Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii, şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele mele; pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul meu, ia aminte la înţelepciunea mea şi la sfatul meu cel bun pleacă urechea ta, ca să-ţi poţi păstra judecata şi ca buzele tale să păzească ştiinţa. Nu te uita la femeia linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul, dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri. Picioarele ei coboară către moarte; paşii ei duc de-a dreptul în împărăţia morţii. Ea nu ia seama la calea vieţii, paşii ei merg în neştire, nici ea nu ştie unde. Şi acum, fiul meu, ascultă-mă şi nu te îndepărta de la cuvintele gurii mele. Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei, ca să nu dai vârtutea ta altora şi anii tăi unuia fără de milă; ca străinii să nu se îndestuleze de strădania ta şi ostenelile tale să nu treacă în casa altuia; ca să nu suspini la sfârşit, când trupul tău şi carnea ta vor fi fără de vlagă, şi să zici: "Pentru ce am urât povaţa şi de ce inima mea a urgisit certarea? De ce nu am ascultat de îndemnul dascălilor mei şi spre cei ce mă învăţau n-am plecat urechea mea? Puţin a trebuit să nu mă nenorocesc, în plină adunare şi în mijlocul obştei".

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare. Îndreptarea spre curăţie - 5:1-14
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul de nisip

Era bunăoară-ntr-o seară de vară
Te-ntorceai acasă, poate neiubită, dar sigur frumoasă
Şi mereu grăbită, din viaţa trăită spre viaţa rămasă.

Copilul din tine se-abate spre mine şi vine
La copilul meu ce zideşte castele pe buzele mele
Să tac, să mă uit la picioarele tale-n sandale
Pentru nisip sunt goale şi le sărută ca şi când
Doar el ţi-ar fi bărbat, iubit, mereu flămând.

Se făcea că e seară şi sunt însoţit către casă
Pe stradă de-o femeie cuminte şi frumoasă
Ce poartă-n sandale nisip din castele făcute
De copilul meu pe buzele mele uscate şi mute.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 iulie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosi şi ziua nunţii. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soţia sa într-o căruţă împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruţa; se dete jos şi se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei să-l sărute. Biata fată, ce să facă? Scoase batista, îl şterse niţel la bot şi-l sărută, gândindu-se să asculte poveţile tatălui său. Când ajunseră acasă la porc, care era într-o pădure mare, se şi înseră. Şezură niţel de se odihniră de drum, cinară împreună şi se culcară. Peste noapte, fata împăratului simţi că lângă ea era un om, iară nu un porc. Se miră. Însă îşi aduse aminte de cuvintele tătâne-său şi începu a mai însufleţi, plină de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Porcul seara se dezbrăca de pielea de porc, fără să simtă fata, şi dimineaţa, până a nu se deştepta ea, el iară se îmbrăca cu dânsa. Trecu o noapte, trecură două, trecură mai multe nopţi şi fata nu se putea domiri cum se face de bărbatu-său ziua este porc şi noaptea om. Pasămite el era fermecat, vrăjit să fie aşa. Mai târziu începu a prinde dragoste de dânsul, când simţi rodurile căsătoriei; atât numai se mâhnea că nu ştia ce o să dea lumii peste câteva luni. Când, într-o zi, văzu trecând pe acolo o babă cloanţă vrăjitoare.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebecca Wasson

Primăvară şi Vară, Toamnă şi Iarnă şi iarăşi Primăvară,
Urmându-şi una alteia, trecând pe lângă fereastra mea!
Şi-au fost atâţia ani în care le-am vegheat şi numărat curgerea,
Ani în care de multe ori groaza mi-a umplut inima
Împreună cu sentimentul că devenisem eternă; am trăit
Parcă cel puţin o sută de ani! Şi încă mai stau
Ascultând ti-tac-ul ceasornicului şi răsuflarea vitelor, molcomă –
Şi ţipetele gaiţei în zbor printre frunzele care cad!
Singură zile şi zile la rând, nesfârşite,
În casa unei femei afectate de vârstă, căruntă.

Iar în timpul nopţii sau la lumina zilei privind afară pe fereastră,
Gândurile mele înotau înapoi, parcă prin apele unui timp infinit,
Spre Carolina de Nord din zilele tinereţilor mele,
Spre John, John al meu de departe, în războiul cu englezii,
Spre toţi copii, şi toţi morţii, şi toate amărăciunile,
Scrutând pânza anilor întinsă ca o prerie din Illinois
Prin care s-au perindat marii eroi pe cai în spume,
Washington, Jefferson, Jackson, Webster, Clay.
O, tânără şi frumoasă republică, ţie, John al meu şi cu mine,
Ţi-am dăruit toată puterea şi iubirea noastră!
Iar tu, o, John al meu!

De ce, în vreme ce zăceam neajutorată la pat, ani şi ani,
Rugându-mă să te întorci, sosirea ta întâzia mereu?
Am tot revăzut, cu ţipăt şi lacrimi de extaz,
Cum m-ai găsit după război în bătrâna Virginie
Şi-am plâns ca atunci când te-am îmbrăţişat acolo lângă pat,
În vreme ce soarele, la chindie, devenea din ce în ce mic şi pal
În lumina feţei tale!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul viselor

Patul viselor de-o noapte,
Poartă încă-n el fiorul...
Când întinsă printre şoapte
Sânii-ţi mângâiam... cu dorul.

Şi-am tot pus în pat petale,
Trandafiri şi crizanteme,
La-nceput târziu de cale...
Dintr-o margine de vreme.

Şi râdeai, râdeai iubire
Printre florile din pat,
Strălucind de fericire
Când în braţe te-am luat.

Sărutări pe buze, iată,
Apăsat şi-ncet îţi pun,
Iar în trupul tău de fată
Voi intra ca un stapân.

Eşti regina nopţii mele,
Visul meu uitat pe-o clipă,
Te ridic, uşor, spre stele,
Pe a dragostei aripă.

Şi în patul plin de vise
Şi de patimă şi dor,
Pun speranţele deschise
Pe al dragostei, zăvor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: "Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele. Chematu-v-am, dar voi n-aţi luat aminte! Întinsu-mi-am mâna şi n-a fost cine să ia seama! Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi, când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla, pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o, fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o. Mânca-vor din rodul căii lor şi de sfaturile lor sătura-se-vor, căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi nepăsarea pierde pe cei fără minte; iar cel ce mă ascultă va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme".

Solomon în Pildele lui Solomon, Cum se dobândeşte şi se pierde înţelepciunea - 1:20-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

am îngrămădit tăcerea în pustiul visului
nelăsându-l să zboare
spre inima de turtă dulce

murăturile băltite îmi vor înlocui sufletul
când în întuneric
drumul îmbolnăvit se va scurta
rotunjindu-se de-a lungul şi de-a latul
până la orbire

vezi punctul acela
ce era odată o aripă blândă
azi nu e decât sufletul aripii
în valurile ce au trecut cândva
printre picioarele mele
prin gândul meu
prin cerul meu
prin umbra mea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând împăratul la un război, luă şi pe fiul său cu dânsul, ca să se deprinză cu ale războaielor. Acolo, nu ştiu cum se făcu, nu ştiu cum se drese, că numai ce îl aduseră acasă rănit. Să fi văzut pe mă-sa jăliri şi plânsete. Nopţile le făcea zile privindu-l la boală. Iar dacă o ajunse oboseala de nu mai putea sta în picioare, împărăteasa puse pe fata ei din casă, ca pe un om de credinţă, să îngrijăască de dânsul, şi apoi, când una, când alta, erau nelipsite de lângă patul rănitului. Cuvintele cele blânde şi înţelepte ale fetei, mângâierile ei cele dulci şi neprefăcute, smerenia ei deşteptară în inima bolnavului o simţire ce nu o avusese până atunci, iar mai mult decât toate, cum ştia ea să umble de binişor când îi primenea rănile, făcu pe fiul de împărat să o iubească ca pe o soră, căci pare că-i alina durerile când punea ea mâna pe rănile lui.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare înţelepciunea nu strigă ea şi priceperea nu-şi ridică glasul său? Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă, pe lângă porţi, în împrejurimile cetăţii, la intrarea porţilor, strigă tare: "Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu şi glasul meu către voi, fii ai oamenilor. Voi, cei simpli, învăţaţi cuminţenia şi voi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă! Ascultaţi, căci voi spune lucruri măreţe şi buzele mele se deschid pentru a înălţa ceea ce este drept; căci gura mea grăieşte adevărul şi buzele mele se dezgustă de fărădelege. Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit şi fără rost; toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au aflat ştiinţa. Luaţi învăţătura mea mai degrabă decât argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat, căci înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai preţioase nu au valoarea ei. Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială. Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu. Al meu este sfatul şi buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărăţesc împăraţii şi principii rânduiesc dreptatea. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii sunt judecătorii pământului. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută mă găsesc. Cu mine este bogăţia şi mărirea, averea vrednică de cinste şi dreptatea. Rodul meu e mai bun decât aurul şi decât aurul cel mai curat, şi ceea ce vine de la mine este mai de preţ decât argintul lămurit. Merg pe calea dreptăţii, în mijlocul căilor judecăţii drepte, ca să dau celor ce mă iubesc bogăţii şi să le umplu cămările lor. Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume, când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului, când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug, când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului, atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui; dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă! Fericiţi sunt cei ce păzesc căile mele! Ascultaţi învăţătura, ca să ajungeţi înţelepţi, şi nu o lepădaţi. Fericit este omul care ascultă de mine şi veghează în fiecare zi la porţile mele şi cel ce străjuieşte lângă pragul casei mele! Cel ce mă află, a aflat viaţa şi dobândeşte har de la Domnul; iar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi păgubeşte viaţa lui. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea".

Solomon în Pildele lui Solomon, Despre adevărata înţelepciune - 8:1-36
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii care e secretul meu? Învăţ. Învăţ repede. Dacă ar fi să spun ce sunt eu aş spune că sunt suma a tot ce e bun în oamenii cu care am interacţionat în această viaţă. Când întâlnesc un om, mă uit ce pot învăţa de la el. Ce face el bine, unde gândeşte sănătos şi cum m-ar ajută asta pe mine? Când viaţa mea era un strigăt de disperare, am descoperit puterea învăţării. Orice problemă am, pot să învăţ să o rezolv din simplul motiv pentru că nu mă lovesc de probleme pentru prima oară în istoria omenirii. Oameni lipsiţi de iubire care au depăşit suferinţa sunt mulţi. Oameni săraci care au devenit bogaţi prin propriile puteri sunt mulţi. Oameni bolnavi care au luptat şi au devenit modele de sănătate sunt mulţi. Şi mulţi alţii sunt cazuri mult mai dificile decât sunt eu. Şi aceşti oameni au lăsat urme, mărturii, cărţi, poveşti, exemple şi eu pot să învăţ din ele. Tot ce îmi este uşor să fac azi, odată era imposibil. Să merg pe picioarele mele era imposibil odată. Acum e lejer. Să citesc era imposibil odată, acum e o plăcere fără de care nu aş putea trăi. Iubire, bani, sănătate, vocaţie, socializare şi orice mai vrei tu sunt banalităţi odată ce îţi pui mintea minunată să te servească şi începi să te EDUCI.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul meu, ia aminte la graiurile mele; la poveţele mele pleacă-ţi urechea ta! Nu le scăpa din ochi, păstrează-le înlăuntrul inimii tale, căci ele sunt viaţă pentru cei ce le pun în faptă şi doctorie pentru tot trupul omenesc. Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa.

Solomon în Pildele lui Solomon, Înlăturarea prilejului spre păcat - 4:20-23
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila de baleniere

În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare –
Şi lumea se-ngrămădea pe cheu şi saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.

Pentru că erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN
(O, vântul dinspre ţărm bătea spre mare!)
Şi POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare,
A ieşit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.

Erau acolo Jack din Grosmont şi Tom din Staith,
(O, vântul dinspre ţărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos – şi mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.

Willy-al meu m-a sărutat în faţa tuturor
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Willy-al meu a urcat ultimul la bord
Şi şi-a fluturat bereta spre mine la plecare.

Şi astfel au plecat din port, lăsând uscatu-n urmă,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Deja vedeam parcă gheaţa sub etrava navei lor
Şi sloiurile-n derivă prin frigul nopţilor polare.

Treceau luni de zile şi soseau alte şi-alte luni de zile,
Şi vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Şi de multe ori mama-n nopţile furtunoase
Plângea cu mine – curgeau lacrimi, multe şi amare.

Dar când, în septembrie,-a urcat pe cer luna plină,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat,
Flotila balenierelor noastre – fericită sărbătoare –
S-a întors acasă din mările nordului îngheţat.

Oamenii s-au strâns pe cheu şi le-au întâmpinat,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat;
De la orologiul primăriei şi până la farul de pe dig
O mulţime de popor aplauda neîncetat.

Le-am văzut din vârful scărilor vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat
Şi valurile dansau vesel sub bompresurile lor,
Şi-n bordul de sub vânt fulguia talazul înspumat.

Le-am văzut de lângă scările vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat;
Şi nava din fruntea flotilei noastre de baleniere
Tocmai dubla farul*, cu pavoazul cel mare ridicat.

O, erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN!
(Vântul dinspre mare bătea încă spre uscat ),
Se vedeau, roşii, velele lui POLLY DIN SLEIGHTS –
Şi întregul echipaj era pe punte adunat.

Încet-încet toate-au depăşit farul de intrare,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat –
Şi, la dane acostate, şi-au găsit odihna-n port,
Lungul lor voiaj odată terminat.

Dar unde, vai, unde-i oare MARY JANE,
Vântul bătea dinspre mare spre uscat!
Mulţi, îşi strângeau acum iubita-n braţe...
Pe mine iubitul de când nu m-a-mbrăţişat?

Of, spuneţi-mi unde-i MARY JANE,
Acum, iată, vântul bate dinspre mare spre uscat!
"Mary Jane cu întregul echipaj
În largul oceanului s-a scufundat!"

Duceţi-mă acasă la scumpa mea mamă,
Deşi vântul bate dinspre mare spre uscat;
Niciun talaz nu-mi va lovi iubitul,
Făr-a se izbi întâi de sufletu-mi înfrigurat!

Duceţi-mă acasă, căci de astăzi nu-mi mai pasă
Dacă vântul bate dinspre mare spre uscat;
Willy-al meu zace în abisurile morţii,
Dar inima lui bate în pieptul meu ca altădat'.

* A dubla farul – nava, în marşul ei, ajungând la travers de far (farul aflându-se într-o direcţie perpendiculară pe axa longitudinală a navei).

poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscutul

Voi cei cu aspiraţii înalte, ascultaţi povestea necunoscutului
Care zace aici fără o cruce la cap.
Pe când eram un copil neastâmpărat şi lipsit de griji
Hoinărind cu arma în mâna prin pădure,
Lângă conacul lui Aaron Hatfield
Am împuşcat un şoim care se oprise în vârful
Unui copac uscat. A căzut cu ţipăt gutural
La picioarele mele, cu aripa ruptă.
L-am pus într-o colivie
În care a trăit multe zile cârâind duşmănos spre mine
Când îi dădeam să mănânce.
Zilnic caut prin coclaurile Iadului
Sufletul şoimului
Pentru a îi oferi prietenia
Unuia pe care viaţa l-a rănit şi i-a barat drumurile.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă, nobililor din Transilvania, nu ne place ideea că rămăşiţele noastre s-ar putea amesteca cu cele ale plebei. La vârsta mea, nu mai caut nici plăcerile, nici bucuriile vieţii, nici strălucirea voluptoasă a soarelui sau licărul tremurului de ape care îi fascinează pe tineri. Nu mai sunt tânăr şi inima mea, după ani mulţi de plâns morţii, nu mai este înclinată către veselie. În plus, şi zidurile castelului meu s-au prăbuşit; e năpădit de umbre, iar vântul suflă rece prin ferestre şi printre creneluri. Îmi plac întunecimea şi umbra, de cele mai multe ori prefer să stau singur cu gândurile mele atunci când nu sunt obligat să ies în lume.

citat celebru din romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău, când buna chibzuială va veghea peste tine şi înţelegerea te va păzi, atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună, de cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase, de cei ce se bucură când fac rău şi se veselesc când umblă pe poteci întortochiate, ale căror cărări sunt strâmbe şi rătăcesc pe căi piezişe. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare, care lasă pe tovarăşul ei din tinereţe şi uită de legământul Dumnezeului ei, căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte şi drumul ei duce în iad; nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce şi niciunul nu mai află cărările vieţii. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni şi păzeşte cărările celor drepţi, căci cei drepţi vor locui pământul şi cei fără de prihană vor sălăşlui pe el; iar cei fără de lege vor fi nimiciţi de pe pământ şi cei necredincioşi vor fi smulşi de pe el.

Solomon în Pildele lui Solomon, Învăţătura înţelepciunii - 2:10-22
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin femeia pe care o iubesc

prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit patria
prin ea mi-am dat seama că sunt tânăr încă
şi am un viitor
prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit viaţa
şi viaţa m-a răsplătit
cu încă o viaţă
cea a copilului meu
de ce toate acestea mi s-au întâmplat tocmai mie?
e simplu
pentru că nu am renunţat să cred şi să sper
chiar şi atunci când însetata veşnicie
mă îndemna să beau paharul cu amărăciune
până la fund
chiar şi atunci când înfometatul necunoscut
se hrănea cu visele mele care nici măcar
nu dăduseră-n pârgul obrazului catifelat
al dimineţii perfecte
prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit frumuseţea tuturor lucrurilor
pe care încercam să le pun
în ordinea nefirească a răzbunării prin indiferenţă sau ură
prin femeia pe care o iubesc
mi-am recâştigat prietenii
pe care-i pierdusem vorbind încontinuu
despre crimele oamenilor
despre conspiraţii şi tot ce ne face
mai negri şi mai urâţi
şi în loc ca vorbele mele să aducă prăpădul
în lumea şoaptelor naive şi dulci
am ales să mărturisesc prin scris
da, prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit scrisul
atunci când credeam că nu se poate scrie
decât din suferinţă şi neîmplinire
iată dovada că m-am înşelat
iată poemul admiraţiei mele pentru femeia pe care o iubesc
iată poemul trezirii mele în câmpia cu metaforele
nemuritoare ale iubirii
ascultaţi: nu vă pierdeţi vremea căutând defecte
acolo unde defectele nu există
nu vă vindeţi sufletul pentru o noapte de amor
căci iadul nu este o casă de amanet
nu depuneţi jurăminte false pentru a stoarce ultimii bani
din buzunarele celor care sunt gata să facă orice pentru voi
trebuie să înţelegeţi că pentru binele suprem al acestei lumi
există un început la care puteţi fi părtaşi
prin renunţarea la voi în favoarea celorlalţi
este atât de simplu totul încât îmi vine
să vă îmbrăţişez pe toţi cu versurile mele
albe ca neaua proaspătă ce ţine de cald
bobului de grâu

poezie de Ionuţ Caragea (19 septembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul luminii

Drag copile, înger al luminii
- Vino, să ne prindem de mână!
Unde frigul, întunericul sau durerea nu există.
Este doar lumina în zbor, spre nemurire
O flacără de iubire se va aprinde
Şi spiritele noastre vor aduce armonie
Bunăstare, creaţie divină şi profeţie.
O linişte de cristal se aşterne peste poteca vieţii
Un cavaler ne întâmpină la poartă
Şi ne deschide o casă plină de bunătăţi
O casă de vis, plină de jucării, prăjituri.
Deschide-ţi inima cu dragoste sublimă
Până devine o pasăre Colibri.
Să fie ca o lumină deschisă spiritelor
O magie desprinsă din întunericul fad
Fetiţa ascultă desene pe prag
Copiii aleargă la case înapoi
Potecile zboară în faţa lor, spre rai
Este un cer, plin de stele strălucitoare
Şi-o maica le deschide uşa sufletelor
Până devine magie spre necunoscut
Regina adoarme prin lanul de grâu.
Visează la un alt destin....
Iubire, creaţie, vis... înflorire.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul meu, de vei primi poveţele mele şi sfaturile mele de le vei păstra, plecându-ţi urechea la înţelepciune şi înclinând inima ta spre bună chibzuială, dacă vei chema prevederea şi spre buna-cugetare îţi vei îndrepta glasul tău, dacă o vei căuta întocmai ca pe argint şi o vei săpa ca şi pe o comoară, atunci vei pricepe temerea de Domnul şi vei dobândi cunoştinţa de Dumnezeu, căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea; El păstrează mântuirea pentru oamenii cei drepţi; El este scut pentru cei ce umblă în calea desăvârşirii; El păzeşte căile dreptăţii şi pe cărarea celor cuvioşi ai Lui stă de veghe. Atunci tu vei înţelege dreptatea şi buna judecată, calea cea dreaptă şi toate potecile binelui.

Solomon în Pildele lui Solomon, Învăţătura înţelepciunii - 2:1-9
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!