Milă pentru noi, Părinte

Doamne, parcă iar mă tem
nu mai am curaj să scriu
găsesc în mine doar pustiu
şi aţa scămoşată pe un ghem

Lumea care mă condamnă
nu-mi acordă nici o circumstanţă
iar eu mă nasc în fiecare stanţă
şi mor cu fiecare toamnă;

Lumea e aşa cum este
eu n-am ce să-i dau în schimb
adevărul e un nimb
ca happy end-ul din poveste

Nu mai ştiu nici cine sunt,
bate vântul prin cuvinte
milă pentru noi Părinte:
spuză spulberată-n vânt
şi întoarsă în pământ...

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă ierţi, Doamne ...

Doamne,
n-am numărat niciodată bucuriile
şi mângâierile şi clipele de fericire
cu care, din pruncie, m-ai învăţat
să-i slujesc pe cei din jur!
N-am numărat nici iertările de cu seară
greşiţilor mei;
nici zâmbetele dis de dimineaţă,
oferite, cu îngăduinţa Ta, semenilor!
Ştiu că, prin zâmbirile din zori
şi iertările din amurg,
eu îmi alcătui zilnic,
un mic Eden, cum ţi-ai dorit Tu!
Şi că, aceasta e treaba mea, pe Pământ!
Ştiu că, Tu m-ai ales pe mine,
ca să-ţi înfăptuieşti Binele!
Doamne, cu toate acestea,
nu m-am învrednicit niciodată
să-mi număr creditele de răsfăţ divin,
şi concesiile de bunăstare pământeană!
Iartă-mă, Doamne!
Dar, Doamne, număr în fiecare zi
iubirile confiscate, refuzate,
reprimate de mine semenilor mei,
fără voia Ta!
Iar ele mă dor într-atât,
încât simt cum, fiecare
goleşte ireversibil,
cupa din mine a Binelui Tău!
Pentru aceste nevrednicii,
Doamne, să nu mă ierţi...!

rugăciune de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu eşti lângă mine

Când nu eşti lângă mine
Viaţa n-are sens,
E ca o poezie
Fără nici un vers.

N-am cui să-i spun o vorbă,
Să pun masa în doi,
Să ne iubim copiii
Aşa cum ştim doar noi.

Nu simt căldura sfântă
A iubirii noastre,
Nici câmpului nu-i ştiu
Întins de flori albastre.

Nu ştiu cum este lumea
Prin care toţi păşim,
Mi-i frică, Doamne, Sfinte,
Că repede sfârşim.

Nu am simţit stelarul
În patul meu de vis
Decât hoitarul negru
Ce-n gheare m-a cuprins.

Aş vrea în primăvară
Înfloritori, cu dor,
Să fim o veşnicie,
La sânul tău să mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat pentru speranţă

La fiecare oază în pustiu
Îmi încarc desaga cu iluzii
Ca să-ntreacă dărnicia muzii
Pomenită într-un interviu

Şi bucuria mi-i puţină
Că supralicitează preţul
Şi nici dispreţul, nici judeţul
Nu au puterea s-o susţină

Eu nu sunt vânător de dividende
Ci numai vinovat pentru-o speranţă
Care-o comut din stanţă-n stanţă
Şi cu scadenţa la calende

E mult mai greu un jug de dus
Decât Sisif cu bolovanul
Sperând că mâine sau la anul
Vei spune tot ce ai de spus!

Şi iar te-nhami la tras din zori
Să duci aceeaşi grea povară
Ce nu durează doar o vară
Ci, din pruncie până mori

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja

şi nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistenţă
pare şi el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca şi când nu ar mai fi
nici nu mai ştiu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar şi ţipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinţi
nici măcar sărate
par să fie nişte fulgi îngheţaţi
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irevocabila poveste de iarnă...

Motto: ''fiecare e un rezumat a sufletelor celorlalţi''(I. Vulpescu)

În fiecare zi, mai scriu la propria-mi carte şi mă-ndemn
cum să ies din fundăturile zilnice,
punând sub microscop, pentru tine-un poem...
ca şi cum mi-aş cere, mie, iertare
(de fiecare dată-i la fel )ca pe un ultim vis de iubire, te caut
(nu ca pe-un blestem)
ninsorile mă plâng pe dinlăuntru
pentru mult timp, scăpate-S iar din calendare...
întind mâinile... şi nu ştiu de ce umbra mea e o pasăre...
de ce copilul din inimă, nici azi, nu ştie să zboare...
remarcabilă râvnă la umbra cuvântului sfânt (dacă-ai şţi!
cu fiecare privire-n oglindă se moare
încet şi limpede, cât de limpede-i intrarea-n pământ!)
irevocabilă poveste de iarnă...
simţi pojghiţa de viaţă peste izvorul ce sunt?

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente (31 decembrie 2021)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar prost

nu ştiu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum băţul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins

nu ştiu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subţiriu
o fi altundeva

nu ştiu să mor
tot aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte
şi ca să nu râdeţi de mine cât sunt de prost
ceva tot ştiu

ştiu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveţi clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu ştiu să mor
aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe adresa unui neam

Nu ştiu unde mă culc şi cine sunt
oamenii-aceştia buni, ce-mi dau de toate
nici cum îi cheamă parcă n-am aflat
şi totuşi ne iubim pe nechemate.

Nu mă interesează dacă ei
participă la lupta sindicală,
nici fiii lor dacă au absolvit
cea mai măruntă sau mai mare şcoală.

De sunt catolici sau de sunt baptişti,
într-adevăr, aceasta îi priveşte,
nu sunt dator să ştiu ce funcţii au
dar mi-e de-ajuns că suflă romneşte.

Dosar de cadre n-am să fac la fraţi,
că tot ar fi o treabă inutilă,
eu ştiu atât: de fraţii mei mi-e drag,
mi-e grijă, mi-e ruşine şi mi-e milă.

Mi-nchipui doar o scenă de coşmar
şi mi-e de-ajuns să cred că este bine
de-a nu-mpărţi poporul meu în găşti,
în ranguri, în subrang şi în stupine.

Să fii pe-o stradă fără de lumini
şi să leşini acolo fără veste
şi-un om să te trezească din leşin
ce faci, l-întrebi de rang şi cine este?

Primeşti oferta lui de-a te salva,
sau îl respingi că nu-i cunoşti dosarul?
eu cred în neamul meu fără-ntrebări
şi îi accept şi dulcele şi-amarul.

Mă aflu-n casa unor oameni buni
ce nu îmi lasă sufletul să moară
şi de aceea am ca pe-un cadou
senzaţia că sunt la mine-n ţară.

Oriunde m-aş culca eu frică n-am
că vor veni ai mei să mă omoare,
cu-ncredere pun capul peste tot
în orice casă-ar fi, în fiecare.

Că ţara nu-i o sumă de averi
şi nici de lucruri dintr-o zestre-ntreagă,
ea e intimitatea unui neam,
e nu ce-avem, e ceea ce ne leagă.

Beau apă din fântâna dumnealor
şi nu mă tem că este otrăvită,
femeia mi-am luat-o din popor
spre-a fi egala mea, spre-a-mi fi iubită.

Eu nici de cei ce mă privesc chiorâş,
nu mă mai tem, că n-am de ce mă teme,
sunt nişte oameni necăjiţi şi ei
şi eu le sunt problemă-ntre probleme.

Nici mâine n-am să ştiu ce nume au
aceia care fuga mi-o repară
şi care m-au rugat să mă întorc
ca om din ţară pentr-un om din ţară.

Fântâna lor e şi fântâna mea,
pe noi nu ne pot despărţi notarii,
doar împreună ducem un destin
şi-i suportăm elanuri şi avarii.

Şi ca să-i pot recompensa măcar
pentru o noapte şi o zi, curate
aş vrea să fiu eu însumi anonim,
să li le pot restitui pe toate.

Adio, dragii mei necunoscuţi,
am să vă scriu la toamnă o scrisoare
pe-adresa ta, poporul meu frumos,
să-ţi spun şi ce mai e şi ce mă doare.

Iar dacă gazda mea ar fi de-acord
să nu ne spunem nici un fel de nume,
ci să păstrăm senzaţia de foc
că mai avem o patrie pe lume.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul ,, Sînt un om liber''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din ce este valoros nu se obţine uşor. Dacă ar fi uşor, lumea ar fi raiul pe pământ, însă lumea e în suferinţă. La fel suntem şi noi şi relaţiile noastre. Şi nu spun asta nici cu optimism, nici cu pesimism, eu doar observ. Ceea ce mă bucură pe mine în schimb este conştiinţa faptului că şi eu şi tu avem puterea de a ne transforma viaţa, de a ne regăsi puterile pierdute şi de a face din gând, emoţie şi energie ceva concret şi palpabil. Faptul că avem puterea de a crea, pentru mine e un motiv suficient pentru a trăi cu bucurie fiecare zi a existenţei, şi mi-ar plăcea să simţi şi tu la fel.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Strada Eminescu se mai moare...

Suntem aşa cum ne-a făcut pământul
Şi tot pământu-n tâmple ne apasă,
Pe Strada Eminescu bate vântul
Şi-ntreabă nu ştiu ce, la el acasă.

În tâmplele de Principe nu-i pace,
El moare-n fiecare zi de toamnă
Şi-acelaşi vânt desface şi reface
Pe cei ce care însuşi îi condamnă.

Pe Strada Eminescu se mai moare
Şi frunza din pământ nu se mai scoală,
Ce toamnă! Ce delir! Ce disperare!
Şi ce hemoragie cerebrală!

Şi mâna ce-a vegheat acestea toate
Se prăbuşeşte, în paralizie,
Şi Principele, fără rost, se zbate
Şi el, de sine, mai nimic nu ştie.

Pământul strigă-n toţi ca o poreclă
Şi strigă-n el şi parcă nu încape,
Şi oamenii, ca la cules de sfeclă,
Pământul de pe mâini şi-l şterg cu ape.

E toamnă-n cer şi pân-la el în tâmple,
Pe Strada Eminescu se mai moare
Şi el, când totul stă să i se ntâmple,
Agonizează, la reanimare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr şi liber, şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam şi deveneam mai înţelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, aşa că am hotărât să privesc mai puţin departe şi anume, să-mi schimb doar ţara. Dar şi ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriaţi mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aş fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aş fi schimbat familia şi prietenii. Încurajat şi însufleţit de ei, aş fi găsit putere să-mi fac ţara mai bună şi, cine ştie, poate chiar aş fi schimbat lumea...

Anca Munteanu în Introducere în creatologie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se micşorează cu fiecare zi

iar eu nu mai ştiu să aştept întâmplările fericite
nu mai pricep guduratul zorilor
latru acru la o lună din ce în ce mai albă
astup urechile să nu mai aud iarba cum se naşte
ochii mi se închid cu părere de rău
înainte ca lumea să-mi încapă într-o ultimă suflare
mă tem că o să plec printr-un orificiu strâmt şi rece
înapoi în negura de dinaintea primului scâncet

lumea asta se micşorează cu fiecare încercare de a o lărgi
şi îmi era aşa bine să o ştiu infinită
îmi era aşa bine să fiu nemuritor
încât vă cer iertare tuturor
că m-am născut într-o zi de 13
poate că e din vina mea
nu ar fi trebuit să caut măsuri pentru nemăsurat

lumea se micşorează cu fiecare zi
niciodată nu va ma fi la fel de largă
precum atunci când am deschis ochii
atunci când totul era într-adevăr perfect

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Să nu mă cauţi azi, nici mâine.
Să nu mă chemi, să nu îmi scrii.
Să nu-mi păstrezi nici vin, nici pâine,
Să nu m-aştepţi în nopţi târzii!

Să nu mă cerţi dacă, vreodată,
Ai să mă vezi prin lumea mare!
Rămâi tu, omul meu din Lună,
Iar eu, lumina ta din Soare!

Şi între noi, tot Universul
Misterios şi infinit,
S-asculte cântecul şi versul
Iubirii care ne-a unit!

Să nu mă cauţi azi, nici mâine,
Să nu mă strigi de-ţi va fi dor
Şi-n fiecare rugăciune
Să nu mă laşi, nicicând, să mor!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgam

Mie mi-e vânt şi ţie ti-e pustiu,
Mulţumesc Doamne, că mai pot să scriu!
Tu – fir de peruzea şi colţ de rai,
Eu – biet ciulin, izvor de of şi vai!

În lumea dreaptă-n care te găsesc,
Nu-i loc de NOI, nu-i loc de TE IUBESC;
Unde iubirea noastră-ar găsi loc,
E plin de venin şi de nenoroc!

Între tine şi tine te aleg,
Pân-ajung pe mine, să mă reneg;
Cu tine trăiesc o poveste tristă,
Dar fără tine, viaţa nu există!

Şi n-am... şi nu pot... şi nu mai respir,
Un carusel mă-nvârte în delir:
Şi eşti... şi nu eşti... te am... nu te am,
O biată frunză sunt... şi tu mi-eşti ram.

Un amalgam de DA şi NU-mpleteşti,
Ba mă iubeşti, ba nu mă mai iubeşti;
Dar nu mă las, din dinţi şi din pumni strâng,
Cât eşti aici, n-am voie să mă plâng!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt, bărbaţi atenieni, nici matematician, nici econom, ca să pot socoti cu cât se va îngrăşa visteria obştei şi cu cât se vor îngrăşa, în aceeaşi perioadă, pungile unor demagogi. Sunt un om simplu, în schimb sunt înzestrat cu o vedere bună – vedeţi ochii mari, ieşiţi din orbite? Sunt înzestrat şi cu urechi bune, care aud de la demagogi promisiunile lor şi pe urmă, de la popor, ce anume au înfăptuit. Sunt cârtiţa care scormoneşte în pământ. Sunt trăsnetul care bate arborii înalţi. Sunt vântul care risipeşte ceaţa, praful şi norii, vântul care purifică aerul. N-am nici o vină că unii oameni se tem de vânt şi de trăsnete. Vă învăţ, dragii mei, să vedeţi şi să auziţi, dar totodată vă învăţ să gândiţi şi să comparaţi.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!