Ludmila

Iar un drum, iar o amintire
trec peste ele nu mă uit înapoi
simt oraşul cu oamenii lui indiferenţi
ca pe un vânt la marginea cerului,
şi umbra turnului cu ceas
căzută ca o taină imperfectă
în cercul strâmb al singurătăţii.

Totul se schimbă
voi pleca în parcuri cu alei drepte
cu oameni mulţi dezinteresaţi
care vor lăsa în întuneric copacii
şi teama va sta cu mine pe bancă,
ca o toamnă târzie aşteptând
lumina sclipind în ochii femeii singure.

Am fost în noapte mirat
de umbra mea frumoasă
pe peretele galben al camerei
lânga alte umbre statice de obiecte,
alunecând spre fereastră
unde o cheamă luna nemişcată
intrată lângă gutuie, la geam.

Îmi este frig în golul fără tine
pustiul coboară în mine pe ascuns
ca într-o peşteră la miezul nopţii,
în care picură la intervale egale stropi
sunt bătăile inimii mele.

Mă înspăimântă molia hârtiei
care-mi roade viaţa aruncată pe foi volante
şi rămâne pulberea măruntă a scrisului
care se pierde-n uitare.

Toate inimile-mi sunt iubite
până şi inima roşie a lemnului
căreia totuşi îi dau o valoare
fiindcă nu e bună de cruce.

Pe inima mea o brumă de toamnă
e gata să facă loc la ninsori,
sunt atât de lovit încât nu mă mişcă
iubirea ta pe sufletul meu întomnat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste lacrimile mele tu desenezi rime

Ale timpului viori îmi unesc freamătul inimii
În aripi port plumb şi totuşi zbor
Sufletul meu e un ultim zbor
Spre o lume intactă... frumoasă....
Voi adormi cu fiecare cuvânt....
În toamna asta mă simt o pasăre fără cuib
Îmbrăţişarea ta rămâne o amintire
O vară întreagă am aşteptat iubirea...
În iarna asta pot muri...
Îmbrăţisarea ta ar fi prea târzie...
Corpul meu căzut se va ridica?
Mai e un drum pe care spun că-l fac de-o vară...
Munţii spun poveşti pe care nu am vrut să le aud
Sunt singură.... ca tine... sunt poezia ta...
Singurătăţile noastre se vor întâlni,
Odată cu florile ce strigă din fereastră
Peste lacrimile mele tu desenezi rime
Pe care eu nu mai doresc să le scriu...
Uitarea scrie iubirea...
Lumina a luat locul întunericului din noi....

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra din cerc.Eu nu sunt

Mă văd înconjurată de umbre
Dispuse într-o simetrie corectă
Ca o placentă din care
Urmează să mă nasc
Din mine dincolo de mine
Păşind peste orizontul privirii.
În stânga, umbra mamă,
În dreapta, umbra tată,
În spate, umbra care mă ţine pe loc
Şi-n faţă umbra ta.
În mijlocul cercului, creându-mă
Mi-e frică de întunecimea
Proiecţiilor care mă limitează.
"Deschide ochii şi priveşte în tine.
Umbrele-şi întind lipsa de culoare
Împinse de lumina care-ţi izvorăşte
Din fiecare chemare la viaţă.
Cercul nu începe cu tine.
Cercul e închis.
Arcurile lui se termină undeva
În spatele paşilor tăi."

poezie de Oana Tonca
Adăugat de Ina Carlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta de încredere

Până asculţi imnul victoriei e o lungă aşteptare
sunt necesare oboseli şi transpiraţii
sau poate mai mult de atât,
eu sunt umbra ta de încredere,
lumina care străluceşte într-o stea deaupra.

Sufletul meu te însoţeşte în gânduri
şi-ţi pune jar de foc sub tălpi,
trenul deja a plecat cu o viteză mică
dar pe parcurs locomotiva se schimbă.

Se deschid mereu porţi fără zăvoare
de la o vreme drumurile se bifurcă
ele trec prin vămile timpului
fără oprire
dar nimic nu se opreşte într-un punct
şi prin el trec o infinitate de linii.

mă apropii
de împlinirile dorite din toate puterile
pe care le zidim împreună,
pe umerii tăi e scara care mă susţine
până la steaua care ne asigură victoria.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura Spaniei

Am schimbat oraşele de câteva ori
iar trecutul meu este-o lungă uitare
Noaptea precedată de umbre ajunge-aici
şi-întotdeuna se dovedeşte inutil s-o repudiez
Voi muri într-o zi şi cunosc atât de puţin despre viaţă
Viaţa este periculos de simplă
Viaţa viaţa simplă este brutală
Dar când vine inocentă primăvara cu capul descoperit
mă simt invulnerabil şi iau iarăşi totul de la capăt
Luna martie este frumoasă când se-apropie de noi
cu promisiunile primului pas spre vară
Sunt întreg în acea perioadă iar zilele devin ale mele
Eu nu reprezint nimic dar vara există
Inima mea cântă
Toate acestea sunt măsura Spaniei
viaţa viaţa mea atât de ciudată

poezie de Ruy de Moura Belo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată inima

Îşi căută gândurile şi ele sunt la mine,
i-am simţit golul fiind gata s-o ajut
cu toată inima.

Doreşte să se mute cu tot bagajul
pentru totdeauna,
în braţele nopţii îi simt chemarea
cu dăruirea umedă de aşteptare,
semne se nasc în tot ce se înlănţuie
şi peste umăr o să-i fac locul liber.

Dacă din mine irumpe o lumină
şi ochii ei mi se aşează-n cuvinte,
nu mai rămâne decât iubirea de neînlocuit
ca o frângere împreună a timpului.

În bucuria din care mă răscumpăr,
tandră şi fierbinte cu nuri împliniţi
străbaţe pacea visului şi dorinţă
strălucitoare ca o prinţesă de basm.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura mea

uită să formuleze vreun cu
vânt în plete simt mai de
grabă
nu este pentru inimă

inima mea uită de maniere. inima mea uită să aştepte să o cunoască, mai întâi, pe fată, înainte să se zbată în pieptul meu, ca să fie lângă ea.
laura.
laura.
laura, laura, laura.
este ca o poezie.
da, e o poezie a inimii.
se revarsă
ca o cascadă
în
centrul
universului
meu.

laura, laura, laura.

îi repet din nou numele, iar şi iar, în mintea mea, eşti laura mea, viitoarea mea iubită. sunt convins că o să mă îndrăgostesc de ea.

acel păr castaniu mă pre
face praf
mă pre
fac ne
afectat de acei ochi albaştri
care, sper, într-o zi, vor zâmbi
pentru mine
numai pentru mine
îi spun cum mă cheamă

dumnezeu
a creat iubirea
pentru noi

o să-i zic:
laura.
zâmbeşte.
zâmbeşte din nou.
o să mă îndrăgostesc de tine, laura.
zâmbeşte.
zâmbesc.
mergem în aceeaşi direcţie.
laura, sunt un băiat rău.
laura.
o să te îndrăgosteşti de mine.
vei fi a mea.
eşti a mea.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost iubita mea

Te-ai măritat demult, ce mulţi trecură anii...
Acuma pot să spun c-ai fost iubita mea;
Frumuseţea ta e o toamnă călătoare
Prin răzleţe frunze când albesc castanii.

De-atâtea ori simţeam că mor, sau că înviez.
Inocent şi liric ardeam în umbra ta...
Un înger trăia-n mine şi mă ademenea,
Să mă simt cu tine, cu cât mă depărtez.

Se cască largi prăpăstii la care ai trudit.
Cad bulgării de beznă pe chipul tău în mine,
Iar din păcate vechi la care ai consimţit,
Dai farmec nou atâtor amintiri de tine.

Tot mai mult îmi pare că lumea-i nemişcată
Simt braţele curgând două aripi grele;
Târziul se desfată-n zarea-mpurpurată
Şi e scrum amiaza vremurilor mele.

Nici măcar o umbră nu-mi este mărturie
Cum stam ascuns copil în gândul meu curat,
Iar stropii de idei în care ai colindat,
Îmi par răspunsul crud: –aşa a fost să fie.

Eşti roata unei vieţi ce nu se mai învârte,
O pagină absentă în cartea tăinuită.
Pe fire moi de gânduri brumă se aşează,
Un sac de ani coboară geana să-mi sărute.

Gândul fără aripi de tine se agaţă,
Rebele vânturi trec muşcând fugar petale;
Din lumi obscure vii pe-o punte perimată
Cu stele-n loc de ochi şi trup fluid de ceaţă.

Te-ai măritat subit, erai atunci frumoasă,
Ca cerul mângâios privit prin rămurele;
Eşti din mine smulsă de alt destin aleasă,
Iar din copilărie, mireasa vieţii mele.

poezie de Stelian Platon (10 decembrie 2010)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.

În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplineşte-n tăcere ca o pară

Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă şi-i dulce ca o prună,

Şi-n vărfuri foşnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inim mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamna mai târzie şi umbra mai pe ducă,

Şi-aşteaptă ca un strugur pe viţă, nopţi întregi,
Să te apleci aproape de ea şi s-o culegi.

poezie de Ion Horea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temperatura fluidă

N-am fost niciodată întors din drumul cunoaşterii
doar acum am înţelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocaţie şi informaţie,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
şi mă tem să mă înscriu în obişnuinţa vremii,
dar nici nu-mi doresc.

Gândesc cum să mă apăr de angoasă şi nebunie
şi nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeaşi plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
şi nimeni nu-i ştie capătul.
A rămas între tine şi mine temperatura fluidă
şi anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătăţii frânte.

Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simţi totuşi lipsa iubirii.

Când totul se va preface în ruină
şi lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniştea cuvintelor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă- mă iubite

Lasă-mă iubite să adimir toamna de la geam,
Când alturi pe tine te am.
Lasă-mă iubite să mă joc cu frunza care a căzut în palma ta,
Căci toamna a venit în sufletul meu şi în inima mea.
Lasă- mă iubite să chem toamna în casă,
Căci e aşa de gingaşă, dulce şi frumoasă,
Lasă-mă iubite să alerg prin ploaia aceasta de toamnă,
Căci mi-a fost dor de ea, cum este puiului de a lui mamă.
Lasă-mă iubite să vorbesc cu toamna la fereastră,
Să-i spun să aibă grijă de iubirea noastră.

poezie de Vladimir Potlog (14 septembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect imperfectă

Iubesc perfecta-mi imperfecţiune
Din mintea, sufletul şi trupul meu,
Sunt imperfecta cerului minune
Pe care a creat-o Dumnezeu!

Eu mă accept aşa, mai imperfectă
Şi mă iubesc, cu bune şi cu rele,
Iar pentru cine mă iubeşte, sunt perfectă
Cu toate imperfecţiunile, că-s ale mele!

În imperfecţiunea mea, zâmbesc,
Sunt fericită pentru ce mi-e dat
Şi în asimetria mea, iubesc
Cu sufletul meu..,. imperfect curat!

În imperfecţiunea mea perfectă,
Nimic nu e perfect, dar mă simt bine
Eu mie-mi recunosc şi sunt corectă,
Că-s imperfectă, făr-am fi ruşine!

Sunt imperfect perfectă iar de nu îţi place,
Mixtura mea de calitate cu defect,
Evită-mă, tu, omule şi mergi în pace
Şi luptă-te cu tine spre a fi perfect!

poezie de Florentina Mitrică (25 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
aşezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul şi i-a făcut porţi
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îngenuncheat de toamnă...
De-atâta toamnă, vor suspina izvoare
Iar eu te voi chema la nesfârşit,
În lumea unde totul s-a oprit
Şi din iubire, uneori, se moare.
Te-aşez pe tâmplă şi te-aşez pe frunte
De-atâta toamnă simţurile-mi scad,
Dar te iubesc şi pentru tine ard
Sunt torţă vie într-un pustiu de munte.
Şi totuşi, dacă plouă şi e frig
Şi ochii mei sunt râuri îngheţate,
Am dreptul meu să te zidesc în toate
Şi-ngenuncheat de toamnă, să te strig.

poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iaşi, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta e-ntr-a mea

Omule bun, tu, semen al meu,
Ai grijă de inima ta!
Să nu uiţi, să crezi, să-mplineşti!
Inima ta nu e camera mea de hotel,
În care mă culc plictisit şi flecar
Şi-n zori las vraişte totul şi plec!

Nu e bodega unde pot, dacă vreau,
Să intru cu bocanci plini de tină
Şi să-mprăştii sudălmi, trântind uşa!
Nu e bancomatul din stradă,
De unde scot bani, când am chef
Şi uit să-i mai pun înapoi!

Inima ta e locul ce-l intru pe vârfuri,
Ca-n şoaptă să-i mulţumim celui sfânt,
Pentru bucuria de-a fi fost împreună!
Inima ta e seiful inimii mele!
E sipetul în care-mi pun la păstrare,
Partea cea mai frumoasă din mine!

Tu, semen al meu! Inima ta e-ntr-a mea!

poezie de Iulia Mirancea (11 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumina se ascunde

Mi-e teamă de ziua când n-am să te mai văd
şi uit adeseori să-mi trăiesc prezentul

Mi-e teamă de clipa când paşii mei
se vor opri lângă uşa iubirii noastre, închisă- mută
fără ca eu să mai pot răzbi dincolo de cheie
atunci voi urî toate uşile, cheile, porţile
nopţile ce se vor topi în dimineţi fără tine

Nu vreau să ştiu când
aşteptarea ta se va contopi tristă cu dorurile noastre
iar eu nu voi mai căuta oglinda
în ochii căreia mă făceam atât de frumoasă
numai pentru tine
...................................................................
Dăruieşte-mi maieul tău, iubite
să-ţi simt mirosul în dimineţile pustii
să-mi îmbrac oglinda cu tine
căci fără tine iubite eu sunt goală
lumina fără tine de mine se ascunde...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea e probabil o casă de zăpadă

A venit iarăşi toamna iar eu am inima descoperită şi dreaptă
îmi spuneai
că sunt băietul unchilor mei
şi nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o aşteptam de foarte de mult timp
să vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
şi pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri şi ierburi,
şi mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârşesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
seminţele nu se sfârşesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
şi pentru cerbi;
şi
atunci
... apari dumneata şi îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, şi a bărbaţilor care îşi dau viaţa fără să cunoască regret,
poate doar frică şi alte spaime mai mari. ca la oricare.

Deşi sfârşitul trage frunzele după el, deşi năuceşte toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îţi spun:
pădurea de brazi e nesfârşit de frumoasă,
cetina e nemuritoare şi îl vesteşte pe Domnul meu.

Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am aşteptat-o
s-o văd
până târziu, să apară pe cer.

În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...

În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluţele cad, dar nu mor,
ninisoarea şi steaua ei albă
e taina nemorţii.
Renii şi câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele pământului 'nost
sunt doar o imitaţie, iarna, a cerului viu.

Îmi pare, acum, cred că cunosc toate tainele şi ele mă cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă şi frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine şi ea a început să surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.

Pentru că toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
şi zăpezile care cad peste noi;
şi cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.

Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, şi peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...

Să îmi construiţi o mansardă frumoasă
imi este frig şi o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viaţă şi să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,

vine EA?

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!