Sărmana limbă românească! Nu mai este cum ar fi trebuit să fie, o plantă cultivată! A ajuns o buruiană sălbatică!... Multe vânturi au bătut-o! Odată o bătea vântul franţuzesc; apoi o bate vântul nemţesc: noroc că mai are rădăcini adânci, altminteri i s-ar stârpi soiul. Şi ar fi păcat de ea fiindcă (nu că o laud eu), îngrijită, cu flori frumoase şi ce rod sănătos ar da această voinică buruiană dispreţuită, cu care de veacuri s-a hrănit sufletul unui întreg neam de oameni! Care cum se scoală astăzi o calcă-n picioare şi, drept îngrijire, chip şi seamă, şi spre păstrare, o opăresc cu cerneală de scris şi de tipar; şi ea rabdă, ţinându-şi ascunsă puterea de viaţă în rădăcinile-i adânci, cât şi-o mai putea-o ţine şi acolo; căci şi acolo a-nceput s-o prigonească şi s-o ajungă soarta rea prin aşa-numitele "metode moderne".

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare sălbatică

Iubirea nu-i o floare de seră, ci o floare sălbatică,
născută dintr-o noapte umedă, născută dintr-o oră însorită;
răsărită dintr-o sămânţă sălbatică,
suflată pe drumuri de-un vânt nebun, de o sălbatică ursită.

O plantă sălbatică, plantă pe care, atunci când din întâmplare
înfloreşte-ntre gardurile grădinii noastre, o numim floare;
şi când înfloreşte dincolo de ele o numim buruiană; dar, fie floare,
fie buruiană, parfumul şi culoarea ei sunt întotdeauna sălbatice.

poezie de John Galsworthy, 1867 - 1933, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

buruiană

O buruiană este o plantă care a însuşit fiecare abilitate de supravieţuire, cu excepţia faptului de a creşte ordonat.

definiţie de Doug Larson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mototoala

Mototoala e o minge
Care plânge de se stinge,
Supărată că e mică,
Cât o nucă mai voinică.

Ea a fost odată mare,
Dar s-a dat de-a dura tare
Şi-a-ntâlnit seara în poartă
Un cui rău, şi-acum e spartă.

Mingea este dezumflată
Nici rotundă nu-i, nici lată.
Are-n ea atâta viaţă
Cam cât are o paiaţă.

Tot încearcă să se-nfoaie,
Mai ales după vreo ploaie;
În zadar trudeşte însă
Şi e tristă rău şi plânsă.

La spital voind s-o ducă,
S-a ascuns după ulucă;
Chiar şi-acuma e ascunsă
Între flori, în iarba tunsă.

Speriată de-un vehicul
A sărit doar cât piticul.
Ca să meargă iară dreaptă
Aer bun în piept aşteaptă.

S-ar putea ca voi, odată,
S-o găsiţi mai aşezată
Să pompaţi într-însa gazul,
Poate-aşa-i trece necazul...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui reales

Nu-i un tip să-l pui pe rană,
Nici nu munceşte pe brânci
Dar e ca o buruiană:
Are rădăcini adânci.

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vant de mai

Trece vântul prin părul bălai,
Aşa cum odată şi tu-ţi treceai
Degetele calde şi zâmbetul fin,
Amorul în versuri şi cugetul lin.

Răcoarea de mai îmi place la el,
E iute şi aspru, un biet sufleţel,
De plâng, mă alină şi-n zâmbet răsar,
Erai ca şi el, un suflet hoinar.

Se duce, se pierde în zare, şi-aş vrea
Să vină şi mâine în calea mea,
Pustie e viaţa sălbatică azi
Când el e plecat pe munte prin brazi.

Îi simt sărutarea şi ochii adânci,
Mă-ntreb de e singur acolo pe stânci,
Mă poartă în gând şi plânge de dor,
Doar mâine va şti cât îl ador.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Danna
Comentează! | Votează! | Copiază!

buruiană

O buruiană este o plantă ale cărei virtuţi nu au fost descoperite încă.

definiţie celebră de Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele. Nu; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă, nu e până-acuma dospit cumsecade.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zână

O zână stă-n cerneală şi mă ceartă
Că vremea, când n-am scris s-a scurs deşartă
Şi-o lume-a stat ascunsă-n călimară,
Neîncercând nicicum s-o scot afară,
Ridică mâna şi mă dojeneşte
În vorbe aspre, dar îmi şi zâmbeşte
Şi-mi pune tocu-n mână, ca să scriu,
Cuvântul intră-n vers şi-n ritmul viu,
O taină descifrez şi vine-o alta,
Cioplesc în versuri cum aş da cu dalta,
Pentr că ea-şi făcuse pentru mine timp
S-aducă-o atmodferă de Olimp,
Cu chip de marmori şi cu flori de vis
În diademă – floare de cais,
Tu din adâncul somn astăzi mă scoală,
O, zâna mea, vrăjită din cerneală!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existenţa ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Şi realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu ştiu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar ştiu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Şi fără ideea că alţii aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Şi m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aş fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenţie
de-a mea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (după o colindă românească)

Refren:
Crinu-i crin şi iarăşi crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde fără crin.

Scoală ţară şi ascultă,
Cum îţi cântă cucuveaua,
Cu elita ta ocultă,
Ţi-ai găsit beleaua.

Refren:
Crinu-i crin şi iarăşi crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde, fără crin.

Cu aşa conducători,
Nu ştii încotro s-apuci,
Geaba ai la gât comori,
Multă vreme n-o mai duci.

Refren:
Crinu-i crin şi iarăşi crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde, fără crin.

parodie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Acolo, în ţara de piatră,
Acolo, în legendarii munţi,
Acolo avem noi vatră,
Români cu rădăcini adânci.

Acolo Dumnezeu ne-a dat
Grădina Maicii Domnului.
Acolo am eternizat
Pacea sfântă omului.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila de baleniere

În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare –
Şi lumea se-ngrămădea pe cheu şi saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.

Pentru că erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN
(O, vântul dinspre ţărm bătea spre mare!)
Şi POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare,
A ieşit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.

Erau acolo Jack din Grosmont şi Tom din Staith,
(O, vântul dinspre ţărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos – şi mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.

Willy-al meu m-a sărutat în faţa tuturor
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Willy-al meu a urcat ultimul la bord
Şi şi-a fluturat bereta spre mine la plecare.

Şi astfel au plecat din port, lăsând uscatu-n urmă,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Deja vedeam parcă gheaţa sub etrava navei lor
Şi sloiurile-n derivă prin frigul nopţilor polare.

Treceau luni de zile şi soseau alte şi-alte luni de zile,
Şi vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Şi de multe ori mama-n nopţile furtunoase
Plângea cu mine – curgeau lacrimi, multe şi amare.

Dar când, în septembrie,-a urcat pe cer luna plină,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat,
Flotila balenierelor noastre – fericită sărbătoare –
S-a întors acasă din mările nordului îngheţat.

Oamenii s-au strâns pe cheu şi le-au întâmpinat,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat;
De la orologiul primăriei şi până la farul de pe dig
O mulţime de popor aplauda neîncetat.

Le-am văzut din vârful scărilor vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat
Şi valurile dansau vesel sub bompresurile lor,
Şi-n bordul de sub vânt fulguia talazul înspumat.

Le-am văzut de lângă scările vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat;
Şi nava din fruntea flotilei noastre de baleniere
Tocmai dubla farul*, cu pavoazul cel mare ridicat.

O, erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN!
(Vântul dinspre mare bătea încă spre uscat ),
Se vedeau, roşii, velele lui POLLY DIN SLEIGHTS –
Şi întregul echipaj era pe punte adunat.

Încet-încet toate-au depăşit farul de intrare,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat –
Şi, la dane acostate, şi-au găsit odihna-n port,
Lungul lor voiaj odată terminat.

Dar unde, vai, unde-i oare MARY JANE,
Vântul bătea dinspre mare spre uscat!
Mulţi, îşi strângeau acum iubita-n braţe...
Pe mine iubitul de când nu m-a-mbrăţişat?

Of, spuneţi-mi unde-i MARY JANE,
Acum, iată, vântul bate dinspre mare spre uscat!
"Mary Jane cu întregul echipaj
În largul oceanului s-a scufundat!"

Duceţi-mă acasă la scumpa mea mamă,
Deşi vântul bate dinspre mare spre uscat;
Niciun talaz nu-mi va lovi iubitul,
Făr-a se izbi întâi de sufletu-mi înfrigurat!

Duceţi-mă acasă, căci de astăzi nu-mi mai pasă
Dacă vântul bate dinspre mare spre uscat;
Willy-al meu zace în abisurile morţii,
Dar inima lui bate în pieptul meu ca altădat'.

* A dubla farul – nava, în marşul ei, ajungând la travers de far (farul aflându-se într-o direcţie perpendiculară pe axa longitudinală a navei).

poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mai uşor să înlături pasiunile tulburătoare decât să le stăpâneşti. E mult mai la îndemână să le respingi de la început decât să le domoleşti, odată ce s-au abătut asupra ta. Căci, în clipa când ajung să pună stăpânire pe cineva, pasiunile sunt mai puternice decât cel care-şi închipuie că le conduce şi nu vor putea fi cu nici un chip îndepărtate sau diminuate. Şi-apoi, chiar raţiunea, care ar trebui să le înfrâneze, este puternică numai atâta timp cât se ţine departe de pasiuni;dacă s-a amestecat însă cu ele, raţiunea nu le mai poate înfrânge, căci odată aţâţată şi stârnită, mintea se va supune celui care îi porunceşte. Dacă la început putem să înfrânăm unele pasiuni, mai târziu ele ne supun cu forţa şi ne împing înainte. Omul care se prăbuşeşte în prăpastie nu mai ştie de sine şi nici n-are cum să se împotrivească sau să întârzie căderea, prăbuşirea îndepărtând orice hotărâre sau părere de rău, iar el nu se mai poate opri să nu ajungă acolo, unde de fapt n-ar fi trebuit să pornească. Tot aşa sufletul, dacă e cuprins de mânie, de dragoste sau de alte pasiuni, nu i se mai îngăduie să-şi înfrâneze pornirea;va trebui să se prăbuşească cu toată greutatea până în fundul prăpastiei, mânat de natura viciilor.

Seneca în Dialoguri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, între pământ şi cer

Undeva, între pământ şi cer
Sufletul meu rătăceşte stingher
Şi se zbate şi încearcă a şti,
Unde mai bine s-ar putea odihni.

S-ar duce în cer, mai bine să-i fie
Durerea s-o uite, cum vântul adie
Dar cum ar putea să lase pământul
Când tot ce iubeşte îi macină gândul

De vorbă eu stau, cu sufletul meu
Încerc să-l ajut, să-l feresc de ce-i rău
Un sfat am să-i dau, pe pământ să mai stea,
Iubirea s-o lase în inima mea

Să o pot împărţi cât încă trăiesc
S-o primească în dar, toţi pe care-i iubesc
Să rămână cu ei după ce voi pleca
Amintire să fiu, eu... şi inima mea!

poezie de Elena Bulancea (10 decembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evol

dragostea adevărată îmi răvăşeşte viaţa
e lista mea de căderi şi de suişuri
pentru a afla geneza
celor mai înalte piscuri
şi a celor mai adânci prăpăstii
ca şi pentru orice altceva
cu cât urci mai sus
mai departe
cu atât mai dureroasă
prăbuşirea

dragostea este o creatură vie
are nevoie să fie hrănită
încurajată
dar chiar când este încurajată
ea se topeşte în fiecare clipă,
alunecând în moarte

când am avut-o
am încercat întotdeuna s-o alint
s-o consolez pentru pierdere
când soarta îi era potrivnică
asta-i tot ce-am putut face

ea este imprevizibilă
ea nu poate fi domesticită
sau ţinută în captivitate
o fiară sălbatică
necruţătoare în foamea ei

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-na Giurgea: Mai bine să zică spectatorul: "Păcat că s-a isprăvit", decât: "Uf! nu se mai isprăveşte odată!"

replici celebre din piesa de teatru Începem!, scenariu de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căminul

Căminul unde stau aş cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Şi şuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aş sta să văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare şi-agale se ridică.
Apoi îmi asfinţeşte şi-o luna ce-mi apare
Sau să privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparţine mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simţind doar iarba şi cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte şi-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu să aibă şi-o glastră la fereastră
Să îmi culeg magie din roşul meu amurg.
Sau să miroas-a pâine dospită doar de casă
Şi apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Şi de e vreme rece şi timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul să îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic şi călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

Să şuierare şi vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aş vrea să îmi fie.

poezie de Florin Cezar Călin (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!