Rolls-Royce cu pisică
să vezi numai cum dormeam în poziția mea preferată
și inevitabil te-am visat
erai mai frumoasă decât în realitate
te priveam așa dintr-o parte zău
și parcă-mi venea să cobor coboram
să vezi mașina parcată în curte era un Rolls-Royce
așa că m-am grăbit să închid poarta am închis-o
și atunci a apărut un fel de pisică
urcam repede scările până la etajul patru descuiam
încet și intram tiptil înăuntru
erai a naibii de frumoasă aveai ochii închiși
ți se zbătea luna sub pleoape uite-așa
te visam când deodată m-am trezit
și am început să scriu versuri tembele
poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Te-am visat
Te-am visat că erai
O copilă frumoasă de crai,
În genunchi stăteai
Și lui Dumnezeu te rugai.
Ochii blânzi și păr bălai aveai,
Parcă erai un înger
Care a coborât din rai,
O, tu frumoasă fecioară de crai!
Eu te vedeam și așa îți ziceam.
O! ce frumoasă ești,
Zână din povești, tu mândră crăiasă
Fii a mea dulce mireasă.
Tu mă auzeai și privirea
Înspre mine ți-o întorceai,
Și așa ziceai că mă iubești,
Și a mea pe veci ești!
poezie de Vladimir Potlog (7 octombrie 2004)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Azi noapte te-am visat
Noaptea a trecut
În visuri grele m-am zbătut
Și nu pot visul hoinăresc
Să-l tălmăcesc
Gânduri mă cuprind
Lumini în suflet mi se-aprind
Și fiindcă gândul mi-e pustiu
De-aceea-ți scriu
Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat
Minciunile din vis
Eu niciodată n-am crezut
Dar noaptea asta m-am temut
De-aceea eu ți-am scris
Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orișicine
Care din voi, visul sau tu, mințiți mai bine
Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat
Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orișicine
Care din voi, visul sau tu, mințiți mai bine
Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat.
cântec interpretat de Titi Botez
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am văzut în vis
Te-am văzut în vis, măi fată.
Erai tânără, frumoasă.
aveai fața-îmbujorată
și blândețe maiestuoasă.
În jurul tău, luna turna
aură strălucitoare.
Ziua visu-mi înturna.
Erai lângă mine floare.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul din vis
M-am furișat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschiși...
Am pășit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ți scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu știu,
Căci era pre multă lumină
Și eu pluteam,
Și era cald și bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deși erai tu...
Și nu știu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Așa că m-am așezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Și am adormit în vis,
Și am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar așa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschiși...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu erai frumoasă foarte
tu erai frumoasă foarte,
numai doruri, numai șoapte,
eu eram bolnav de moarte,
de tine nu aveam parte
și mi te zaream departe
ca o necitită carte,
ca amfora fără toarte
și ca-ntregul fără parte.
cine-a zis că ne desparte?
și cine ne pune parte?
suflet dureros de dulce
cu zăbrelele năluce,
nimeni nu ne mai desparte
decât moartea dupa moarte.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am întâlnit
Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceai la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.
Și soare nu-i poate se stie
Arată luna, nu mai se vie
Pe același druuuuum
A câta oară
Mă urc la deal, da' nimeni nu coboară
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu coboară.
Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceaï la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.
cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Undeva între ieri și mâine
coboram în cetate (tiptil)
împreună cu mine-copil
am mers mult slăbisem un kil
mersul devenise ostil
mă-ntorceam ca un câine docil
(renunțasem deci la exil)
se mira copilul din mine (debil)
cât de mult mă implic inutil
eram eu (ca un fitil
între mine-naiv și mine-abil)
m-am întors din cetate umil
(eram dintr-o dată subtil)
poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeița mea
În rochie albă de mătasă ai apărut în calea mea.
Erai așa de grațioasă, zeița mea cu ochi de stea.
Erai ca o gingașă căprioară,
Care își potolește setea la un izvor
Și am înțeles din clipa aceea că veșnic de tine mi-a fost dor.
M-am apropiat atunci de tine și în brațe cu drag te-am ridicat.
Erai ușoară ca puful de păpădie și miroseai a flori de fag.
În rochie albă de mătasă ai apărut în viața mea.
Și vreau să-mi fii mireasă, zeiță cu chip de stea.
poezie de Vladimir Potlog (16 august 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Steaua venise la mine
În vis, din zări îndepărtate,
Ca o stea din Carul Mare,
Ai apărut în miez de noapte
Tu, magică alinare.
Erai în alb îmbrăcată,
Păru-îți flutura în vânt.
Frumusețea-întruchipată
Coborâse pe pământ.
Lumina era cu tine,
Erai soare-n plină noapte.
Din pulberi de aur fine
Purtai văl de nestemate.
Din vis frumos când m-am trezit,
Tu străluceai lângă mine.
Ce-am visat s-a împlinit.
Steaua venise la mine.
poezie de Dumitru Delcă (27 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul unui vis
Visam ca suntem în visul de ieri,
vroiam să înmănunchiez cateva primaveri
să ți le dăruiesc intr-o cupa de lacrimi
dar nu puteam să-l fac sa zboare spre înalțimi
... așa ca m-am trezit.
Visam apoi ca suntem în visul unui Univers
ce de atăta învărtit epuizat s-a oprit
iar clepsidra Timpului nostru a pornit invers
pentru a ne da șansa unui nou Rasarit.
... așa ca m-am trezit.
Visam ca sunt în visul de seară
acolo unde erai și tu.. in sfărșit
zambeam cand chipul ți-am zărit în oglinda de ceară
probabil asa a fost de către Destin ursit.
... așa ca m-am trezit.
Visul meu în visul tău sunt în spirală
și se ating doar acolo... în Infinit
știu ca e vis dar mă simt ca intr-o catedrală
înconjurată de iubire și de Bine... așa ca fericită m-am trezit.
poezie de Adela Bădulescu (2011)
Adăugat de Adela Bădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât de mult mă iubești?
Într-un colț de univers,
am vrut să mă cuibăresc în brațele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre niște pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoție...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet și
cred că tu te grăbeai către o bisericuță
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Și mai cred că acolo te așteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ți văd, doar o clipâ, fața:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
și am spus încet, doar pentru mine, că,
deși nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aș întâlni vreodată în vis
te-aș întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
și atât de natural,
mi-ai întins brațele ca să mă ocrotești,
deși, știai precis,
că n-o să mă poți atinge...
că n-o să mă poți atinge atunci...
și... niciodată!
poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Eram timid, erai o divă
Eram timid, erai o divă
Și te priveam cu jind, cu dor...
Lucram la cooperativă,
Tu pe merțan, eu pe tractor.
Ne mai vedeam pe coridor,
La sediu, când treceai, lascivă;
Eram timid, erai o divă
Și te priveam cu jind, cu dor.
Odată m-am drogat cu clor
Și am făcut o tentativă,
Dar ai rămas inexpresivă
Și-am încercat să mă omor...
Eram timid, erai o divă.
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis
te-am visat, mamă, trecând
peste câmp înalt de zare,
zbor de paseri călătoare,
timpul tău amestecând.
te-am strigat ca să mai stai
să te văd si eu pe culme.
spre ce început de lume
tu ca îngerii plecai?
erai plânsă și aveai,
aripi albe, dor de mamă,
și mi se făcuse teamă,
te strigam și n-auzeai.
zbor de paseri argintii,
ce te duc în vis ușoare,
îngropate-n veșnicii,
triste si nepăsătoare.
te-am visat, mamă, trecând
și în ochi aveai suspine,
genele-ți de lacrimi pline
și de mine întrebând...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis
te-am visat, mamă, trecând
peste câmp înalt de zare,
zbor de paseri călătoare,
timpul tău amestecând.
te-am strigat ca să mai stai
să te văd si eu pe culme.
spre ce început de lume
tu ca îngerii plecai?
erai plânsă și aveai,
aripi albe, dor de mamă,
și mi se făcuse teamă,
te strigam și n-auzeai.
zbor de paseri argintii,
ce te duc în vis ușoare,
îngropate-n veșnicii,
triste si nepăsătoare.
te-am visat, mamă, trecând
și în ochi aveai suspine,
genele-ți de lacrimi pline
și de mine întrebând...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (3 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine, te-am văzut aseară,
Aveai in brațe flori de violete,
Nu te-ai schimbat, ești ca odinioară
Cea mai frumoasă fată între fete.
Mi-e dor de tine, n-ai îmbătrânit,
Ești tot așa cum te știam de fată,
Am stat în loc, am stat și am privit,
Erai o doamnă fină, delicată.
Aceleasi gesturi, pline de lentoare,
Aveai și asta mi-amintea
Că-n tine exista candoare,
Că făcea parte din ființa ta.
Nu m-ai văzut și te-am putut privi,
Râdeai la fel, făceai la fel gropițe,
M-am lăsat pradă unor nostalgii,
Unui regret și-atâtor neputințe.
Nu te-ai schimbat, îmi este dor de tine
Și am pășit încet in urma ta,
Și miroseai atât, atât de bine,
Iubita mea, iubita mea!
Mi-e dor de tine, chiar de-s vinovat
Te-am părăsit și te-am lăsat plângând,
Acum strângi mâna unui alt bărbat,
Eu strâng doar amintiri, in gând...
poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvășit de lipsa,
A ceea ce-mi lipsește!
M-am trezit cu un dor,
Și-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorință!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu știu ce vreau,
Că niciodată nu am știut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut și-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trenul
Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te așteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ținut.
Ploua și noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.
Și ani de-a rândul, așteptând în gară,
fără să cred, deodată te-am văzut
am tresărit și te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu și m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar poeții
Acum când vreau să te uimesc
Prin vorbe nerostite de niciunul,
Mă sperie poeții ce au fost,
Că te legau în tei sau te dorea vreunul.
Tu erai văzută ca o floare,
Cea mai frumoasă floare,
Doar Universul te iubea
Iar un Luceafăr trist, te adora.
Erai măceș,
Cădeai pe stele
Ba chiar mureai la unu' în brațe
Un alt poet te învia.
Eu cum să lupt cu toată cartea
Că ești frumoasă și aștepți
Să-ți spun măcar o strofă
Originală, s-o accepți.
M-am dus la țărm să-ntreb și marea
Ce vânt te-aduce și de unde
Am stat o zi să îmi răspundă
Dar luna m-a gonit acasă.
Am stat și-acasă vreo trei zile
Să aflu cum pot să te iubesc,
Dar m-am blocat,
și-acum, și-atunci.
Tot mai aștept poeții vii,
Să mă ajute să găsesc
Măcar un vers, ca să revii.
poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (3 martie 2018)
Adăugat de milidumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul evocării
erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aș fi lăsat niciodată
zorii să mai apară
erai ca liniștea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aș fi lăsat vreodată
să taci pe pământ
erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între țărm și mare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În plus
Deodată m-am trezit cumva în plus,
Într-un castel pustiu și fără nume
Cu porțile închise înspre lume
Și zâmbetul speranțelor s-a dus.
Deodată mi se pare că trișezi,
Cuvinte goale iarăși se complică,
Peceți peste iluzii se aplică
Și presupun că nici nu mă mai vezi.
Din lungile coloane s-au dedus
Doar nopțile ce nu aveau pereche,
Par insomnii într-o cetate veche,
Deodată m-am trezit cumva în plus.
poezie de Angelica Ioanovici din Cu tine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!