În umbră
Eu viețuiesc în parcuri înfundate
În care rodul moare necules,
Eu lîncezesc pe-aleele uitate
În care un lințoliu larg și des
Închide orizonturile toate.
Sălbatice tăceri se strîng în umbră
Ca niște păsări mari ce mă pîndesc,
Sălbatice tăceri se strîng în umbră,
Ca să-mi adoarmă fiorul sufletesc
Și să mă-ngroape-n aripa lor sumbră.
Și din acest mister ce mă pîndește,
Eu, cel ce voi muri neînțeles,
Privesc cu dor albastrul ce mijește
Abia simțit, prin giulgiul larg și des
Sub care viața mea se prăpădește.
poezie de Dumitru Iacobescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre moarte
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre păsări
- poezii despre parcuri
- poezii despre dor
Citate similare
Tăceri
Tăceri de crememene și nori, tăceri de curcubeie
sunt munții frumuseți care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, și-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanța oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mișcător de prăpăstii, jivina îmi aține răsuflarea
după fiecare viu de stâncă și se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.
Tăceri de cremene și nori, tăceri de curcubeie
sunt munții frumuseți care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, și-mi opresc
o nouă prăvălire.
poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre încordare
- poezii despre început
- poezii despre zăpadă
- poezii despre stânci
- poezii despre păduri
- poezii despre picioare
- poezii despre nori
Frumuseți care deschid tâmpla mea
Tăceri de crememene și nori, tăceri de curcubeie
sunt munții frumuseți care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, și-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanța oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mișcător de prăpăstii, jivina îmi aține răsuflarea
după fiecare viu de stâncă și se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.
Tăceri de cremene și nori, tăceri de curcubeie
sunt munții frumuseți care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, și-mi opresc
o nouă prăvălire.
poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi (1975)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scoica
C-un zâmbet îndrăzneț privesc în mine
Și inima
mi-o prind în mână. Tremurând
îmi strîng comoara la ureche și ascult.
îmi pare
Că țin în mâini o scoică
in care
prelung și neînțeles
răsună zvonul unei mări necunoscute.
O, voi ajunge, voi ajunge
Vreodat, pe malul
acelei mări, pe care azi
o simt,
dar nu o văd?
poezie celebră de Lucian Blaga (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, citate de Lucian Blaga despre zâmbet, poezii despre urechi, citate de Lucian Blaga despre urechi, poezii despre prezent, citate de Lucian Blaga despre prezent, poezii despre inimă, citate de Lucian Blaga despre inimă sau poezii despre comori
Distrugerea fluturilor
Printre multe, dulci virtuti
Ai si-aceea să săruti
Pe ochi fluturi surdo-muti,
Rătăcind din miez în miez,
în sălbatice cirezi,
înspre-amurg dinspre amiezi,
Si să-i pipăi între-aripe
Pînă ce încep să tipe.
De plăcerea clipei tiple
în care trupul si-l frîng.
Apoi vin rîme si-i strîng
Sub pămînt, în raftul stîng...
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre fluturi, citate de Emil Brumaru despre fluturi, poezii despre plăcere sau poezii despre miezul zilei
* * *
Un ghem de vise într-un inel scorojit
prins într-o țesătură brodată a unui păianjen
pe care am ales să mi-o fac leagăn după acerbe și voluptoase lupte...
Visez aspru, refuzându-mi eliberarea, cu sete căutând ferestre pe unde să arunc peste lume, lumina,
pe care durerea mi-o aprinde...
Mă deșir că o copilă pe fiecare fir care duce spre clipociri de cer,
legănându-mă lin
dar simt cum cu fiecare zvâcnire...
aripile mi se șubrezesc...
și mă dor... durut dor.
Și mi-e teamă că n-o să-mi mai crească altele la loc.
Se țes în juru-mi pânze lipicioase, mieros diabolice
din tăceri și așteptări,
cusute cu mărgele fine de lacrimi, suspine și resemnări...
Toate mă înfășoară, ca niște liane sălbatice...
din care eu îmi construiesc
o amăgitoare plasa de siguranță..
"Vremelnică captivitate" îmi strigă iubirea...
aproape mângâietor de dureros...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre lumină, poezii despre durere, poezii despre siguranță, poezii despre senzualitate, poezii despre păianjeni, poezii despre miere, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
* * *
Fântânile din
ochii tăi
și părul mângâiat
de vânt
privirile
sălbatice păsări
pe necuprinse
ceruri
tăceri poleite
de zâmbet
de câte ori
cred că nu pot
să înșir
cuvinte cu noimă
să-ți meargă
în inimă.
poezie de Adriana Szilagyi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre păr, poezii despre ochi sau poezii despre cuvinte
Tăceri
vopsește coridorul cu tăcerile ei
cu privirile care lipesc pe ziduri
păsări irmizii
o urmăresc dintre ferestre
cum le închide pântecul între virgule
fermă și cu gesturi de paing
altfel s-ar așeza pe umărul meu
nu vă mai spun că am fost tentat
să pun în firide colivii
apoi
când silueta ei subțire se topește
dinspre ușă spre catedrală
să mă închid în fiecare
cu o mie de păsări
din irisul cărora țâșnesc tăceri fără chip
poezie de Nandi Vărdeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie
* * *
Te simt căutându-mă în tăceri nefirești...
arzându-mi
la poarta de gânduri,
cu privirea atârnată de Cer...
cu ochii strălucind,
țintind nemărginirea care suntem...
Pictându-mă din șoapte și dor,
îmi dezlegi gând după gând
și mă deșiri către tine...
În taina mă chemi... și m-alungi...
și-mi șoptești să-ți mai fiu...
Închide ochii, dragul meu...
și pictează-mă, într-un infinit de culoare...
Creează-mă, lasă-mă să alunec desculță,
într-o zbatere cuminte de aripi
pășind, dezgolită de mine... pe hârtia inimii tale...
Nicio picătură de culoare în plus nu voi cerși...
Lasă soarele din tine să curgă o umbră, peste mine... și-atât...
Culorile vibrează, schimonosite de durere... de dor... de iubire...
Prea multe vise de copilă,
mai picură niște lumină...
Acordă nuanțele și conturează-mi sufletul...
amestecă-mă-n tine...
nu va ști nimeni că sunt eu, umbră fiindu-ne,
Ce pictură!
Nu te întrista... eu, îți sunt...
Respiră-mă...
Nu plânge, sunt fericită...
... sunt fericită!
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre tristețe, poezii despre plâns sau poezii despre pictură
Umbra
Sunt doar o umbră pe pămînt
Sunt adierea caldă de la mare
Îmi plimbă umbra pe pămînt
Ce așteaptă luna pe înserare
Frunză verde cândva am fost
Si umbră eu făceam la umbră
Căci toate-n viață au un cost
Azi ferice mâine poate sumbră
Ieri mi-a fost dor de tine suflet, da
Azi, ziua-n care te doresc doar eu
Mine o să-mi fie dor de umbra ta
De umbra pașilor călcând mereu
Spun înălțimii cerului si sufletului
Pe umbră acum nu o mai doare
Este puternică, rezistă vântului
Ea poate să privească si la soare
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre viitor, poezii despre verde, poezii despre trecut, poezii despre timp sau poezii despre seară
Umbra
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu
Și-apoi într-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu
Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuință
Te rog pe tine umbră
Să redevii ființă
Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi cu amurg mohorât
Când zorile noaptea-și dezleagă
Mă satur cu-o umbră și-atât
Mă satur cu-o umbră și-atât
Și sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborât
Tu umbră tăcută și dragă
Așează-ți fularul la gât
Așează-ți fularul la gât
O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atâta de rău că e bine
E-atâta de mult da că e nu
Bacovia-și iese din sine
Și râde în "a" și în "u"
O umbră în viață mă ține
Și umbra aceea ești tu
Și umbra aceea ești tu
poezie celebră de Adrian Păunescu (1 ianuarie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre trup și suflet, poezii despre magnetism sau poezii despre calendar
În frica de cuvintele mari
De sub fior tu stih ridici, frumoaso,
Te recunosc a umbră de a toate
De-i ninsă noaptea sub cuvânt ce poate
Rosti a veci sub clipa ce-ai abstras-o.
Prin viața asta ce pășește-n zloate
Voi ține nuntă de tăceri, mireaso,
Sămânța tainei să-ncolțească las-o
Că nudă e minciuna-n geam ce bate.
La facere și moartea ni se naște
Pictând crepuscul pe un zor de zi...
Din poezie când te vei trezi
Găsi-vei oameni fără mas la moaște.
În frică de cuvintele prea mari
Ascult la arborii de vânt flecari...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre frică, poezii despre versuri, poezii despre nuntă sau poezii despre nuditate
Umbra
6. Umbra
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu
Și-apoi intr-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu
...
Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuință
Te rog pe tine umbră
Să redevii ființă
...
Flămînd de iubirea intreagă
Pe vremi cu amurg mohorît
Cînd zorile noaptea-și dezleagă
Mă satur cu-o umbră și-atît
Mă satur cu-o umbră și-atît
Și sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborît
Tu umbră tăcută si dragă
Așează-ți fularul la gît
Așează-ți fularul la gît
O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atîta de rău că e bine
E-atîta de mult da că e nu
Bacovia-și iese din sine
Și rîde in "a" și în "u"
O umbră în viață mă ține
Și umbra aceea ești tu
Și umbra aceea ești tu
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bine și rău
Păsări călătoare
Spre țări străine păsări călătoare
la început de toamnă trec în zbor,
le însoțesc până departe-n zare
cu ochii-ntinși pe-o aripă de dor.
De cum dispar, în suflet se arată
păreri de rău venite din trecut
pe-o margine de umbră întârziată
cu amintiri de care m-am temut.
Mă reîntorc cu gândurile toate
prin anii duși cu tinerețea mea
ca să-mi adun regretele lăsate
pe cioburile sparte dintr-o stea.
Și te revăd privind îngândurată,
cu lacrimile-n ochi ca un izvor,
dar te ridici spre ceruri deodată
regină-n stolul care trece-n zbor.
Dispari din amintirea mea târzie
cu stolul care tocmai a trecut,
dar te întorci pe dorul renăscut
în cântecul vrăjit de ciocârlie.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre amintiri, poezii despre țări, poezii despre toamnă sau poezii despre tinerețe
Deziluzie
Mă-mpleticesc tot mai des
de nebuloasa
ce-mi absoarbe neputința.
Prin cerul de secară
cad aspre întrebări
Reîncarnate într-o fiară
ce stăpânește
nopțile sălbatice
în care moartea...
superbă, dar fatală,
se plimbă nestingherită
pe străzi
poezie de Gheorghe Petrus
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre reîncarnare, poezii despre plimbare, poezii despre noapte sau poezii despre cereale
Neiubitei
Tu esti o neurita
Eu sunt un nepoet
Și vin la nentîlnire
Și nu te strîng la piept.
Tu esti o nefecioara
Eu sunt un nefecior
Și vin la nentilnire
Te nesărut cu dor.
Tu ești o nedorita
Și eu-neadorat.
În ziua nensorita
Eu nu te-aștept in pat.
Tu-neiubirea vieții
Și eu-neoptimist...
Tu vii la nentilnire,
Eu nu te-alint, netrist...
Tu ești o neurîtă
Eu sunt un nepoet
Și vin la nentîlnire
Și nu te strîng la piept...
poezie de Igor N. Costiuc
Adăugat de Igor N. Costiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Plouă și rouă
O stea rămâne fără umbră
și nu e noapte să-nțeleagă
că luna-mi trece fără urmă
semirotundă și întreagă
Nu e asfalt și nu e cale
în pașii care vor să-ntoarcă
străzile noastre verticale
și cârmele fără de barcă
De pleci în vremurile toate
prin cerul care te privește
să nu-mi uiți ploile legate
de ochiul care mă lovește
Să-mi lași sângele ce îmi ține
zăpadă-n vena care trece
căci în fiorul lor de tine
mi-e cald și iară îmi e rece
poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre sânge, poezii despre rouă sau poezii despre bărci
Greva C.F.R.-iștilor
Aflăm din ce în ce mai des,
O știre de larg interes.
Că voi, la căile ferate,
Aveți și trenuri... suspendate!
calambur epigramatic de Ion Moraru din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre știri, epigrame despre trenuri sau epigrame despre grevă
Biruință
Din inima mării am ridicat valul
Să-mi rodească pustiul,
Din pulsul memoriei, înțelepciunea amurgului
Să-mi zidească zădărnicia,
După trecerea ta, am strigat Viața
Pe numele-i mic...
...
Cu aripa mea vei cuteza spre larg,
Oricum, de prisos te-aș păstra!
E dreptul meu să-ți aștept naufragiul...
Voi rămâne cu bucuria de-a fi țărmul
Ce nu te poate primi.
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre puls, poezii despre bucurie sau poezii despre aripi
Sărut furat
Pe telefon ca niște petale, câteva săruturi.
Mi-ai scris pe tălpile goale
Te-am pierdut ca pe-un vis
Privirii i-au crescut brațe și atingerile lor au mângâiat carnea,
În care amorul încolțește tardiv.
De trecut vindecat cu primul sărut...
Un val de tăceri mirosind a mare și a ambră.
După care un zbor spre infinit și... tăceri.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre telefon, poezii despre sărut furat, poezii despre infinit sau poezii despre creștere
Cum des, cum doare
mă doare să îți spun, firește
o, mâinilor, din care chin sau trudă,
ca un năprasnic lup la pândă,
să mă ucizi sub ochi, sub dungă.
prin vrerea mea, mă las deoparte,
ca orice cruce prinsă-n garduri,
sunt, doar, un muribund cu drag de lună
și un apus ce mi se zbate, rar, în tâmplă.
când umărul stingher s-a aplecat,
coroană peste trup întinsă,
am înțeles, și-am plâns încet,
în gând, ca un bărbat.
azi, nu privire înaltă!
azi, nu pământ din tină!
azi, larg aud în zări vioare
și...
viu, același cântec,
cum des,
cum doare.
poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre muzică, poezii despre lupi sau poezii despre cruce