi spune “mai incearcă tu”,
Dar steaua mea se-ndreaptă spre apus.

Iar de răspunsul tău va fi
Acelaşi, dar numai de-aş şti,
În pace eu te voi lăsa
Voi şti că nu vei fi a mea.

Dar sper acum, măcar de-această dată
Răspunsul dat, să fie doar al tău,
Să nu fie influenţat de alţii
Să fie sincer, clar ca un ecou.

Încerc să-nchei, dar mi-este foarte greu
Căci incă nu ţi-am spus tot ce simt eu,
Însă măcar un lucru-aş vrea să îl reţii:
Dăm doar un semn, sau un cuvânt, sau orice-ar fi.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul unic al îmbrăcămintei în viaţa de pe pământ este acoperirea cât mai completă a trupului. Dar, aşa cum se poate vedea din istoria omenirii omul, prin îmbrăcămintea pe care şi-o face este să-şi scoată cât mai mult în evidenţă trupul, pe când Dumnezeu vrea ca el să fie acoperit cât mai bine.

Vlad Maxim în ziarul "Adevărul" (1 iunie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se căsătoresc fără să vadă în căsătorie altceva decât o împerechere şi rezultatul este fie înşelăciunea, fie silnicia. Înşelăciunea e mai uşor de suportat. Bărbatul şi soţia înşeală numai lumea, lăsând să se creadă că ar fi monogami, când în realitate trăiesc poligamie sau poliandrie. Şi asta e destul de greu, dar mai merge. Când însă – şi lucru acesta se întâmplă cel mai adesea – soţul şi soţia şi-au asumat obligaţia formală de a trăi toată viaţa împreună şi chiar din a doua lună a căsniciei încep a se urî unul pe altul, doresc să se despartă şi totuşi stau laolaltă, atunci ajung la acel infern îngrozitor, care-i duce la beţie, care-i face să se împuşte, să se omoare sau să-şi otrăvească fiecare viaţa lui şi pe a celuilalt.

Lev Tolstoi în Sonata Kreutzer (1889)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!