Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Profeție

Vine-o iarnă cu mult ger,
A sărăcie bate-un vânt,
Agricultura e în cer,
Economia-i... la pământ!

epigramă de din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Înlesnire

Timp de iarnă, minunat,
Bate-un vânt călduț, e soare,
Pentru cel pensionat,
Excelent la... decolare!

epigramă de din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecționată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corupția

Din sărăcie, fără teamă
Ea s-a născut în cancelarii.
Politica îi este mamă,
Iar tați de jure... demnitarii.

epigramă de din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Rodica Nicoleta Ion

Iarnă

Ian㠖 muguri de lumină,
Vânt și ger, țurțuri de sticlă,
Pături reci de muselină...
Drum de fumuri se ridică...

Iarn㠖 doamă de lumină,
Flori de gheață la fereastră,
Foc în sobă, dulce tihnă,
Sărbătorile acasă....

Și icoana-mpodobită
Cu peșchir... și vâsc. Ninsoare,
O poveste răsărită.
Plâns de rugi, îngenunchiare...

Ram de chihlimbar, cleștarul
Cupei unui cer de vise,
Moș Crăciun și Noul, Anul,
Ce ne-aduce alte vise...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Toderașcu

Agricultura anului 2000

Dă țăranul, azi, la sapă,
Cu asemenea avânt,
e totul numai apă
Și-n curând, va fi pământ!...

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crapă pietrele de ger

Crapă pietrele de ger,
Marii, doar de nesimțire;
Eu mă rog, privesc la cer
Aștept, Doamne, o-mplinire.

Nu vreau mult, atâta cer:
O nouă comenduire;
Crapă pietrele de ger,
Marii, doar de nesimțire;

Mă gândesc, aștept și sper
La televizor o știre:
Că-a plecat acest guvern
Orb... și plin de nesimțire.

Crapă pietrele de ger...

poezie de (2012)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Florin Rădulescu

Febra din ger

fuge timpul iubito
rostogolit ca o minge
peste zbaterea ochiului
ninge cu păsări tot negre
vezi, ninge

fuge secunda
cu furia unui bivol fuge
în urmă sapă gropi
cuvintele, cată
vremelnic cosciuge

trup smuls din trup
sânge altoi peste sânge
fi-mi febră, ger
martor
când menghina vieții
sufocă
mă strânge

lasă-mă iarnă să-ți fiu
lasă-mă vară
lasă-mă viu
eu un tren, tu o gară
pe pământ și în cer
fi-mi tu febra
din ger

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nelu Vasile

Valentin Groza spune că m-a găsit trist

Ai afirmat – nu insist –
Că m-ai găsit cândva trist;
Așa e, da-mi făcuși poza
Când citeam umor cu Groza!

epigramă de din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o țară fără nume,
unde șade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
și-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aștearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
și mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăț, pe-o aripă
și mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireșe coapte
și să-mi vină la ferești
ursitoarea din povești,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Accident cardio-vascular

Flori de gheață, flori de ger,
Cum să-i cer Celui ce-i Cer
O frântură de pământ,
Mândra-mi, sânge și cuvânt?

Flori de ger și flori de gheață,
M-am rugat de dimineață
Dragei, care mi se frânge,
Pe cuvântul meu, prin sânge.

De ger și de gheață flori,
M-am rugat la voi în zori
Să nu rămână de sloi
Frânta din pieptu-mi, ca voi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Gențiana Groza

Copii frumoși (acrostih)

Ca noi mlădițe i-a crescut
O mamă scumpă, țara lor,
Primind iubire ca și scut
Ivit în prag de sărbători.
Iubesc pădurile de brad
Foșnind în adieri de vânt,
Rotindu-și conuri care cad
Ușoare, pe fertil pământ.
Maturi se vor vedea apoi,
Ostași ai patriei, sublimi,
Stând pavăză pe ger și ploi
Isteți urcând spre înălțimi.

poezie de (21 decembrie 2019)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "La mana lui Cronos" de Gabriela Gențiana Groza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 11.99 lei.

Iarnă

Vine-o vreme ce alungă
șederea cocorilor
și așterne o noapte lungă
înaintea zorilor
făcând loc să mai ajungă
din penumbra stelelor
raze să străpungă
noaptea înfrigurărilor
de iarnă îndelungă.

poligramă de din Reflecțiuni diverse
Adăugat de Ana-Maria PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Noapte de iarnă

În noaptea înveșmântată în gerul aspru
dintre ramuri golașe se înalță alpestru
fluieratul vântului tăios de nord.

În curtea casei de la țară latră-un câine
la luna ce-i pare a fi o mare pâine
apărută pe un cer în dezacord.

Ici și colo câte o stea îngălbenită
răpusă de vânt cu-o aripă ostenită
defilează pe firmamentul trasnbord.

Între timp, un dangăt lent de clopot peste vânt
se-nălță, se-ndepărtează, lăsând doar un gând
suspendat ca fum între cer și pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valentin David

Obsesie

Că astronomul nu-i un sfânt
De mult nu este un mister:
Epuizând acest Pământ,
Privește găuri negre-n cer!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Certitudine

În cer Brâncuși stă supărat
Că de minciuni fiind orbiți,
În scaune am înălțat
Pleiadele de neciopliți.

epigramă de din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Transhumanță

Cad fulgi din cer, plutind în vânt
Se mută cerul pe pământ
Și sufletul din mine vrea
Să fie ca un fulg de nea

Și-n locul fulgilor din cer
Să mă transfere, dacă-i cer.
Dar nu-i pot cere, cât mai sunt
Legat de tine pe pământ

Și-aștept să cadă primii doi
Fulgi peste ochii noștri goi,
Să fim pereche și-n mormânt,
Precum-n cer și pe pământ.

poezie de din Degeaba (25 februarie 2011)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarna din sufletul meu

E iarnă,
în sufletul meu este ger.
Ca într-o lume cu altfel de reguli,
mă încălzesc și pier
asemeni fulgului de zăpadă.

Prea târziu să mai schimb ceva,
e iarnă și atât.
E iarnă, dragostea mea,
și afară e iarnă,
e prea mult pentru mine
și tu te-ai cuibărit
în ultimul loc cald,
m-ai alungat din ultimul loc cald.
Când vei pleca,
se va răci și acela.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

* * *

pasărea își îngroapă zborul în eter
cum își îngroapă omul sufletul în dragoste
cum își îngroapă salcia lacrimile-n râu
cum își îngroapă plugul lama în pământ
cum se îngroapă tâlcul în cuvânt.

imaculata iarnă
cum se îngroapă-n ger
o pasăre se-ngroapă
cu aripile-n cer.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar vânt

Între răsărit și apus
A mai rămas o filă.
Între cer și pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze și cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori și asfințit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer și pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de din Când universul cade
Adăugat de aliona vlasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondel în alt oraș

Era iarnă, vânt și sloi,
Tu m-așteptai în stradă;
În oraș străin de noi,
Oare cine să ne vadă?

Captivi ca într-o nadă
Ne-mbrățișam noi doi;
Era iarnă, vânt și sloi,
Tu m-așteptai în stradă.

Pășeam pe promenadă,
Ne mai sărutam... apoi,
Seara începea să cadă
Peste drumul înapoi

Și era iarnă, vânt și sloi.

rondel de (12 februarie 2016)
Adăugat de ioanfriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De iarnă

Oare știe Parlamentul
Că atunci când este ger
Din tot apartamentul
Cel mai cald e-n frigider?

epigramă de
Adăugat de Corneliu CalciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook