O trup svâcnind în ştreang, străpuns de gloanţe

O trup svâcnind în ştreang, străpuns de gloanţe
Pe care preoţi slujba n-au citit.
Pe-aici s-au stins muceniceşti speranţe
Ce n-au ajuns cu ruga la sfârşit...

Ci, "tatăl nostru care eşti în ceruri"...
Pădure, tu la capul lor le-ai spus
Când ramul tău ţi-l sugrumară geruri
Cu chiciura zăpezilor de sus.

Pe-aicea ieri se stinse floarea ţării
Şi astăzi trup din trupul ţării creşti
Cu veşnică speranţa primăverii,

Pădure, tu, din satul Tâncăbeşti
Pe-aicea cot la cot legaţi cu funii
Urcară Crişti pe Dealul Căpăţânii!

sonet de Ion Ţolescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

-Nu te întrista, pădure!
Toamna rău a vrut să-ţi facă,
Veşmintele îţi dezbracă,
Frunzele vrea să le fure.

-Nu te-ngrijora, pădure,
Iarna-i cruntă, tristă, rece,
Viscol, geruri vin, vor trece
Peste ramurile sure.

-Zâmbeşte din plin, pădure,
Primăvara bate-n geamuri,
Mugurii plesnesc pe ramuri,
Se duc vremurile dure.

-Să râzi veselă, pădure,
Vara trilul îl asculţi,
Vin copii voioşi, desculţi,
Să culeagă fragi şi mure.

-S-a sfârşit un an, pădure,
Nici nu ştim când a trecut,
O luăm de la-nceput,
Domnul de noi să se-ndure!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LII

Soarele dragostei mele trece furiş
pe după dealuri, ca un oştean
nedeprins cu muncile câmpului
şi plecat de dimineaţa în grâu
să se culce. Creşti, pădure tânără,
creşti şi nu te gândi la mine,
la lălpile mele moi care vin înspre
tine, la somnul meu vegheat galeş
de un sobor de bursuci, la mâinile mele
reci, lunecând ca două pâraie
din umăr spre tâmple, creşti
pădure tânără, creşti şi potriveşte-ţi
lăstarii la soare şi arborii veştezi
lângă furtună, creşti şi nu
te uita la mine, nu-s decât
o pasăre, cu o altă pasăre în inimă,
lunecând în derivă, creşti pădure tânără,
şi sună din salbele toamnei
pe trunchiuri de ploi rânduite în stivă.

poezie de Daniela Caurea din Adalbert Ignotus (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Te-ai aplecat asupra mea, Isuse,
Din ceruri pentru mine ai venit
La glasul Tău s-au depărtat supuse
Durerile din trupul chinuit
Ai desenat căsuţe - cinci la număr -
Cu mâna ta pe trup le-ai desenat
Şi cu blândeţe m-ai atins pe umăr
Şi mi-ai şoptit: întinde-te în pat.

Rămâi în ascultare şi tăcere,
Nu te mişca, la tine-am fost trimis
Da Tatăl Meu să-ţi dăruiesc putere...
Şi n-am ştiut de-s trează sau e vis.

Din mâna Ta în liniştea deplină
În timp ce Te simţeam la capul meu
Au izvorât izvoare de lumină -
Nu bănuiam că Tu eşti Dumnezeu...

Nu-nţelegeam, nu pricepeam nimica,
Doar o căldura-n trup se legăna,
Simţeam cum dintre paturi mă ridica -
Şi tot n-am înţeles puterea Ta.

Şi cum să cred că dintre-atâtea sute
De suferinzi, Tu Te-ai oprit, Isus,
La patul meu zicându-mi: Scoală! Du-te!-
Şi m-am sculat, Isuse şi m-am dus...

N-am ascultat de nimeni, niciodată
Dar glasul Tău l-am ascultat atunci,
Am înţeles că am în cer un Tată
Şi ca şi eu sunt unul dintre prunci.

Şi de-mi va spune: Du-te!- mă voi duce
La margine de ceruri şi pământ
Iar când Isus m-a înviat pe cruce
Am înţeles că viaţa-nseamnă SFÂNT...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădure, la Zăval - actul I

Cu vecina, la pădure,
Merg, adesea, după mure,
Da-n pădurea minunată,
Mure n-au fost niciodată!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure, dragă pădure!

Pădure, străbună vatră,
Falnică erai odată!
Al hoţilor legământ
Astăzi te-a pus la pământ.

epigramă de Victor Becheanu (24 februarie 2011)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când diplomaţii n-au în minte idei clare pentru a le da viaţă şi n-au nici o politică clar trasată pentru a o implementa, drept simpli figuranţi în meserie istoria ţării lor îi va consemna.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul ţării mele

De dragul ţării mele,
întotdeauna cânt.
De dragul ţării mele,
când este cazul, plâng.

Mi-e drag pământul ţării,
că-i leagănul meu sfânt.
Mi-e drag pământul ţării,
că-mi e aşezământ.

Din morminte de eroi
răzbat cuvinte care spun:
Fiţi şi voi la fel ca noi!
Păstraţi mândria de român!

Fie binecuvântată
ţara în care trăim!
Nu vom uita niciodată
neamul din care venim.

poezie de Dumitru Delcă (30 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

viaţa se stinge uşor
într-un trup de ţărână
cum seacă al apei izvor
într-o fostă fântână...

luminile toate s-au stins
sub palide pleoape...
frigul în trup s-a prelins
din aproape-n aproape...

gândurile s-au risipit
în noaptea de ceaţă...
dorinţele au amuţit
în trupul de gheaţă...

iluziile toate s-au dus
păreri trecătoare...
speranţele toate-au apus
ca stelele-n zare...

viaţa s-a terminat
ca apa din ciuturi...
visele s-au spulberat
ca roiul de fluturi...

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pe ulita

În satul în care nu am copilărit
duminica este linişte
după ce se încheie slujba
pe uliţe se împrăştie femei
îmbrăcate cu ii
şi purtând coşuri împletite pe braţe
când le spui Sărut-mâna
îţi dau cozonac şi colivă

În satul în care nu am crescut
seara vine cu cântece
după ce se întorc de la muncă
bărbaţii se strâng la mese
acoperite cu ştergare
şi sorb cu nesaţ licori revigorante
când te salută
îţi zâmbesc sincer

Din satul în care abia acum am ajuns
mai sunt încă multe poveşti de spus.

poezie de Ioana Coman
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cânt

Eu cânt pe-acei ce-n jug şi chin
Pe-a lor spinare ţara ţin,
Cari în robie şi necaz
Voinici, puternici au rămas!

Vânjoşi, înalţi, ca fierul tari,
De soare arşi, bătuţi de vânt,
Brăzdează harnicii plugari
Al ţării lor mănos pământ.

Din plug pe toţi ei îi hrănesc,
Vărsând pâraie de sudori,
Dar tot puterile le cresc;
Pe-aceşti puternici muncitori
Eu cu mândrie-i cânt!...

Eu cânt pe-acei ce pân' acum,
Fără cărare, fără drum,
În noapte rătăciţi au stat,
Nădejdea însă n-au lăsat;

Pe-acei ce tare, neclintiţi,
Oftând amar din când în când,
Întreaga lume-au sprijinit,
În urma plugului mergând;

Cari focul vieţii nu l-au stins
În pieptul lor de fier făcut,
Şi cât de mult n-am plâns,
Tot alte zile-au prevăzut,
Pe-aceştia eu îi cânt!...

Eu cânt, căci văd că ele vin
Acele zile de senin;
Eu cânt, căci văd de-acum că piere
A ţării veşnică durere;

Eu cânt, căci văd necazul frânt,
Ş-aud plugari în zori cântând,
Nu doine de amar, de dor, --
Înviorarea ţării lor...

Şi glasul vieţii ascultând,
Venirea zorilor eu cânt!...

poezie celebră de Alexei Mateevici din Basarabia (1907)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeilor care n-au făcut altceva decât să îşi păstreze frumuseţea unui trup pe care n-au vrut să-l deformeze cu maternitatea le reproşez inutilitatea, vidul. Mi-e necaz de femeile care nu-şi preţuiesc singurul avantaj: cel de-a crea viaţa. Sunt atâtea femei singure care-ar fi bucuroase să aibă cu cine face un copil.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-eşti pădure!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamură uşure,
Versului meu teafăr,
Zborul de luceafăr,

Cănd te sună cerul,
Arşiţa şi gerul,
Din pământ te sapă,
Viscolul spre apă!

Printre frunze-n dungă,
Îmi foieşti în pungă,
Pădure de gânduri,
Leagăn pentru scânduri!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamă de secure,
Vis de-ncrângătură
Semn de legătură.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când s-au stins luminile serii

Bat clopotele în urechile nopţii obosite
uneori numai furtunile se sperie
şi oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.

De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ţi spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopţii în fiorul din trup
şi aşteptările tale pline de dorinţe ascunse
au rămas în cuvinte răvăşite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantaţii de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-şi lasă polenul pe umerii fini.

Pământul la care mă întorc cu faţa,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăţiei seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.

În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii şi ierburile ţării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalţ înflorind iubirea în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

47% dintre români n-au citit niciodată o carte, dar nici scriitorii n-au citit prea multe.

aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inţelepciune înseamnă şi să ai capacitatea să prevezi consecinţele din viitor ale alegerilor tale din prezent. Viaţa nu este ceva ce ţi se întâmplă, ci este creaţia propriilor tale alegeri şi decizii. Astăzi ai relaţiile pe care ţi le-ai ales, meseria pe care o accepţi, casa în care vrei să trăieşti, partenerul pe care îl doreşti, corpul, sănătatea, situaţia materială şi socială pe care ţi le-ai creat. Personalitatea şi viaţa ta din acest moment sunt oglinda alegerilor şi deciziilor tale de ieri. Eşti mulţumit? Continuă! Nu-ţi place cum arată viaţa ta în prezent? Alege de astăzi diferit şi crează-ţi, cu înţelepciune, viitorul pe care ţi-l doreşti.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfîntule

De cîte vremuri ţi-l tot ţii închis
Nu ştiu ce ai, viaţă, vis,
Bine, rău,
În strînsul pumnului tău?

Ţii în mînă fum, cenuşe, foc?
Ţi-am descîntat-o ca pe un ghioc.
Sfîntule,
Pămîntule.

Nici cîntecul, nici ruga n-au descremenit
Ziua de granit.
N-au dezlipit deştele,
Nici dălţile, nici cleştele.

Tu eşti, oare, Sfinxul din poveste
Care ştie ce este şi ce nu este,
Dincolo de literă şi pravilă,
Negură, namilă?

Umblă omul, vîntul şi fiarele
Să te rîcîie cu ghiarele
Vii.
Nici nu simţi, nici nu ştii.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şomerii, Mândria Ţării

Mergând din lichidare-n lichidare,
Românii totuşi s-au acomodat.
Câţiva muncesc, inconştient, se pare,
Dar ceilalţi au ajuns... bărbaţi de stat.

epigramă de Lucian Mănăilescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunul nostru Tată...

Bunul nostru Tată Sfânt
eu pun astăzi legământ,
toată viaţa-mi pe pământ
să-Ţi păzesc al Tău Cuvânt.

Eu Te rog să mă primeşti
prin Isus să mă sfinţeşti
şi prin Duhul să mă creşti
fiu al Tău cum Tu doreşti...

Bunul nostru Tată Bun,
Ţie inima-mi supun
Ţie vina mea o spun
viaţa-n slujba Ta mi-o pun.

Bunul nostru Tată, vin
pentru slujba Ta deplin
vreau Cuvântul Tău să-L ţin
rob al Tău pe veci, amin.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, pe vremuri, şi fiţi siguri că e mult timp de atunci, într-o pădure mare, trăia un sărman tăietor de lemne care, toată viaţa lui, se dusese în fiecare zi în pădure la tăiat de lemne. Şi cum a plecat el aşa în pădure într-o zi, nevasta i-a umplut desaga şi i-a agăţat o ploscă pe spate ca să aibă ce mânca şi ce bea în pădure. Însemnase un uriaş stejar bătrân care, credea el, va fi un izvor nesecat de scândură.

începutul de la povestea Cele trei dorinţe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducător este acela care...

Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruinţă a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Ţării a adus onoare,
când pe duşmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluţii pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-şi iubeşte neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
şi-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
şi viaţa tuturor o preţuieşte.
Cel ce grija ţării poartă noaptea,
conducător se numeşte.
Acela ce duce-n lume
faima ţării, nu a sa.
Aceluia îi spui pe nume
conducător în ţara ta.
Acela care a unit Carpaţii
cu ţărmul însorit al mării,
Acela poate fi numit
conducător în fruntea ţării.
Numai cinste şi onoare
aceluia ce poate face,
Din nou România Mare,
neamul să trăiască-n pace.
Cel care într-adevăr e om,
acela poate fi conducător.
Acela poate sta pe tron
şi e iubit de-al său popor.
Doar cel care vindecă rana
poporului greu umilit,
Să poarte în veci coroana
de conducător iubit.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!