Vis şi realitate

Bradul din faţa casei mele
era cât muntele de mare
celulele crescute aiurea în şoldul tău
erau cât un lagăr de concentrare.

Tu erai singura deţinută
tu stăpâneai lagărul monstruos
fără milă şi fără-ndurare
tu aveai în mijlocul lui în os

ridicat asemenea unei spânzurători
în care carnea ta va fi atârnată
tu erai bradul din faţa muntelui
pe care erai urcată

de tine însăţi ca de soldaţii împărăteşti
puşi să tragă la sorţi marea ta arsură
srânsă pe trupul plin de vânătăi
ca o cămaşă fără nicio cusătură.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Sora mea de dincolo (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flaut fermecat

Fără tine totu-i trist
Fără tine nu exist
Sunt legumă ambalată
Sunt o salcie uscată

Soarele într-un apus
Mi-a dat veste că te-ai dus

Îmi erai covor de flori
Îmi erai surâs în zori
Erai flaut fermecat
Erai tot ce mi-am visat

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Pe lespedea din faţa casei
Stăteam, copil şi tu copilă,
Hipnotizat de forma coapsei
Şi de mirosul de zambilă.

Desculţi, cu mâini îngemănate,
Pe strada fără de lumină
Ne sărutam pe săturate
Făr-a simţi vreun fel de vină.

Ne erau buzele flămânde...
Eram olar, erai argilă,
Cu degetele tremurânde
Te modelam, să-mi fii Sibilă.

... Pe lespedea din faţa casei
Doar amintirea stă, senilă...
Cu ea, un fir în faţa coasei,
Stau eu... visându-te copilă.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză catharsis

De nu erai tu...
Pentru cine existam
De nu erai tu... izvor heruvim
De unde setea mi-o ostoiam
De nu erai tu... munte Sinai de pe Venus
Unde focul-l şimţeam
De nu erai tu... şotron de Univers
Unde mă prăbuşeam ca un astru in vers
De nu erai tu... nur de Golgotă
Unde-mi răstigneam chinurile
De nu erai tu... vitraliu de Notre-Dame
Unde aş putut cu ochii vede
De nu erai tu... coapsă de curcubeu
Unde curgeam in sudoare eu
De nu erai tu... sărut de Magdalenă
Unde tălpile mi le odihneam..

De nu erai tu... frunză catharsis
De unde respiram...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca Afrodita

Ca Afrodita dulce şi suavă,
erai un vis, erai o alinare
cu ochii tăi frumoşi şi tandri,
tu-mi eşti mereu o stea în depărtare.

Numai luceafărul de sus doar ştie
eu câte nopţi am suferit frenetic;
O, Afrodita visurilor mele,
tu steaua mea din întuneric!

Erai o stea, erai o călăuză -
a unui suflet blestemat
ce s-a topit ca-ntr-o cascadă,
ca norii ce se prăbuşesc în neant.

Curând, tu vei uita acele patimi
care au vrut să te înşele
un simplu dor al unei inimi
ce zace-n amintirea unei stele.

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din vis

M-am furişat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschişi...
Am păşit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ţi scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu ştiu,
Căci era pre multă lumină
Şi eu pluteam,
Şi era cald şi bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deşi erai tu...
Şi nu ştiu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Aşa că m-am aşezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Şi am adormit în vis,
Şi am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar aşa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschişi...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata ta stare naturală este fără efort, FĂRĂ PRACTICĂ, la o lună o erai... aveai habar la această vârstă să fii vigilent? Dar să îţi păstrezi focalizarea? Dar cât de conştient erai? Ce anume nu are nevoie de nici o menţinere şi nici o practică, pentru că e veşnic Aici-ul lui aici?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă bărbatului

Bărbate, te-ai dus aseară
După pâine şi-ai venit...
Aveai capul mult mai mare,
Erai murdar şi ameţit.

Eu te-am văut de la fereastră,
Iar câinii te lingeau vârtos,
Oh, aveai lumea la picioare!
Doar tu erai cu susu-n jos.

Şi prin ogradă dai rateuri,
Că bormaşină de-ai fi fost,
Tot nu loveai cu stângu-n dreptu...
Dar erai beat, bolând şi prost...

Şi totuşi, faci şi tu un bine,
Căci la boboci dai de mâncare...
Bărbate, nu ţi-ar fi ruşine?!
Nu mai ai bani în buzunare!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu erai...să mă alini

De nu erai... să mă alini
Când seri stinghere mă loveau
Şi-n taină vise-mi sfâşâiau
Prin lacrimi şi cuvinte-spini

Prea-spintecat de ochi străini
Răstălmăceam a lunii corn
Ca în uitare să mă-ntorn...
De nu erai... să mă alini

De nu erai... Dar nu erai
Decât a gândurilor rază
Ce-n aşteptare stă de pază
Scurgând a clipelor alai.

Şi-un văl-tăcere fluturai
Din "tu şi eu" mijea un "nu"
Cu înveliş de-un "el şi tu".
Tu nu erai... doar mă uitai.

poezie de Eugen Lovin (8 septembrie 2009)
Adăugat de Eugen Lovin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri erai încă tânără

Ieri erai încă tânără, ca frunzele,
Ieri erai încă zarzăr şi plop,
Ieri erai încă proaspătă, ca izvoarele,
Ieri erai încă ulcior şi vioară.

Ieri erai încă podgorie în pârg,
Ieri erai încă sprintenă ca mânjii,
Ieri îţi tremurau încă buzele, genunchii,
Acum sălciile-s galbene, galbene...

poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roşu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti departe

Pe Muntele Olimp unde zeii s-au născut
Eu prima oară zeiţa mea te am văzut.
Erai frumoasă, părul îţi era împodobit cu flori,
Ochii îţi luminau ca luceferi în zori.
Trupul îţi era alb ca spuma unui val de mare
Mă atrăgeai ca lumina soarelui care pe cer răsare.
Erai în înconjurate de zei ce purtau falnice nume,
Dar eu eram un simplu muritor, care îşi purta crucea în a sa lume.
De atunci sufletul îmi este măcinat de dor
Şi aş vrea să fiu ca tine nemuritor.
Să fiu şi eu un zeu ca să pot fi alături de tine mereu,
Dar acesta e doar un vis căci tu eşti departe,
Cum e iadul de paradis!

poezie de Vladimir Potlog (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul evocării

erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aş fi lăsat niciodată
zorii să mai apară

erai ca liniştea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aş fi lăsat vreodată
să taci pe pământ

erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între ţărm şi mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâmpeie de taifas...

... erai spectrală nu ştiu cum aşa
flux de lumină
erai astrală sus pe undeva
pe sub retină

şi mai erai pe pajişte cu flori
o simplă floare
şi mai erai fior printre fiori
fior ce doare

erai un fulg printre nămeţi
un fulg cuminte
şi strop de rouă-n dimineţi
pe ierburi sfinte

din câte-ai fost a mai rămas
doar o himeră
cu care leg crâmpeie de taifas
la colţ de eră...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Îmi e atât de milă, Fericire,
Mă uit la tine astăzi ce-ai ajuns,
Tu nu mai eşti deloc ce-ai fost... iubire,
Ci doar arginţi ce-n portofel s-au strâns.

Mă uit la chipul tău, e numai teamă,
Ca nu cumva să pierzi tot ce-ai trudit,
Ai vrea să pleci, dar frica te îndeamnă,
Să nu te-ntorci de unde ai venit.

Acolo nu aveai, erai săracă,
Dar tu mereu frumoasă te ştiai,
Acuma ai, dar de ce simţi că parcă,
Pe vremuri erai vie şi trăiai.

Mă uit la tine astăzi, Fericire,
Şi-mi pare rău dar nu te recunosc,
Erai atât de simplă, doar iubire,
Acum eşti doar ceva ce nu cunosc.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa mea

În rochie albă de mătasă ai apărut în calea mea.
Erai aşa de graţioasă, zeiţa mea cu ochi de stea.
Erai ca o gingaşă căprioară,
Care îşi potoleşte setea la un izvor
Şi am înţeles din clipa aceea că veşnic de tine mi-a fost dor.
M-am apropiat atunci de tine şi în braţe cu drag te-am ridicat.
Erai uşoară ca puful de păpădie şi miroseai a flori de fag.
În rochie albă de mătasă ai apărut în viaţa mea.
Şi vreau să-mi fii mireasă, zeiţă cu chip de stea.

poezie de Vladimir Potlog (16 august 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci am înţeles

Atunci am înţeles, tu erai singură
în cenuşiul mat al humii
eu însămi stam la capul tău
ca la celălalt capăt al lumii.

Preotul cânta slujba obişnuită
dascălii îngânau partea lor
mă uitam cum cad bulgării peste tine
şi mă miram cum nu mor.

Tata plângea, dar trăia mai departe
lacrimile mamei erau secate
copiii tăi nu ştiau încă să plângă
vântul nu ştia peste ce bate.

Legăna crucea de lemn pe care scria
că te-ai dus la treizeci de ani neîmpliniţi
cu liniştea cu care legăna
crângul de pomi înfloriţi.

Îmi amintesc bine, tu erai singură
în cenuşiul mat al humii
eu însămi stam la capul tău
ca la celălalt capăt al lumii.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochii tăi, măicuţă

Te vedeam cum la fereastră, îngâdurată stăteai,
sufereai de grija noastră, cu ochii ne căutai.
Ne-aşteptai acasă, mamă, la tine noi să venim,
ca să ne aşezi la masă, împreună iar să fim.
Din fereastra-aceea mică, iute-n prag te-ai arătat,
şi cu faţa-îmbujorată, cu drag ne-ai îmbrăţişat.
Ne-ai dat un sărut pe frunte şi în casă am intrat,
bunătăţi ne-ai adus multe, să mâncăm ne-ai îndemnat.
Erai tare mulţumită, că pe toţi ne-ai adunat.
Radiai de fericită şi mâncare n-ai gustat.
Aveai faţa luminată, aveai sufletu-împăcat,
că venirea noastră, mamă, foamea ţi-a astâmpărat.
Din ochii tăi, măicuţă, boabe de mărgăritare,
c-un colţ de băsmăluţă, tu ştergeai lacrimi de soare.
Aşezată-n capul mesei, cu capul puţin plecat,
erai mama mult visată, erai cu suflet curat.

poezie de Dumitru Delcă (7 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

ACUMA

*
De nu erai
Voce de rai
Şi nu veneai,
Nu îmi păreai
A fi cu grai.
*
De nu veneai,
Nu mă gaseai
Şi nu ştiai
Ce drum aveai,
Spre ce zburai...
*
Nu mă găseai,
Nu mă-ntalneai
Şi rămâneai
Tot ce păreai,
Dar nu erai!
*
Tu ce erai
Când mă-ntalneai
Si mă-ncantai
Şi mă ţineai
Şi îmi spuneai????...
*
Oare, ştiai
Când apăreai
Ca-mi aduceai
Frânturi de rai?...

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai atâta de frumoasă!

Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat şi buzele-ţi cerşeau doar apă...
În traistă, doar un colţ de pâine, uscat de arşiţa de vară,
Acelaşi ce într-un ştergar l-ai învelit mai de cu seară.

Abia intrată în ogradă cătai îndată la pruncuţi,
Ştergându-le cu şorţul faţa, mustrându-i că erau desculţi,
Erai şi dumneata desculţă, aveai călcâiele crăpate
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.

Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai şi piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceaţă, iar pieptul îţi era căldură...
Chiar şi dojana cea mai mare era amară cu măsură.

În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere
Că aveau puterea să topescă pe loc şi cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire
Ce ni se prelingea pe suflet ca să ni-l umple cu iubire!

La cuptoraşul din ogradă te apucai să faci mâncare,
Iar Luna presăra cu aur în mămăliga dumitale,
Erai atâta de frumoasă... erai atât de obosită...
Abia rupeai pe sub genunchi câte un băţ de răsărită!

Mereu în fugă după treabă, dereticând de zor prin casă,
Puneai un strop de gaz în lampă şi-apoi ne aşezai la masă
Şi la lumina chioară-a lămpii şi-a candelei de la icoane,
Tăiai cu aţa mămăliga... tot căinând că ne-o fi foame!

Dar în puţinul de pe masă era atâta-ndestulare
Că rămânea, întotdeauna, câte ceva la fiecare
Şi ne-ndemnai să mulţumim cu umilinţă-n rugăciune,
Ca Dumnezeu să se îndure de noi şi-n ziua cea de mâine!

Noi adormeam fără de grijă în şoapta-nchinăciunii sfinte,
În palmele-ţi împreunate curgea o lacrimă fierbinte...
Pe care n-o vedeam niciunul... o cunoştea doar Dumnezeu
Şi doar acum, privind în urmă, măicuţa mea... o ştiu şi eu!

poezie de Liliana Burac din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai atâta de frumoasă!

Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat şi buzele-ţi cerşeau doar apă...
În traistă, doar un colţ de pâine, uscat de arşiţa de vară,
Acelaşi ce într-un ştergar l-ai învelit mai de cu seară.

Abia intrată în ogradă, cătai îndată la pruncuţi,
Ştergându-le cu şorţul faţa, mustrându-i că erau desculţi,
Erai şi dumneata desculţă, aveai călcâiele crăpate,
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.

Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai şi piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceaţă, iar pieptul îţi era căldură...
Chiar şi dojana cea mai mare era amară cu măsură.

În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere,
C-aveau puterea să topescă pe loc şi cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire,
Ce ni se prelingea pe suflet, ca să ni-l umple cu iubire!

La cuptoraşul din ogradă te apucai să faci mâncare,
Iar Luna presăra cu aur în mămăliga dumitale,
Erai atâta de frumoasă... erai atât de obosită...
Abia rupeai pe sub genunchi câte un băţ de răsărită!

Mereu în fugă după treabă, dereticând de zor prin casă,
Puneai un strop de gaz în lampă şi-apoi ne aşezai la masă
Şi la lumina chioară-a lămpii şi-a candelei de la icoane,
Tăiai cu aţa mămăliga... tot căinând că ne-o fi foame!

Dar în puţinul de pe masă era atâta-ndestulare
Că rămânea, întotdeauna, câte ceva la fiecare
Şi ne-ndemnai să mulţumim cu umilinţă-n rugăciune,
Ca Dumnezeu să se îndure de noi şi-n ziua cea de mâine!

Noi adormeam fără de grijă în şoapta-nchinăciunii sfinte,
În palmele-ţi împreunate curgea o lacrimă fierbinte...
Pe care n-o vedeam niciunul... o cunoştea doar Dumnezeu
Şi doar acum, privind în urmă, măicuţa mea... o ştiu şi eu!

poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri

Mi-ai înflorit prin gânduri într-o zi
ca stelele-ntr-o noapte pe o boltă
nepăsătoare-n lumea dezinvoltă
în care se întâmplă -a străluci.

Şi nu erai un gând, nici stea sau floare,
dar îmi erai acolo şi simţeam
că eşti a mea, erai tot ce-mi doream,
iubita mea, ce-n gânduri îmi răsare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriuâ din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!