La luncile Soarelui

La luncile Soarelui
Florile dalbe de măr,
La fântâna corbului,
Grele ploi că au plouat,
Luncile ni le-au spălat.
Apoi soare-au răsărit,
Flori frumoase-au înflorit.

Fetele cum auziră,
După flori se pogorâră.
Le rupea şi le-alegea,
Luncile le sărăcea:
Cele mari cu braţurile,
Cele mici mai puţinele.

Când feciorii le văzură,
Pân' la ele de fugiră.
"Noroc bun" că le zicea
Şi de mână le prindea,
Şi în dor le dezmierda.
Da' pe fata ce mai albă
Un fecior aşa o-ntreabă:
- De eşti fată de măritat
Mă primeşti tu la peţit?

Fata-n faţă rumenea
Şi feciorului grăia:
- De când mama m-o făcut
A iubi eu n-am ştiut.
Apoi zic, să fi' fecior,
Cui i-oi spune al meu dor?
Că nu-i om pe-acest pământ
Să mă scoată din cuvânt,
Pe picior să mă calce,
Mâna-n sân să mi-o bage,
Faţa-mi albă să mi-o sărute,
Ochii-mi negri să se uite.

Cel fecior se minuna
Şi pe fată o-ntreba:
- Mă-ta unde te-o făcut,
De-a iubi n-ai învăţat?
Şi eşti dulce feciorilor,
Ca nucile coconilor,
Ca vinul bătrânilor.
Apoi fata-i răspundea:
- M-a făcut măicuţa mea
În strunguţa oilor,
Tot la câmpul florilor.

- Să fii, fată, bucuroasă
De colinda ast' frumoasă.
O-nchinăm cu sănătate,
Pe la gazde, pe la toate.
Colinduţa-i atâta,
Pe gazdă Domnul trăia'.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti altfel

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Pe lângă ploi ai şi ninsori,
Cât de-ncâlcită eşti spre seară,
Eşti cum n-ai fost pe vechii zori.

Acum eşti verde cu răceală,
Acum eşti caldă peste flori,
Apoi eşti albă de zăpadă,
Eşti cum n-ai fost pe ochişori.

Cât te-ai schimbat de astă vară,
Când ai plecat unde nu ştiu,
Lăsându-ţi sora tropicală,
Să ardă verdele cel viu.

Îmi pari atât de supărată,
Pe pomi, pe flori şi-apoi pe noi,
De-aş şti ce ţi-am făcut surato,
Cât m-aş certa întins sub ploi.

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Te porţi de parcă te răzbuni,
Că ai găsit pădurea rară
Şi luncile ce nu mai sunt.

E timpul, scurs, să pleci surato,
E timpul tău să nu mai fii
Şi-ai să dispari îngândurată,
Cu stolul tău de păpădii.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în colind străbun

Vin să vă colind străbun
Flori de măr şi Leru-i ler
În Ajunul de Crăciun
Florile dalbe

Ninge cu argint din cer
Flori de măr şi Leru-i ler
Ninge Dor, peste Muscel
Florile dalbe

Ninge cu argint în vatră
Florea Soarelui, raza Soarelui
Peste Ţara minunată
Florile dalbe

Ninge până-n Orăştie
Leru-i ler şi flori de iie
Peste Lupi şi peste Glie
Florile dalbe

Ninge aspru peste noapte
Flori de măr şi diamante
La Blidaru, pe Cetate
Florile dalbe

Ninge-n rânduri, ca o salbă
Floarea Soarelui, raza Soarelui
Sarmisegetuza-i albă
Florile dalbe

Ninge slava, an de an
Leru-i ler şi cânt de-alean
Sfânt, pe Crucea Caraiman
Florile dalbe

Ninge, fiindc-aşa vrea Domnu'
Flori de măr şi Leru-i ler
Pe Bucegi şi peste Omu'
Florile dalbe

Ninge-albastru, ca în vis
Floarea Soarelui nestins
Ninge viscolind pe Sfinx
Florile dalbe

Ninge burniţat, mărunt
Flori de măr, zburate-n vânt
Trezind Dacii din pământ
Florile dalbe

Ninge tare, vine ger
Flori de măr şi leru-i ler
Peste sufletul stinger
Florile dalbe

Ninge-n cugetul curat
Flori de măr, Ler argintat
De Dragoste însetat
Florile dalbe

Ninge-n Suflet de nomad
Floarea cetinii de brad
De ninsori, Carpaţii ard
Florile dalbe

Ninge alb, pe Ţara mea
Flori de măr şi flori de nea
Ninge sfânt, în Dacia
Florile dalbe

poezie de Antonela Stoica (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de măr

Ce este după verdele trăit
mai adevăr de adevăr
şi curat ca florile de măr?
Nu este Dumnezeu?
De ce sunt vinovată eu
că-mi este dor de floare,
Domnul meu cel bun din casa-închisoare?
Recunosc
pasul meu contagios
de dor de viaţă,
de anotimp frumos.
Ce primăvară molipsitoare!
Mă uit cum se rostogoleşte în zare
şi nu ştie unde sunt...
Te-aş privi cu ochii în pământ
Adevăr de adevăr,
presus de florile de măr.
Tu eşti răspuns, speranţă şi cântare,
Domnul meu cel bun din casa-închisoare...

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com (19 aprilie 2020)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculaţi, gazde, nu dormiţi!

Sculaţi, gazde, nu dormiţi,
Vremea e să vă treziţi.
Casa să vi-o aranjaţi,
Flori de măr,
Şi masa s-o încărcaţi
Flori de măr,

Ca umblăm şi colindăm
La mulţi ani să vă urăm,
Să traiti, să-ntineriţi,
Flori de măr,
Pentru mulţi ani fericiţi,
Flori de măr,

Şi la anul vom veni,
Numai dacă ni-ţi pofti.
Şi mai multe vom ura,
Flori de măr,
Un cocuţ dacă ni-ţi da,
Flori de măr,

Şi colinda nu-i mai multă,
Să trăia cine ascultă!
Şi colinda-i atâta,
Flori de măr,
Cine-ascultă să trăia,
Flori de măr!

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân' la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.

M-a învăţat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint
M-a învăţat să nu m-alint
Să nu ştiu ce este frica
Toate m-a învăţat mămica!

Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cea casă colo-n vale

La cea casă colo-n vale [bis]

Măi Crăciune, măi

Fac fetele şezătoare

Tăte torc, tăte-nşirează
Numa' una lăcrimează

Fata mamii di ce plângi?

Da' cum focu' nu m-oi plânge

M-o cerut fecior de crai
N-ai vrut mamă să mă dai

O fată la-mpărătie
Vede haine ş-avuţie

O fată la-mpărăteasă
Vede haine de mătasă

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vine un flăcău acasă:
- Mamă! Tată! Ard de dor!
Am decis să mă însor
Cu fata lui moş Arvinte,
Că-i frumoasă şi cuminte
Gingaşă şi educată,
Pe deasupra încă-i fată.
Mama-l pupă şi-l mângâie,
Lăcrămând de bucurie.
Numai tata-i supărat
Şi-l priveşte încruntat.
Pe urmă îl ia de-o parte
Şi începe de departe:
- Mai demult, în tinereţe,
Ne-am iubit cu mama fetei.
N-o s-o iei, că nu se poate,
Ea ţi-i soră, tu-i eşti frate!
Flăcăuandrul, abătut,
Mult a plâns şi a băut,
Şapte zile, şapte nopţi,
Într-un beci, ascuns de toţi.
Peste-o lună jumătate,
Vine iar c-o noutate:
- Mamă! Tată! Mă insor
Cu copila lui Bujor!
Aşezată, gospodină
Şi mândră ca o grădină.
Mama îl îmbrăţişează,
Fericită lăcrămează.
Numai tata-i foc şi pară.
Îl conduce în cămară
Şi îi zice: - Scump fecior,
Cu femeia lui Bujor
Ne iubisem noi cândva,
De la mine-a rămas grea.
Tu-i eşti frate, puişor,
Deci nu poţi să te însori.
Iar băiatul, întristat,
Iar a plâns nealinat,
A băut rachiu şi vin,
Ca să uite de venin.
Încercând a treia oară
Să-şi aleagă soţioară,
Tata iar i-a povestit
Că cu mă-sa s-o iubit.
Iar pe urmă o aflat
Că la fetele din sat,
Vasilicai lui Arvinte
Şi fetelor de părinte,
Maricicăi lui Tulica
Şi fetei mătuşii Nica,
Copilei văcarului
Şi fetei primarului,
Anişoarei lui Dodon,
Pistruetei lui Anton
Şi odraslelor vecinii,
Fetei grase-a lui Arsenii,
Adrianei lui Costică,
Esmeraldei lui Opincă,
Mădălinei lui Istrate...
La toate le este frate!
Flăcăului, de amar,
Îi curg mucii în pahar.
Fetele de măritat
Toate i-s surori în sat.
Mama-l vede abătut
Şi îl ia la descusut.
El suspină ca de boală,
Plângând maică-sii în poală.
Cu năduf şi supărare
Îi spune măicuţei sale:
- Tata a însămânţat
Muierile de prin sat.
Cum, dracu, să te însori
Dacă toate ţi-s surori?
Măicuţa, cu voie buna,
Râde-n hohot ca nebuna.
- Ce-i cu tine, mamă dragă,
Aici nu-i nimic de şagă!
- Apoi, dragul meu fecior,
Râd, că eşti neştiutor.
Adu-mi noră orice fată,
CĂ NU EL ÎŢI ESTE TATĂ!

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor îmi e de tine ...

Dor îmi e de tine, dragă,
Dor de ieri, cu dor de azi.
De noi doi ce-o să se-aleagă,
De nu vii la piept să-mi cazi?!

Dor îmi e de tine, fată,
Tu mi-eşti dragostea dintâi,
Ce-a plecat ca niciodată,
Când credeam c-ai să rămâi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Nu-s nici flori, nu-s nici fântâni,
Lângă ele-a gurii fragă
Să mi-o dai fără s-amâni.

Dor îmi e de tine, fată.
Crezul meu e că m-aştepţi,
Proaspătă şi-mbujorată,
Vechi fiori să redeştepţi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Să te salt de subţiori.
Lumea, dacă ne reneagă,
Ne-om iubi din seară-n zori.

Dor îmi e de tine, fată,
Vreau să-ţi mângâi părul tău.
De destin mi-ai fost tu dată
Şi iubită şi călău.

Dor îmi e de tine, dragă,-
Toate-s vânt, iubirea-mi nu.
Vechi simţiri pe veci ne leagă
Şi-am să vin de vrei şi tu!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ridic din dorul greu

În cârje mă ridic, mă simţi de-acolo dragul meu?
Mă vezi? Mă vezi cum mă adun în geamuri?
Cât de departe eşti copilul meu? Câte ape sunt intre
sufletele noastre? Câţi munţi? Cât soare şi câte lacrimi
primeşti din partea mea?
Cât iţi vorbeşte luna despre mine, dragul meu?

Mă încheg în faţa la ferestre
Din plumbul dorului ce-mi bate
În pieptul obosit de timp
Şi de un braţ de lemne sparte,
M-adun în cârjele din mine
În oasele ce mă îngheaţă
În albe coaste ce mă-nţeapă
În muşchii subţiaţi din carne.
În mine port grămezi de ani
Şi ceasuri legănate pe picioare
Picioare ce ţi-au fost leagăn sub trup
Cinci ani şi jumătate.
Au venit colindători, flori dalbe,
Cu căciuli de oaie neagră, dragul mamei,
Şi mă zoresc să ies la uşă, flori dalbe,
Cu colaci şi mere roşii, dragul mamei.
Au venit colindători, flori de busuioc,
Cu ilice din postav, dragul mamei,
Mă tot strigă şi colindă, flori de busuioc,
Să ies cu plăcinte calde, dragul mamei.
Stau pe prispă şi ascult, florile dalbe,
Cum îmi cântă toţi feciorii, dragul mamei,
Cum lovesc lutul cu bice, florile dalbe,
Şi cu clopoţei m-alintă, florile de măr.
Scutură omăt pe mine, cetină de brad,
Din crenguţe reci şi verzi, cetină de brad,
Să mă bucure străinii, dragul mamei,
Cu vâsc binecuvântat, de la Domnul.
Să am zile fericite, florile dalbe,
Şi putere să-mi pun masa, flori de măr,
Să mă ţină cârjele, dragul mamei,
Cât o să lipseşti de-acasă, flori de măr.
Uite se coboară luna, flori de busuioc,
Şi eu mă aşez la foc, flori de busuioc,
Pun un lemn şi-un dor pe jar, dragul mamei,
Să-mi ardă tot plumbul greu - inima cu sânge.
Să mă uşurez de dor, florile de măr,
Până scapă zori-n flori, cetină de brad,
Să mă treacă luna podul, florile de măr,
De o noapte grea şi rece, dragul mamei.
Să mă-ncheg din nou în geamuri, flori de măr,
Din speranţe şi muşcate, flori de măr,
Să m-atingă Dumnezeu, dragul mamei,
Cu doi ochi de-ai tăi în poartă, Domnul să mă binecuvânteze.
Să nu mor de sărbători, dragul mamei,
Să ai lacrimi de Crăciun, florile dalbe,
Să nu duci suspin în suflet, florile dalbe,
Prin străini să plângi orfan, dragul mamei.

poezie de Adelina Cojocaru (5 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai trecând ce mai trecu, împăratul îşi aduse aminte de cele trei mănunchiuri de flori. Atunci se vorbi cu împărăteasa cum să facă să-şi dea fetele la casele lor. Cum se află de această hotărâre împărătească, începu a veni peţitori de pe la fel de fel de împăraţi. Fetele, adecă cea mare şi cea mijlocie, îşi aleseră câte un fecior de împărat şi se duseră după bărbaţii lor. Fata însă cea mică nu voia să se mărite cu nici un chip. Ba să-i dea pe feciorul cutărui împărat, ba pe al cutărui; aşi! ea zicea că nu-i place nici unul. Ce să facă bietul împărat? Se sfătui cu boierii şi găsiră cu cale să stea fata într-un pridvor, cu un măr de aur în mână, să treacă toţi fiii de împăraţi şi de boieri pe dinaintea ei, şi, pe care îl va plăcea, să-l lovească cu mărul. Aşa şi făcură.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie-dor de tine, fată

Suavă, tristă şi nemângâiată.
Mi-e tare dor de tine, fată.
Mi-e dor de păru-ţi mătăsos,
De trupul cald şi mlădios.
Mi-e dor de ochii-ţi luminoşi,
De sânii mici şi graţioşi.
Mi-e dor de firea-ţi de fetiţă,
De gura-ţi ca o garofiţă,
De chipul tău mereu sfios,
De glasul tău melodios.
De-ai şti ce tare te doresc,
Nu m-ai lăsa să pătimesc.
Vino la mine, odorul meu,
Ca să te strâng la pieptul meu.
Intră cu mine-n dulcele joc,
Mângâie-mi trupul cuprins de foc.
Tristeţea vreau să-ţi risipesc
Şi sufletul să-ţi încălzesc.
Te voi iubi şi dezmierda.
Rămâi să fii lumina mea.
şi când în braţe te voi strânge,
Te lasă şi nu mă respinge.
Nu-ţi fie teamă! Iubeşte iară!
Nu lăsa vraja ca să dispară!
Te grăbeşte. Vino n-dată!
Mi-e dor de tine fată!

poezie de Ion Rotaru (2001)
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevasta mincinoasă

"Y que yo me la lleve al rio
Creyendo que era mozuela
Pero tenia marido"

Federico García Lorca - La casada infiel

("Şi eu care-am dus-o la râu
Crezând că era fată mare,
Când colo avea bărbat.")

Federico García Lorca - Nevasta necredincioasă

Credeam că e fată mare
Când am dus-o pe cărare;
da şi eu - ce minte proastă! -
n-am bunghit că e nevastă.

O fi fost ea ca zambila,
dar mersei mai mult cu sila.

Şi pe urmă n-aş mai spune...

Era noaptea de tăciune
felinarele s-au stins,
licuricii s-au aprins.

Într-un colţ, când făcea fâţe,
îi scap mâna pe la ţâţe,
şi treceau prin ea fiori
ca miresmele prin flori.

Poci să nu pici în ispită,
mândră cum era gătită!
Că rochia îi strălucea
de să bagi briceagu-n ea

Era noaptea de tăciune,
pomii-nalţi, din altă lume,
şi s-auzea prin vâlcele
cum urlă câinii la stele.

Trecurăm şi peste iaz,
am mai sărit un pârleaz
şi-am culcat-o-ntr-o grădină,
lâng-un pom, la rădăcină.

Mi-am scos de la gât cravata
şi-a lepădat rochia, fata.
Scot cuţitul din curea,
ea, cămaşa cu dantea.

Nici crinul, pe ochii mei!
n-are piele ca a ei;
nici un diamant de-ar fi,
ca ea tot n-ar străluci.

Şoldurile ei, prin deşte
Îmi scăpau, să zici că-i peşte;
şolduri mici, de fată mare,
când de foc, când de răcoare.

De când mama m-a făcut
aşa drum n-am mai bătut;
călăream pe luna plină,
trupul ei de ciută lină.

D-apoi cum m-a dezmierdat,
poci să spui, când eşti bărbat?
că doară n-oi fi candriu
nici o taină să nu ţiu!

Iubită şi sărutată,
plină de ţărână toată,
am purtat-o binişor,
pân-acasă sub pridvor.

Dimineaţa, pe răcoare,
avea-n ochi mărgăritare.

Eu, ca un ţigan ce sunt,
am obraz şi am cuvânt.

Dar pe cinste i-am făcut
o cutie de cusut;
şi dintr-ale mai frumoase:
galbină, şi de mătase.

Da' nu m-am îndrăgostit,
numai unde m-a minţit:

muiere de om cu stare,
zicea că e fată mare
când am dus-o pe cărare.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea despre vrednicia şi smerenia ajutoarei de chelăreasă ajunse numaidecât şi la urechile împărătesei. Ea dori s-o vază. Iar dacă se înfăţişă împărătesei, fata de împărat ştiu să se arate şi să vorbească din inimă curată, fără prefăcătorie şi fără multă îndrăzneală. Împărăteasa prinse a o îndrăgi. Ea bănui că ajutoarea de chelăreasă nu poate să fie de neam prost. Şi aşa cum vă spusei, împărăteasa luă pe fată, ajutoarea cheiăresei, pe lângă dânsa. Unde se ducea împărăteasa, mergea şi ea; când se punea împărăteasa la lucru, lucra şi ca. Apoi, lucrul ce ieşea din mâna ei era mărgăritar, nu altceva. Din toate cuvintele cele înţelepte ce ieşeau din gura ei plăcu împărătesei mai mult decât orice. Ce să întindem vorbă multă? Ajunsese să fie nedespărţită de împărăteasă. O iubea împărăteasa ca pe copilul ei. Se mira şi împăratul de atâta alipire a împărătesei către această fată. Acest împărat avea un fecior singur la părinţi. Tată-său şi mumă-sa se uitau la dânsul ca la soare. Îl pierdeau de drag ce le era.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, fecior!

Toamna mă-ndeamnă să zbor,
Braţele, aripi de dor,
Frunzele, moale covor,
Pernă... de cad, să nu mor,

Bube să n-am la picior,
Mândră să-mi caut uşor,
Noră s-aduc, în pridvor,
Mamei. Adio, fecior!

poezie de Marius Robu (14 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzuliţă madostat

(dedicată interpretei de muzică populară Camelia Rogojinaru)

Frunzuliţă madostat,
Eu am vrut să am băiat,
Sprijin bătrâneţii mele,
Viaţă lungă şi putere.

Foaie verde, foaie lată,
Mi-a dat Dumnezeu o fată,
Înger, floare de lalea,
Ce-mi aduce dragostea.

În obraji flori de bujor,
Cel mai mare ajutor,
Crin din Cerurile Sfinte,
Miere dulce în cuvinte.

Glas de limpede izvor.
Şi chiar dacă n-am fecior,
Ea e zvon de sărbătoare...
Fata mea – boboc de floare.

R: Trandafirul vieţii mele
În omătul anilor,
Stea din miile de stele,
Eşti al mamei ajutor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa, cum se sculă zmeoaica, se duse într-un suflet la fiul său şi văzu florile veştede. După ce se sculă şi fata împăratului, merse şi la dânsa şi, văzând că şi ale ei se vestejise, tot nu crezu că este voinic. Ea zicea fiului său că nu se putea să fie bărbat, fiindcă vorba îi curgea din gură ca mierea, boiul îi era aşa de gingaş, încât îţi venea să o bei într-o bărdăcuţă de apă, perişorul supţire şi stufos îi cădea pe umeri, în unde, faţa-i are pe vino-ncoace; ochii ăia marii, frumoşi şi vioi de te bagă în boale, mănuşiţa aia micuţă şi picioruşul ca de zână, şi în sfârşit totul nu putea să fie decât de fată, măcar că se ascundea sub ţoalele cele voiniceşti. Apoi hotărâră să mai facă o încercare. După ce-şi dară bună dimineaţa, după obicei, zmeul luă pe fată şi merseră în grădină. Aci, zmeul îi arătă toate felurile de flori ce avea, şi o îmbia şi pe dânsa să le miroase. Fata împăratului îşi aduse aminte de poveţele calului şi, cunoscând viclenia, zise cam răstit că de ce l-a adus în grădină de dimineaţă ca pe o femeie să-i laude florile cu nişte vorbe seci, pe când ar fi trebuit să meargă mai întâi la grajduri să vază cum se îngrijeşte p-acolo de cai.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se povesteşte şoptit, la şezători ori clăci, în preajma acestei mari curţi boiereşti, că boierul cel bătrân, bunicul acestuia, ar fi hotărât cucoanei Smaranda, domniţa de-atunci, să-i facă numaidecât un fecior. Acea Smaranda născuse la şir trei fete, care de care mai frumoasă; însă Mavrocosti cel bătrân nici nu voia să se uite la ele. Lui îi trebuia un flăcău. Aşa că domniţa Smaranda, fiind însărcinată de-al patrulea şi temându-se să n'o lepede prinţul dac'a naşte iar fată, s'a sfătuit cu ţigăncile ei dela iatac şi, când a fost ceasul şi noaptea aceia, i-au adus în scutece un prunc din ţigănie. Mare bucurie la curte! Acel fecior care a crescut frumos şi a fost mare boier cu fală ca nimeni altul în ţara Moldovei, a fost tatăl cuconului Lupuşor, stăpânul de-acum.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan şi Dunărea

"Dunăre! ce plângi tu oare?"
"Plâng o floare de sub soare
Ce din sânu-mi a răpit
Ştefan-vodă cel cumplit!"

Pe cel ţărm bătut de valuri,
Sus pe zare, sus pe maluri,
Sunt trei cete de oşteni,
Turci, tătari şi moldoveni.

Una-i ceata hanului,
Una-i a sultanului,
Una-i a Ştefanului!
Iar în câmpul cel turcesc
Mii de săbii zângănesc;
Iar în câmpul tătaresc
Mii de arce săgetesc;
Iar în cel moldovenesc
Doi luceferi strălucesc:
Ştefan-vodă cel frumos
Ş-o copilă, chip duios.

Fata plânge, fata zice:
"Lasă-mă să fug de-aice,
O! Ştefane, scumpul meu!"
Domnul zice: "Nu! nu vreu,
Nu, pre sfântul Dumnezeu!
Că-mi eşti dulce la privit
Şi mai dulce la iubit,
Ca lumina soarelui
La lupta viteazului".

"De-ţi sunt dragă, de-s frumoasă
Ia-mă, doamne, ori mă lasă."
"Ba! de-a fi să lupt pe dată
Chiar cu Dunărea turbată,
Nu te las nici chiar de-un pas.
Nici chiar morţii nu te las."
"Apoi dar, rămâi cu bine,
Că tu n-ai parte de mine!"
Fata zice şi s-aruncă
Iute-n Dunărea adâncă!

Valurile clocotesc,
Pe copilă-o-nvăluiesc
Ş-o azvârl din val în val,
Depărtând-o de la mal.
Turcii stau încremeniţi,
Moldovenii împietriţi
Şi tătarii înlemniţi.
Stau şi ulii în zburare,
Stau şi caii-n alergare,
Stă şi soarele-n mirare,

Căci deodată ce se vede?
Cine-n valuri se repede?
Domnul Ştefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El s-azvârle nebuneşte
Şi înoată voiniceşte.
Taie-o brazdă, taie nouă,
Taie Dunărea în două,
Şi pe fată mi-o ajunge
Şi la piept cu foc o strânge
Şi se-ntoarce fericit
Sus, pe malul înflorit.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!