Noi doar scriem

plângeam fără lacrimi

sub cerul verii

mă obosisem cautând
câteva cuvinte
în care să-mi încapă inima

toropit de zăpuşeală

era prea multă arşiţă
amândoi ne deshidratam

era o miză şi singuri
doi invalizi
ne validam reciproc ideile

la masă sub viţa de vie
visez cum plouă
şi desenez o umbrelă
care mă apără de soare

timpul alunecă pe pietre
vocea ta sparge tăcerea
asfinţitul este un pretext
să ne iubim mai devreme

păsăruici gureşe se hârjonesc
în praful cărării
grădina-i obosită
ca o femeie cu şapte copii

oricum
e importantă lupta între oameni
şi propriile lor deprinderi

noi doar scriem
doi invalizi ne taie mâinile
ale tale sunt fierbinţi şi alungă tăcerea

chemări apar în inima strânsă
la atâtea invalidări de destin

sub sânii tăi se-ntinde podişul
la mijloc izvorul minunilor secat
şi mai în jos abruptă valea
în care coboară berbecii lunii
să caute turmele de stele

strâng în beznă înfricoşat
pamântul sub tălpi
şi mă privesc înghiţind aerul
ca un peşte aruncat pe mal
noaptea la pescuit pe râu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ca un semn

trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un linţoliu de argint
acoperă feţe la oameni de gheaţă
odată cu frunzele
atinse de tristeţea din secera lunii

aprinşi fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriţi de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi

tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fragii sălbatici

M-au izgonit din cetăţile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,

doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.

Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă şi coboară vesel prin trup.

Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
şi nici pâinea nu-i mai prejos.

Când între noi se nasc privilegii
şi fiecare şi-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.

Când stele se mişcă după legile lor
cerul rămâne acelaşi

luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las uşa deschisă luminii

viaţa nu se lasă furată rămâne la uşă
o să mă strecor printre oameni
fără să înţeleg de ce

la mijloc e cercul închis într-un ceas
prin care trece timpul egal
cu clipele pierdute în afară

ca o pisică în miezul nopţii de sânziene
privesc nepăsător sfârşitu-i purificat de foc
duhurile rele se întorc dincolo
să se odihnească

îndoi colţurile zilei şi aştept,
să ascund greşelile făcute din răutate
nimeni nu mai crede în minciuni sfruntate

trăirea mea se simte cu inima
e ca o melodie pusă pe suflet cu arcuşul
care vibrează
şi unge
mă simt un învins
fără participare la luptă

până când va veni asfinţitul
las uşa deschisă luminii
să se aşeze în lucruri şi fiinţe

noaptea se împătureşte-n ore înalte
se prinde pe aripile întunericului
şi zboară
zboară cu timpul măsurat de oameni

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care îşi pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
şi femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
şi insolenţa multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încreţeşte de patimă
sânii somnoroşi cad nevinovaţi afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
şi se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul meu pentru viaţă

Dacă cutreier prin adâncul inimii mele
văd multe probleme,
mă întreb cum am rezistat
la atâtea tăieturi
şi nu m-am plâns.
Am rezistat şi mai lupt încă,
oricum viaţa mea este
fără sens şi fără diversitate
care nu interesează
prea multe persoane.
Eu vreau să visez,
că va fi bine
să-mi ascund gândurile
să-mi ascund lacrimile
şi să râd, să mă bucur
de zilele senine şi fericite
atât de puţine din câte au fost.
În cazul în care soarele meu...
va mai străluci încă
tu vreau să-mi dai căldură,
tu să mă faci să râd,
că tu eşti soarele meu...
Cum aud vocea ta
inima mea zboară în rai.
Da, tu eşti şi
cerul meu plin de stele.

poezie de Eugenia Calancea (9 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana fără sfârşit

Oul e infinitul care se multiplică,
îşi păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecţia de zbor în aripi.

Tăcerea rămâne un gest
de împărtăşire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-şi mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porţii.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cuminţenia pământului,
domnişoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.

Pe urmele recunoştinţei,
Brâncuşi înduioşat a zidit
mineralele pământului
într-o coloană fără sfârşit,
să-şi sprijine cerul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clinteşte
nici vântul

nisipul îţi vine în ochi dintre stele
şi aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscoleşte verdele din ochi
şi lasă urme
care nu se mai şterg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o cochilie verde

cu ea drumul era mai scurt
şi timpul alerga mai ceva decât stelele pe orbită

picioarele nu mai dădeau semne de oboseală
plecau fără să observ odată cu ea
către regatul spre care se grăbea

mi se înteţea şi atingerea căpăta gust de fruct pârguit
de nu mă mai săturam privind-o în ochi
într-o cochilie verde cu perle.

mă regăseam în iubire toropit
ca după o arşiţă purtată pe umerii goi

lujeri înflorind între sânii grei
adumbrind laptele aşteptării viitoare

coapse cât odihna ispită
gazelă de taină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare şi nepăsarea la fel,
bucuria drumeţiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naşte întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voinţă.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poţi să te ascunzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul vieţii

Cerul nopţii e tăiat de stele sinucigaşe
ard înainte de a ajunge pe pământ,
cei care le privesc în picaj
o fac admirativ.

Întunericul ascunde vrăjitoarele fără cap
care ne ispitesc treptat credulitatea,
au trecut pe lângă noi îngerii
ce nu mai vor să zboare
trişti de falsa credinţă.

Cum să ne păzim de aceste înşelăciuni
care pot risipi disperare
şi ne aruncă dincolo de înţelegere
cu mâinile darnice
şi sufletul pustiit
de himere.

Mi se pare deosebit de clar,
să distingi dintr-o dată albul de negru,
să judeci la rece
când în memorie ţi se încurcă gândurile
cu iluzii induse.

Cu lumina care mă înfăşoară
rânduiesc în minte adevărul,
noaptea îmi lasă urme de sub tălpi,
fac franjuri din întuneric
şi apoi le colorez
în curcubeu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie prin cuvinte

Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.

Să muşc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morţii.

Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.

Noaptea să-şi ridice ochii
din întunericul fără trup
şi cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.

Aromele dimineţii să-i beau
cu potirul dragostei
şi să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrus în propriile simţuri

Nu vreau să mă hazardez
nici să cred în himere,
desenez în cuvinte conturul,
îi adaug în interior înţelesul dorit
în fiecare zi.

Ascult clipocitul clipelor în trecere
şi-n mă văd în ochiuri de apă,
dar nu mă recunosc.
Sunt un intrus în propriile simţuri,
mă umplu cu sentimente
pe care le dăruiesc.

Seara ador culorile din crepuscul
cu patima trăirii
a celui care cândva moare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânii căpiţe de fân alăturate

În trupul tău înmugurit înverzesc gândurile,
în păr îţi coboară nopţile din păduri.
Ochii privesc îndepărtările verzi,
sub paşi rămân drumurile încărunţite de ape
şi somnul visează săruturi flămânde
cu suferinţa aşteptării pe buzele roşii.
Sânii par nişte căpiţe de fân alăturate
ce-mi dau o nelinişte, o dorinţă de foc,
când mâinile îmi alunecă pe umerii albi
cu nerăbdarea să culeagă fructul copt
mai dulce decât uitarea din vis.
Mângâierile tale gingaşe de floare de colţ
îmi lasă iubirea să respire la înălţimi,
aromele din esenţele de brad.
Timpul legănat de atâta dragoste
se nemurea în plăceri de femeie
cu surâsul plin de sclipiri vinovate,
patima vioaie, nesupusă şi sălbatică
fremăta ca o mare în valuri
iar noi aşteptam la ţărm împlinirea cerească
râmasă într-un poem nescris.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea îmi flutură între pleoape chemări

Ea îmi flutură între pleoape chemări
aşa ca într-o legănare de aripi
discretă prin aer
pe o mare de un albastru curtenitor.

Într-o după amiază cu valuri cuminţi
oraşul este predispus să adoarmă.

Zilnic se întâmplă câte ceva-n tăcere,
nimeni nu observă o schimbare,
acoperişuri obosite de arşiţă
strălucesc în adierea vântului din sud
şi se aşteptă îmbrăţişarea serii-n răcoare
sub platanii înalţi cu sărutul buzelor fierbinţi
ce mă înoptează-n în iubirea ce-a fost.

. |

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din adânc

se-ntoarce cu faţa la lună nouă
şi spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat

limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare peste amintiri

Am dat foc la cuvinte şi lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.

Degeaba înfrigurată te frămânţi,
norii apăsători împart straturi de ceaţă.
O să te chem acolo dincolo de umbre
şi ne vom întâlni pe o faleză de mare
cu inimile rănite de o cruda înfometare
de aerul tras în piept pe nerăsuflate
ca după O fugă prin colbul câmpiei
unde ne-am însămânţat dragostea.

Orice privire mi se pare uitucă
şi încearcă acum să te cuprindă goală
în casa nunţii tale de taină.
Mă întreb care-i preţul cel pot oferi
pentru o iubire fără contur
din care plouă cu îngeri de hârtie
pe umerii tăi albi de crin înflorit,
de unde nu cade nicio petală
şi rămân cu singurătatea ciugulită de păsări
în pieţele publice ale oraşului de iarnă
unde o să ningă peste amintiri.

Cândva cerul o să împartă lumini,
am să le strâng în paharele goale
unde paianjeni îşi ţes pânza subţire
în care mă-nvăluie nepăsător timpul
şi tu o să fugi
sau poate rămâi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!