Nuntă în cartier

Daţi buchetele miresei
Să le pună undeva
Toată viaţa alergăm în jurul mesei,
Să ne cadă şi nouă ceva!

Că de când aştept o nuntă
Şi căciula mi-a albit
Iar mireasa e căruntă
Şi sătulă de peţit

Deschideţi umbrelele că plouă
Nu aici, că suntem în salon
V-am citit pe feţele-amândouă
Ca o stofă veche de melon

De plafon atârnă-un candelabru
Ce se-aprinde cu parcimonie
Cine-i domnu-acela în cinabru
Absent, de la ceremonie?

- Pune domnule în colţ cutia
De cadouri că ne-ncurcă
Nu acolo unde e mumia
Care dă cu telefonu-n furcă!

Ce frumoşi sunt mirii amândoi
Şi zâmbesc c-un aer oarecare
Drept e ca să ducă ei în doi
Ce n-a putut să ducă fiecare?

Multora sacoşele le-atârnă
pe sub haine. Nu mă mai surprinde
Câte bancuri spune aia cârnă
Şi la care nimeni nu se prinde;

Mirii stau pe scaun ţepeni
Mai blazaţi decât acum un ceas
Parcă-s nişte hoţi de pepeni,
Ea, îşi vâră degetul în nas;

Cântă muzica şi, strâmbă
Cum deschide soacra sârba
Un gitan cântă din drâmbă
Iar un altul dintr-un hârb, a

Meşterit vreo două tobe
Capul lui plin de idei
Şi aduse pentru probe,
Bate... până ies scântei!

În zadar priviţi la miri
Că le-a pus soarta căpestre
Se bat socrii din priviri
Şi se-njură-n gând de zestre!

În sfârşit se pune masa
Şi ne vin bucatele la nas
Cu mirosul care umple casa
Şi lipseşte... cât a mai rămas!

Bate vânt de Himalaya
Prin sarmale şi pilaf,
Mirii părăsesc odaia
Şi se duc la cinematograf!

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mirii se miră

Să ştii că atunci când tu vei pleca,
Fereastra ce dă în camera mea
Va sparge lumina-n fractali de argint
Şi-mi va fi dor, şi-am să plâng, şi-am să mint.

Să ştii că atunci când tu vei veni,
În noaptea din noapte-o s-adun zi cu zi
Şi poate puţin dintr-un bob de-amintiri
Şi cât mai puţin din zăpada de miri.

Cununia să fie aici, pe pământ,
Şi luna de miere în cerul tău sfânt,
Alaiul să poarte trena iubirii,
Aşa cum zăpada se-alintă cu mirii.

Mă uit azi la ceasul ce-şi bate tic-tacul
Din clipă în clipă, cum tremură acul;
Aştept pe un scaun din lemn de arţar
Să gust depărtarea, cu tot cu amar.

În nodul din gât se prinde speranţa.
Tresar, mă ridic, se zguduie clanţa,
Privirea-mi întorc, tăcută, spre uşă:
E moartea, zâmbind, iar eu – o păpuşă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sărman

Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan
Că din fondul de avarii
N-a rămas un gologan

Ce să mai zic de salarii
Care stau sub paravan?
Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan;

Proful cât e de sărman
În zadar invocă larii
Că lipsesc şi titularii
De vreo şase luni, un an
Bate vântul cancelarii...

rondel de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să ne întrebăm din când în când câte lucruri sunt în realitate aşa cum le vedem noi. Sau şi mai bine spus, aşa cum ne place nouă să credem că sunt ele. E şocant când de cele mai multe ori, dând nas în nas cu realitatea, nu pricepi cu niciun chip cum de n-ai putut vedea până atunci lucruri care acum par atât de evidente. O explicaţie ar fi... Deseori, când eşti prins în interiorul evenimentelor, scapi din vedere unele aspecte mai uşor de sesizat din afară. Iar cu cât eşti mai sigur de ceva, cu atât vei fi luat printr-o mai mare surprindere constatând că, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirii după nuntă

În zori de zi au început
Şi-au numărat un coş cu bani;
Lună de miere n-au mai vrut
C-o petrecuseră... cinci ani

epigramă de Corneliu Costăchescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirii anului

Formând un cuplu-ncântător,
Şi nunta-i "pe sprânceană":
El şi-o consumă c-un... actor,
Iar Ea... c-o lesbiană.

epigramă de Cornelia Cociş-Inovan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt acum, cuvânt!

Citeşte-mă, deschide-mă filă după filă
nu sări un rând
sunt eu acolo scrisă
crede-mă, sunt scrisă în cuvânt
seara târziu, în noapte
de nu mă mai găseşti, deschide o pagină de carte
şi ia, filă după filă, cu grijă tare, totul, de la început
nimic acum nu poate să ne mai despartă
căci eu nu mai sunt, decât cuvânt
acolo împreună, ne vom citi noi viaţa
tu pe pământ, iar eu... un zâmbet, zburând în vânt
prin primăvara care te răscoleşte, aminteşte-ţi
ultimul meu cuvânt
Dimineaţa! pune doua ceşti pe masa albă
cafeaua pune-o cu zâmbet, cu mine-n gând
şi... îndulceşte-o, gândeşte-te că încă sunt
sunt pe cealaltă parte, acolo undeva, priveşte-mă, te aştept!
şi nu uita că până atuncea
chiar dacă eşti singur, că eu încă pentru tine
sunt cuvânt!

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţilor miri

Dintr-o funestă presimţire
În doliu te îmbraci ca mire,
Că după nuntă, ca toţi mirii,
Poţi pune cruce fericirii.

epigramă de Petruş Luncaşu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moşneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos şi răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea şi care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o aşa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul şi împărăteasa, şi pe lângă dânşii l-au ţinut până la sfârşitul vieţii lui. Acum, aduceţi-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut şi nunta şi cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit şi nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Şi numai cât a gândit Făt-Frumos, şi îndată au şi fost de faţă părinţii împărătesei lui şi crescătorii săi, baba şi moşneagul, îmbrăcaţi iarăşi în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Şi s-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă, şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a sfârşit.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bloc

Ce mai tună,
ce mai plouă!...
cântă doamna de la nouă
la pian;
Un vecin îşi bate soaţa,
altul îşi pune faianţa,
dimineaţa de o treci;
La etajul şapte-i meci,
strigă în cor vecinii: uraaa!
tropăie, pe scări, copiii
şi mai dau, din când în când,
câte o minge de-a dura.
Liftul s-a stricat, la opt,
urcă, transpirând, vecinii
şi înjură, câte unii:
fi-v-ar liftul păcătos!
La intrare...
geamuri sparte, uşi trântite,
minţi rămase ne-ncolţite
şi... mutate-n bloc.

poezie de Aneta Timplaru Horghidan (2015)
Adăugat de Iany
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet bun, făcut scrum

Suflet bun, făcut scrum care ţi-e soarta, acum?
Din ce parte, vântul bate să mi te ducă departe?
Suflet drag, răvăşit dacă-ai şti, cât te-am iubit,
Cât am plâns când ţi-a pierit umbra deasă-n asfinţit!

,, Ce ştii tu, îmi spuneai! Eu am strâns mucegai,
Boli, durere şi mult plâns, lumea asta mi-a adus!,,
Suflet bun, făcut scrum care ţi-e soarta, acum?
Din ce parte, vântul bate să mi te ducă departe?

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide fereastra!

Bate cineva în geam.
Deschide, te rog!
Deschide chiar dacă
Nimeni nu e acolo,
Chiar dacă mi s-a părut.

Deschide!
Deschide fereastra larg,
Să mai simţim o dată
Parfumul florilor de tei,
Invadându-ne lacom
Somnul vieţii,
În odaia întunecată
De-atâta uitare,
De noi doi.

Ştii?!
Cei ce trec
Pe strada noastră
Pot crede
Că nu mai suntem aici.
Aici, unde cândva
Totul era al nostru.
Şi fereastra,
Şi casa,
Şi strada,
Şi teii.
Deschide!
Deschide larg fereastra
Iubirii noastre apuse.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iunie 2006, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jelanie de toamnă

moto: Constantine, Constantine
Câte nopţi au plâns în mine
De cu seară până-n zori:
Şi ciori şi, privighetori!
-------------------------

Luaţi-l pe septembrie din noi
Că dăm din el pe dinafară
Şi plouă toamna cu nevoi
Şi iar ne suntem o povară
Şi aruncaţi-l în cocori
O dată sau de două ori
Şi-n locul gol, rămas vacant
Să nu ne daţi nimic în schimb
Facem oricum figură tristă
Pentru paloarea unui nimb
Atâta timp cât mai există;
Aşa că vă rugăm frumos
Cum calea ni se tot bifurcă
Acest septembrie ne-ncurcă,
Şi de un timp, ne trage-n jos

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată de Grieg

Ni se face toamnă, ni se face frig,
se aşterne griul pe un ultim dig,
tu te-ascunzi departe, unde să te strig,
nordica mea fată, când se cântă Grieg?

Ştii cum bate vremea ora în zadar?
Ştii cum bate ora fără de orar?
Am să-ţi spun când ploaia va crăpa un zar
şi speriaţi urca-vom în bătrânul far.

Ni se face-a moină, ni se face-a vânt,
hai, noi doi, să facem un recensământ,
peste toţi aceia câţi poate mai sunt
să ne credem singuri pe acest pământ.

Ţi-am deschis umbrela, te aştept să vii,
să apari din mare într-o bună zi,
de va fi furtună, poţi să întârzii,
mai aştept o toamnă, nici nu te grăbi!

Ni se face-a timpul care nici n-a fost,
are şi iubirea, cât de cât, un rost;
haide, sub umbrelă, ca-ntr-un adăpost,
hai, îţi vând iubire fără nici un cost!

E frumoasă marea ca atunci, cândva –
marea noastră neagră, marea noastră rea,
singura-n măsură de-a ne judeca
cu un val de ghiaţă şi cu fulgi de nea.

Am s-aştept pe stânca digului pierdut
să-mi sfârşesc plantonul, ca un biet recrut...
Rana mea cea veche nu m-a mai durut,
sunt atâta: sclavul gândului meu mut.

Ni se face toamnă pentru amândoi,
unde eşti, iubito, când aici sunt ploi?
Fi-va preatârziul lacrimă-n şuvoi
când pe dig, la ţărmuri, vei găsi un sloi.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi se făcu gătire de nuntă pentru feciorul de împărat cel viteaz cu fata cea frumoasă ca o zână. Şi gătindu-se, şi ziua de mult sosind, porniră cu toţii la biserică. Lumea după lume se luaseră după dânşii să-i petreacă la biserică. Împăratul şi împărăteasa, mirii şi rudele lor erau în căruţe ferecate numai în aur. Când fură aproape şi mai aveau numai câţiva paşi să facă până la biserică odată se auzi o vâjiitură groaznică, şi numai iată că zmeul d-al şaptelea dă năvală peste dânşii. Odată plesni dintr-un bici, şi toate căruţele se făcură stane de piatră, fără numai împăratul şi mirii scăpară. Pe mireasă o înhăţă zmeul de mijloc, o răpeşte dintre ai săi, se înălţă şi se făcu nevăzut cu fată cu tot. Toţi rămaseră buimăciţi de spaimă. Iară ginerele se supără mai cu asupra decât toţi. Îşi muşca mâinile de supărare cum de n-a putut el să puie mâna şi pe acest blestemat de zmeu să-l omoare, căci iată acum ce neajuns îi făcu.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar nebunii

Mai pune mă' mâna pe-o carte
Rafturile gem, uite se rup
Viaţa e ca o închisoare şi la zdup
Nu poţi să ai de alta parte

Tainiţele se desprind din tine
Uită-te nisipul cum îţi cură
Acadelele car îţi ies din gură,
Mai bine le-ai fi înghiţit, mai bine

Ia cartofii de pe jar că trag în lună
Doar nebunii pot să scrie poezii
Uită-te în oglindă, nu te mai hlizi
Când lumina umbrele-şi adună

Pune întrebări, află cine eşti
Semnele coboară peste noi de sus
De ce eşti în stare, cine te-a adus
Aici unde plouă noaptea prin fereşti

Lasă-le să zboare celelalte trebi
Toacă-le mărunt până se pierd
Vorbele cu care crezi că te dezmierd
Vin de la străinii despre care întrebi

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îţi e Crăciunul, mamă?

- Iartă-ne, n-am mai ajuns...
Cum îţi e Crăciunul, mamă?
- Chipul mi-e de lacrimi uns,
Îl şterg cu-n colţ de năframă.

V-am pus cozonac în tavă,
Casa, cu drag, mi-am gătit,
Ştiţi bine că sunt bolnavă,
Însă voi... n-aţi mai venit.

Cumpărat-am şi-un brăduţ...
Le-am tot "dichisit" odaia,
Pruncilor, cu-n pom micuţ,
Cât or să stea "la mamaia".

V-am pus cadouri sub el,
Atât cât pensia-mi permite,
Că mi-eşti plod, ori nepoţel,
Doream să-ţi aduci aminte,

De Sfântul Crăciun, la ţară,
... Poate că la anul... mor,
- Viaţa e prea grea "afară"...
- Mai grea ca a mea, fecior?

Voi rupeţi în patru-o pâine,
Cu poftă, din ea, muşcaţi,
Eu împart pita cu-n câine,
Având ochii-nlăcrimaţi...

Voi-acolo aveţi de toate,
Habar n-aveţi cum o duc,
Că-n şopron stau netăiate,
Vreascurile dintr-un nuc.

Am făcut ciorapi din lână,
Că nu mai suntem în Mai,
Puiul mamii, sunt bătrână,
... Cum aş putea să le tai?

Chipul mi-e de lacrimi uns,
Îl şterg cu-n colţ de năframă,
-Iartă-ne, n-am mai ajuns...
Ne vedem la anul, mamă.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Eu şi Tu, noi amândoi

Mergând pe Drumul Robilor
prin galaxii şi printre stele,
debusolaţi şi obosiţi,
apare chinul.
Şi Eu şi Tu, noi amândoi,
ne-am înţeles
să ne unim destinul.

Şi Tu şi Eu
iubindu-ne,
ne-am hotărât şi ne-am luat.
Tu soţ, iar Eu soţia ta,
demult, dar încă n-am uitat.

Şi Eu şi Tu
ne amintim
de greul drum de la-nceput,
dar vorba Ta a fost un dar
iar zâmbetul şi un sărut,
n-au fost în zadar.

Şi Eu şi Tu când ne iubeam
ca doi nebuni, zâmbind ziceam:
Tu doi urmaşi, unul şi una,
sau, câţi or fi!
Eu? Patru! Vreau să am.

Şi Tu şi Eu
ne amintim, prin câte grote
am trecut, cum am sărit
şi ne-am zbătut,
de toate să avem.
Anii s-au scurs,
se duc mereu,
şi Eu şi Tu am mai albit.
Copii sunt la casa lor
dar nu ne-au părăsit.

Şi Eu şi Tu
ne bucurăm
c-avem nepoţi. Eu îi iubesc.
Să ducă „trena” cum or şti,
au rădăcini şi n-or pieri,
eu asta mi-o doresc.

Tu... din păcate ai „plecat”
pe Calea Laptelui. În „sus”.
Şi… nu-i cunoşti.
De când te-ai dus…
Eu singur rătăcesc haihui,
mă simt stingher al nimănui,
de-atâtea lacrimi ce-am vărsat,
izvorul dulce mi-a secat…
Plângând.
Dar nu-i nimic,
aşteaptă un pic, că vin.
Cât de curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!