Moarte în basm

Pe-o scoarţă doarme coiful uitat de Făt-Frumos,
Pe trepte stau de veghe săgeţile şi arcul,
Un ornic socoteşte când a murit monarcul
Şi-un cuc închis în vreme din oră se dă jos.
Un cal care nechează a putrezit de somn -
O ia prin seară cerul câmpiei înainte,
Iar paznicul în mână cu chei sau oseminte
Închide în morminte şi umbra mea de domn.

poezie de Alexandru Robot din Somnul singurătăţii (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul sfânt

Se roagă în grădină, desculţ printre legume
Şi ciufuleşte iarba săracă şi bătrână
Când duhul lui se plimbă cu un asin prin lume,
Ţăranii îi sărută sudoarea de pe mână.

Câteodată merge cu vacile la iarbă
Şi când îşi duce singur cămăşile la râu,
Intră în apă simplu şi gol, până la barbă;
Seara-n hambare doarme cu somnul peste grâu.

poezie de Alexandru Robot din Somnul singurătăţii (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De veghe în al timpului turn

Stau rezemat cu spatele de al timpului turn
în care, necontenit, un clopot tot bate
spre neodihna mâinii care mă sprijină de aer
şi a talpei ce opreşte a lutului zbor,
ce zădărniceşte marea universului roată –
nu ştie nimeni de când se-nvârteşte
ca să ţină odată-n căuş
strigătul de sete obosit de atâta urcuş –,
animal ce-şi leapădă la fiecare pas haina
şi la celălalt alta i se aşterne în drum.

Neastâmpăratul licurici mă va pierde
printre veşti de-ntuneric şi de răcoare.
Paznicul luminii se apleacă peste zori,
strigă neodihna neînvinsului somn
care cu zmeul a stat milimetric la trântă...

Un alt stăpân tot caută prin vremi neodihniţi sori
peste care, încă nimeni, nu s-a declarat domn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urmă, cand n-a mai ramas nimic, să stai alături de femeia iubită şi s-o ţii de mână, e mai tare, mai extaziant decât orice delir sexual! Ea s-a culcat mai înainte şi tu te aşezi uşor, o iei de mână şi ea simte, prin somn. Dragostea de tinereţe este ceva promiţător şi graţios, dar vine marea splendoare a cuplului bătrân, care se ţine de mână.

citat clasic din Alexandru Paleologu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vreme de seară...

La vreme de seară
Când berzele zboară
Primăvara e amară
Între incert şi îndoială...

La vreme de seară
Când candela e goală
Pe uşa vieţii se strecoară
Stropi invizibili de boală...

La vreme de seară
Când orbii încep să vadă
Nu mai ieşim noi afară,
Credinţa vor alţii să dispară...

La vreme de seară
Când lumea-i bolnavă
Niciunde nu se mai simte
Dor de copii, dor de părinte...

La vreme de seară
Când sirenele ţipă mereu
O lumânare stinsă-n ceară
E ruga ultimă spre Dumnezeu!...

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos zise tatălui său să-i dea voie acum să caute şi pe hoţ. Tatăl său nu mai voia să ştie de hoţ, deoarece i-a ajutat Dumnezeu să vază merele cele atât de mult dorite. Dară fiul cel mic al împăratului nu se lăsă numai pe aceea, ci stărui până ce împăratul îi dete voie să meargă a căuta şi pe hoţ. Se găti de drum; iară când fu a pleca, îşi scoase penele cele de aur de la căciulă şi le dete împărătesei muma lui, ca să le poarte ea până s-o întoarce el. Luă haine de primeneală şi bani de cheltuială, îşi atârnă tolba cu săgeţile la spate, paloşul la coapsa stângă şi, cu arcul într-o mână şi cu alta de gâtul credinciosului său, porni la drum. Şi aide, şi aide, merse cale lungă depărtată, până ce ajunse în pustietate. Aci făcu popas şi sfătuindu-se cu robul său cel credincios, găsi cu cale să apuce spre răsărit. Mai călătorind ei o bucată bună, ajunse la o pădure deasă şi stufoasă. Prin bungetul ăsta de pădure mergând ei pe dibuitele, căci altfel era peste poate, zăriră în depărtare un lup groaznic de mare şi cu fruntea de aramă. Îndată se şi gătiră de apărare. Când fură aproape de lup de o bătaie de săgeată puse Făt-Frumos arcul la ochi.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Coboară pe trepte din anii ce-au fost,
Cu paşi măsuraţi în cuvântul şoptit
De vechi amintiri ce-şi mai au adăpost
În braţele clipelor când ne-am iubit!

Opreşte-te-o clipă şi-ncearcă a sta
Pe-o treaptă de dor înecată-n suspin,
Ascult-o-n tăcere şi-aşteaptă să-ţi dea,
Prin şoapte de vreme, cuvântul "senin"!

Căci are seninul şi-l ţine închis
În clipe, în zile şi ani de demult,
Când totul părea că trăieşte-ntr-un vis
Născut în iluzii din zori de adult.

Îl simţi? Îl trăieşti? Mergi pe-o treaptă-napoi
Şi-ncearcă, acolo, să prinzi un ecou
Din tot ce a fost, ce-am trăit amândoi
În anul din treapta parcursă din nou!

Mai urcă, mai urcă!... La treapta de-acum,
Opreşte-te, simte-o! Cuvântul şoptit
E-o parte din viaţa ce-ţi pare altcum
Decât cea din treptele când ne-am iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe cer

Trimite-mi cerul tău! Al meu e gol
Când nu mai văd lucirea unei stele;
Doar stau la umbra gândurilor mele
Ce dau întruna cerului ocol

Şi caută, tot caută prin hău
O ştire despre urma ta pierdută
Pe-o cale ce-i acum necunoscută,
Sperând să întâlnească gândul tău.

Nu au nici teamă, ele, nici control:
Mai vin, mai pleacă-n cerul fără stele,
Atunci când vor, căci poartă-un dor şi ele
De cerul tău. Al meu, acum, e gol.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorirea pomului interzis

În flori de măr, ce-aşteaptă vara,
Coboară chipul tău din Cer
De-aceea-mi iau şi eu chitara
Şi-un cântec de la Cer mai cer,

Să pot prin cânt să-mi spun menirea
De-a fi cu tine-n flori de mai,
De unde-adună-n zori iubirea
Albine care zboară-n Rai;

Eşti tu, minune, adiere
Ce-alină agitatu-mi somn,
Când vreau, cu-a dragostei putere
Să pot a-ţi fi în ceruri domn;

Degeaba însă tăinuieşte
Dorinţa-n florile de vis
Când ştiu că Cerul înfloreşte
Şi astăzi pomul interzis...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ rătăcitor

În veacuri de pământ, tu, domn la Putna,
In veacuri de pământ ascultă ţara.
Moşia n-ar fi toată făr-aceste
Veacuri de vecie prin care trece vara.

Nu doarme Domnul Ştefan, nu dorm plăieşii încă,
Nu-ncape-n cerul mare înaltul chip al lor,
Ei n-au murit si nimenea vreodată să nu creadă
Ca poate fi Moldova... pământ rătăcitor.

Ei n-au murit, o spunem pe apele ce curg
Din munţii noştri liberi, averea noastră sfântă,
Ei sunt pământ, pământ in ţara lor
Şi-acest pământ pe româneşte cântă.

poezie de Mihai Leoveanu
Adăugat de Drăguş Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te aştept...

Te-am zărit într-un amurg de seară,
De-atunci am ochi căutători,
De-atunci te modelez din ceară
Şi părul ţi-l îmbrac cu nori

Îţi pun în loc de ochi două mărgele,
Culoarea verde sau căprui,
Deasupra lor lipesc şi gene
Sprâncenele-n nuanţa părului.

Te-aşez pe o măsuţă lângă mine
Să pot închide ochii, să-i deschid,
Să te zăresc în visul ce-mi revine,
Să te zăresc sculptat cu trup timid.

Senine gânduri mă apăsă, seacă,
Mă răscolesc, îmi încolţesc uşor,
Aştept cu nerăbdarea nefirească,
S-apari călcând pe ceasul serilor.

Mi-a apărut un zâmbet deodată,
L-ai aruncat din colţul buzelor,
Ai aruncat cu el şi-un fel de teamă,
De-a nu mai fi pe-aleea florilor.

În fiecare seară stau pe-o bancă,
Acelaşi loc pe unde ai trecut,
Stau până când luna mă ceartă
Şi mă trimite acasă să mă culc.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Mă chinuia în somn
Un groaznic vis:
O întunecime oarbă mişuna
Prin poarta care s-a deschis,
O mână mare mă chema...

Pe trepte putrede am pătruns,
Urcând, în Ţara Dulcei Alinări;
De abia eram acolo ajuns
Când m-am trezit cu primii zori!

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un domn străin ca păsările

În colivia galbenă-o maimuţă
mai clănţăne glumeţ dintr-o idee,
iar pomi rotunzi cu stelele se-asmuţă
din cerul nopţii plin de orhidee.

"N-aţi fost de-aici" – îmi spun dintre perdele
inelele-nserărilor ciudate.
Şi-un domn străin la poarta casei mele,
din când în când ca păsările bate.

Şi-un duh lunatic bântuite din umbră
vacanţa ruginitelor oraţii.
Sub lespedea pe vis crescută sumbră,
mi-ascult atunci cum intră conjuraţii.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi

Ea nu este doar
o femeie.
Ea este un roman
pe care l-ai citit
din scoarţă în scoarţă –
şi, totuşi, când îl citeşti iarăşi,
de fiecare dată
descoperi ceva
care mai înainte îţi scăpase.

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt umbra ta

Sunt umbra ta... şi te urmez de când
Lumina te-a scăldat întâia oară
Cu-aceeaşi certitudine precară,
De salt între "acum" şi..."pe curând".

Sunt umbra ta şi te urmez spre seară
Dar umbrele nasc umbre strecurând
Dorul prin dor... şi ne topim arzând -
Îngemănate lumânări de ceară.

Sunt umbra ta şi te urmez supus,
Cu fiecare răsărit de soare,
Până şi-n golul umbrei interpus
Ca un sigiliu sec, de încifrare

A tainei tale care m-a sedus
Să-nşirui lumea: urme pe-o cărare...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt acasă

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Unde copiii aţipesc, încinşi de joacă,
Unde bătrânii seara stau şi se înfoacă,
Şi vatra luminează locu-nchis.

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Acolo unde clopotul de seară
adună fetele cu dangătu-i deschis,
lângă fântâna care le veghează.

Şi-un tei mi-e pomul preferat;
Şi verile tăcute-n sânu-i de abis
Se zbat în ramuri cu un şuierat
Şi stau de veghe între zi şi vis.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişoarele sunt simboluri. Primăvara se reflectează în aceste talismane fragile, al căror mister s-a atrofiat, s-a vulgarizat. Taina mărţişoarelor doarme printre poveşti, a căror amintire s-a pierdut.

Alexandru Robot în Mărţişoare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte în pustiu

Se-nşiră prin mine şi par să te-aştepte,
Când urci o cărare de vreme, pe trepte,
Atâtea şi-atâtea din clipele-acelea
Ascunse-n fiorii ce-mi fulgeră pielea
Şi visul cu tine în fuga de-o lume
În care pe buze-mi adoarme un nume.

Şi parcă-ţi sunt paşii pe-o cale pustie,
Şi parcă ţi-e dorul o inimă vie
Pulsând în tăcerea din drumul de ape
Ce poartă-amintiri din izvoare de pleoape,
Iar mâinile tale par umbre-n şiraguri
De gânduri oprite la treceri de praguri.

Se-aud voci născute-n ecou de tenebre,
Regrete-n veşminte de note funebre
Din cântec de leagăn al stelelor moarte
Pe trepte din tot ce le-a dus prea departe,
Şi-ţi pare prohodul dorinţelor, ţie,
Şi-mi e recviem al iubirilor, mie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii sunt ca arcul - copiii ca săgeata. Arcaşul vede ţinta pe drumul veşniciei şi, cu puterea Sa, întinde arcul, săgeţile să le trimită-n zbor, s-ajungă iute şi departe. Când săgeata este legată cu sfoară de arc, ea nu va zbura niciodată atât de departe pe cât ar putea ajunge dacă zborul i-ar fi liber.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul - joc, iubire şi vrajă

Cuvântul
înainte să fie spus
stă în inimă şi-n minte
din el înfloresc lacrimi
sau cărţi
se construiesc palate
şi morminte.

Cuvântul
ce vine din suflet
îl descifrăm
ca soarele pe zări
iubita lunatică plecată
în nostalgia clipi
să-mi potolească focul
cenuşă-n depărtări.

cuvântul
cel străveziu ca cerul
când pasc mieii
imaşul vântul -
te întreb iubito prin vreme
unde ne sunt jocul
iubirea şi vraja
ce-ascund prin frază
cuvântul?

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vreme

mă-nnorez în toamnă
dimineaţa mă-nsingurez
duc cerul pe marginea apei
adăpându-l odihnă
apoi plec tehui
de găsesc sau de mă găseşte un cal
ne potrivim la potcoavă şi mai urcăm o amiază
lină cernere de umbre de lumini prin frunzele încărunţite
cărare molcomă prin mirosul uitat al florilor
pietrele nezdruncinate ale aerului clipind a fior şi a dor
ploaia a stat aici îi văd urma corpului aburind în iarbă şi hăţiş
hai murgule mai du o amiază la toamnă
mai limpezeşte
o vreme
un cer pentru înstelare
nu-mi cere fân sau zăbavă curgi ca un râu somnoros înspre seară
lasă-mă să îţi gust
o vreme
copita amară

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!