Criticului literar D. Micu

Acuş-acuş, e-n pragul bătrâneţii
Şi el tot Micu-i, oare o mai creşte?
Speranţe nu-s, că prea sunt slabi poeţii
Cu care se hrăneşte!

epigramă de Vasile Tacu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-s oare scăunelul

(Capul vorbeşte:)

De ce nu-s oare scăunelul
Ce stă iubitei sub picioare?
Oricât de rău lovit de dânsa,
Eu tot n-aş spune că mă doare.

(Inima:)

De ce nu-i oare cu putinţă,
Să fiu pernuţa ei de ace?
Cu cât mai tare m-ar împunge,
Cu-atât mai veselă m-aş face.

(Cântecul:)

De ce nu-s oare papiota,
Cu care ea-şi buclează părul?
Şoptindu-i tainic la ureche,
I-aş spune dragii adevărul.

poezie celebră de Heinrich Heine din Poezii: Călătorie în Harz (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful iernii

Natura câtu-i de prudentă!
Cu morţi hrăneşte pe cei vii:
Sub grâul verde din câmpii
E moartă iarna precedentă.

epitaf epigramatic de Vasile Tacu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistului Vasile Tacu

Un paradox, ţintind departe,
Ne-obişnuieşte cu ideea
Că ce-i perfect, e mort. De-aceea
Ce scrie Tacu, n-are moarte.

epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Vasile Tacu

Repet mereu ca pe-un refren,
Că petrolistul ploieştean
Nu excelează prin catren
El excelează prin catran.

epigramă de Dimitrie Jega din Studii şi eseuri despre epigramă (2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe de mai bine

Cu anii ce se tot adună
De crezi guvernul pe cuvânt,
Va creşte pensia pe lună,
Păcat că nu şi pe… Pământ!

epigramă de Georgeta Vătavu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dus

Adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici
un fel de alba fără de pitici
cu ţigla de pe casă-n demolare.

Mă duc încet în hârşâiri de bici
şi-aud în mâini tălăngi de ursitoare
adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici.

Iar dacă nu-s ce mi-ar păsa în care
(mi-ai fost sau nu mi-ai fost şi poate nici)
din cele şapte vieţi şi trei hectare
te-am rătăcit printre atâtea frici
şi iarbă ce-mi tot creşte a uitare.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dus

Adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici
un fel de alba fără de pitici
cu ţigla de pe casă-n demolare.

Mă duc încet în hârşâiri de bici
şi-aud în mâini tălăngi de ursitoare
adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici.

Iar dacă nu-s ce mi-ar păsa în care
(mi-ai fost sau nu mi-ai fost şi poate nici)
din cele şapte vieţi şi trei hectare
te-am rătăcit printre atâtea frici
şi iarbă ce-mi tot creşte a uitare.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem slabi!

Suntem slabi! Pierim în val, ca valul...
Sărăciei robi suntem mereu...
Ne-adâncesc durerea şi amarul
Şi ne e din ce în ce mai greu.

Lacrima-n zadar din vad în vad
Se înalţă. Ca-ntr-o citadelă
Izvorăsc speranţe... apoi ard...
Ne-adânceşte-a iadului tavernă.

Boli şi foame, frig şi suferinţi...
Dorm răpuşi de sete, prin canale
Oameni simplii şi copii cuminţi
Care nu au nici o alinare.

Suntem slabi! Ca un plămân bolnav,
Căutând lumină şi iubire...
Suntem slabi! Suntem credinţei prag!
Doamne, numai tu ne ai în ştire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm că foarte puţini oameni sunt artişti ai vieţii, că arta de a trăi este cea mai nobilă şi cea mai rară dintre arte. Să goleşti toată cupa cu graţie - cui îi reuşeşte oare asta? Aşa încât, mulţi oameni rămân cu viaţa în mare parte netrăită - de multe ori chiar cu posibilităţi pe care nu le-ar fi putut trăi nici cu cea mai mare bunăvoinţă - şi astfel ajung în pragul bătrâneţii cu năzuinţe neîmplinite, care, fără voia lor, le întorc privirile îndărăt.

Carl Gustav Jung în Puterea sufletului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te bucuri de prietenie în măsura în care o doreşti; ea nu creşte, nu se hrăneşte, nu se înalţă decât din desfătare, aceasta fiind spirituală şi duhul devenind tot mai subtil, datorită frecventării ei.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele abuzurilor sunt deliciile tinereţii, lecţii aspre şi fructe amărui pentru sănătate şi conştiinţă, în pragul bătrâneţii.

Valeria Mahok (30 octombrie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea care nu se-ntâmplă

Nu-l cunoşti, el nu te ştie,
Doi străini, atâta tot,
Aveţi întrebări... o mie,
Oare vrea? Eu oare pot?

Simţi o legătură... poate,
Sufletele îşi vorbesc,
Multe şoapte sunt şi toate
Îţi şoptesc... e ce-mi doresc

Dar nu ştii de ce anume,
Pare doar un alt bărbat,
Însă e ceva ce-ţi spune,
Că e tot ce ai visat

Îţi doreşti să facă pasul,
Te întrebi de vrea, sau nu,
Trece clipa, trece ceasul,
El acolo... aici tu

O poveste adevărată
Care nu a început
Cu acel "a fost odată",
Tu ai vrea, el ar fi vrut?

Veţi rămâne două vise,
Visul lui şi visul tău,
Doar iubiri ce nu-s aprinse,
Un oftat... păreri de rău

Şi aşa dispar speranţe,
Doar din teama de-a nu fi
Victima unei instanţe,
În care nu te-ar iubi...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc

Se duc poeţii din lumea asta prea păcătoasă
Poate se duc în alta mai bună, mai frumosă.
Se duc flămânzi şi goi,
Se duc poeţii mari de la noi!

Şi niciodată n-o să se mai întoarcă înapoi
Ca să scrie pe albe, curate foi
Versuri frumose şi triste, pentru noi.

Se duc, se ridică la cer
Ca nişte îngeri plini de taină şi mister.
Acolo îi aşteptă raiul cu grădini pline de flori,
Se duc poeţii care sunt nemuritori.

poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia demnă de acest nume începe prin experienţa fatalităţii. Numai poeţii slabi sunt liberi.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Pungaşul prăpastiei (1952)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea – simfonia vieţii

Prin întuneric, printre şoapte,
Azi te-am găsit ca pe o carte...
Tu, inimă zdrobită de dureri,
Când pentru noi iubirea a murit,
Din apă vie, tu, necontenit,
Izvor de pace iarăşi te-ai născut,
În viaţă să o luăm de la-nceput.
Sunt tot mai triste versurile vieţii,
Cerneala tot mai greu s-a risipit
Şi ghemuită stă pe coala vremii,
Dar sufletu-i mereu reînnoit.
Sunt tot mai negre literele-n carte,
Copiatorul gândurilor bate
Mai tragic peste noaptea-ntunecată.
Nimeni nu mai iubeşte, nu mai iartă...
Iubirea-şi joacă ultimele acte
E tot mai plină lumea de păcate.
Şi scena vieţii e avariată.
E tot mai plină lumea azi de ură
O simfonie fără partitură
Este iubirea... Nu mai sunt actori,
E cerul vieţii înţesat de nori...
Doar eu şi tu – cei doi protagonişti,
Am mai rămas pe scena vieţii, trişti.
Ce muzică funebră! Nu-s corişti...
Şi cei din urmă-actori se simt învinşi.
E sala goală, nu sunt spectatori,
Aplauze-s? Ori poate cad ninsori!
Spectacol trist, noi toţi jucăm un rol,
Aplaudăm, apoi timid, plecăm.
Iubire, dulce simfonie-a vieţii,
Noi ne-am trezit în pragul bătrâneţii.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

conştiinţă

Conştiinţa

Noţiune-alunecoasă
Mai labilă decât toate,
Care are greutate
Doar atunci când te apasă.

definiţie epigramatică de Vasile Tacu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

n-am terminat cu viaţa inima-i iscusită
nutreşte să treacă pragul senectuţii
m-am împăcat de mult cu-a mea ursită
cu-n univers de stele face conjuncţii.

ma-u îmbrăcat lumini, nu-s ponosită
îngeri mi-au atribuit frumoase funcţii
n-am terminat cu viaţa inima-i iscusită
nutreşte să treacă pragul senectuţii.

nu-s singură şi nu sunt părăsită
de bărbatul meu temerar ca munţii
poezia nemuririi în suflet e dosită
fericirea se reflectă în ochii minţii.

n-am terminat cu viaţa inima-i iscusită
nutreşte să treacă pragul senectuţii.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai dureros lucru este ca un caracter drept să dea peste o soartă nedreaptă în pragul bătrâneţii.

citat din Menandru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dem Rădulescu - Bibanul

Tot ce-n sală poartă rochii
L-ar mânca de drag cu ochii;
Tot ce poartă pălărie
Cum l-ar mai mânca plachie!

epigramă de Vasile Tacu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!