Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ion Untaru

Îmi caut pricini fără rost

Îmi caut pricini fără rost
Și n-am cu cine să mă cert
Pentru trecutul meu anost
Și viitorul meu incert

E searbăd totul împrejur
Drumurile trec pe lângă mine
Aștept osânda ca un fur
Dezbaterea juraților cât ține

Fiecare trage la un jug
Și când puterile îl lasă
În carnea lui se-aprinde-un rug
Cu flăcări albe de melasă

De unde vin? Și cine sunt?
Ce za mă ține într-un lanț
Când nici un vânt, nici un avânt,
Nu mai ajunge la Bizanț?

Pe care cronică-afectivă
Se scriu și șterg atâtea nume
Când totul ține de-o eschivă
Și de-un secret ascuns anume?

M-aș război cu fiecare
Dar singur contra lumii-ntregi
E-o tragi-comică eroare
Ce-a dus la eșafod și regi

Iar țintele-s înșelătoare
Scadențele vin mai devreme
De parc-anume o eroare
Naște la rândul ei, dileme

Că fiecare-ntr-un alt fel
Își vede propriul sacrificiu
Și când rămâne fără zel,
Se pierde anonim în viciu

Citesc în mine ca-ntr-o carte
Pe care-a scris-o un străin
De care astăzi mă desparte
Un fratricid: al lui Cain!

Că toate au un preț de cost
Precum o rentă viageră
Cum fermentează un compost
Să-ngrașe solul dintr-o seră

La fiecare vârstă omul
Aleargă dup-un ideal
Da-i pune-n cale metronomul
Un munte,-o vale sau un deal;

Cu ce-oi fi eu mai bun ca altul
Ce-și duce traiul într-o cramă?
Ne-a zămislit, e drept, înaltul
Și amândoi dăm morții vamă

O pâine și-un pahar cu vin
E mulțumit: nu vrea mai mult
Cotidianul lui tumult,
Nu știe cât e de puțin

Își arde darurile sale
La foc mărunt și fără zel
Și-l duce viața tale quale
Cum duci de zgardă un cățel

Atâta doar că nu se-ntreabă
Ce va fi dincolo de mâine
Și-și toarce firul fără grabă
Pân-la bucata lui de pâine

Mă lupt cu morile de vânt
Găleata vieții mele-i spartă
Se scurge vlaga în pământ
Cu toată forfota deșartă

Zadarnic să întrebi ghiocul
Ce cale trebui' să urmezi
Că nici eroarea, nici norocul
Nu-i mai salvează pe aezi

Și nu e nici un neajuns
Mărunt, atunci când nu-l poți trece
O taină doar de nepătruns
Face izvorul să nu sece.

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ion Untaru

Mă condamn

condamn pentru orice eroare
De care aud la tot pasul
Lumea îmi pune în cârcă impasul
Că viața mea devine o teroare
Și-și pierde legitatea lui, compasul

Nu mai sunt același care sunt
Nu mai sunt același care-am fost
Rostul meu e să fiu luat la rost
Pentru toate relele de pe pământ,
Asediat și fără adăpost.

Sunt la fel ca voi un muritor
Abonat la trudă pentru-o pâine
De care am nevoie azi și mâine,
De care nu mă pot lipsi în viitor
Ceea ce în fond cere și-un câine

Nu mă întrebați că n-am răspuns
Cât vor putea nervii -mi reziste
Mai bine-n evul mediu la baliste
De săgețile arcașilor împuns,
Decât bâjbâi pe atâtea piste!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine și trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că știe să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar și mai mult,
iar viața este și mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
și îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranța că totul va fi și mai frumos.
Îmi place când mă privește
atunci când dorm și îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără ușor
și este înțelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
și când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveștile lui și este în centrul atenției.
Îmi place are încredere în mine,
respectă pentru că îl susțin în ceea ce face
și că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
și viața mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

À l'improviste

Foi de plastic strânse-n cort
Și din frig dau de căldură
Unde nimeni nu-mi mai fură
Din puținul meu confort

Un decembrie cu soare
Prin efectul lui de seră,
Ca un cânt de baiaderă
Absolut din întâmplare!

Și-mi închipui fac plajă
În Sargasse sau Hawaii
Nici euro, nici parai
Doar tăria dintr-o glajă,

Mi-a mai susținut moralul
angoasa care scurmă
Cronicile de pe urmă,
Subminează carnavalul

N-am deasupra mea vreun șef
Ca -mi taie din chenzină
Vilă n-am, nici limuzină
Și lucrez doar când am chef!

Ce să-mi mai doresc în plus?
Bucățica mea de pâine
Pentru astăzi, pentru mâine
celelalte s-au cam dus

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pământ sterp

Plouă mărunt, mărunt de tot,
Asemeni omului cu suflet mort,
A cărui viață-nseamnă disconfort,
Mai rămânându-i doar... fie idiot.

Să se comporte precum cei ce mor...
În fiecare zi, de "frig", sau de prostie.
Și pentru ce folos atâta agonie,
Când faci degeaba parte din decor?

Când tot ce ai de oferit este doar ură,
Unde mai este sensul de a exista,
Ce mai rămâne demn la viața ta?
Nu mai ești nici măcar de umplutură...

Pe cât de trist, pe-atât de rău îmi pare
De voi, toți ăștia, ce trăiți în beznă...
Umăr la umăr, nu ajungeți nici la gleznă
Celor ce nu vă seamănă-n purtare.

Dar cine să vă facă -nțelegeți
stă pământul sterp sub voi?
Că doar, în suflete, puteți aduce ploi,
Iar soare, când vă vreți, sunteți cu dinți.

poezie de din Începuturi (24 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

În loc de prefață

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Și nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câțiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost așa precum se spune
Și nu sunt nici așa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Și nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aș putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aștept un cititor cinstit să mă răzbune
Și să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut fiu volumul ideal
Cu sute de ediții repetate -
Volumul voluptăților mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Și greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deși există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Și tot așa, la fel,
De la-nceput și până la sfârșit -
Până se va-nțelege ce daltă de oțel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

Un dezastru natural

Din imensa atmosferă ce doar mintea o măsoară,
Zgomotos se-aude o flamă ce din ceruri se coboară;
Când spre dreapta când spre stânga, printre norii plini de ploaie,
Întâlnind muntele-n cale după forma lui se-ndoaie.

Cine este această flamă? Și ce vești ne poate aduce?
Este fulgerul ce-ndeamnă, trăsnetul ne apuce,
Dar muntele nu îl lasă, în adâncuri îl aruncă,
Într-o grotă fără forme, de ape săpată-n stâncă.

Drumul său lasă în urmă, pulbere neagră de fum
Și un trăsnet fără milă, transformând totul în scrum.
Un dezastru fără margini, norii spulberați de vânt
Provoacă o vijelie, culcă totul la pământ.

Scurmă rocile și stânca, le aruncă peste deal,
Și urnește o mocirlă ce se scurge în aval.
Tot ce-n cale întâlnește, toacă, macină mărunt,
În fața ta ce apare? Numai apă și pământ!

aplec c-o rugăciune: Doamne… Cu ce ți-am greșit?
Mi-ai luat părinții, casa, toate mi le-ai mistuit!
Acum… Ia mă și pe mine, n-are rost să mai trăiesc,
Nu am lacrimi pe sub gene, nici pe cine să jelesc.

Vântul se mai potolește, iar puhoaiele se scurg,
Peste tot șiroi de lacrimi…. Doar o rază spre amurg
Mai plutește printre norii, de povară descărcați,
Ce-și urmează a lor cale, noi…… Rămânem disperați,

Cu speranța ce ne spune:„Viața-și are drumul său”,
S-o trăiești cum ți-e sorocul și cu bine și cu rău.
De ești vrednic, vei fi tare, vei învinge orice greu,
Dumnezeu?... E unul singur, el ne judecă mereu.

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Eu nu știu

Eu nu știu cum să mă numesc,
Nici nu știu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viața ce o trăiesc.

Eu nu știu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreține.

Eu nu știu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu știu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniștea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu știu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a știut.

Eu nu știu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârșit.
Nu știu unde am greșit, dacă am greșit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu știu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Cine bate în poartă

cine bate în poartă de nu vrea să se ducă:
o fi venit Terente, sau nea Mărin, sau Sucă
dea cu pasul sau să dea cu yardul,
plătească dările cu cardul,
că fără dări nu se mai poate
lucrăm în genunchi și murim pe coate
s-a rupt un echilibru, se prăbușesc imperii
o lume veche, s-a împărțit în două
una face purici, alta face ouă
și tu inimă te sperii!
pe ce mai punem azi temei
dacă nu pe vin și pe femei?
că fără adevăr, și fără iubire
nimeni nu-și mai vine în fire!

dar ce folos știm acestea
că vin paparazzi și ne fură vestea?
și unde e Diana zeița vânătorii
tremură-n grădină de teamă sicomorii
nu mai vântura amiezi și nu mai da cu tifla
mai bine vezi cine ne fură chifla!
că e mai rău ca în codru se taie și se rufe
nu mai găsește nimeni la supermarket trufe
nici ziua și nici noaptea și nici măcar promoții
ideile pe care marșează ostrogoții
eu sunt mai rău ca ăla din patul lui Procust
îmi place cavalcada și traiul când e frust
eu stau într-un picior cât alții-și torn pe gât
poșircă de cinci stele și altele încât,
li se face părul de omăt
și-o iau îndărăt

poezie de din manuscris
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de mușcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să știe lumea cât de mândru ești
ai ajuns și tu ca să iubești.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Și nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul iubești
Și nici un film pe care-l tot privești,
Și nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveți să îl trăiești discret
Când este pasiune și ocară,
Ce-ți face viața aspră și amară,
O iei așa cum e și cum ți-apare,
Ca floarea care crește prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi așa, am tot fura cu toții
Și-am pune-n poarta vieții noastre hoții.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ții la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viața ta coșmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic și-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce crește din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipește-n vânt...
Dar asta o-înțelegi foarte târziu
Când viața ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de șanse și de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nțelepciune.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Liviu Rebreanu

Acum, când va sfârși scrisoarea, va ști mâinile care au scris-o nu vor mai rupe-o și nici ochii nu vor mai vedea-o, pentru că mâine, pe vremea aceasta, corpul lui va fi îngropat în pământ sau va atârna undeva, iar mintea lui, care își dă seamă de toate acestea, mâine nu va mai naște nici un gând, ci va fi o grămăjoară de creieri morți; năpădiți de sânge închegat…

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraților de
Adăugat de Tudosa MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ion" de Liviu Rebreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 7.99 lei.
Tudor Gheorghe Calotescu

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniștea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine știe ce mister

înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiați
între două cuvinte de-alint
și-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecția cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceața de azi
în care măgar pierd

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum reuși înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Versul și tu...

versul meu nu trebuie înțeles
versul meu numai trebuie luat ca atare
înșirat între file ca o iarbă pe șes
și pe el - numai tu la plimbare

versul meu nu-i nevoie nici să-l citești
doar ascultă cum picură vântul
și dezbrăca-te din straiele tale lumești
și respiră, respiră cuvântul

versul meu ca o ploaie ce toarnă mereu
și te lasă cu firea uscată
dacă poți savura și ți-a dat Dumnezeu
într-o lume de dânsul uitată

versul meu e un soare ce stă pe zenit
și aruncă din colțuri de gură
când un zâmbet subtil și puțin ostenit
când o eră învelită cu ură

versul meu ce nici singur nu-l știu
ce se duce, și vine și nu se mai duce
mereu lasă în mine când totul pustiu
când în tine nimic ce seduce...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cercetează cum ai apărut și vei vedea cât de cutremurător de ireal este totul. La o astfel de mahafarsă nu-i poți atribui nici mândrie, nici compasiune. Ego-ul se va ține de ele cu dinții pentru a te nimici. Aruncă totul în aer și mergi înaintea concepției tale. Află ești Nenăscut, doar Aici sălășluiește infinitul vieții eterne. Ai luat de bun visul numit "nașterea mea", ba mai mult, îl celebrezi cu fast în fiecare an, la o anumită zi, fără să îți dai seama acela e tocmai momentul încătușării tale. Chiar și așa; revino la starea de copil, recunoaște-l pe "Eu-Sunt" fără gânduri sau concepte și vei fi liber!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Undeva, cândva

lumina s-a sfărâmat în bulgări de timp
prea devreme, prea târziu
cine mai știe
și de știe e acum pulbere în vânt
privesc indiferența gândului
trece incoerent peste timp
schimb nu pot sau nu mai pot
nici gândul, nici timpul, nici viața.
nu mai e mult
sfârșitul a început demult
astăzi e altfel decât ieri
mâine va fi la fel ca nicăieri
într-un perpetuu joc
al vieții și al morții
de ce îmi ceri atunci să vin
e imposibil a spune "da" în lumea asta
bună, rea
ce oare pot fac
să o joc la joc
în viața asta fără de noroc
dau de pământ cu ea
ei, o vrea cineva...
o soluție imaginară voi da
în încongruența faptelor descrise de un emanat
despre efectul benefic al bâtelor
în țara în care m-am născut demult
în care unii urcă
toți coboară fără să bage de seamă
că au pierit demult
orbi în timp sau rătăciți în răstimp
la lumina unui lămpi
apusă, de mult petrecută
un tânăr schizofrenic aleargă fericit
prin astă tristă lume
în veșmântul sărac al sufletului
a evadat din ireal
în țara care nu mai este

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri aiurea

Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Cutreieră pădurea
După adăpost.

Aiurea sau încotro,
Nici ele nu știu unde.
Sau poate... apropo:
Ecoul, le răspunde?

Nici el, nici eu, nici tu,
Nu le vedem, nu le-auzim.
Da. Nici pădurea, nu.
De gânduri negre, toți fugim.

Temeri urâte nasc în noi.
Vin toamne triste și vin ploi.
Ne năpădesc noi amintiri,
Din vechile noastre iubiri.
Doar cu-atâta ne mândrim
În viața care-o mai trăim.
Bolnavi de cât ne-am amintit,
Când vom intra în asfințit;
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Vor părăsi pădurea
De parcă nici n-au fost.
Se vor risipi în vânt,
Nu vor mai zbura nicicând.

poezie de (24 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are stăruință.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu, îți zâmbește în față.

poezie de
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Luminița Ignea

Constanță

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struț, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaș,
nici strămoș și nici urmaș,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloșcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăiește, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalță, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Și merg iar la femei

Nu mai caut, nimicuri,
Nici intrări fără chei,
N-am frisoane sau ticuri
Cînd duc la femei.

Nu mai caut, oferte,
Nici cai verzi pe pereți
Și îi rog... să mă ierte!
Pe distinșii asceți.

Nu mai caut, cuvinte,
Doar metafore noi,
Știu exact cine minte
Când e vorba de ploi.

Nu mai caut, norocul,
Nici virtuți... fără rost,
Însă pot s- aprind focul,
La ieșirea din post.

Nu mai caut frumosul,
Nici genunchiul smerit,
Fiindcă... el... păcătosul,
Fluturi albi a stârnit.

Nu mai caut, nimicuri,
Doar intrări fără chei,
Pun monezi în fișicuri
Și merg iar... la femei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook