Mi-a fost dat ca, din anii petrecuţi în închisoare, să duc cu mine, pe spatele meu bătut, care aproape s-a frânt sub povară, această experienţă esenţială: cum devine fiinţa umană rea şi cum devine bună. În tinereţe, intoxicat de succese, mă simţeam infailibil şi, din această cauză, eram crud‚ îmbătat de putere, am fost un ucigaş şi un tiran. În cele mai rele momente ale mele, eram convins că fac bine şi mă acopeream complet cu argumente sistematice. Şi numai când m-am întins pe paiele mucezite din închisoare, am simţit înlăuntrul meu primele semne ale binelui.

citat clasic din Aleksandr Soljeniţîn
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gulagul, care a căzut ca un trăsnet peste soarta mea, mi-a zdruncinat din rădăcini perspectivele şi credinţele, iar reculul anilor petrecuţi în lagăr mă urmăreşte şi astăzi. Gulagul mi-a dat o perspectivă clară asupra a tot ceea ce însemnă bolşevism, asupra a ceea ce era în realitate comunismul sovietic. Această perspectivă mi-a permis, în cele din urmă, să desluşesc la un nivel foarte profund condiţia umană.

Aleksandr Soljeniţîn în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă pentru duhul meu

Aşchii din vântul de gheaţă
Într-o pădure îngheţată în foc,
Simţeam cum se frânge o viaţă,
Într-un alt trup din veşnicul loc.

Şi m-a cuprins pe neştiute,
Acea otravă, morbid...
Atât de multe vieţi pierdute,
Pentru-a ieşi din negrul cel vid!

Şi i-am simţit pe toţi murind
Şi i-am purtat pe toţi în mine...
Mi-au fost trimişi numai fiind
Vechi păzitori cetăţii divine.

M-am zvârcolit până la lună,
Ştiam că mori şi tu-n locul meu...
A te salva din inima bună,
A fost tot ce-am vrut, dar mult prea greu...

Braţe de plumb, picioare zidite,
Cu trupul în lanţuri, tot te simţeam!
Şi m-aş fi dat morţii grăbite,
Să te salvez, căci... te iubeam!

Tot ce-ai simţit atunci când mureai
În locul meu... sacrificiu suprem...
Şi eu simţeam, având ce aveai!
Păzitor sfânt al duhului meu...

Lacrimi pierdut-am demult pe obraz,
Chiar de în suflet, mai picură ele...
Destinul mi-a fost ultimul caz,
Ultima treaptă, începând de la stele...

Toţi împreună ce-au fost pentru mine
Şi au luptat ca eu să fiu...
În zile ce n-au fost senine,
Mă vor vedea până să viu.

M-arunc la picioarele Tale,
Atât m-ai iubit, de n-am ştiut!...
Că trimiţind fiinţele Tale,
Le vei jertfi... atât Tu m-ai vrut!

Din întuneric răzbate o mână,
Mă ţine strâns, mă vrea tot mai sus...
Cele din jur strigă: stăpână!
Şi zâmbesc Vieţii fără apus...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi putut îndura atâta suferinţă când eram purtat din închisoare în închisoare, cu lanţuri la picioare, dacă n-aş fi avut cu mine cărţile bune care să-mi ţină curajul eroic şi răbdarea în chinurile mele.

citat din Silvio Pellico
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu străin

Când m-am născut am ţipat dinăuntrul tău
Şi mi-am auzit ecoul la mine în piept
Ciripind ca o pasăre ce-şi lua pentru prima dată zborul,
Am tras aer în piept şi ţi-am simţit plămânii cum se dilată primindu-l,
Am clipit şi tu mi-ai deschis ochii,
Mi-am deschis braţele şi le-am simţit pe ale tale primindu-mă,
M-am înecat în irişii tăi privindu-i pe ai mei în oglindă,
Am tras aer în piept şi te-am simţit.
Erai tu, eram eu, eram unul şi acelaşi,
Două feţe ale aceleiaşi monede.
Mi-am atins chipul şi parcă nu era al meu
Sau era al meu şi al altcuiva,
Cuiva străin făcând parte din mine,
Cuiva căruia i-am purtat cămaşa înainte ca prima ţesătură să-mi atingă pielea,
Cuiva căruia i-am simţit gustul înainte să simt viaţa,
Cuiva căruia i-am dus dorul înainte să-l fi cunoscut,
Cuiva căruia i-am atins inima înainte să-i ating pielea,
Cuiva al meu, cuiva străin, cuiva al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă placebo chiar funcţionează, mai este el placebo sau este "real"? Azi am reînceput discuţiile cu coach-ul meu şi asta a fost una din discuţiile la care am ajuns. Cum şi la ce concluzie am ajuns? Am pornit de la un exerciţu de NLP (făcut în Starbucks cu ochii închişi) şi pe care eu ar trebui să-l fac frecvent atunci când simt anumite emoţii. Problema era că nu eram convins că eu chiar am simţit o influenţa asupra emoţiilor mele sau doar mi-am imaginat că simt. În clipa în care am ridicat această problemă, instant, răspunsul a venit tot de la mine sub forma acelei întrebări: dacă placebo chiar funcţionează, mai este el placebo sau este real. Am răspuns amândoi în cor: este real! Păi şi atunci, dacă simplu fapt de a alege să credem ceva bun ni se întîmplă face acel ceva să fie real şi din fals/imaginar să devină adevărat/real, nu cumva ar trebui să facem această alegere mai des? Răspunsul meu e clar. Al tău? În ce alegi să crezi?

citat din Paul Melinte
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Ballard

În vara puterii mele
L-am înjurat pe Dumnezeu, dar el nu mi-a dat nici o atenţie:
La fel de bine aş fi putut înjura stelele.
În timpul ultimei mele boli eram în agonie, dar neschimbat,
Şi l-am înjurat pe Dumnezeu pentru suferinţele mele;
Oricum, nu mi-a dat nici o atenţie,
M-a lăsat de capul meu, cum, de altfel, a făcut-o întotdeauna.
Aş fi putut, la fel, să înjur Edificiul Presbiterian.
Apoi, cum începusem să-mi pierd puterile, m-a cuprins groaza:
Poate îl alungasem pe Dumnezeu cu înjurăturile mele.
Într-o zi Lydia Humphrey mi-a adus un buchet de flori
Şi mi-a trecut prin minte c-aş putea să mă apropii de Dumnezeu,
Aşa că am încercat să mă fac prieten cu El;
Dar la fel de bine aş fi putut încerca să mă împrietenesc cu buchetul.
Acum eram deja aproape de secret,
Pentru că chiar aş fi putut să mă împrietenesc cu buchetul
Aducând tot mai aproape de mine dragostea pentru buchet –
Şi astfel mă apropiasem mult de secret, dar....

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl meu a fost persoana care mi-a dat motivaţia necesară pentru a învaţa "să zbor" şi mi-a dat şi primele lecţii ale " zborului".

citat din June Jordan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele mele au fost numai ale mele, nu am învinovăţit niciodată pe nimeni pentru ele. Ele mi-au fost refugiul când eram deznădăjduită sau bucuria când eram liberă.

citat din Mary Shelley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Cum ne plimbam noi amandoi
Si vantu'n par iti adia
A fost si soare, au fost si ploi
Faci parte din povestea mea

Dar ai plecat privindu-ma senina
Lacrima mea pamantul afana
Nu mai stiam de-i intuneric ori lumina,
Eu nu fac parte din povestea ta

Si te-am iubit, si-am suferit tacut,
Trudita-mi inima zadarnic se zbatea
Eram sleit, eram ca un nauc
Faci parte din povestea mea

Dar anii au trecut salbatic
Si sunt convins de te-as vedea
Pe loc m-ar dobori un fior arctic
Eu nu sunt parte din povestea ta

Acest cosmar de s-ar sfarsi,
O data sa te pot imbratisa
Pe bunul Dumnezeu l-as mitui
Faci parte din povestea mea

Mi-ai dat atatia ani, eram un fericit nebun
Zi dupa zi destinul m-amagea
Nu mi-a ajuns un rece 'ramas-bun'
Eu nu sunt parte din povestea ta.

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară când am fost la Teatrul Italienilor să vă aud lu­crările, eram destul de nereceptiv şi chiar, o mărturisesc, plin de prejudecăţi, dar am o scuză, m-am păcălit de-atâtea ori; am auzit atâta muzică de şarlatani anunţată prin atâtea repetiţii. Dum­neavoastră m-aţi învins imediat. Ceea ce am simţit este de nedescris şi dacă veţi binevoi să nu râdeţi, voi încerca să v-o împăr­tăşesc. Mai întâi, această muzică mi s-a părut cunoscută, iar mai târziu, reflectând, am înţeles de unde venea mirajul; mi se părea că acea muzică este a mea şi o recunoşteam aşa cum recunoaşte orice om lucrurile pe care e sortit să le iubească. Pentru oricine altul decât pentru un om de spirit, această frază ar fi de un ridicol uriaş, mai cu seamă scrisă de cineva care, ca mine, nu ştie muzica, şi a cărui educaţie se mărgineşte la a fi auzit (cu mare plăcere, e drept) câteva bucăţi frumoase de Weber şi de Beethoven. Apoi trăsătura care m-a izbit între toate a fost măreţia. Această muzică înfăţişează ceea ce e mare şi te duce către ceea ce e mare. Am regăsit pretutindeni în operele dumneavoastră so­lemnitatea marilor vuiete, marilor aspecte ale Naturii şi solem­nitatea marilor patimi ale omului. Te simţi îndată cucerit şi sub­jugat. Una din bucăţile cele mai stranii şi care mi-a dat o senzaţie muzicală nouă e cea destinată să zugrăvească un extaz religios. Efectul produs de Intrarea oaspeţilor (Tannhäuser) şi de Serbarea nupţială (Lohengrin) e imens.

Charles Baudelaire în Critică literară şi muzicală. Jurnale intime, scrisoare adresată lui Wagner (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porthos (când muschetarii au pătruns în Bastilia pentru a-l elibera pe Filip): A funcţionat!
Athos: Evident! Este o închisoare. Problema nu se pune cum să ajungi în închisoare, ci cum să ieşi din închisoare.

replici din filmul artistic Omul cu masca de fier
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram şi nu eram

mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost uşor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică şi am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram şi nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram şi nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri şi nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram şi nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
şi lui freud
eram şi nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconştient legat de dorinţele
refulate
eram şi nu eram

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarmis (Avatar)

Dormeam. Se prelingea din trupul meu
Fluidul somn, împrospătând pământul
Ca o difuză negură. Şi eu
Spre trupul meu veneam, recunoscându-l.

Înaintam în negură. Eram
Fiinţa care-mi seamănă. Şi care
Se recunoaşte-n sine. Cum un ram
Îşi recunoaşte umbra plutitoare.

Şi-am tresărit simţindu-mă. În trup
Eram cu mine însumi împreună...
(Când m-am trezit, alăturea un lup
Se oglindea în râul alb şi-n lună).

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra de moară a KGB-ului nu înceta să mă zdrobească - dar mă obişnuisem; acum i s-a alăturat (şi nu pentru prima oară) piatra de moară a Occidentului şi amândouă mă macină! Cum să trăiesc aici? În toate problemele de afaceri, de finanţe şi de organizare ajung în impas, înregistrez pierderi, apar complicaţii de nerezolvat, astfel că, în unele momente, mă cuprinde disperarea: parcă mi-am pierdut raţiunea, m-am dezobişnuit să acţionez, fac numai greşeli. Cât de lucid eram în Est şi cât de orb sunt aici. Cum să mă descurc în acest păienjeniş de reguli şi legi?

Aleksandr Soljeniţîn în Ca bobul între pietrele de moară (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi scriitorii care au vorbit despre închisoare fără să fi trecut prin ea s-au simţit obligaţi să-şi arate simpatia faţă de deţinuţi şi să blesteme închisoarea. Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am făurit sufletul şi pot spune fără ocol: Binecuvântată fii, închisoare..., binecuvântat fie rolul pe care l-ai jucat în existenţa mea!

citat clasic din Aleksandr Soljeniţîn
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e şi o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămaşă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins şi-am căzut. Când m-am uitat pe cămaşă, eram negru. M-am întors furibund şi l-am bătut măr pe primul care mi-a ieşit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăuşul cla­sei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să mă gândesc la cele 19 luni trecute în închisoare. E ceva atât de străin de gândul meu, de soarta mea adevărată îndreptată spre libertate, încât nu-mi recunosc nicio rudenie, nicio afinitate, nicio coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele. Am vrut să-i găsesc un rost, o explicaţie. Mă amăgeam când pretindeam că e o mare experienţă ce-mi putea folosi. Nu mi-a folosit toată urâţenia şi murdăria şi comicăria decât să mă delimiteze şi mai bine, să mă smulg din ea.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ultragiant

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptare şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi şi când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare
A zâmbit
Şi a trecut pe lângă mine de nenumărate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nicio poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani
Şi cum se aşezase aproape pe pat, parcă aşteptând
M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut că se ruşinează,
Cred să fi fost aproape de miezul nopţii
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Şi mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie
Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Şi să se scandalizeze părinţii lor onorabili
Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.

poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!