La steaua... mea

Imaginaţi-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.

Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.

De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântaţi;
Ne-am plânge veşnicul "profund"...
Am fi toţi orbi, exorcizaţi.

Mi-agăţ retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.

Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup şi suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.

Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat şi-am şi ajuns...
Nu mai am corp să desluşesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.

Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.

Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...

Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aştept, va fi planeta mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Mi-am luat vacanţă să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viaţa-i un prăpăd.

Visam "sublim" şi nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am ţel.

Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să ştiu că-s doar "veniri"
Şi totu-i gol, nu-i simţ, nicicum.

Doream vâltori şi "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Şi mângâierea la o cafea...

Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înţelege nicio fiinţă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit şi cer căinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi

De-aş fi soare ţi-aş atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ţi-aş topi pe gene sau ţi-aş împleti-o-n pleată,
De-aş fi luna de pe cer, te-aş pupa noaptea cu raza
Şi-n deşertu-ntins şi aspru ţi-aş fi-n însetare oaza
De verdeaţă, de răcoare, de popas şi alinare
Şi ţi-aş săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aş fi cer ţi-aş plânge-n pleoape ploile de neputinţă
Şi ţi-aş inunda cu lacrimi fiecare por din fiinţă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună şi nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viaţă trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, şi lut, şi tină
Sunt mirarea mea că eşti, zborul meu către lumină.
De-aş fi stea pe bolta lumii te-aş chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeţi în reverie.
Şi de-aş fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aş una din culori să ţi-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care ştiu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine şi... regret, n-ai altă soartă.
Ia ghiciţi cui o dedic, pentru tine, pentru altul?
Pentru lumea asta mare...? Ştie Dumnezeu, înaltul...

poezie de Eugenia Mihu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obscur

Stau negrul spatelui oglinzii de cristal,
Să sorb, de-i fir, de rău în chipul alb, oval,
Să strâng însingurat tipar de amintiri...
Ce-n zilnic se succed în alta şi alte firi.

Sunt smoala argintată cu spate la perete,
Un zid amorf şi dur, neînţelegând regrete,
Ce atârnă în cui pe-o sticlă... lumină răsfrângândă
În priviri de stări diforme, schimbate ziua lungă.

Sunt ca retina, neagră, cu văz într-o pupilă,
Obscur, fără lăcaş, întins sticlă fragilă,
Un nevăzut ce vede orice i se perindă...
Te aşteptând din nou, spânzurat zid... pe-o grindă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multimilenar

E special când trec de-un secol către altul
De-a valma, de sunt tânăr sau bătrân...
Senzaţie am că pot s-ating străbun,
Devin un uriaş de timp; cum gâzei, elefantul.

E-o clipă unică-n senzaţie, nedefinită,
Cu gust de calcul la neant, prin generaţii...
Cronici fac leat cu inchizitori şi exilaţii
Apropiindu-mă de... când, ooh, lumea e pornită.

Mi-acopăr secolul printr-o extrapolare,
-În bună parte fizic şi din experienţe-
Destin, fără eşec, din miliarde d-existenţe;
Izvor infim, dar... mă adun şi mă revărs în... mare.

E-un exerciţiu simplu al minţii şi credinţei
Cu sufletu-mi 'n abis de suveniruri;
Sunt ca şi-acum, un plătitor de biruri...
Sunt al religiei, un templier, al suferinţei.

Ce-s patru mii de ani? O amintire de nimic;
Doar patruzeci din mine sau de-ai mei!?!
E-o omenire foarte scurtă de la zei
Şi s-o ajung de la-nceput, mai am un pic...

Am numărat uşor zeci mii de ani
Şi grotele rupestre-mi sunt aproape;
Sunt un filon, am fost, voi fi eternitate!!!
Sunt frate lumilor şi-s toţi ai mei, contemporani...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de copil

Sunt prelungit de azi definitiv
în timp,
sunt sfertul moştenit
întruchipat într-un ecran
cu haşurări de emotiv
citit din pântec de copil iubit
într-un halou, precum un nimb;
un ecou-grafic... Prim cameraman.

L-am benit cast din pur străfund
şi l-am spălat
cu mintea-mi scursă
printre o lacrimă sau două,
am tresăltat
de fericire inuită, nepătrunsă,
nebănuită pân-acum; doar gând
neîmpărtăşit, tangenţial, ce-aparţinea, gândeam, doar... "vouă".

Nu ştiu ce să aleg întâi;
mă pierd
de-un bine ce-l uitasem,
unul îmbătător, fără de noimă aproape,
că-n fond e-un semn de rău, de-apropiat haihui
de-un rece convenţional-fatal, de un dezmierd
la o planetă ce deja cu ai mei o poluasem
cu cânt ultim de lebădă... ce mai pluteşte încă peste ape.

Sunt dintre cei ce nu şi-au dus copii de mână,
doar arar
şi i-am iubit nemăsurat
aşa cum parte-am fost la rându-mi
educat,
însă lăsat fără de frâu, hoinar
neoblojit, ostentativ eliberându-mi
singur spirit ce-am transmis la fel, fărâmă cu fărâmă...

Şi mă resuscitez aşa-n neprevăzut total, în tot
să mă reschimb
ca printr-o programare
ce nu mi-o bănuiam; să mă-nsoţesc
pe un neant de-alei de gene-n timp,
să-mi fiu mereu o piatră de-ncercare
într-un frumos de nesfârşit dumnezeiesc...
peste mesaj direct de la gamet. Doar sânge de nepot.

Sunt iarăşi eu reîntrupat, nepoată sau nepot... sau doi.
De unde-atâta har
de la un boţ de fată
cum a primit
la rându-i tatăl meu odată;
o nepoată şi-alta imediat apoi...
ce-mi stă ca o icoană dragă într-o altă zi de calendar...
E-o altă purtătoare de sublim, un mit...

Un chip plin de zulufi de aur ce m-a-nsămânţat de azi într-o planetă-ntreagă...
Am încă-n cenuşiu un scrijelit de-o pată haşurată ecou-grafic... Şi despre viaţă mă întreabă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt toate la un loc şi fiecare ...

Sunt pulbere de stele căzătoare
Sunt scama unui nor pierdut pe cer
Sunt roua dimineţilor cu soare
Sunt un ecou gonind fără reper
Sunt vântul ce adie dimineaţa
Sunt ramul încărcat de flori şi rod
Sunt seva din care se-nfruptă viaţa
Sunt gândul vesel alergând slobod
Sunt apa de izvor ce se prăvale
Sunt matca râului cu susur lin
Sunt faldul aurorei boreale
Sunt zborul către steiul acvilin
Sunt toate la un loc şi fiecare
Sunt doar grăuntele dintr-un deşert
Sunt raza soarelui ce-n veci răsare
Sunt doar un cânt, dintr-un mai vechi concert...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casă,
Doar unul rămas e, stingher, fără soţ.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasă
Şi nu-s judecăţi, să condamn timpul hoţ.

Nici loc nu mai este la marginea mării,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Să stingă plăpând lăcrimările sării
Din pleoape, brăzdând doar rămasul fior.

Catarge s-au dus, nicio velă-i umflând
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu întorc, nu sunt cărţi străbătând
Imagine iţite de minţi, pline har.

Şi codrii-s prăvale în uitare de drag,
Lăsând luminişuri în raze, arzând.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Că fagul, stejar, nu-i mai sunt... se furând.

Albastra de floare, doar iris rămasă,
Se şterge înspre mat, cristalinul dispare
Şi teiul în aur, nu mai e iz de casă...
Asfalt, ciopârţit pas, e pe-aleea ce doare.

Luceafăr e singur şi acuma pe boltă
Şi derm încreţeşte în lucirea sa rece.
Nici scris nu mai e, nu-s scrisori de revoltă...
Doar unii-s, de-ai mei şi un timp care trece!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativ, absolut simultan

În fapt, ziuă-i mereu cum noapte
Şi stat, e-n mersul de Planetă.
Câştig, se pierde la ruletă...
Urlet la surzi... nu sunt nici şoapte.

Adânc, e doar că-i înălţime,
Iubirea-i doar un egoism...
Ateu, e ego-n misticism
Şi unu-n doi, este-o mulţime.

Marea-i şi nor şi râu la termen
Şi pierderea-i câştig găsit.
Odihna-i gând neobosit...
Grâu-i colivă, dar şi germen.

E negrul, alb complet închis
Şi naşterea-i moarte de făt...
Tristeţea-i sfârşit de desfăt
Şi iad, e colţ... la paradis.

Egal, e minusul cu plus
Şi sfera mare-i rotund plat...
Jules Verne, e turist neumblat
Şi răsărit e-un alt apus.

Suntem şi-am dispărut în alţii,
C-avem doar puţini ani lumină
Şi toţi culpabili, fără vină...
Ce mici suntem... Cei mai... "înalţii"!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versatil

Cum pot fi fizic într-un loc
Şi gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Îşi face ades de cap, pe-o crustă.

Şi sentimente cum iţesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.

Pot să vorbesc tot, fără şir
Şi tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Şi din amor, să îmi dau moarte.

De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a fir... a păr

Alunec, creştetul mi-e gară,
Sunt şine mii, lucioase, neîntrerupte...
Doar degetele fine, le-ar putea corupe,
Când le strecori, de-un gest... E cald afară!

Culori sunt câteva, dar multe tonuri,
- Miresme de asemeni, fără şir -
Sunt cum mătasea, din cocon cu galben fir
Încântător de moale, cu puteri oculte.

Sunt tot multiple, fine înţelesuri,
Pot fi şi simţ, protector, ornament,
Sunt şi o lipsă... de-am picat în faliment...
Sunt venerat, sau sursă de eresuri.

Încă nu eşti, şi-ţi sunt primordial,
O viaţă mă-ngrijeşti, te satisface,
Adesea singurul sunt, cel ce place...
Sunt un moştenitor de corp, un imortal!

Ca o înrămare de tablou, se poartă,
Îţi sunt, portretului, un rond de peisaj,
Mă aflu-ntr-un perpetuu, mlădios, picaj...
Eu sunt, sublimul PĂR, o operă de artă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere,
Care porniseră cândva pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeie

Eu nu-s doar om, sunt o dorinţă.
Nevoia ta de dragoste.
Când nu te-nfrunt am biruinţă,
Piedestal ţi-am braţele.

Eu nu-s doar om, îţi sunt o foame.
Nevoia ta de-a răsfăţa.
Când te iubesc mă ţii pe palme
Şi mă ridici deasupra ta!

Eu nu-s doar om, sunt visul tău,
Nevoia ta de a avea.
Creată-am fost de Dumnezeu,
Răspuns la rugă să îţi dea!

Eu nu-s doar om, eu sunt FEMEIE!
Nevoia ta de-am fi pe vrere.
Când nu mă lupt ţi-s
Dumnezeie,
Căci tu-mi cedezi a ta putere!

Eu nu-s doar om, sunt înger sfânt.
Nevoia ta de-a te-mplini.
Din cer venit-am pe pamânt,
Jumate ţie spre a-ţi fi!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constituţie

De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moştenire
Ce-o simt c-o am în corp şi în simţire
Şi-am crez s-o întreţin, mereu avidă.

Mi-o vreau dorinţă-n gând şi-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase şi-n conştiinţă
Cu grijă, responsabil de-a ma fiinţă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.

Şi nici nu vreau şi n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aş trăi-n sinucigaş
Sau aş avea-n rărunchi păcatul de ocnaş;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.

Şi sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleaşi gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.

Vreau ca şi mine toţi s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust şi drept, să fim înalţi, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise şi mândrie.

Aşa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a ţării... ce-i şi-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, în ea,
Eu şi cu-ai mei... nu cei în fărdelege.

De neclintit sunt şi n-accept discuţie,
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Şi-am dor nespus să fiu la toţi comun ecou
În speranţa într-o sănătoasă constituţie.

Şi cert pot ca s-o fac mai bună să ne fie
Nu cu palavragii, fără de şcoli, doar cu ambiţii,
Ce-ncearcă să-şi abroge singuri dreptul... Ei smintiţii
De politicieni cu circumstanţă-atenuantă-n nebunie...

Într-o hoţie, mârşăvie, parşivie şi prostie... de-nvechită seminţie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!