Metamorfoză
Pe Dunăre de-ar curge vin,
Ar curge pân-la Severin,
Iar mai departe-n interior
Ar curge... Gostat Superior.
epigramă de Imperiu Matheescu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pe Dunăre de-ar curge vin
Pe Dunăre de-ar curge vin,
Ar învia și Păstorel;
Sorbind lichidul cristalin,
Ce tare plin ar fi de el!
epigramă de Marian Cioacă (1999)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pe Dunăre de-ar curge ...vin (3)
Pe Dunăre de-ar curge vin
Mai degrab-ar fi un chin,
N-am profita de-astfel de minune
Că U. E. embargo subit ne-ar pune!
epigramă de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre de-ar curge vin
Pe Dunăre de-ar curge vin,
Vin rubiniu, cu gust divin,
Eu m-aș ruga la Dumnezeu
Ca Marea Neagră să fiu eu.
poezie de George Budoi din Elogii vinului și viei (8 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre de-ar curge vin
Pe Dunăre de-ar curge vin
S-ar agita "figurile"
Spre-a stabili cui aparțin
Pe veșnicie... gurile.
epigramă de Eugen Deutsch din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre de-ar curge vin (3)
Pe Dunăre de-ar curge vin
Zău, m-aș face submarin
Și-aș urmări prin periscop
Dispărând ultimul strop
epigramă de Alexandru Truță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre de-ar curge ...vin (1)
Pe Dunăre vin de-ar curge
La sport nautic aș recurge
Și-n fața unor jurii suverane
Aș face cu canoea... cristiane?!
epigramă de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre de-ar curge vin
Pe Dunăre de-ar curge vin,
Atunci șiretul Păstorel
Ar face-un șanț, fără mult chin,
Și-ar trage Dunărea la el!
epigramă de Gabriel Teodorescu din Păstorel, politice și apulitice (1939)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre nu curge vin
Pe Dunăre, de-ar fi curs vin,
Adâncă n-ar fi fost vreodată.
Sunt sigur, deci pot să susțin:
De la izvor era secată!
epigramă de George Tătăruș din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Pe Dunăre de-ar curge vin"...
Din vin sadea să-i fie valul,
De-ar fi așa minuni cerești,
S-ar termina, precis, canalul
Din Dunăre spre București.
epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curge mila ta, Doamne
Curge mila ta, Doamne
Curge mila ta,
Prin crăpăturile ființei
Curge mila ta,
Și peste tot sufletu-mi bucățele
Curge mila ta,
Și mă face întreagă mila ta,
Si luminează întunericul mila ta,
Iar înăuntrul meu ai revărsat iubirea,
Picături din roua dimineții;
Și răzbate lumina printre aripile-mi plânse
Și luminează tot ochiul care vede.
Curge mila ta Doamne
Curge mila ta,
Peste toate mâinile frânte si muncite
Curge mila ta,
Și peste toate tălpile care au călcat pe mărăcini
Curge mila ta;
Și este unt de lemn vindecător,
Și este parfum liniștitor.
poezie de Giulia Mara
Adăugat de Bombastic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre de-ar curge vin
Pe Dunăre, cred că-i poveste
Să crezi că-i vin, când el nu este.
Ar fi a nu știu câta oară
Când ne-mbătăm cu apă chioară.
epigramă de Ion Bratu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fantezie
Pe Dunăre de-ar curge vin,
Aș vrea să am un ghinion;
Să-mi fie dat să fiu rechin
Și T. Gărduș un faraon...
epigramă de Gheorghe Ion Păun din Mozaic umoristic (2004)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ipoteză 1
"Pe Dunăre de-ar curge vin"
Spre mare ochi de băutură,
Mă tem că orișice creștin
Ar sta cu Dunărea la gură!
epigramă de Gheorghe Ion Păun din Zig-zag umoristic (2006)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai mult ca sigur!
Pe Dunăre de-ar curge vin,
Cum ungurii-s mai sus, eu vin
Și-afirm deschis că, fără ură,
Noi n-am vedea o picătură!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie
Pe Dunăre de-ar curge vin,
M-aș închina Dumnezeiește;
Iisuse, scapă-mă de chin
Și fă-mă cât mai iute pește!
epigramă de Constantin Păun din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sete "sănătoasă"
Pe Dunăre de-ar curge vin,
La cât olteanu-i de-nsetat,
În est de Turnu-Severin
S-ar trage barca pe uscat.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre de-ar curge vin
De când s-a luat așa măsură,
Stă Petronel cătând temei:
Cum ar putea să bea c-o gură
Ce varsă Dunărea pe trei.
epigramă de N. Georgescu-Cocoș din Albine și furnici (1940)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curge
nisipul din tine încet
și treci odată cu timpul
în alt timp
întâi picioarele sunt sorbite
curge nisipul curge
pulpele și sânii
sunt trași de cămile
o secundă încă o
secundă
se face un minut adunat
la alt minut cu fiecare fir
de nisip ce curge
ca un cântec trece
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre de-ar curge vin...
Pe Păstorel întreaga țară
L-ar răsplăti cu lungi ovații,
C-atunci Danubiul, primăvara,
N-ar mai produce inundații!
epigramă de Ion I. Mioc din Păstorel, politice și apulitice (1939)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre de-ar curge ...vin (2)
Ca Dunărea pe lume fluviu nu-i,
Dar blestemat ne e destinul
Ca din butoaie să țâșnească vinul
Cu gust radioactiv de Kozlodui...
epigramă de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!