Prietenie

Nu-i nicio legătură ancestrală,
Genetica şi sânge nu-s la fel...
Ea poate fi între doi, sau mondială;
E-o presupunere de acceptare reciprocă, cu un singur ţel.

Efectu-i de reacţie, e-n lanţ,
Nu o cunoaşte nimeni cu exactitate...
Nu ne-am luat timp să facem un bilanţ,
Statistică, s-o explicăm, pentru a putea apoi, să-i dăm dreptate.

Pătrundeţi deci cu mine împreună
În adâncul neştiutului divin,
Căci mâna când v-o daţi, e-o legătură...
V-alegeţi fraţi, ce nu-s, sunt euri separate, cu acelaşi chin.

De sunteţi de aiurea, printre depărtări,
Contact nu-i fizic, este-o plasmă-n gând,
Îl simţi, aproapele de braţ şi de cărări
Ce-s şi ale tale; ştii de-ar vrea să stea, sau să-l ajuţi mergând.

Nici mama nu ţi-e aproape, nici soţie,
Copil, de-i câteodată... nu se ştie.
De suferi, la nevoi, la ajutor, ţi-e bucurie...
E propriul său mister de existenţă, un liant gigant... PRIETENIE!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i amiază –
Reperele zilei lipsesc – nu-s zori – şi nici amurg.

Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un comfort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nici albine nu-s, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creato(a)r... EA

Răspundeţi-mi la o-ntrebare;
Vă convoc, toţi oamenii de ştiinţă,
Cu astrologi, profeţi, oricare
Şi cu imami, cu popi... credinţă...

... Lăsaţi deoparte diferende,
Staţi toţi la masa raţiunii,
Răspundeţi doar eminamente;
Cine-s făuritorii lumii?...

... Ai Universului întreg;
Din nano-particule-n atomi
Spre ce ne place-n punct de-aisberg;
Autodefiniţii... OM.

Tot ce există-i minus, plus,
Y sau X, duble catene;
Nimic nu poate fi indus...
Nu-s anticorpi, făr-antigene!

Nu-i biologic, mineral,
Fără perechea-i fals opusă;
Nici în gândire, nici astral!...
Nici fizic nu-i, nici presupusă!

N-ar fi uscat, de n-ar fi ape,
Nici sateliţi, de nu-s planete!...
Minciuni n-ar fi, de nu-i dreptate,
Bărbaţi n-ar fi, de n-ar fi fete!

N-am şti de zi, de n-ar fi noapte,
Nici mers n-ar fi, de n-ar fi cer!
Cărţi n-am citi, de-am fi "stingher"!...
De nu ne-am naşte, n-ar fi moarte!

Extrapolaţi micron, gigant,
Luaţi-o pe fir de-nţelepciune;
Dumnezeu singur, e neant,
De nu-i Femeia-Start-Genune!

Nu e doar UN Atotputernic,
Cum nu-i doar singur Un Bing Bang;
Lipseşte-ambilor "O"- Cucernic,
Făclia, Receptacul... Yang!

E capitală întrebarea;
De-am şti răspunsul, am şti totul
De noi, de Pluton, praf... de floarea...
Din pasageri, am fi pilotul!

Evident, pierdem timp amarnic,
Necăutând ce n-am găsit;
Orice-nceput e-un duo-apartnic...
Zero-i plus- minus infinit!!!

PS
Doamne, e-n limba strămoşească,
Zeificând pe Domnul Nostru
Uitând Zeiţa, Doamna Noastră...
Cu EA, ne-am îndeplini... rostu'!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clovnul

În pestriţe haine şi pestriţe roluri, tânăr, joacă "moşul"...
Ne încântă, pe copii, pe adulţi, la întâmplare.
E machiat tot, masca îi e albă şi cu nasul cu roşu,
Audienţa o amuză, serile la rând, fără încetare.

Se ascunde de adevăr, în dos de recuzită şi vopsele,
Căci nimeni nu-i cunoaşte bucurii, sau de are suferinţă...
Îşi varsă în râsete, tămăduinţa în leac, de suflete şi rele
Şi nimeni nu-l întreabă de-i e bine, de mai poate, sau e-n neputinţă.

E multilateral, căci trebuie să ştie tot să facă,
Chiar de-i dresaj, sau la trapez, râs să provoace...
Şi nu-i uşor, e plin de haine, trucuri, plasa-i ridicată;
Se-aruncă în neant, şi-n mers pe sârma, speră a se întoarce.

E gala de sfârşit, când circul se va strânge ca să plece
Şi număru-i final îi e în cuşca "full" cu lei.
Intrat... şi-n ropotul de palme, drama se petrece...
Nu-i timp de intervenţie, e totu-n sânge... A murit Serghei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perturbabil

E previzibil 'n tot ce face
Şi din drum drept, îl faci o curbă!
Introvertit îl poţi desface...
Nelimitat, tot îl perturbă!

Sau poate că nu-i previzibil,
Căci stabilit definitiv
Se schimbă; orice perceptibil
L-influenţând fără motiv!

Fragil, nu-i fizic, entitate,
E doar moralul său labil
Ce nu-l are de-ntâietate...
Se lasă dus ca un copil!

E contrafort la hotărâre,
Nu ştie sigur da sau nu;
Din fastuos e-o amărâre,
Uitând la început ce vru!?!

Atenţie, nu e nebunul,
E inversul de tulburat;
Veşnic balanţă, nu doar unul
Îi fiind exemplul de urmat!

E-n fond duplicitar în minte,
Profund în nuanţe, un capabil!
Un plin de stoic; un cu... minte
Plin de faţete!... Perturbabil!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci, Mai... bărbătesc

Bărbat m-am redescoperit aşa târziu, acum,
Că n-aveam nicio zi, nu mi se dedicase
Şi-a trecut atât timp, m-am tot uzat pe drum
Să aflu într-un târziu, că-s parte dintre... oase?!

N-aveam nicio menire, căci "nimeni" plânge tată,
Că-n viaţă nu se ştie oricum cine-i petentul
De drept de autor; c-orice femeie-i "fată"
Şi dacă s-a-ntâmplat deja, eşti... repetentul?!

Ce-ar fi, e-un bun "venit", ce nu-l aveam oricum,
Un fel de "day symbols" la ce-i urât, dar tare,
Că acum se poartă slut; doar muşchi, cu mintea scrum
Şi valoros e-n pat, nu treaz... Şi-n buzunare!?

Dar ăsta-i "genul" meu şi nici nu-i rost de gust
Chiar dacă se întâmplă să-şi pervertească "fel";
Crezând că "homo"-i nume divin, cum vinu-i must,
Tăria e în "stele", sex "joc"... nu "sapiens" ţel?

Îmi fac de fel urare, că nu-i încă cutumă;
Să-mi crească... păr mai des şi cuceriri în număr,
Iar anii care trec, să-i fac pavaj de humă
Şi să-i vopsesc mai vesel, 'n lavabil... peste umăr!

... E-o creatură, ziua!... Bărbatul, EL, e-o "spumă"!?!

PS
Unui Mai vesel, bărbătesc 5!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Este doar "însă"
"sau" un X de "ori";
Ne lasă-ntrebători
şansa ascunsă!

E poate "ci",
cum poate "căci";
ce-adesea îl invoci,
la a nu ştii...

E şi un "dar" -nu din eroare,
eternul de cadou
ce muritor face erou-
Provoacă încântare!

E-o hărazire
"poate", de talent;
să ieşi din nulul impotent
spre nemurire...

Implacabil, "însă",
este-o negaţie;
Refuzul sau interpelaţie
cu explicaţie sau nepătrunsă.

E deci şi- "a fi";
răspuns şi întrebare
-celebră, dar şi pentru fiecare-
ce niciodată nu vom şti.

E-o demi-întrebare;
"dacă" iubeşti mult,
o viaţă, cu tumult...
"O fi oare"... o sanctificare?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii mei

Vă tot aştept, din nou, să stăm sfătoşi de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteţi împreună şi mama face ciorbă...
Şi dacă vă iubiţi, la fel, părinţii mei?!

S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Şi n-aş vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braţ sunteţi, părinţii mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceţi
Şi cine vă ascultă poveţele-n crâmpei
De moarte pentru viaţă, ce-n şoapte le-ntorceţi...
Vă şuşotiţi şi-acum, cu drag, părinţii mei?!

Vă pun o întrebare, aşa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneţi un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinţii mei!?

... Şi-acolo, e vacanţă sau tot munciţi într-una
Şi cui mai daţi bomboane, cui întrebaţi; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriţi cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări şi ţări?... Vă e dor, părinţii mei?

Şi dacă aţi plecat, n-aţi luat bilet retur
Să vă întoarceţi, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-aţi fi fost, sau sfinţi, să daţi un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinţii mei!

Că ştiu, voi n-aţi avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneţi mie şi eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Şi să ne întoarcem toţi, c-am timp, părinţii mei?!

Voiam să ştiu şi dacă singuri sunteţi pe-acolo,
Sau vă aveţi cu toţii -fraţi, veri, toţi îngerei-
Ca să le spuneţi voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinţii mei!

Să-mi spuneţi voi, curat, de viaţa chiar există
Şi trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Şi ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinţii mei?

Să ştiţi c-am învăţat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Şi pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin braţe tot, de daruri; voi doi, părinţii mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Mă uit la mine; mă iubesc
Aşa cum sunt, că ştiu că-s unic
Şi de n-o fac e grav, greşesc...
Riscând ura la toţi, teluric.

Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simţ analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educaţia-mi de critic.

N-am cum să fiu nemulţumit,
Că n-aş şti altul cum să fiu!
Din alţii-aş fi heteroclit...
Şi acum, oricum e prea târziu.

Şi nici nu ştiu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar ştiind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.

Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.

Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup şi suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Şi-a treia, mintea-i ca nebuna!

Ar fi normal să am un şef
Calculator, un eficace;
Descurcăreţ ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.

Deci pân' la urmă-s aparenţă,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existenţă;
Un trup, cu voturi într-un bol!

Mintea-mi, de-i zice "raţiunea",
N-o ştie nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepţiunea
Şi ea la rându-i... de mi-e întreagă.

Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp şi minte... nu-l dezlegi.

Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... şi-i singurul letal!

Privind spre raţiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veşnic aminte
La alţii; un cântec, nu pe greier!

Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poţi să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viaţă... Poate fi-n eclipsă!

Şi-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezenţa, faţa, nu se poartă...
Poţi fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.

Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.

De suflet nu poţi să mă iei,
De n-ai şi tu şi nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...

... Deci, pot spune că-s trup şi suflet
Şi dac-o spun, e că am minte...
Şi-o spun din corp, că am răsuflet
Şi sufletu-mi dă, cast... cuvinte.

Încerc de-o viaţă să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Şi pot
Să fiu; vizibil, gând... şi-o floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost aici!

Cât de vicleană poţi să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înţeleg ce-ai vrea să ştii,
Nu practic trasul de ureche.

De vrei cumva să te arăţi
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părţi,
Căci de greşeală n-ai scăpat.

Nu-ţi cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guşti din măr, eşti goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.

Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înşelat.

Nici nu te-am întrebat vreodată
De eşti sau nu mai eşti cu el,
şi chiar de mi-aş reface viaţa,
Tu vrei rămâne tot la fel.

Vina ţi-o porţi dar nu ţi-e lanţ,
Şi nu te leagă de nimic,
Sunteţi iubiţi, dar foşti amanţi,
Nici nu ar trebui s-o zic.

Te rog nu te mai fă de râs,
Trăieşte viaţa ce-ai ales,
La rândul meu şi eu am plâns,
Şi nimeni lacrimi nu mi-a şters.

Poate vei plânge de ruşine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.

Eram şi crud, eram şi tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Şi nu-s eu ăla vinovat...

Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toţi ştiu.

De vrei să nu te ştie lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Şi nu văd vină-n ochii mei.

Deci n-aştepta să fac ceva,
Ştiu că ţi-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi sau al doilea...

De ce ne ducem viaţa-n doi
Căci unul singur ne-am născut?
Conceptu-a fost să fi putut
Totalu-ntreg, să-l facem noi.

Percepte ne-am creat, demonici.
"Singur", e acum nedumerire!?
Dăm vina pe nepotrivire
Parcă n-am şti că suntem unici!?

Cum ochii, braţe şi plămâni
Gonade şi suprarenale
Ne acuplăm să-nfruntăm lumi
Din emisfere cerebrale.

Bipezi cu-auz duplicitar
Nu ne-am creat la timp rezerve
Să fim un dublu unitar
S-avem un ego în conserve.

Ne imităm precum organe
Şi ne-ncântăm în "simpatie".
Nu-s unul sigur din prostie!
... Sau fiind prea slabe, nu-s orfane?!?

E lumea oare-o slăbiciune
Învinsă de singurătate,
Iubirea doar deşertăciune
De-a imita o paritate?

Răspunsul este imperfectul
- Negatul cu "perfecţiunea"-
Nevrând să acceptăm defectul
De-a nu fi... top-creaţiunea...

Vă las reflecţia morală
Şi plină de sinceritate
Că nu suntem fiinţa finală
Perfectă în simplicitate...,

Şi temători, umilii, caştii
Să fim convinşi că-n viitor
Vom fi înlocuiţi din aştrii
De un alt... superior popor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţă... de eternitate

De fructul n-ar fi delicios, sămânţa nu s-ar răspândi,
N-ar fi consum de pulpă, de cărnos, nici gust n-ar fi.
S-ar veşteji poamele-n pom şi vrejii s-ar usca, sterili,
Nici nu s-ar şti sătulul foamei şi lume-ar fi doar de senili.

Nici paraziţi n-ar exista, de nu s-ar perinda în cicluri,
Eliminaţi, ingurgitaţi, 'n voiaj, în multele peripluri...
Deci ciclul nu-i naştere, moarte! Este un reciproc consum
De vii, în trofic lanţ de specii, asigurându-şi etern drum.

Nici Univers n-ar exista, căci n-ar fi nimeni ca să-l vadă,
Nici Dumnezeu să ne-nchinăm n-ar fi, ne-având cine să creadă...
Deci material n-ar exista, nimic vizibil, de nu-i fiinţă
Şi minţi s-ar pierde-n neştiut, de nu ne-am dezgoli... seminţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă... sau... Suflet

O minge de oinist purtăm,
De roşu vânăt, striuri albe.
Cu ea decidem, de cântăm...
Şi facem bile negre... albe.

Se umflă şi se lasă moale,
Ca s-o simţim, că o avem.
Porneşte singură şi moare;
Cheie nu-i dăm, căci nu putem.

Ea, îţi face rozul din obraji,
Culori de iris, le pictează...
Ne frânge-n dragoste, spre dragi;
Făr' să se vaite... nu oftează.

Aleargă, zile, ani, cu tine,
Să nu te lase, fără sânge.
Câştigă... cupe! Pierzi... revine!
Chiar de-ai pierdut, ea, nu se plânge.

Ne dă semnal de neputinţă,
Când ai uitat s-o iei în seamă.
Ţine la tine... Şi ea-i fiinţă!
Ţi-e partener, până... la dramă.

Cu ea, ne alegem ce ne place,
Frumosul, bunul, sau destinul.
Împunsături de simţ ne face;
Căci, ea decide, ce-i sublimul.

Se lasă greu... La neplăcut
Se strânge! Dacă îi e frică
Se-avântă în ropot de bătut;
Doar sfat îţi dă, nimic nu strică.

Nici mari pretenţii nu invocă;
Să ţii la ea, aşa cum ţine.
Căci e din suflet, nu e rocă;
De tu-i vrei rău, ea îţi vrea bine.

Se zbate singură în piept,
Lumină n-are, voce nu...
În dezvoltare e expert;
Dintr-un nimic, te-a făcut... tu.

Ţintit ai fost? Ea, ţi-a spus, da!
Căci doar ea ştie ce se cade...
Ai luat-o gaj. Nu se putea
Să te înşeli... cu serenade.

Te lasă, dacă vrei s-o schimbi,
Cum o soţie, ce-ai iubit.
În piept, pe alta poţi să plimbi;
Tu-al ei rămâi, la nesfârşit.

Şi e fragilă, şi e dură.
Chiar de o pui, în bloc de gheaţă,
Te răsplăteşte cu căldură;
Ţi-e singurul, bilet... de viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

implant

Implant

Nevrut, indus de receptor,
Înfipt străin de-asemănare
La fel cum dor este că doare,
Dar şi mai am un singur dor.

E tot întreg sau o felie
Ce se lipeşte şi reneagă
Aşa cum pâine o face întreagă...
S-o rupă apoi cu duşmănie.

E lanţ incipient, verigă
Exclusivistă în adresă,
O pază-n pierdere... şi-o lesă,
Plantându-şi spor cum o ferigă.

E apelativ de noutate
În mreje vechi, schimbând cutume
Futil, cum orice nou la lume...
Jumate de sinceritate.

De timp este un mesager
Purtând trăiri necunoscute,
La fel cum spusele-ar fi mute
Când sunt secrete de mister.

E-o particulă, un organ,
Un biologic artefact,
Dar e şi-un individ, un act,
Un cip, impostor pe ecran.

E căutat cum un filon
Marcat cu semn de purtător,
La fel de scump... din muritor
Făcând o piesă pentru don.

E-a repara pe Marx cu Kant
Visând, doar revopsind rugina!
La fel cum pentru orb, lumina
Este-o speranţă! Un implant!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea

Un pumn de suflet veşnic în alertă
Ce-şi duce viaţa-n mare de azur...
De-abia o vezi, pe cer, un fir de pată, un contur;
E mică, un colibri, un porumbel, e o egretă.

Fără de ea, ne-am invada d-insecte,
Natura mut-ar fi şi oameni surzi...
Este măiastra, e fazan, de paradis, sunt sturzi...
Ea ne-a învăţat cum să zburăm, să-naripăm proiecte.

Înaltu-i imităm, n-avem planaj,
Nici cântul nu-i avem, nici pana liră.
În fiecare tril, cum trubadur, iubiri răsfiră...
Elanul inimii ne-a învăţat, ni-l face ampenaj.

Aspiră veşnic la mai sus sau e o oară,
E-n anual alai de nuntă, face pui,
Împarte ou şi cântec, fără bani şi orişicui...
Ea doar iubeşte-n zbor, de vis ne e, ne e comoară.

Să avem pasărea model de existenţă,
S-o facem simbolul de vis, de reuşită,
S-o venerăm că-i suntem parteneri şi-o avem iubită...
E-o binefacere divină! Să-i girăm perpetuă prezenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

De-i noapte fără ea, nu-i vis
şi mintea, sufletul, sunt negre;
cum zile fără soare, nopţi nu sunt integre...
E-o bucăţică de culoare de pe cerul negru, alb deschis.

De mic copil o atingeam cu mâna,
avea nenumărate semne, ce le-nţelegeam...
Le-am dat uitării, nu mai sunt, căci pe atunci, din timp îmi luam...
Acum doar o remarc, accidental... Că e-o prezentă şi că-i "una".

Mă-nebuneşte gândul când nu se arată
în tot ce se compune, în globul ei de sferă...
Este femeia plină de mister ce se ascunde de pudoare şi ce speră
să fie veşnic tânără, să aibă o parte de necunoscut, să fie ne-ntinată.

Ne-ncântă de când lumea, are forme multe,
este sălaşul miilor de inspiraţii, este Muza,
se oglindeşte-n ape, este şi oglinda, e suavul din oceanul negru, e meduza...
O vezi frumoasă, dar e şi venin, te poate otrăvi sau să te-ncânte.

Fiţi mai fideli la tot ce vă-nconjoară şi aveţi într-"una",
pierdeţi-vă din timpul- ce oricum n-aveţi-
nu fiţi tangenţiali la ce există! Este evidentul câştigat şi nu este ce credeţi...
Lăsaţi-vă conduşi de vis, pe căile luminii de cristal, plecaţi la braţ cu LUNA!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre ţel...
Şi gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viaţa-i o mască adesea obligat s-o porţi
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ţi-l impui tu singur; un căutat de porţi
La care baţi c-un nume fără importanţă... Ştii!...

... Că e şi nudul, viaţa şi pe-afară şi-n înăuntru,
Ce nici n-arăţi cu adevărat decât oglinzii
Şi ascunzi perindele ce fug; le ştie gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viaţa-i un trepăduş, ce-l ştii, crezi că-i al tău
Şi nu-i; tu-i eşti al ei, la libera discreţie,
Chiar de te-ncumeţi să faci numai bine, nu şi rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecţie!

Viaţa-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori şi dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu ţipătul de-o primă zi, la prima rază
Şi tot mai veştedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viaţa-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecţii din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând şi mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiriaş

Întâmplător nefortunat,
Verigă dintr-un lanţ de-avere
În care tot el dă şi cere
Cu risc de-a fi expediat...

... E-umanul, tuturor egal,
Ce îşi plăteşte loc de... spaţiu
Ce nu-i va fi pe veci un saţiu
Şi pierde tot ce dă, pe val.

E-n veşnică demenajare
De suflet şi de bunuri, rele,
Purtându-le, uşoare, grele,
Sperând, cu timp, în relaxare.

Munceşte-n fiecare loc
Să-i dea paleta personală,
Să-l facă cuib sau loc de gală
Şi-i veşnic cu puţin noroc...

... Nu pentru cinste, doar de banii
Ce curg în buzunare pline
La cei cu moşteniri divine
Sau ce-au furat bătrâni... Golanii!

O sadică mentalitate
Ne-i proprie, popor damnat;
Să ne minţim, cum case-am luat
Şi-acum pretindem echitate.

E-o ţară de proprietari
Ajunşi, crezând că sunt stăpânii
Nu de pereţi de humă, brunii...
De inimi sunt torţionari.

Pe cel ajuns să stea pe drum,
Vor fiecare rob să-l aibă;
Calici, pasionaţi să-l "ardă",
Să-l "facă" sclav de ţarnă, scrum.

Stupiditate de infami
Pe-un scris, pe-o foaie de tipar;
Pe suflet vrea proprietar...
Sărmane slugi de-averi şi bani.

O lecţie se vrea chezaş;
Că ce e azi proprietate
Poţi pierde prin fatalitate...
Şi-o recâştigi drept chiriaş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume pre... nedestinat

Trăim captivi de sine,
Nici chip n-am comandat...
Suntem pasaj predestinat!
Alegem doar ce-i rău... de ce e bine.

Ne naştem în alţi ani,
Nu cei voiţi de noi...
Putem fi unul, sau, sunt doi.
Putem sta în oraş ales, dar tot... ţărani.

Nu suntem întrebaţi...
Să fim... băiat sau fată?
Ieşim, nepregătiţi... deodată.
Nu noi alegem ce s-avem şi să fim... fraţi.

Iubim, apoi albastru...
Dar nu ne-alegem ochi.;
Ursita-i simplu... un deochi.
Alegem de-a cădea, sau să zburăm... măiastru.

La piele avem culoare,
N-am stabilit-o noi!
Aşa ne vom întoarce-n lumea de apoi;
Doar suflet, negrul alb alege... şi onoare!

IQ avem genomic
ADN-eu unicat...
E testul de inteligent, sau de păcat...
Rămâne a fi un complicat, sau... ergonomic.

Răspundem "tic", la nume
Ce-i pus aleatoriu
Şi crezi, că el te va crea notoriu;
Îţi construieşti în jur, un fals... renume.

E-o şansă drum de asfalt;
E vale, plat sau deal...
Munceşti, crezând în ideal,
Dar alţii hotărăsc, nu tu... cât este de înalt.

Nici ţara nu-i a ta,
E-o simplă întâmplare;
E-acelaşi loc din vremuri seculare...
E loc de rădăcini... de ele nu te poţi îndepărta.

Există un singur cert...
Căci sigur vei pleca!
Nici data, nu o poţi determina...
Decât de hotărăşti tu singur... sau cu un expert!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!