Copila mea
Copila mea cu nume de-nțelept
Amarnic reunește ea brațele la piept,
Se-ndreaptă și privește spre-o rază nevăzută,
Și speră-n așteptare cu vorba ei tăcută.
Alunecând în tihna cu care se-nconjoară
Ea strânge-n dinți odihna, mișcarea-i o comoară,
Pătrunde cu-al ei umblet o lume de fantasme,
Și evocând durerea, creează alte basme,
Se-aruncă-ntr-o vâltoare și susură în șoapte,
Plutește peste ape și zboară-ncet în noapte,
Dislocă cu privirea înalte umbre-n munți
Și aduce lumina pe arcuite frunți
Legând acum cu mâine, adulmecând trecutul
Și zămislind iubirea și lupta și sărutul,
Gonind o fluturare de temeri și neștire,
Ea își dansează viața intens în fericire.
poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian Taler
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Genunchii mei de diamant
Se-ntinde ca o molimă trecutul
Peste genunchii mei de diamant
Și peste umbre de uitate clipe
Alunec în tăcere, în neant.
Mă dor a vântului și a norilor fantasme
Și-n vene unindu-se mă cheme
Spre a pluti în lumea mea de basme,
Departe de o lume de blestem...
Urc precum lava-n vene și se pierde
În vise stranii vechea tragedie
De-"a fi", acum, precum se pierd poeții,
În noapte, printre versuri, pe-o coală de hârtie.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stare de veghe
Plouă cu fulgi mici, de gheață
Peste starea din cetate,
Ninge cu stropi mari, de apă,
Udând sufletele toate
Rătăcește întuneric
Sub un fir de iarbă verde
Și adastă o lumină
Pe-un copil ce-n drum purcede
Pleacă dorul spre o fată,
Îndelung sperând iubirea,
Stă norocul, să se-nchine
A-i aduce împlinirea
Rătăcește-n timp băiatul
Căutând cu-nfrigurare
Fericire, nemurire
Visul în întâmpinare...
Susură șoapte cântate
În urechi îndrăgostite
Și-n oftări de curcubeie
Ard intens verbe dorite!
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Praf de vant
Lumina se naște, trăiește și moare
Durerea învie, se-nalță și doare
Iubirea plutește, se scufundă-n uitare
Oamenii mint
Întunericul zboară spre lumea-i deschisă
Inocența dispare, de ură învinsă
Pasiunea mocnește într-o cușcă închisă
Oamenii trăiesc în păcat
Moartea se lasă încet peste lume
Viața are un sens fără nume
Oamenii mor
poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie
Mă regăsesc pe-aceeași bancă
La iazul nostŽ de nuferi plin
Din stațiunea seculară
Și-ți ating iar obrazul fin,
Revăd în ochii tăi iubirea
Nestăvilită-n luna mai
Și te sărut cu pasiune
Simțind în piept un colț din rai.
Tremurător, îți mângâi sânii
Fierbinți și grei, cuprins de dor...
Ah cât de mult vreau înc-o dată
Cu tine-o noapte de amor!
Izvorul susură nostalgic
Perpetuu gonind la vale,
Recunoscând îndrăgostiții
Ce poposesc pe-a lui cărare.
Privind șăgalnic înspre mine,
Fără cuvinte sugerezi
Să-ți dau, la fel ca altădată,
Ce atât de frumos visezi
Tu să mă-mbeți de fericire
Trăind în doi, incandescent
Tot ce înseamnă "carpe diem"
Frumos, intens și consecvent...
Triluri măiastre ne desfată
În parcu-n care ne plimbăm
Aș vrea ca timpu-n loc să steie
De toți, de toate să uităm
Și să ne-mbrățișăm frenetic
Uniți de-un gând, de-un vis, de-un sens
Reîntregiți în nemurire
Cuprinși în necuprins, intens!
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansul iubirii
Dansează cu mine, iubire,
Plutește în brațele mele,
În visuri, în ceruri, în stele,
Împrăștie-n jur fericire.
Dansează pe stropii de ploaie,
Pe razele moi de sub lună,
Dansează, cu mine-mpreună,
În dansul ce inimi înmoaie.
Că-i blues ori o samba nebună
Sirtaki, merengue, lambada,
Cu tine în brațe, e bună,
Și-mi pare că-ți cânt serenada
Ce-n liniștea nopții răsună,
În drepturi iubirea să pună.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cocoșul
cocoșul aduce în noapte cântecul
pătrunde cu el o dată în timpanele tale
lovite cu sonorități înalte
înaripatul nu pregetă
să verse cântări de la
ivirea luminii pe pământ,
joacă ping-pong cu nervii tăi,
te zbați,
precum peștii pe uscat
inima ta tăcută
nu are pace,
cu ochii deschiși
agățat de timp îngropi noaptea
în lumina zorilor.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În loc de tine
În loc de suflet am o carte
Și-n ea îmi port, trăind, iubirea,
Cu băsmăluțe parfumate
Îmi sorb durerea și privirea.
În loc de mână am o pană,
Cu ea eu scriu, simțind, cuvântul
Ce se hrănește dintr-o rană
Și se ascultă doar cu gândul.
În loc de iris am un mal,
Spre care vin stropind privirea,
Ce unde mici se fac un val,
Ce valuri mari naște iubirea.
În loc de frunte am o floare
Și rozul ei trecut de timp
Nu e miros și nici culoare
Un dulce gând dezamăgit...
În loc de tine am trecutul
Ce împreună noi l-am scris,
În cartea sfântă, cu sărutul,
Tu plângi acum ce eu am plâns...
poezie de Daniela Dermengi
Adăugat de Daniela Dermengi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul
se închide apusul de soare
oră neliniștită, tăcută
plutește un timp peste ape
iarba se frânge sub pasul rămas
în mâini dansează un suflet
ce dulce'i clipa în care dormi
liniștită, goală în soare
pe covorul de iarbă, verde-crud
așternutul dorului în lacrima cerului
suspină un gând între pleoape
în zori, suavă, albă și pură
te apropii de mine cu teamă
în iarba te aștept
mâinile dansează în ploaie
un dans împletit, a visare
se scutură stropii de ploaie
pe sânii dezgoliți, pe trupul fierbinte, pe pleoape uscate
mlădie în vânt, sclipeai în lumină
buzele tale închise
se aprindeau sub sărutul primar
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meluzina
Ce m-a trezit oare în șoapte?
Copila mea, cad flori în noapte!
Cine-atât de trist șușotește, în vis ducându-și povara?
Copila mea, prin cameră trece acum primăvara.
O, vezi! Fața-i de lacrimi stacojie!
Copila mea, înflorește bogată și vie.
Îmi arde gura! De ce plâng eu în mine?
Copila mea, îți sărut viața-mi în tine.
Atât de tare cine mă cuprinde, cine s-apleacă?
Copila mea, îmi îndoi spre tine mâinile oleacă.
Dar încotro mă duc? Visez un vis suprem!
Copila mea, să mergem spre cer noi vrem.
Ce bine, ce bine! Cine un zâmbet ne fură
Atunci ochii ei albi se făcură
Se stinse-atunci lumina angoasă
Și noapte-adâncă flutură prin casă.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi fi fericirea ta
Te-am îmbrăcat cu flori și te-am ascuns în viața mea
Pustie
Am luat un vis și l-am păstrat în noaptea noastrã
Târzie
M-a mângâiat un răsărit pe buzele-mi prea triste
Cu rouă
Și mi-am dorit atunci, de sus, cu-al tău sã rut divin
Să plouă...
Doar gheața se-odihnea în pieptul tău născând
Furtunã
În frigul tău dorm lacrimi ce au cuprins iubirea mea
Nebună
Cu flori te-am îmbrăcat crezând cã frigul va pleca
Din șoapte
Căldura mea te-a înghețat mai rău și te-am pierdut din nou
În noapte...
Secunde trec și doar atunci m-apucă dorul iar
De tine
Prefer să tac. Nici nu-mi mai pasă ce va fi acum
Cu mine
Trecut-au ani prea mulți peste ce am crezut c-a fost
Iubire
Am să mă nasc din nou și-am să te-mbrac în munți
De fericire...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Sărutul unui înger
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Voi fi fericirea ta
Te-am îmbrăcat cu flori și te-am ascuns în viața mea
Pustie
Am luat un vis și l-am păstrat în noaptea noastră
Târzie
M-a mângâiat un răsărit pe buzele-mi prea triste
Cu rouă
Și mi-am dorit atunci, de sus, cu-al tău sărut divin
Să plouă...
Doar gheața se-odihnea în pieptul tău născând
Furtună
În frigul tău dorm lacrimi ce au cuprins iubirea mea
Nebună
Cu flori te-am îmbrăcat crezând că frigul va pleca
Din șoapte
Căldura mea te-a înghețat mai rău și te-am pierdut din nou
În noapte...
Secunde trec și doar atunci m-apucă dorul iar
De tine
Prefer să tac. Nici nu-mi mai pasă ce va fi acum
Cu mine
Trecut-au ani prea mulți peste ce am crezut c-a fost
Iubire
Am să mă nasc din nou și-am să te-mbrac în munți
De fericire...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea
Aș vrea să păstrez urma sărutului tău pe nisip
Dar nisipul se scurge ca-ntr-o clepsidră
Printre degetele arcuite de vânt.
Zadarnic raze de soare, spală durerea mea,
Marea izgonește în urma-i tot acest paradis
Și închisă-ntre munți, îmi trimit ecdel
Dincolo de lume, în universul sălbatic,
Căci te iubesc...
Întoarce-te la locul nașterii tale
Să-ți îmbrățișezi clipele rămase singure
În pustiul dintre generații.
Azi, tombaticilor umbre ce-mi acoperă trecutul
La oful, al mării calde și sălbatice, sărutul....
Și-n vulcani ne-ascund o clipă
Să erup cât mai departe,
Unde nu pătrunde visul,
Acolo, dincolo de moarte
Lacrimă să nu mai fie-n ochii celor ce iubesc
Veșnică adolescentă, paradis, integritate
Umbre și materie printre clipe minunate.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis cu șoapte
Iarba verde a încolțit
În urmele ce le-ai lăsat
E luna noastră de iubit
Din verdeață -mi fac un pat
La noapte am să te astept
Când Luna este la plimbare
O pernă strîng acum la piept
De tine dorul rău mă doare
Se leagănă acum o vrăbiuță
În piersicul ce l-ai sădit
Inima -i plange este rănită
Te așteptă dar n-ai venit
Glasul ei frumos a răgușit
În triluri a strigat un nume
Să te găsească nu a reușit
Te -am căutat prin lume
Trimite-mi veste pe o pană
Sau printr-un vis de noapte
Și iarbă o să-mi pun pe rană
Mă mulțumesc în vis cu șoapte
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucurie și-ncântare (variantă)
Mărturie-i peste vreme,
Acea clipă minunată,
Mângâiere o să-nsemne,
An de an, băiat sau fată!
Țâncu-ți privește ochii drept,
Un giuvaer ce-l pui la piept,
Că-i cea mai dragă a ta comoară,
Atunci când spune întâia oară "Mamă".
E ceva mai frumos ca atunci
Micuțul tău când merge-n brânci,
Inimioară care mai tresare
La prima ta chemare.
Iar râsul lui, rază de soare,
Aduce bucurie și-ncântare!
acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fir de lună
Noapte, noapte
îmi dai șoapte,
de iubire și de dor,
sărutarea lui pe pleoape,
dragostea ca un fuior
ce se toarce zi de zi
în lumina soarelui
împletindu-se cu luna,
în brațele cerului!
Noapte, noapte
îmi dai vise,
pentru clipele ucise,
în zile de cumpene
când tânjeam de dragoste
și rugam păsările
să mi-l țină-n cântece,
cum lumina soarelui,
viața pământului!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autumnală
Plutește ceața peste munți
Și în visare te coboară,
Acoperă cu vălu-i frunți
Acum ca și odinioară.
Ascunde-n sipete de-argint
Zvâcnirile de vară toate
Văzduhul scaldă-n asfințit
Culori de toamnă patinate.
Și Doamne cât e de sublim
Ca bucuria să ne cheme
Și nesperat să-ntinerim
Ca aurite crizanteme!
Se joacă soarele pe munți
Alungă ceața vălurită,
Te-ndeamnă toamna să săruți
O crizantemă aiurită...
poezie de Gabriela Gențiana Groza (6 octombrie 2008)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte bună, iubire
In fiecare seară,
închid măsura timpului sub pleoape
Și cât aș vrea ca să îmi fii aproape...
Să te privesc, să te sărut,
să te răsfăț cu șoapte...
Tu poate dormi acum
Și gândul meu gonind în tropot,
se-ndreaptă către tine!
Și-ar vrea să-ti fie scut
durerii ce o simte -n tine!
Somn ușor, iubire!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea dintâi chemare
Mângâiere-i peste vreme
Acea clipă minunată,
Mărturie o să-nsemne,
Atunci când devine faptă.
E ceva mai frumos ca atunci
Micuțul tău când merge-n brânci,
Inimioară care mai tresare
La cea dintâi chemare!
Iar râsul lui rază de soare
Aduce mângâiere și încântare!
Țâncu-ți privește ochii drept,
Un giuvaer ce-l pui la piept,
Că-i cea mai dragă a ta comoară,
Atunci când spune întâia oară "Mamă"!
acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâine, sigur mă vei iubi la fel?
În seara asta ești al meu în întregime
răsfățându-mă cu dragostea ta
și dulci poeme de iubire,
În seara asta magică
dragostea strălucește în privirea ta
Dar mâine, sigur mă vei iubi la fel?
Luceferii din ai tăi ochi
vor lumina la fel îmbrățișarea noastră
sau ceea ce simți acum
e doar o un capriciu, o plăcere de moment,
iar mâine vei deschide ușa inimii
altei iubiri pătimașe?
În seara asta magnifică
tăcerile grăiesc vibrând în ecouri
și inimile noastre își vorbesc și se-nțeleg.
Îți simt vârful degetelor desenându-mi trupul
și mă întreb dacă-i aievea sau visez,
iar mâine, în zori,, voi îmbrățișa doar așternutul rece?
În seara asta îmi juri că sunt unică în viața ta,
precum iubirea ce-o trăiești intens întâia dată,
Dar când razele soarelui îți vor așterne-n cale
alte chipuri fragede, ce-ți vor zâmbi grațioase,
ce voi însemna eu, cea veche, cea uzată?
Mâine, sigur mă vei mai iubi la fel?
poezie de Mirela Minuța Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin perdeaua nopții...
Se ridică tăcută perdeaua nopții,
Te simt așa cum ești, plin de iubire,
Răsari cu zorii ce pe cer se ivesc,
Aduci în mine liniște și fericire.
Rază de soare, mă atingi în tăcere,
În fiecare clipă îți pui amprenta pe inima mea,
Ești drogul ce îmi întreține viața,
Sunt pacea și liniștea ta!
Ne completăm, suntem o singură ființă,
Tu soare arzător, eu lună liniștită,
Tu plin de pasiune și dor,
Eu jumătatea ta de viață împlinită!
Îți ador mângâierea din zori,
Mă îmbăt cu sărutul tău din noapte,
Mă învelesc cu atingerea ta blândă,
Mă îmbrac în miile tale de șoapte!
Rămâi lângă mine dimineața mea,
Fii roua ce-mi spală în zori fața,
Fii aroma cafelei ce mă trezește,
Mângâie-mi cu existența ta viața!
poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!