La săvârşitu' lumii

La săvârşitu' lumii
Trâmbiţa-ş-or înjerii
În patru cornuri de lume,
La tăt omu p-a lui nume.
Şi or trâmbiţa cu frice,
Domnii şi-mpăraţ' or plânje,
D-apoi noi ce-om pute zâce?
Ne-om răscumpăra cu sânge.
Nu cu aur, nici cu-arjint,
Ce cu suflet drept şi sfânt.

- Pă cei buni unde i-or pune?
I-or încuie într-un nor
La binele tuturor.
- Pă cei răi unde i-or pune?
I-or încuie într-o piatră,
Lumina să nu o vadă;
Şi pă piatră muşchi or creşte,
De lumină nu-i nădejde.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La statuia lui Gheorghe Bâlici

De nu i-or pune-un fes pe cap,
De el vor râde jos pigmeii;
Şi va scăpa de handicap
Când fes i-or pune porumbeii!

epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justiţia, politicienii, legea şi fărădelegea (pamflet apropo de marţea neagră ş.a.)

Cum ştie sigur lumea toată,
Justiţia-i la ochi legată.
Prin lege, cu neruşinare,
S-o lege vor şi la picioare,
Iar braţu-i lung, ce-ajunge-oriunde,
Să i-l reteze-n două runde.
De-i vom lăsa, cuprinşi de ură
I-or pune şi căluş în gură...

pamflet de George Budoi din Justiţia în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (12 decembrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tezaur 2

Luăm banii, de-au fost puşi.
Cu germanii, sceptic nu-s;
Numai... de nu i-or fi dus
Să-i păstreze tot la ruşi!

epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui monument

Când pe-aici i-or duce paşii,
Vara - şi le-o trece somnul,
Se vor întreba urmaşii:
- Bustu-l văd, dar cine-i domnul?

epigramă de Aurelian Păunescu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziarul Gândul: Cum i-a felicitat Vladimir Putin pe muncitorii români

Le-o fi zis ceva în gând,
Cum ai noştri nu-l aclamă
I-or fi zis şi ei la rând...
Tot ceva legat de mamă.

epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Situaţiei noastre

Uiuiu că bine ni
Plata noastră unge ni
Unge-i struia, unge-s banii
Şe ni i-or promis duşmanii?

epigramă de Ionel Stoiţ din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E binecunoscută asocierea lui Lucifer, îngerul izgonit de Dumnezeu din Ceruri tocmai în Iad, cu Steaua dimineţii, adică planeta Venus. Şi ce asociere ar fi fost mai potrivită decât aceasta, ştiindu-se că la suprafaţa acestei planete temperaturile ajung undeva la patru sute de grade. Un fel de Iad cosmic, care automat ne duce cu gândul la Iadul binecunoscut nouă şi care ne dă frisoane, locul nesuferit unde îşi fac veacul aceia dintre muritori care nu au fost cuminţi şi nu au binemeritat pe acest pământ. Şi unde mai miroase şi a sulf... care sulf se găseşte şi în compoziţia atmosferei Luceafărului. Hmm... Caniculă subpământeană, caniculă venusiană... Bietul Lucifer, la ce i-or mai folosi aripile acolo jos, în caz că totuşi le mai are...

Mihail Mataringa (26 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţânţarul

Am un tânţar înfipt în venă
Mă uit la el cum se gonflează
Şi mă gândesc, poate turbează...
Mă suge-ncet, fără vreo jenă.

Parcă-i din plastic, o branulă
Reflex, îl mângâi pe căpuţ
Acum seamănă c-un căluţ
De mare. Cred că-i iau căciulă...

E toamnă şi mă tot gândesc
Pe unde i-or fi frăţiorii
Părinţii, unchii, verişorii...
Să-i caut, poate-i şi găsesc.

De când nu o mai fi mâncat?
Nu se opreşte să respire
O să înceapă să transpire
De la efort. Şi e păcat...

Dar nu-i problemă, de transpiră
Am apă caldă şi-i fac un duş,
Apoi îi pregătesc culcuş
Pe canapea... Ce mă inspiră!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 noiembrie 2020 (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum omul înţelept nu seamănă sămânţa bună pe piatră, ci în pământ bun, ca să dea rod bun, nici Dumnezeu nu pune harul Său într-un suflet rău, ci într-un suflet bun, ca să dea rod bun.

aforism de George Budoi din Dumnezeu în aforisme şi poezii (10 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţă

La Mănăstirea Putna, într-o pădure
În care fagu-i frate cu jugastrul,
Iar ursul umblă leneş după mure,
Este chilia lui Daniil Sihastrul.

Se bulucesc turiştii ca s-o vadă
E hărmălaie mare, căci sunt tineri
Se risipesc, apoi se strâng grămadă
Fac poze, strigă, râd fără reţineri.

La baza stâncii, pe o piatră lată,
Ca un străjer al sfântului decor,
Şade un om cu haina nespălată
Ce pare-a fi un jalnic cerşetor.

El însă de la nimeni nu cerşeşte,
Ci liniştit în sinea lui se încuie
Nici nu se mişcă, nici nu le vorbeşte,
Părând a fi o antică statuie.

Pleacă turiştii, fără să-l privească
Fiindcă sunt plini de vervă şi avânt,
Cum ar putea vreunul să ghicească
Că "cerşetorul" este un om sfânt.

poezie de Octavian Cocoş (30 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncuri

lemnul lut sculptează, el nu vorbeşte
tăcerea lui lin pe trup aşează gând
inimă şi suflet, el pictează
ne spune cu mâna ce-i destin

imagini răsar din lut, rotundul unui sân
sau, prin albul pântecului,
murmur de lumină blândă
iubire ochilor, şi-un gând nebun

pune taină din adâncuri, jăratec în sânge
mişcări şi viaţă de păgân
el scoate amintiri nescrise
priveşte prin obloane închise, trecutul ca nebun

pune taina lumii, din sipeturi, dintre lumi
pune pe-o statuie, el pune
perle de lumină, gânduri în imagini
pune în momentul unirii saltul spre înălţimi

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodul întâmplării

poate crea condiţii ideale pentru calcule exacte
aşa că joaca de-a baba oarba
combinată furios cu bâza
ar putea da un lapte gros
pe o spirală cu rotire spre nicodată ştiut

care va să zică big bangul ăsta
o fi fost un embrion în dividere de univers
sau cum i-or spune istoricii atimpului

iar dacă la început totul era fierbinte
şi parcă din ce în ce mai nerăbdător
poate din cauza iubirii
poate din cine ştie care nebunie
acum sentimentul s-a lăbărţat cumva
precum o găluşcă nereuşită

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Fantastic joacă rândunici zglobii
În cerul plin de umbră şi lumină,
Şi-i linişte adâncă în grădină,
Sub piersicii cu flori trandafirii...

Cu braţele sub cap, ce bine mi-i
Cum stau aşa, în liniştea divină:
Pământu-i cald şi cheamă la hodină,
Întocmai ca o mamă pe copii...

Pământ, bătrână gazdă primitoare
A tuturor trudiţilor din lume,
Ce bun eşti tu în zilele cu soare!

Tu-i hodineşti, i-adormi, îi legeni lin
La sânul tău, şi nu-i întrebi de nume,
Nici unde merg, şi nici de unde vin...

poezie de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, de ce "habar n-am?..."

Zi de vară, zi cu soare,
Iau nepotul la plimbare;
La trei ani se crede mare,
Mereu pune o-ntrebare:
- De ce am ieşit pe stradă?
- Vrem ca lumea să ne vadă...

- De ce lumea să ne vadă?
- Că suntem şi noi pe stradă;
Uite-l şi pe Peticuţă,
Ne salută c-o lăbuţă.
- De ce Peticuţă are
Pete negre pe spinare?

- El aşa a arătat
De pe când a fost fătat...
- De ce taie nenea iarba?
- Fiindcă creşte ca şi barba...
- De ce creşte barba, buni?
- C-aşa este rostul lumii...

- Şi tati îşi "taie" barba,
Să nu crească ca şi iarba.
De ce-i barbă pe bărbie?
- C-aşa e făcut să fie...
- Barba creşte şi pe nas?
- Nu.(C-atât a mai rămas!)

- Şi de ce nu creşte, buni?
Iar îţi spun, e rostul lumii...
- Dar de ce, de ce-i aşa?...
Şi-ncercând să-i spun ceva,
Îi răspund, nitam-nisam:
- Fiindcă... fiindcă... habar n-am!

Se gândeşte puţintel
Şi-nţelept mă-ntreabă el:
- Buni, de ce "habar n-am?"
Asta chiar că nu ştiam!...
Şi tăcurăm amândoi.
Dar revine el, apoi,
Din senin, nitam-nisam:
- Spune-mi, de ce "habar n-am?"...

poezie de Gabriela Genţiana Groza (7 august 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit deschis

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Inima îşi pune inima sub cap,
Doarme profund în clipele grele,
În ea nici visele nu-ncap.

Sfârşitul e-o pecete rece
Pe-un os de viaţă desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.

Şi vântul îşi petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Nu te gândi că-s liniştit,
În nesfârşite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.

Voi pune inima sub capu-mi,
O piatră grea cu iz de vis
Să pot să dorm o veşnicie
Sfârşitu-mi care s-a deschis.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ură în lume

E ură în lume, plânge o mamă,
un fiu ce-şi caută nume,
o soră trage oblonul
să intre lumina din umbră,
un tată strânge cureaua să-şi vadă
copiii crescând printre nori,
cu visele înfipte-n culori,
gustând din parfumul cu flori.
Mă doare, te doare, ne doare,
creşte răutatea în izvoare,
ne jignim, ne-mbrâncim şi nu ne oprim,
nici frâna de mână n-o stăpânim.
Aruncăm cu noroi, murdărind tot ce-i bun,
rămânând în urmă doar scrum,
se destramă valori lăsate pe drum,
călcate-n picioare, pierdute în fum,
nu mai credem în noi, ne-am pierdut în decor,
am renunţat la iubire pentru un pumn de cenuşă
ce ne atrage într-o lume plină de ziduri,
zdrobind tot ce-i sfânt într-o mie de cioburi,
transformându-ne-n roboţi fără suflet
ne-ntrebăm cine suntem şi încotro
alergăm sub o mie de gânduri.

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am mai sfânt pe lume

Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Şi sufletul care de dor îmi arde.

Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Şi luna care călătoreşte prin ele.

Mai am doi fraţi care sunt în departare.
Doi bunici ce aşteaptă
De la copii sau nepoţi
Măcar câte o scrisoare.

Mai am şi un nume,
El Moldova se numeşte.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine creşte.

Deci totuşi ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria şi al său nume.

poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul cu porţi de piatră

Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
şi rodeşte în ploi

zămislind fiinţa din lutul sterp.

Atunci se naşte lumina,
aura de botez a capului meu
primeşte duhul
şi se înalţă cu el în picioare.

Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porţi de piatră,

Drumuri prin gânduri trecând...

De înalţ mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe braţele tale,

Semne de pământ se desfac.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu un nume la sfârşitul poemul ce eram eu... ce m-a renăscut

Când nu mai aveam nici o speranţă
A apărut ea, ultima culoare din curcubeu
De care stăteam atârnat în piatră
Să cad in nesfârşitul abis de"eu"

Şi ma învăluit, fără să ştiu, ma topit!
Intr-un abur dintr-o piatră, şi mirat!
Am strigat."Nu se poate niciodată!
Cum să topeşti în adiere o piatră!"

Unde e praful? A întunericului lavă?
Ceva e neobişnuit spunea inima.
Ce nu simte păcatul şi patima
Şi... râdea minunată prea suavă!

Mintea nebuna, alb negru amestecat...
In cenuşiul mâl unde am stat, scufundat...
Muţise ca o piatră ce asteaptă o daltă
Să fie in strop de rouă sculptată!

Şi început să curgă atât de cald
Cu surâs nemaivăzut în nici un soare
Cu a tuturor florilor nemaisimţită boare
Ea, o culoare ultima din curcubeu, unde-n bold

De păpădie, atârnam eu, o piatră mai grea
Decât cuprindea Universul în materia sa
Cu intuneric ce biciuia şi venin mă agasa
Cum cântă floarea când ii cad petale... tristeţea.

Ce sa topit dintr-o piatră într-o culoare
Dar ce culoare, ce a scris poezii nemuritoare
Cerneala cu care scria mereu Luceafărul
VIOLET,... culoarea ce va deveni infinitul...

Tuş,.. cu care voi scrie mereu poemul meu.
Al pietrei agătată de ultima culoare din curcubeu
O ultimă culoare ca un puf de păpădie
Ce tine pe el şi duce Universul în zbor, de cineva nu ştie!

VIOLET... esti tuşul punctului ce sunt eu
Unde în soare nemaivăzut mereu
Te roteşti în singurul soare, VIOLET
Ce a născut din acest punct,

Ce nu era decât o umbră de punct
Inainte de a se termina primul cuvânt
Ce a dat Universului viată, culoare, cânt
Deasupra "I-ului" de la "iubire" sfânt

Ce tu l-ai transformat într-un poem
Ce pe talpă ţie rouă de zâmbet acum
Sărutându-i in curcubeul poetului ronin
Neînchinat nimănui în al Unversului chin...

Pe care tu, VIOLET, l-ai auzit tânguind
Când bântuia în piatră de cuvânt, infinitul dorind
Şi l-ai mângâiat intr-o culoare, nu cerului senin
A quasarului ronin poet cu vers ucigaş şi iubitor...
VIOLET
Poemul renaşterii mele

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!