Sonet

Precum lumina unui singur soare
Prin lumea 'ntreagă-şi răspândeşte focul,
Chemând la viaţă nouă pe tot locul
Puterea cea'n etern renăscătoare,

Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare
Şi' n văi şi munţi şi 'n codrii vezi tu jocul
Lucorii ei ce-aduce iar norocul
Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare:

Un suflet mare tot aşa învie
Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândeşte
Pe cei ce stau pierduţi în letargie,

Nu vrea să facă robi şi nu orbeşte,
Că el e creator nici el nu ştie,
Dar singur Domn el totul stăpâneşte.

sonet de Carmen Sylva din Cântece şi sonete
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Dintr-o iubire-ntreagă,
Verigă a perechii,
Un numitor comun
Rămâne-n cartea vieţii,
Pentru că, fiecare
Lui însuşi este singur.

Rămâne fiecare
Pân' la sfârşitul său
Mai singur decât singur
În trupul vechi şi rău,
Lui însuşi, mereu singur.

Chiar morţii ce par vii
Şi cei încineraţi
Tot singuri sunt, cenuşă
Zburând către urmaşi
Te regăseşti iar, singur.

Şi câte mii de oameni
Cred că, printr-o credinţă,
Uniţi mereu prin cuget,
Aduc vreo biruinţă.
Degeaba, eşti tot singur.
Nu sunt mulţi, ci tot singuri
În timpul ipocrit.
Te retrezeşti iar unic,
Timp, condamnat la timp.

Hohotesc milioane
Ce fac un ton întreg
De râsete flambate
În gheţuri de dispreţ.
Dar, dintre milioane,
Tot singur te revezi
În reflectiva gheaţă,
Nu poţi să evadezi.

Eşti onorat de-o sută
De indivizi de vază,
Nu te vorbesc de bine,
Nici nu te venerează
Şi dacă întâmplarea
Te face prin ei, mare,
Tot singur te trezeşti
În ora care moare,
Doar cântecul, nătângul,
Te cheamă, mereu singur.

Dacă pe front de luptă
Cu încă zece, lupţi,
Trăieşti cu ei, alături,
Şi mori cu ei, pe câmp.
Tot singur eşti şi-atunci.

Nu poţi găsi perechea-ţi,
Nu poţi lovi destine,
Cä se anunţă clipa
Ce râde iar de tine.
E-acelaşi orologiu
Bătându-ţi la cap, singur.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum soarele, viaţa îşi răspândeşte lumina pretutindeni. Şi când ne naştem, vrem totul în acelaşi timp, fără să stăpânim energia care ne este dată. Dar, dacă avem nevoie de foc, trebuie să facem în aşa fel ca razele soarelui să se îndrepte toate în acelaşi loc. Iar marea taină pe care Energia Divină a dezvăluit-o lumii a fost focul. Nu numai cel în stare să încălzească, ci cel care transformă grâul în pâine.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Voinţă - calea vieţii"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierduţi pe veci

Aş vrea să murim
Ţinându-ne de mână
Pe câmp cu mărăcini
Jeliţi să fim de lună

Să sape corbi morminte
În zbor să ne aducă
Pe margine de groapă
În cântec de nălucă

Şi iarăşi să ne scoată
Să ne arunce-n mare
Să fim ca zeii mării
Scăldaţi în băi de soare.

Pe frunze ruginite
S-apară pentagrama
Prin stele veştejite
Să ne trăim iar drama

Pierduţi pe veci să fim
Uitaţi de orice zeu
Plângând să rătăcim
În imnuri de Orfeu

De sus să privim lumea
S-o lăudăm în şoapte
În râsete de grauri
În cea mai neagră noapte

Din turle de biserici
Să va chemăm la rugă
În urma vor rămâne
Familii să vă plângă.

Veţi fi cei de pe urmă
Captivi la o răscruce
Iar noi vă vom veghea
Îmbrăţişând o cruce.

poezie de Alin Ojog (11 octombrie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţia de culori

Oferim luminii vis,
Pe morminte veşnic plouă,
Cresc ciulinii neputinţei
Pentru coasa cea mai nouă.

Toamna îşi numără vina,
Vina de-a trece în ceaţă
Tot ce în noroi e nufăr,
Tot ce-n lume este viaţă.

Trec prin trup inelul sorţii,
Pun în suflet vânt, zvâcnire
Şi mă-nalţ pe munţi cu soare
Să am pâine-n pomenire.

Vinul timpului îl soarbe
Zeul ce-a urcat în nori
Trandafirii de mătase
În beţia de culori.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin amurg rătăcitor

Cum să mai rămâi în amintire,
Dacă-i mut cuvântul tău prin lume?
Întrucât nu tot ce-i risipire
Lasă-n urmă lucrurilor nume!

Eşti atât de singur prin viaţă,
Alungat şi adulat de semeni--
Gloria este aşa de hoaţă,
Semenii îţi fură tot ce semeni!

În mulţime eşti ca în pustie,
Singur prinzi contur şi-nfăţişare;
Lumea te închide în chilie,
Tu-i oferi şi ultima suflare!

Sângerezi amurgul cu chitara,
Mielul şi jivina pasc câmpia,
Iar când fiara îşi ridică gheara,
O înduioşezi cu poezia!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Visam că sunt un fulg de nea
Căzând în infinit de sori
Lumea de azi nici nu era
Erau doar nori.

Măritul soare mult prea mandru
Păzea tot cerul îngheţat
Chiar dacă nu avea putere
Era împărat.

Pe tot cuprinsul era pace
Nici nu se pomenea să mori
Vroiai doar singur liniştit
Prin nori să zbori.

Pluteam uşor pe lângă altji
Sau mai dansam un vals cu vântul
Dar viaţa mea ca fulg de nea
Trecea ca gândul.

poezie de Alin Ojoh (7 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să prind un tren
Care nu se vede
Pe tine te strâng la pieptul meu
Iar soarele să ne zâmbească.
E totul sterp în lumea asta
Pământul este plin cu flori
Iar noi mai stăm uitându-ne la soare.
Dincolo de nori
Din când în când
Mai adie vântul
Dar eu nu mai stau cu tine la o şuetă
Brăzdându-ţi faţa cu săruturi.
În suflet ţi-am strâns iubirea,
Dar tu...
Ai coborât din cer, precum o mică stea
Iar eu... Am plâns... privindu-te.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet (Vrăjit, tot şesul clocoteşte-n soare)

Vrăjit, tot şesul clocoteşte-n soare,
Şi-i zvon e nuntă mare-n lumea mică:
O pulbere de glasuri se ridică
Din mii de guri, un templu-i orice floare.

Tu n-ai iubit, nu ştii ce va să zică
Puterea asta-n veci renăscătoare.
Şi totuşi o presimţi, căci visătoare
Te strângi de braţul meu, parcă ţi-e frică;

Clipeşti, şi buzele, nesărutate,
Îţi tremură, ca-n somn, de-o aiurire,
Şi inima neliniştită-ţi bate...

În jurul tău palpită-ntreaga fire;
Iar florile-s aşa de parfumate,
Că-n clipa asta tu respiri iubire!

sonet de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul pasiunii

Lumina lui crea un joc de umbre
cu un efect ades hipnotizant,
purtându-te prin nori sau hăuri sumbre
în timpul vostru scurt şi delirant.

Lumina ta se ascundea în umbră
şi reflectai doar străluciri din jur,
acoperind alcătuirea sumbră
a unui suflet, parcă, imatur.

Cu vântul ce adie peste ape,
vin amintiri şi-ai vrea să fi uitat
tot ce ţi-a scurs izvorul de sub pleoape
când, dintre voi, iubirea a plecat.

Priveşti spre strălucire, frumuseţe,
cu-aceeaşi sete care te-a atras
în jocul pasiunii îndrăzneţe,
vremelnic încheiat prin "Bun rămas!"

Te fascinează jocul de lumină
şi uiţi, din nou, de umbre şi abis,
ţi-o aminteşti şi-ai vrea să mai revină
iubirea ce-a plecat în lumi de vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară...

O nouă primăvară, să se reverse - pare,
Căci curg, pe văi, şuvoaie şi păsări sparg văzduh...
Dar trecătorii străzii, păşesc cu nepăsare –
Semn clar că poartă-n suflet al iernii aspru duh.

E-un fel de letargie – deşi, e soare mult
Şi nimeni nu arată, nu pare bucuros
Că s-a trezit natura, cu râvnă şi tumult,
Că iarba din ţărână ţâşneşte viguros.

Atât de tristă-i lumea şi fără nici un chef
De viaţă şi de faptă – de parcă, sub senin,
Doar scârbe se brodează, pe-al zilelor gherghef –
Iar soarele, azvârle, nu raze – ci venin...

Aş vrea ca primăvara – această reînviere -
Cu viers de veselie – şi tandru, s-o descriu...
Dar nu simt veselie şi parcă n-am putere,
Ca să-mi alung din suflet al zilelor pustiu.

E soare... Şi ce dacă?! În inimă, eu, port –
Asemenea cu pomii ce-au fost înfrânţi de ger,
Un duh de-ncremenire, căci sufletul mi-e mort
Şi orbeşte-mi târăsc paşii pe sub seninul cer.

Eu ştiu că, niciodată, de-a binelea n-am fost
Învins... şi în picioare, mereu, tot am căzut
Din scârbe şi belele – dar traiul meu anost,
M-a ros şi mă tot roade, setos, neabătut.

Mi-e firea cârcotaşă – sau veacul e beteag?
Mă-ntreb tot mai adesea, dar nu aştept răspuns...
Şi-mi fâlfâie în ceafă al morţii negru steag –
Iar fâlfâitu-i spune că am trăit de ajuns.

... Dar ducă-se-n pustie cernitele-mi gândiri!
Mai pot păşi prin viaţă cu calm şi nepăsare...
Nu-mi pasă că am hâde şi negre presimţiri –
Când noua primăvară, să se reverse – pare...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înţelegînd al vieţii rost,
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.
Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie:
Mergînd prin viaţă spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Şi să mă 'nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar şi de cei căzuţi din rînd,
Rămaşi în urmă, sîngerînd,
Răniţi fără de nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Şi aş mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Şi strălucind în lumea rea,
Să duc lumină undeva,
Să încălzesc pe cineva,
Şi să mă-ntorc în soare.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut

Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munţi
Peste tâmple cern castanii
Floarea perilor cărunţi.
Tot mai mult rămâne-n urmă
Şi-nainte mai puţin,
Prin a lumii nouă turmă
Eşti strein, tot mai strein..

Cei porniţi cu tine-odată
Pe-al vieţii drum, s-au dus,
Tu cu zarea-nsingurată
Lâncezeşti dup-un apus.

- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?
Tot nu crezi în veşnicia
Locului spre care mergi?

- Dacă este după moarte
Viaţa-n care n-ai crezut,
Ce vei face-a veci departe
Şi pe veci de veci pierdut?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc din Prislop

"Va lua ţara foc din Prislop!"
Sunt spuse de om împlinit.
Puţini înţeleg cu ce scop,
părintele Boca aşa a vorbit.

Cu foc din Prislop am plecat,
de la lumina de lumânare.
De-atunci zeul Zamolxe chemat,
trezeşte pe cei dormind în altare.

Aprins pe creste, în văi carpatine,
focul a ars şi în sanctuare.
Dacii învie, în mine şi tine,
spiritul lor niciodată nu moare.

În focul de sfânt profeţit,
de el inimile ne sunt atinse.
Căci din Prislop noi am pornit.
Ţara? E rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se răspândeşte ceaţa în întreaga lume.
Poate că ea este apa dezamăgită pentru că stă pe nori sau în râuri
iar acum vrea să acopere lumea întreagă.
Poate că este un mare NU adresat imaginilor din realitate deja văzute sau un văl de abur răzvrătit care vrea să te ducă într-un alt univers.

citat din Fabrizio Caramagna
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Educaţia se poate reduce la un singur precept: să ştii să te pui în locul aproapelui.

aforism de Carmen Sylva
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar prost

nu ştiu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum băţul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins

nu ştiu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subţiriu
o fi altundeva

nu ştiu să mor
tot aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte
şi ca să nu râdeţi de mine cât sunt de prost
ceva tot ştiu

ştiu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveţi clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu ştiu să mor
aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

E noapte, mi-e frică şi gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.

E lumea în care cei mici sunt jertfiţi,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiţi,
e lumea de umbre călcată.

Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viaţa,
aş vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceaţa.

În lumea de monştri, de lacrimi şi chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenţe...

Suspinele Magdalenei penitente,
Barocul raguzan, about what do they question?
Nu, eu am să aflu. Răceala semenului mă îngheaţă.
Dar nu mă ucide. Antidepresiv la purtător.
Eu ştiu, trupul nu ne aparţine, facă natura ce vrea.
Nu avem faimă, nici nu o vrem, oare? Nu.
Să-ncepem cu Jupiter. Nici el nu vrea nimic.
Nu lua niciodată o decizie pe care poate să o ia altul.
Nu eşti singur, deşi asta crezi acum. Niciodată nu eşti singur.
Scrie despre soare şi vară, despre tăcere şi luptă.
Tu nu eşti Faust. Ei şi?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram singur

Eram singur într-o mare de durere,
Eram singur sub un cer fără stele.
Eram singur sub un soare arzător,
Dar tu ai venit ca un dulce fior!

Ca dintr-un mare abis,
Ai venit ca prin vis,
Cu focul dragostei,
Care este veşinc aprins.

Aveai trup de nimfă,
Ochii ca două stele,
Părul tău frumos mirosea
A floare de micşunele,

Tu cu măna ta gingaşă
Trupul meu rece ai atins,
Şi eu m-am trezit
Ca dintr-un straniu vis.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!