Tâlharul pedepsit

Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A pradă stupul de miere.

El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărate mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.

Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul începe cu punctul de plecare?

Mierea-i dulce miere cu polen de stele
Pusă-n cupe mici în vârf de rămurele,
Albinele-o adună, tu stai la urdiniş
Şi-n taina lor cu fumul intri pe furiş.

Iei rame după rame, le storci în centrifugă,
Duci degetul la gură într-o crudă rugă
Şi mii de întrebări îi pui lui Dumnezeu:
De ce nu-i dulce viaţa pe drumul ei mereu?

De ce durerea-i pusă în şoapte fierbinţi
În ţara unde-ndură copii lângă părinţi?
De ce tăcerea-i surdă în dulcea primăvară
Când hoitarii zilnic ne fură, ne omoară?

Viaţa-i precum fumul ce-albina ameţeşte,
Lumânări din ceară soarele sfinţeşte,
Mierea dulce pleacă la ce-i ce sunt stăpâni
În scăldători cu lapte păzite de răi câini.

Tu, stuparul veşnic, de când este pământul
Mângâi la urdiniş albini ce-şi iau avântul
În căutarea mierii şi-ţi pui o întrebare:
Infinitul începe din punctul de plecare?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterităţii de-o zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe catapeteasmă

Pe icoana-mpărătească,
Neagră ca un lemn de iască,
E o pată cît răsura,
Unde îţi ajunge gura.
Mii de mii de buze-n leat
Locul ei l-au sărutat

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gadarinii l-au rugat pe Hristos să plece de la ei. Europenii nu l-au rugat, ci l-au izgonit. Îl izgonesc prin tot ce le stă la îndemână: prin şcoli, prin presă, prin politică, prin filme, prin ghicituri ştiinţifice şi prin toată trufia lor culturală; Îl izgonesc şi prin gânduri, prin cuvinte şi prin fapte – fiecare în parte, în grup şi toţi laolaltă.

citat din Sfântul Nicolae Velimirovici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea albinei care, zburând din floare în floare, adună miere pentru stup, la fel şi eu am strâns dulceaţa şi înţelesul vorbelor din multe cărţi, ca apa de mare într-un burduf.

citat din Daniil Întemniţatul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul era vesel peste măsură văzând că din atâţi feciori de împăraţi şi domni al său se deosebea prin isteţimea, boiul şi înţelepciunea lui. Toate fetele de împărat ar fi voit să joace lângă el în horă. Când, deodată, vine la nuntă o fată îmbrăcată în nişte haine cum nici una din fetele de împărat nu avea. Cosiţele ei împletite cu meşteşug şi date pe spate îi atingeau pulpele şi ea era aşa de bine făcută, încât ochii tuturor rămase la dânsa. Ea cum veni, nici una, nici alta, se prinse lângă feciorul de împărat şi numai lângă dânsul juca până către seară. Vorbiră, râseră, îşi povestiră fel de fel de lucruri, dară cam pe sub mână, fiindcă-i era ruşine feciorului de împărat să râză şi să vorbească aşa înaintea tătâne-său şi apoi toţi fiii de împăraţi îşi dau coate, căci băgaseră de seamă că necunoscuta tot lângă el juca. Feciorul de împărat nu mai era al său. Se mira însuşi de schimbarea ce simţea într-însul, dară nu cuteza să spuie nimănui. El îşi pusese în gând ca, la hora din urmă ce va juca, să întrebe pe această necunoscută cine era, de unde venea, de este fată ori măritată, şi se gândea că de n-ar avea bărbat să o ceară de nevastă. Când, pieri ca o nălucă.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile tăceri

La geamul sufletului tău
Se-ngrămădesc părerile de rău.
Le uiţi un timp, dar ele se adună
Şi se şoptesc alături împreună.

Voiai să uiţi de tot, să uiţi de toate,
Şi, încercând, văzuşi că nu se poate.
Să fie leac? Să ţi-l aducă cine?
Că morţile, şi ele, se-ngrămădesc în tine.

Şi lacrima-i amară,
O lacrimă de rouă şi-o lacrimă de ceară.
Că am aprins în geam o lumânare
Şi-o candelă, la ce-a mai fost şi doare.

Au tremurat ca două stele,
Într-o-ngânare mută între ele,
Mâhnirilor şi vieţilor trecute,
Răbdate pe tăcute.

De câte ori, trăite, ai murit?
Mâhnirile ascunse le-ncepi şi n-au sfârşit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lâng-un fluture de ceară..

Prins de geamul casei mele şade-un fluture de ceară
I s-a scurs întreaga viaţă într-o zi de primăvară
Şi l-au petrecut în taină două adieri de vânt
O zambilă despletită şi un guguştiuc flămând..

A rămas doar umbra-i tristă să-i continue povestea
Două aripi fără viaţă veşniciei i-au fost zestrea..
Mi s-a-ngreunat privirea sub această poezie
Lângă el, croiau poeme fluturi vii încă vreo mie..

Ca şi ei, alte insecte plănuiau să scrie-o carte
Nu-şi analizau destinul, nici nu se fereau de moarte
Îşi ungeau chipul cu raze aşteptându-şi prădătorii
Numai eu uram aiurea pitpalacii şi cocorii..

Dacă asta este viaţa.. cu ce drept îmi plîng eu soarta?
O poveste se încheie.. dar se scrie-n urmă alta
Îmi pun lacrima de-o parte lâng-un fluture de ceară
Mai am timp de o poveste.. şi de-o altă primăvară!

12.03.2019
Focşani

poezie de Oana Adriana Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

stup

Stup. O lume autentică a figurilor de ceară.

definiţie aforistică de David Boia (9 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe la noi

Politrucii noştri, toţi,
Avortoni şi toţi tembeli,
Legiuiesc să nu mai poţi
Socoteală să le ceri!
Dimpotrivă, ei să-ţi ceară,
Tot tu să dai socoteală:
De ce încă mai ai zile,....
La ce sfânt ai avea pile,...
Dacă ai, de ce n-ai dat,...
De ce Statul nu ţi-a luat,...
-Că de aia n-au mai-marii
Bani, pentr-ale lor salarii!

poezie de Marius Adrian Porojnicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăm la coadă, în aşteptarea morţii. Dar şi aici apare câte un mare şef, care intră în faţă fără să-şi ceară voie.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marian Vanghelie (PSD), primarul de Ferentari, a fost arestat pentru corupţie şi băgat într-o celulă cu un coleg de partid – preşedintele CJ Ialomiţa, trei hoţi şi un cămătar (stiripesurse.ro)

L-au luat de la primărie
Şi l-au dus la puşcărie,
Deţinuţii să-i distreze,
Ba mai mult, să-i recicleze...

epigramă de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (13 martie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sminteală şi socoteală

Dacă nu-mi plătesc o rată,
Căci dobânda-i majorată;
Banca-i Bancă, nu-i tocmeală,
Iaca-mi cere socoteală!

Dacă urlu la chenzină,
Că n-am bani nici de benzină;
Foamea rupe burta "cheală",
Mi se cere socoteală!

Dacă-ntârzii trei minute,
Soaţa parcă-i cinci cornute!
Rage (Că nu-i cleveteală...)
Şi îmi cere socoteală!

Dacă ţin muzica tare,
Hop! vecine militare,
Vin la uşă cu-mbulzeală,
Să îmi ceară socoteală!

Dacă-njur smintit pe stradă,
De stă lumea ca-n paradă;
Vine "garda", (Văicăreală...)
Şi îmi cere socoteală!

Dacă-i beată iar Maria,
Cu gura ca fierăria;
Şi mă dă în chicoteală,
Vai... îmi cere socoteală!

Dacă Boby, căţeluşul,
Mititel cât şi căuşul,
"Marchează" la nimereală,
Mi se cere socoteală!

Dacă am tuşit pe scară,
Şi copiii mei căscară,
"Surda", baba cu scrânteală,
Zău, îmi cere socoteală!

Dacă n-am plătit lumina,
(Utilă ca vitamina!)
Făr* să-mi ceară socoteală,
Debranşează ca-n sminteală...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

39

Când a început războiul cel mare
i-au pus o mitralieră în mână şi l-au trimis pe front.
dar el, neînţelegând nimic, a rămas pe loc
cu arma în mână.

În jurul lui mureau oameni şi se năşteau morminte
în jurul lui durerea îşi construia regat
în jurul lui frica moşea monştrii.

El nu a tras în nimeni şi niciun glonţ nu l-a atins.

Când s-a oprit războiul,
l-au găsit nemişcat, cu arma plină, nearmată şi rece,
cu ochii goi, neînnoptaţi şi reci,
cu inima goală, bătând în van, bătând a moarte.

L-au judecat conform legilor războiului
şi l-au numit trădător, fricos, mucos, puţoi,
mână moartă,
mort.

I s-a interzis să treacă pe sub arcul de triumf
şi a fost şters de pe toate listele cu participanţii la război;
apoi a fost condamnat să nu moară
până nu va trăi ororile altor 41 de războaie.

El nu a înţeles nicio clipă ce se întâmplă în jurul lui.
În sinea sa, trăia deja de-o viaţă,
un război ridicat la puterea 41.

Războiul cu sinele său surdo-mut.

poezie de Romeo Aurelian Ilie din Patruzeci şi unu. Eu, surdo - mutul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul asta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris şi sufletul celor care l-au citit, l-au trăit, l-au visat. Ori de câte ori o carte îşi schimbă proprietarul, ori de câte ori privirea alunecă pe paginile ei, spiritul său creşte şi se întăreşte.

citat din romanul Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ceară

Lacrimi de ceară
Curg din ochii mei
De vâlvătaie
A mia oară.

poezie de Ena Bodor
Adăugat de Mia Albulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile tăceri

La geamul sufletului tău
Se-ngrămădesc părerile de rău.
Le uiţi un timp, dar ele se adună
Şi se şoptesc alături împreună.
Voiai să uiţi de tot, să uiţi de toate,
Şi, încercînd, văzuşi că nu se poate.
Să fie leac? Să ţi-l aducă cine?
Că morţile, şi ele, se-ngrămădesc în tine.
Şi lacrima-i amară,
O lacrimă de rouă şi-o lacrimă de ceară.
Că am aprins în geam o lumînare
Şi-o candelă, la ce-a mai fost şi doare.
Au tremurat ca două stele,
Într-o-ngînare mută între ele,
Mîhnirilor şi vieţilor trecute,
Răbdate pe tăcute.
De cîte ori, trăite, ai murit?
Mîhnirile ascunse le-ncepi şi n-au sfîrşit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Trifu

Trăiau odată-într-o căsuţă,
Un om bătrân cu baba lui.
Trăiau sărmani, pe o străduţă,
Lângă pustiul câmpului.

Pe lângă casa lor treceau,
Din când în când spre gară
Oamenii şi îi vedeau,
Trebăluind pe-afară.

Când vremea se-împrimăvăra,
Moşul mergea în câmp să are.
Acasă, baba rămânea
Să facă de mâncare.

Tot aşa trecut-au anii,
Până într-o zi,
Când le muriră cârlanii
Şi ajutorul lor pieri.

Câmpu-a rămas nearat.
A rămas şi fără babă.
Puterile l-au lăsat,
Adio de-acuma treabă.

În drumul lor spre gară,
Drumeţii îl mai salutau.
Moşul sta pe prispă-afară,
Gândurile-l năpădeau.

Fiindcă nu putea de fel,
Casa, n-o mai îngrijise.
S-a dărâmat peste el
Şi într-o zi, murise.

Cei care l-au cunoscut,
De moş Trifu-îşi amintesc.
Deşi vreme a trecut,
Ei mereu îl pomenesc.

În amintirea bătrânului
O cruce au ridicat
La marginea drumului,
Lângă câmpul nearat.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când toamna nu murise

pe tata l-au dus
în sala de operaţii
avea gândurile cu el
în ele moartea juca
şotronul
l-au întins pe pat
să-i scoată neliniştea
din piept
mintea mea se zbătea asemeni
unui cobai
într-un carusel
sub povara
tăcerii
se deschideau uşi
era liber la berărie
puteai să rumegi cuvintele
precum covrigii uscaţi
fără să pui întrebări
l-au operat ca şi când
timpul s-a oprit în loc
simţeam că
inima tatei nu încetează să iubească

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare să fie judecat aparte şi să nu mi se ceară socoteală în baza exemplelor care sunt bune pentru toţi.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!