Fuga de pământ

Ne-am smuls cu toţii brusc din rădăcini
Fugind care încotro de pământ
Ne-am părăsit străbunii în mărăcini
Scaieţii sunt stăpâni acum pe câmp

Ne-am transformat cu toţii în ciulini
Jur împrejur oameni alergici sunt
La praf, la părul de pisici şi câini
La iarbă, flori şi tot ce zboară-n vânt

Ne îndreptăm încolonaţi orbeşte
În negre găuri de asfalt intrând
Ne-nghesuim şi ura din noi creşte
Seara spre grote mici escaladând

Planeta de beton se-ntinde, se lăţeşte
O pătură de gaze peste noi trăgând
Şi toate ce sunt vii le otrăveşte
Munţi de gunoaie împrejur crescând

Şi zilnic construim noi Babiloane
Nimic din jur nu ne mai este sfânt
Şi alergăm călcându-ne în picioare
După un bine, nedefinit şi crud

Bisericile sunt aproape goale
Ca un popas în drumul spre mormânt
Se contruiesc cavouri din betoane
Căci nu mai vrem să devenim pământ.

poezie de Daniel Uritu (ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supărat eşti...

(Glossă)

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Prea vrem să le-avem pe toate!
Ce-a fost sfânt, nu mai e sfânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Oamenii nu au cuvânt
Şi n-aud cuvântul Tău!

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Rătăcim, orbi, surzi, prin viaţă,
Până o să ne condamne
Cerul, la o dimineaţă
Fără soare, fără flori -
Ca un semn de pocăinţă –
Doar cu tunete şi nori,
Să ne-ntoarcem la credinţă!

Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Am uitat să ne iubim,
Ne zbatem şi dăm din coate
Ca să ne îmbogăţim,
Deşi ştim că bogăţia
Nu se capătă cu bani
Şi că, uitând omenia,
Din fraţi, devenim duşmani!

Prea ne-am bătut joc de toamne,
Am necinstit al ei rod,
Doamnele nu mai sunt doamne,
Domnii-s rude cu Irod!
Cer şi pământ se revoltă
De atâta nepăsare,
Numai ura se dezvoltă
Şi strigă în gura mare!

Prea vrem să le-avem pe toate,
Dar să nu facem nimic,
Să putem ce nu se poate;
Vrem furtuni într-un ibric!
Orgolii nemăsurate,
Egoism şi nepăsare –
Asta-i sarea în bucate
Într-o lume-nşelătoare!

Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt,
Izgoniţi din Rai cu toţii,
Pângărim acest pământ,
Purtându-ne ca netoţii:
Poluăm, exterminăm,
Ne întrecem în distrugeri,
Fără să ne-ngrijorăm
C-am putea ucide îngeri!

Parcă ne e tot mai rău,
Dar nimic nu ne opreşte:
Prăvălim lumea în hău,
Înjunghiind-o mişeleşte!
Alţii sunt mereu de vină
Dacă-i să dăm socoteală,
Până şi legea divină
Este pusă la-ndoială!

Oamenii nu au cuvânt,
Nu respectă nicio lege
Şi trimit către mormânt
Tot ce nu pot înţelege!
În zadar se mai ridică
Cei cu inima curată,
Sub al răilor jug, pică
Şi dreptatea... nu se-arată!

Ei n-aud cuvântul Tău,
Sunt orbiţi de preamărire,
Nu discern bine de rău,
Nu au nicio lecuire!
Calcă zilnic pe cadavre,
Înteţesc războaie, mii,
Milă au cât nişte javre,
Chiar de propriii copii!

Şi n-aud cuvântul Tău!
Oamenii nu au cuvânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt!
Prea vrem să le-avem pe toate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Supărat eşti pe noi, Doamne!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am mai cunoaste noi?

Atata timp trecut-a fara rost
Atatia ani de cand nu ne-am vazut
Balaia mea iubire tu ai fost
Parca din alte vremi, de la al lumii inceput

Ce mai conteaza acum?
Nici n-as mai sti ce voi...
De ne-am vedea vreodat'
Ne-am mai cunoaste noi?

A fost un vis frumos
Prin ploi ca de cristal
Printr-un ianuar geros
Si-un martie infernal

Acum sunt toate-n urma
Povesti cu falsi eroi
De ne-am vedea vreodat"
Ne-am mai cunoaste noi?

poezie de Alex Dospian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vrem pământ!

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne-am construit împrejur cât de mulţi pereţi am putut... Pereţii făcuţi din cărămizi şi mortar nu sunt tot atât de periculoşi, pentru că pot fi văzuţi. Există altfel de pereţi, subtili, imperceptibili... Aceştia sunt tari, sunt constituiţi din sticla conceptelor, doctrinelor, scripturilor. Absolut invizibili!

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

Aici v-a rămâne întuneric
Căci pământul, nu e veşnic.
Cum nu e oricare astru...

Prin praf de stele rătăciţi
Că am trecut pe aici, va şti...
Cineva? Ce după noi va fi.

Sau tot noi,.. de prin găuri negre
Adunaţi şi din nou frământaţi
Vom fi la nesfârşit prin stele
aruncaţi..

Şi ni se va pare cunoscut
Totul la fiecare început
În întrebarea...
De ce ne-am născut

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădătorilor

Flămânzi şi goi, fără cuvânt,
Încovoiaţi pe-acest pământ,
Pe-acest pământ ce-al nostru e,
Furat de voi şi - ntreb, de ce?
Când el e sfânt!
De-a sila voi aţi tăbărât
Dar noi pe brânci ne-am tot târât,
Prin promisiuni de false firi
Şi îmbătaţi de amăgiri,
Ne-aţi zâdărât!
Şi vom striga toţi într-un glas,
Căci viaţa - n noi ne-a mai rămas,
La moarte voi ce ne-aţi vândut,
Străinilor ne-aţi dat tribut,
E negru ceas!
De vin groparii, le grăim,
Că noi şi în mormânt trăim,
Cu pâinea ce-am mâncat-o ieri
Speranţei ne-am dat prizonieri,
Nu ne căim!...
Pluteşte-n aer un blestem,
Căci pentru voi, teamă suntem,
Vom trece peste rău curând
Chiar ţara de-om reface-o-arzând,
Noi asta vrem

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea bună e că ne-am născut fericiţi şi că vom fi chemaţi să dăm socoteală dacă uităm lucrul acesta. Ca toţi copacii, ca toate plantele, avem menirea de a creşte, de a ne dezvolta şi de a înflori pentru satisfacţia noastră şi a celor din jur. Anumite rădăcini sunt atât de viguroase, încât vor trece printr-o fundaţie de beton pentru a-şi urma drumul. Într-atât de mare este forţa fermentului de bucurie care constituie fundamentul fiinţei noastre.

citat din Guy Corneau
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă disperată

Păzeşte-i, Doamne, pe români,
Că-s neam creştin, nu sunt păgâni,
Mai vină-le în ajutor,
Fă-ţi milă şi de soarta lor
Că viaţă duc de câini!

Naivi am fost când am sperat
Că totu-n bine s-a schimbat,
Ne-am bucurat, ne-am veselit
Că pe tirani i-am izgonit,
Dar rău ne-am înşelat!

Venit-au alţii mai avari,
Mai duri, mai cruzi, mai ordinari...
Si nu ştiu cât vom mai răbda
C-om pune mâna şi vom da
Cu ghioage şi cu pari.

Căci foamea, frigul, traiul greu...
Te fac din miel să fii un leu,
Să n-ai nici lege, nici păcat
Si-i vai de cel ce te-a-nşelat,
Că uiţi de Dumnezeu

Si-n numele a tot ce-i sfânt,
Te prinzi de cer, intri-n mormânt...
De-aceea, Doamne, fă ceva,
Alungă jalea, căci aşa
Blestemu-i pe pământ.

Prea Bunule, noi am greşit
Insă pedeapsa ce-am primit
E mult prea grea şi e păcat,
Ajunge cât am îndurat,
Căci prea scump am plătit.

Păzeşte-i, Doamne, pe români
Că-s neam creştin, nu sunt păgâni,
Mai vină-le în ajutor,
Fă-ţi milă şi de soarta lor
Că viaţă duc de câini!

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

uneori vorbesc cu întunericul
când nu plâng
trăiesc sufocat de gânduri
spuse sau nespuse
rătăcite în cotloanele sufletului
în cap se zbat amintiri
ne târâm în zbuciumul disperat al neputinţei
trăim în umbră
o teamă perpetuă
pe stradă, în lume, în noi
care noi, eroi de gunoi
o lume eşuată lamentabil
în propria inexistenţă
tăcem, atent, cu grijă, cu sfială
să nu tulburăm miasmele din jur
ne-am legat gurile cu lanţuri
să nu fugă pomana zilnică
trăim în zoaie, murim în gunoaie
trec singurătăţi peste câmpuri
tăcute şi negre
în noi curge noroi
noroi, ales de soi
ne-am murdărit şi noi
trăind în noroi şi gunoi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Scriu pe cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Tu şi eu, alergând mereu în sens opus,
Unul spre Răsărit şi altul spre Apus,
Ne-am întâlnit pe drumul de colb acoperit,
Când se-mplinise timpul, acuma, de iubit...

Cu mâinile întinse spre raza de lumină,
Ce ne-a furat simţirea şi ne-a făcut o vină
Din a primi blestemul iubirii fără moarte,
Când am băut veninul din ciuturile sparte...

Crezând că vom muri de mână împreună
Şi ne vom face casa, acolo sus, pe lună...
Dar vai, noi pământenii, nu am ştiut, desigur,
Că vii pe lume singur şi vei pleca tot singur...

În zbaterea aripii ce-ncearcă zbor înalt,
Ne-am împletit iubirea cu zarea de cobalt
Şi ne-am răsfrânt pe cer din visul unui zeu,
Noi doi, indrăgostiţi... acum un curcubeu...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărţite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade şi ploi.
Sunt tornadă – acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere şi sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocoteşte
În inima mea...
Sunt, eşti... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi

Dacă n-am fi pierdut speranţa
Poate că ne-am iubi din nou
Am regusta din nou esenţa
Sărutului făcut cadou

Pe buzele ce doritoare
Ar soarbe dulcele sărut
În mângâierile în care
Atâta ne-am iubit şi vrut

Ne-ar străluci în ochi privirea
Şi gene, lacrimi, nu ar ştii
Ţi-aş fi în noapte fericirea
La care tu vei vrea să vii

Nu ne-ar mai trebui nimica
Din tot ce nu ar mai conta
Iubirea, ar învinge frica,
Şi-acum în braţe tu mi-ai sta

Aş asculta a tale şoapte
Atât de beat de tine-aş fi!
Mi-ai fi şi zi, mi-ai fi şi noapte,
Precum o stea eu te-aş privi

Aş scrie ne-ncetat poeme
În ele-aş pune tot ce-i sfânt
Ţi-aş fi târziu, ţi-aş fi devreme,
Ţi-aş fi iubirea pe pământ

Dar ne-am pierdut în amănunte
Cât îmi doresc să le uităm
Sunt mult prea mici, mult prea mărunte,
Aş vrea de ele să scăpăm

Să fim din nou amurg sălbatic
Şi răsărit îmbietor
Să-ţi văd surâsul enigmatic
Mi-e dor de noi... mi-e tare dor

poezie de Adi Conţu (24 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ar exista Răul pă Pământ.
ne-am face armate din zâmbete
şi ne-am bate între noi p
ână ne-am prăpădi de placere si de râs,
apoi ne-am face armate de idei
cu care să îi învingem pe zei, dupa care,
impreuna cu ei, să ne punem pe ras,
în pace şi plini de avant, dacă..
dacă nu existau atâţia virusaţi - infectati pe Pământ!

citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când între noi distanţa...

Nu cred că-n zi sau noapte mai caldă viaţa-mi este
ca-n orele în care cu tine sunt mai bun,
şi am greşit, sunt omul ce-n mine zace peste
iubiri, când toate-acestea spre tine se impun.

Mai pedepseşte-mi gura ce tace-adânc şi minte,
sau scoate-mi ochii-aceia ce văd şi împrejur,
dar fii tu mâna care mă scutură din minte
şi mă învaţă-n taină să o-ndrăgesc când jur.

Să rupi din piele, muşcă, şi taie-n carne vie,
jăratec dă-mi la masă- îl voi mânca privind
cum râzi, căci râsu-acela îmi face ziua mie
mai zi ca alte zile, cu jindul cel mai jind.

E aerul otravă, şi libertatea moare,
când între noi distanţa arată a-nchisoare.

sonet de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Iarna şi-a mai scuturat odata
Cojocelul de zăpadă,
Peste câmp, copaci şi case
Peste noi şi peste stradă.

S-a uitat în jos cu teamă
Şi a înţeles pe dată;
C-ar fi cazul să dispară
Că deja este ciudată.

Ne-am dorit cu toţi să vină
După toamna cea cu ploi,
Dar acum de ce nu pleacă
Odată oare de la noi?!

Vrem să vină primăvara
Că ne-am săturat de frig,
Şi ne-a îngheţat în mână
Bucăţica de covrig.

Vrem ca soarele s-apară
De după umbroşii nori,
Vrem pe ceruri ca să zboare
Cârduri, cârduri de cocori...

Să culegem floricele
De pe dealuri şi câmpii,
Să răsune din pădure
Cântece de ciocârlii.

Să privim cerul albastru
Zâmbitor şi fără nori,
Să ne facem planuri multe
Pentru anii viitori.

poezie de Mariana Simionescu (14 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negura realităţii

Se strâng în noi mormane de obuze
Şi cresc tăceri pe planu vertical...
Războaiele durerilor sunt duse
Mereu mai crud, mai dens, mai inuman.

E sufletul o groapă cu gunoaie
În care strângem goluri de granit.
Lacrima de s-ar transforma în ploaie,
Vulcanii indecenţei tot ne mint...

Osoarele din noi sunt tot mai pline
De praf de puşcă şi vulcani arzând.
Suntem de-o veşnicie doar ruine
Ce nici măcar nu se aud plângând.

Un cimitir de umbre contestate
Îşi plânge moartea-n noi ostentativ.
Ne îndreptăm, în goana către moarte,
Inadaptabil, dar repetitiv.

Galerele istoriei sunt pline!
A explodat şi ultimul ecou...
Să încercăm să ne venim în fire!
Şi mai cuminţi să rertrăim... Din nou,

Motoarele luminilor sunt stinse...
E întuneric totalitarist,
Suntem privaţi de viaţă şi de vise
Nu mai cunoaştem verbul "să exist".

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balian de Ibelin (către cei din Ierusalim): A căzut pe umerii noştri datoria de a apăra Ierusalimul, iar noi ne-am pregătit cât de bine am putut. Nici unul din noi nu le-a furat oraşul musulmanilor. Niciun musulman din marea lor armată care se îndreaptă acum spre noi nu era născut pe vremea când acest oraş a fost pierdut. Ne luptăm din cauza unor ofense pe care nu noi le-am adus, împotriva unora care nici măcar nu erau în viaţă pentru a se considera jigniţi. Ce este Ierusalimul? Templele voastre sunt construite peste templul evreu pe care romanii l-au dărâmat. Templele musulmane sunt construite peste ale voastre. Ce este mai sacru? (Pauză.) Zidul? Moscheea? Cimitirul? Cine le revendică? Nimeni n-o poate face. (Îşi ridică vocea.) Cu toţii avem dreptul asupra lor!
Episcopul, Patriarhul Ierusalimului: Blasfemie!
Almaric (către Patriarh): Taci.
Balian de Ibelin: Apărăm acest oraş, nu pentru a proteja aceste pietre, ci pe oamenii care trăiesc printre aceste ziduri.

replici din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneze

Ceas după ceas,
prin strămoşi depărtaţi -

astfel ne-am tot căutat,
din străvechime,
fiica mea si cu mine.

Zi după zi
- fără răgaz -
am crescut împreună
aducând laudă-ntâmplarii.

Pe drumul ce ne străbate
dintru-nceput
niciunul din noi nu întrevede
sub zare-un popas.

Căci numai pământul,
într-al vremii şuvoi,
rămâne-va, veşnic,
împreuna cu noi.

poezie de Barzin Vlada (1987)
Adăugat de B. Vladislava
Comentează! | Votează! | Copiază!