Tocmai acum, când în regiunile atinse de foamete oamenii se mănâncă între ei şi mii de cadavre zac la marginea drumului, noi trebuie să confiscăm bunurile bisericii cu energia cea mai sălbatică şi mai necruţătoare, şi să strivim orice încercare de rezistenţă.

citat din Lenin (1918)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu trebuie doar să frângem orice rezistenţă, oricare ar fi ea. Noi mai trebuie să-i obligăm pe oameni să muncească... şi dispunem de mijloacele necesare... Aceste mijloace sunt monopolul asupra cerealelor, cartela de pâine, obligaţia generală de a munci. "Cine nu munceşte, nu mănâncă", asta e regula fundamentală.

citat din Lenin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsindu-l pe Wang Wei

Tot amânând, fără tragere de inimă, am aşteptat
Zi după zi acest moment, acum trebuie să plec.
Cât de plăcute ar putea fi florile de pe marginea drumului
Dacă ele nu mi-ar şopti la revedere, vechiul meu prieten.
Stăpânii acestei lumi sunt aspri cu noi,
Iar oamenii de afaceri nu sunt asemeni nouă.
Mă întorc acasă, nu mai spun nici un cuvânt.
Voi închide poarta de la bătrâna grădină.

poezie de Meng Haoran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e plin de oameni fără Dumnezeu, care trăiesc mai rău ca animalele: mănâncă, beau, se împerchează, îşi fac nevoile, adună averi, uneori calcă pe cadavre, se agită bezmetic, n-au nici un ideal, iar când îi loveşte necazul urlă şi îşi smulg părul din cap. Poate că Dumnezeu îi îngăduie tocmai ca, în comparaţie cu ei, să se vadă mai bine măreţia sfinţilor.

aforism celebru de Corneliu Vadim Tudor din Cele mai frumoase aforisme (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mii de ani, noi, orbii, am văzut multe. Am văzut că oamenii nu s-au schimbat, au rămas asemenea jivinelor: se mănâncă între ei. Se mai revoltă cei sărmani, mai câştigă o fărâmă de pâine, dar apoi, peste timp, lăcomia iar se revarsă peste lume. Îmbracă doar alte haine Asta a fost dintotdeauna. Între cei săraci şi cei bogaţi, între cei puternici şi cei slabi se va afla totdeauna o prăpastie adâncă oricât vor da din gurile lor cei de sus. Peştele cel mare îl mănâncă pe cel mic şi niciodată nu va putea fi altfel. Mântuitorul a fost om umil şi cei puternici l-au răstignit bătându-l în cuie ca să nu mai umble, i-au astupat gura cu amăreală şi acreală ca să nu mai vorbească, i-au împus pieptul cu suliţa ca să moară în chinuri. Este plină lumea de sute de milioane de răstigniţi. Mântuitorul? El îi întruchipează pe toţi. Ca să avem cui să ne închinăm şi să ne aducem aminte de ceilalţi.

citat din romanul Pe ambele părţi ale baricadei, XIX, pagina 134 de Aurel Neron (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul e o ruină. Sicrie şi cadavre zac împrăştiate. Morţii au mai fost omorâţi odată, dar fiecare dintre cei sfârtecaţi a salvat pe unul dintre noi.

Erich Maria Remarque în Nimic nou pe frontul de vest (1929)
Adăugat de Mariana
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, când, când, când, vor înceta

... O, când, când, când, vor înceta
tânguirea şi vorba? Nu s-au ivit îndeajuns
maeştrii s-aşeze vorbele omeneşti? De ce-ncercările noi?

Nu-s oare, nu-s, nu-s oamenii
doborâţi de carte? Ca de un dangăt necurmat.
Când, între două cărţi, ţi se arată cerul tăcut, sau
o palmă de pământ obişnuit în înserare – luminează-te.

Mai mult ca furtunile, mai mult ca mările
au urlat oamenii. Ce imensităţi de linişti
trebuie să fie-n univers să mai putem auzi greierul
noi, urlătorii. Ca stelele
să ne apară tăcute în eterul covârşit cu zbierete
ne-au cuvântat părinţii din vechi, bătrânii, răsbătrânii,
ca noi, în sfârşit, s-auzim, să fim oamenii,-ntâii, ce-aud!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Aţi venit pe jos la Paris?
Brâncuşi: Pe jos era mai ieftin... Timp aveam berechet, că eram tânăr... Când ai cizme de piele, cu talpă de talpă, nu-ţi mai trebuie tren... Dormeam prin poieni, pe marginea drumului...

replici din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2007)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au depăşit studiul de canibali, acum se mănâncă între ei în mod democratic.

aforism de David Boia (12 ianuarie 2015)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi cu toţii ne aflăm la marginea sărăciei, însă de părţi diferite ale ei.

citat clasic din Lenin
Adăugat de rorogio
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramiştii vechi şi noi

Când Cincinat trăia, odată,
Se "mângâiau" cu o săgeată...
Acum epigramişti-s lei
Şi se mănâncă între ei!

madrigal de Nichi Ursei din Săgeţile lui Cincinat (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agricultura este acum o industrie motorizată a hranei, acelaşi lucru în esenţă sa ca producţia de cadavre în camerele de gazare şi în lagărele de exterminare, acelaşi lucru ca blocadele şi aducerea ţărilor la foamete, acelaşi lucru ca şi fabricarea bombelor cu hidrogen.

citat din Martin Heidegger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce imensă diferenţă între vechile mele jurnale (cele dinainte să fac, să zicem, 40 de ani) şi cele mai recente! Primele erau triumfaliste chiar şi-n deznădejde, celelalte – disperate chiar şi când viaţa pare blândă cu mine. Acum sunt în acel moment când am ajuns la marginea cea mai îndepărtată a minţii mele, atât de îndepărtată că am uitat, pe drum, de ce înaintez. Am adunat pe drum atâta experienţă, încât nu mai pot face nimic cu ea, fiindcă fiecare grăunte de cunoaştere se anulează cu toate celelalte: ca să faci ceva trebuie să ştii puţin.

Mircea Cărtărescu în Zen. Jurnal 2004-2010 (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evol

dragostea adevărată îmi răvăşeşte viaţa
e lista mea de căderi şi de suişuri
pentru a afla geneza
celor mai înalte piscuri
şi a celor mai adânci prăpăstii
ca şi pentru orice altceva
cu cât urci mai sus
mai departe
cu atât mai dureroasă
prăbuşirea

dragostea este o creatură vie
are nevoie să fie hrănită
încurajată
dar chiar când este încurajată
ea se topeşte în fiecare clipă,
alunecând în moarte

când am avut-o
am încercat întotdeuna s-o alint
s-o consolez pentru pierdere
când soarta îi era potrivnică
asta-i tot ce-am putut face

ea este imprevizibilă
ea nu poate fi domesticită
sau ţinută în captivitate
o fiară sălbatică
necruţătoare în foamea ei

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate artele, cinematograful e cea mai importantă pentru noi.

citat clasic din Lenin (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu e mai întotdeauna fragil: în orice revoluţie e ghilotinat. Are doar şansa să ajungă martir, adică nu mai mult decât o amintire frumoasă. În schimb, Doi primeşte şi păstrează Totul. Sub orice Doi sclipitor zac mii de Unu naivi sau ghinionişti.

Gheorghe Truţă în Oraşul (1993)
Adăugat de Gheorghe Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să răneşti pe cineva...

Când o pasăre e în viaţă,
Mănâncă furnici.
Când o pasăre e moartă,
Furnicile mănâncă pasărea.
Timpul şi circumstanţele
Se mai pot schimba.
În orice moment
Nu trebuie să te subestimezi,
Sau să răneşti pe cineva în viaţă,
S-ar putea să fii puternic azi,
Dar aminteşte-ţi,
Timpul e mai puternic decât tine!
Cu un copac poţi să faci orice
Milioane de oameni au nevoie de aer,
Pentru unii e doar un meci,
Pentru că ei vor arde milioane de copaci...

poezie de Eugenia Calancea (13 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al doilea secret este de a pune în mişcare toate slăbiciunile şi defectele omeneşti, patimile, greşelile până ce oamenii nu se mai pot înţelege între ei. Trebuie combătută tăria personalităţii; nimic nu este mai periculos pentru noi decât aceasta. Dacă această calitate este dublată de putere spirituală creativă atunci ne poate dăuna mai mult decât milioane de oameni la un loc. Prin invidie, ură, discordie şi război, prin foamete, lipsuri şi molime, toate popoarele vor fi atât de slăbite, încât nu vor şti cum să iasă din impas, decât dacă se supun voinţei noastre, a Iluminaţilor.

în Noul Testament Diabolic (1785)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!