Să-i tai din gheare

Vezi, mâinile acestea muiate-n pământ
au rămas doar nişte arcuri care închid pieptul
şi, ce ai mai putea face acum toamna
decât să baţi aerul ca apa în scocurile morii
şi să-ţi respiri nisipul din clepsidrele debusolate
în palme se scurtează liniile şi degetele rămân încovoiate
cearcănele ochilor sunt cearcăne de stele din nopţi spălăcite
ai ridurile adâncite subtil pe frunte
şi în picioare o lipsă ascunsă de echilibru

nu-i nimic că moartea se apropie senilă
în ţipătul păsărilor de noapte deasupra casei
ori murmurul veşniciilor iernii care te cheamă
tu vrei să rămâi acasă departe de ceţurile care-ţi curg pe retină
poate să-ţi şuiere vântul la fereastră
să-ţi fie trase săniile de cai înaripaţi
e un semn ca nu trebuie să fii pe drumuri
să te găsească moartea plecat
mai degrabă să-i pui busuiocul sub nas
să-i tai din gheare
şi să pleci în trombă
cu salvarea la spital
poate inima mai ţine în funcţiune ceasul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Prind mai întâi ochii
apoi conturez întreg capul
indiferent ce mi s-ar năzări
doar gestica mâinilor mai contează
restul e culoare.

Orice personaj portretizat are fizionomia lui
surprinsă static ori în mişcare
acele lumini şi umbre aruncate
să-ţi dea senzaţia de viu
de ins aflat intr-o anumită stare
care se poate schimba în orice clipă
prin câteva trăsături de poziţie
Dincolo de acestea trebuie să-i pui
zâmbetul, tristeţea ori meditaţia
ca să i se intrevadă caracterul
ambiţios, viruent ori meditativ
la întâmplarile prin care trece
din interior să-i transpară sufletul
intuit de privitorul captivat
şi portretul e terminat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 aprilie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt palme ce ştiu să ocrotească, în care vrei să-ţi odihneşti sufletul. Sunt oameni predestinaţi să-ţi devină "acasă". Tu doar să ştii să-i recunoşti.

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog sentimental

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!...
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care nişte gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omeneşti!...
Nu le cunoşti?...
Încearcă -
Şi-ai să ţi le-aminteşti!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – amanta trecătoare

Te-ai întâlnit cu moartea la fereastră
V-aţi salutat. Ea a plecat la drum...
Nu se grăbea, dar cum eraţi prieteni,
Ştia că nu vei vrea să pleci acum.

Ai invitat-o să serviţi cafeaua
Ori un pahar de vin de Murfatlar...
Ea a răspuns zâmbind: "Mă voi întoarce,
Nu ştiu în care zi din calendar..."

Era frumoasă, veselă... doar coasa
Lucea în suflet ameninţător,
Tu nu te-ai fi temut de ea fireşte.
Să-i stai alături ţi-ar fi fost uşor.

Te-ai dus cu ea, odată, la plimbare...
Ai sărutat-o... Un îndrăgostit!
În suflet i-ai lăsat însângerare...
Ea a oftat prelung şi te-a privit.

Pe cupidoniene umbre-n noapte,
Te-ai dus din nou cu moartea la plimbare.
Voiai s-o strângi în braţe... Mai aproape
Să-i simţi suflarea înfiorătoare.
Dar n-ai plecat cu ea... Tu laşi în urmă
Mereu atâtea clipe pământeşti...
Cetatea veşniciei se surupă
Şi moartea se întreabă unde eşti.

Vezi, tu zâmbeşti! Şti caât îţi e de-aproape
Şi talia-i tu poţi să o-nconjori
Însă o laşi să plece mai departe...
Aşa se-ntâmplă-n viaţă uneori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi fie-ne vorba

O surpare cât un cer dincolo de orizont,
o trusă de iubire cu instrumente sterilizate
care nu se pot folosi decât în dragoste
iar ce se întâmplă după aceea
lasă fructul oprit să se coacă.

Nu ştiu nicio limbă în care cuvintele,
să nu se ascundă după priviri,
în conturul lor femeia capătă forme
şlefuite în marmoră albă.

El ar dori să-i deseneze pe trup
clarobscurul ce estompează liniile
lăsându-i pe coapse muşcătura de mac
în cicatrici încă vizibile.

Mierea din gura ei am s-o beau
până ce vinu-i împrumută culoarea
şi-n părul ei coboară stele necunoscute.

Inimii nu poate să-i culeagă rodul
cu sămânţa de nemurire.

Între noi fie-ne vorba fierbinte
braţele de liană ce te încolăcesc
nu te mai lasă să respiri
decât aerul ei molipsitor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clinteşte
nici vântul

nisipul îţi vine în ochi dintre stele
şi aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscoleşte verdele din ochi
şi lasă urme
care nu se mai şterg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lup decât lupii

sunt mai lup decât cel izgonit din haită
şi drumul meu e-n căutare de luptă
fie şi cu moartea
pădurea mă poate ocroti şi slăbit
mi-a rămas urletul înfiorător de foame
mirosul de duşmani
şi nevoia de hrană
ştiu să adulmec urmele şi nu mă las
învins ori trădat
privesc luna şi lupii ei tineri
mă aşteaptă cu ochii reci
sunt un părinte al întâmplării

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mi mâinile

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atât cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot...

Dezleagă-mi sufletul de vină
Că în curând n-am să-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină...

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii,
Şi iartă-le dacă durerea
Că ţi-au plecat
Va fi mai mare
Decât norocul c-au venit.

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le că n-au puterea
Din moartea lor
Să-ţi crească vieţii
Nestinsul zâmbet de zenit...

poezie celebră de Elena Farago din Şoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grădina cu magnolii

Nu, nu mă mai cuprind voluptoasele porniri
din serile când ea aştepta
în grădina cu magnolii,
pe o bancă unde şi azi o mai caut
şi nu ştiu cum de se întâmplă.
Acum noaptea-i tristă, grădina singură,
nu mai păstrează aroma visului parfumat,
doar cuvintele spuse care strivesc
fantome de ceară şi câteva gânduri ispită
care se adună târziu sub lustra de fier
zâmbitoare-n lumină.
Nu mă părăsiţi păsărilor, le strig,
vine gerul iernii, aşteptaţi
în tufa deasă de lonicera,
ascunse în ramuri.
O să vă rup din pâinea mea zilnică,
o pun pe masa săracă, firimituri
şi poeme neterminate.
Să nu ne acopere liniştea urâtă,
chemati şi voi de pe drumuri femeia.
Eu rămân aici,
să nu se stingă focul poeziei,
poate în călătoria prin stele
mă va zări şi-mi va trimite prin voi
o bucurie care să topească
îngheţul din cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu de zăpadă

La ceasul şi în ziua-n care
Mi te vei stinge pâlpâit
Să-ţi fie părul de ninsoare
Şi tot ce încă nu te doare
Să ţi se vindece iubit.

Să-ţi vină moartea ca zăpada,
Ca prima iarnă din poveşti
Şi să-ţi acopere grămada
De trup, care să fie prada
Ninsorilor. Să mă iubeşti
Şi sufletul să-ţi fie nins

Până la cer necontenit.
La cel ce e de neatins
Un om de nea s-ajungi împins
De visul care l-a topit.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (20 decembrie 2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este doar un crâmpei

Regia piesei mi-a mâncat din timp,
las actorii să joace,
privesc şi mă întreb care parte din mine
trăieşte ca nişte cuvinte nefolosite
ori se regăseşte în gesturi
care schimbă atmosfera cu emfază,
iar pe nesimţite se spulberă cauza invocată,
intervin aşteptatele aplauze
care dau naştere unei rumori
când se iese ceremonios la rampă.

Este doar un crâmpei
ce rupe din tine sentimente,
treci mai departe ca o noapte nebună
prin pădurile ce te umplu de frică
la fel cu o furtună care se înteţeşte dintr-o dată
şi-ţi toarnă apă-n cap cu găleata
încât nu ştii cum să faci să te salvezi,
laşi totul pe seama divinităţii
care-ţi controlează instincul
şi poate scapi.

Îmbraci lumea cu frumosul de după
şi faci un pariu cu viaţa
că moartea te găseşte întotdeauna nepregătit
într-un loc unde n-o aştepţi,
nu mai încapi în durere,
nici în bucurie
doar într-o clipă pierdută
fără să vrei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa neagră

Cineva şi-a uitat visele acasă şi plâng,
gândurile golite de conţinut aşteaptă,
când pleci prea departete nimic nu te mai apropie
stai închis în tine şi scoţi aburi pe gură
numai bucurie nu scoţi,
doar un amar care face din iubire un chin.

E neagră speranţa de rezultate palpabile
Inima rămâne lovită de însingurare.

Nu ştiu cum am gândit saltul,
dar îmi amintesc povestea altora,
am strâns în mine toate neîmplinirile de aici
şi am plecat să extind totul printre străini
încât am rămas cu sufletul rănit şi pustiu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor, şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...

... Şi nu ţi-ai fi în stare să te întrebi pe tine
De nu cumva în minte-ţi s-o fi gândind altcine
Târziu îţi pare-o şoaptă ce inima ţi-o strânge -
De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge...
Din lunga-i depărtare atât de blând te cheamă,
Că nu-ndrăzneşti nici capul să ţi-l întorci, de teamă
Să nu cumva s-o sperii...

Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiţia

Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
şi poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,

fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce şi l-a promis.

Când alte forme nu-s de atins ţinta
şi-n tine sălăsluieşte ambiţia
de n-o mai poţi opri
fără să-i vezi rodul.

Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
şi pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.

Dă semne că pragul poate fi atins
şi trecut mai departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea unei lacrimi

E greu să vezi durerea şi lacrimi arzând,
Să-ţi fie milă şi s-o alini trecând,
S-ajungi, s-asculţi în linişte apa din izvor,
Să miroşi o floare, să vezi un cocor,
Să te aşezi într-un loc mai curat,
Să nu mai fii atât de îngrijorat,
Să treacă viaţa câte un pic,
Să nu mai vrei să faci nimic,
Să te rogi un pic să-ţi treacă
Durerea să te părăsească,
Să poţi merge cu fruntea sus,
Să vezi cum dorul tău s-a dus,
Să nu-ţi pleci capul în faţa nimănui,
E greu, dar ca tine alta nu-i.
Domnul îţi va da mai mult în viaţă,
Tu meriţi un zâmbet nu lacrimi pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (2 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cânt

De câte ori te caut cu ochii nevăzătorului
te găsesc fierbinte sub pleduri
ca un peşte prins,
alunecos în minciog,
care se frământă un timp
şi aşteaptă mărinimos.

Nu ştiu nimic mai frumos
ca un trup întins cu umeri de zăpadă
pe care-i sărută malurile somnului
şi pleoapele cad peste anotimpuri de mângâiere.

Pare că văd pur şi simplu o pasăre-n cuib
înnoptând în ascunzişul frunzelor vibrate de vânt,
tu cuprinzi în braţe aerul cald,
laşi genunchii moi
ca semn că nu vei fugi
în noaptea care intră pe fereastră.

Mă întreb cât de visător pot să fiu,
când să mai vin
şi ce să păstrez
din plăcerea aceea mută
cu vocalele topite pe buze.

Ori cum să-ţi mărturisesc?
Că-ţi voi lăsa tot cântecul minunii întâmplate
să-l trăieşti mai departe
şi eu cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să-ţi spun

N-am să-ţi spun, pădure,
cum m-au încălzit ramurile tale,
în iernile de piatră îngheţată
când luna-n oglinda nopţii
îmi aşeza pietrele pe suflet şi râdea.
Am vrut să le rostogolesc pe drumuri
dar nu purtau nici un nume.

N-am să-ţi spun, iubire,
cum ţi-am verificat polii magnetici
lipiţi pe inima cuvâtului.
Am să incep să-mi sculptez dorul
pe porţile templelor.

N-am să-ţi spun, moarte,
bucuria pământului în care prefaci totul
şi-mi opreşti inima la clipa
în care o pasăre vine la geam
şi-mi fură singurătatea.

Numai tu, viaţă smintită,
cu ghimpi şi flori,
faci în fântâni ziduri,
construieşti cetăţi
pe care vrei să-ţi rămână însemnele,
şi ele se vor dărâma.

N-ai putea să mă păstrezi
cu certificat de războinic ne-nvins?
Nu în cuvinte scrise pe undeva,
necunoscute ori şterse,
ci uitat pe pământ, într-un timp
pe care acele ceasurilor
îl măsoară rotindu-se invers.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (22 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra cu zăpadă

Să fii femeie şi să-ţi treacă timpul,
Nimic mai efemer, nimic mai greu;
Şi niciun ochi să nu-ţi mai soarbă chipul,
Bărbat să-ţi fie numai Dumnezeu...

Nu te mira că sunt aşa departe
Şi totuşi te cunosc atât de bine,
Eu sunt un ochi tăiat pe jumătate,
Şi văd cu jumătatea lui din tine.

Să fii femeie şi să-ţi treacă timpul,
Iar cei din jurul tău să nici nu vadă
Că ţi s-a spart clepsidra şi ţi s-a scurs nisipul,
Îmbălsămându-ţi trupul c-un munte de zăpadă!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!