Două cuvinte
tăcerile ard, înăutru se zbat
scoarţa copacului scrijelită, nu le uită
în piatră sunt săpate, vântul le poartă
buze neştiute, din adânc le rostesc
bobul unei lacrimi, cu ele-n durere coboară
scrise şi spuse, litere, formaţi doar două cuvinte
ochii le privesc, ce mult le doresc
genele le strâng, în izvoare zăgăzuite
sunt doar două, în inimi sădite
luciul apei, în oglindă le caută
pe chipuri din lumi, de altădată
pe-o bancă stau aşezate, castanul suspină
curmătura răsăritului, le învârte într-un nor
cerul le citeşte, pe feţe însorite
apusul încet, în braţe le-adorm
noaptea le ascunde, printre trupuri dezvelite
căpiţe de fân, cu miros de toamnă târzie
le păstrează-n tainice nopţi, răsucite spre stele
şi cateodată
o hârtie albă, mică, c-o lacrimă împăturită
zboară prin colbul drumului, uneori de vânt izgonită
cu ele, cele două cuvinte
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mai exist?
stau ghemuit între două cuvinte
eu şi tu...
diagramă pe tabelul Mendeleev
am sărit de cele două cuvinte
de metale grele
privesc cerul prin ultima clipă
care mai există
am primit două palme...
după operaţia de memorie
m-am uitat pe mine sub bisturiu
sau mai exist...
să constat asta?
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Eu sunt polenul din cuvinte...
1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.
Eu sunt polenul din cuvinte.
5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire de grafit
ochii mei cenuşii
ca două cuvinte
două creioane rotunde
de descriu
inestetic
din amintiri de grafit
două enigme pe o carte târzie
anestezică hârtie
două puncte cardinale
mai încearcă sublim
să te învie
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două lacrimi
Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.
Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.
Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!
Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
December
un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roşu de struguri
amintiri strivesc buze din nopţi de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribuleşte-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colţ de umbră rătăceşte tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge îngheţată
toamna spre iarnă strigă cu vânt şi zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenuşiu pictează zarea
vara trecută amăgeşte încă destine
năuc aleargă visul prin mine şi-mi spulberă speranţa
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopţile curg încet în mine şi rana vieţi-mi suspină
un copac zgribulit îmi opreşte privirea
fără paşi pierduţi îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile şi durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colţul ierbii moare sub tristeţea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăceşte privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu baţi în geamul din mine
te aştept în durere
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea risipită
Unde este dragoste, acolo sunt eu
S-a sfârşit prea devreme vara târzie din maci
Se închid cărările şi volburile apei
Prin mâna mea trec păsări şi uneori copaci,
Ce singuri stau de veghe
Doar cerul e senin.
Zâmbeşte aurora a poartă către toamna
Mirosul de gutui te poartă în două glastre
Ce miros a iubire în amintirea ploilor cu nuferii cei albi
S-a prins să ningă iară pe caldarâmuri
Plopii se scutură spre a naşte visuri
Poveştile sfârşitului de primăvară, dezbrăcată de aripi
Dăm sărutul galben de aur când zâmbeşte
Şi pune în atmosfera ghiocul şi tipsia
Şi verdele şi albul şi păsări, ciripind îmbătate cu mine
Cu must din trei izvoare când treci prin trecători
Eu oi fi murit de atâta plâns în zare.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din Toamnă
cad castanele şi butucesc pământul
sunetul unei păsări mărgineşte orizontul
în ecou prin văi de munţi îmi umblă gândul
frunzele se bulucesc, să-acopere pământul
strada se uită mirată, apusul încet apleacă soarele
şi-a-dună obosit-n poala cerului, grăbit şi-ncet el razele
atunci eu-nchid în mine dorul şi strig: priveşte!
acolo sus, e-o stea, care mă-aşteaptă-n cerul nopţii
şi-o frunză, uimită, în ultima ei zi când spre pământ se-ndreaptă
aude-un adio, şoptit, de la-a copacului bătrână mamă creangă
frunza suspină: a trecut frumos chiar dacă scurtă viaţa
şi totuşi ochii-mi zâmbesc, într-un târziu în lacrimă şi ceaţă
domol din vale vine carul, osiile scârţaie încet spre bătătură
din deal se aude-un câine, un coş în colţ de lună încet el fumegă
la masă sau adunat cu toţii, ca-ntr-un portret dintr-o pictură
din uriaşa expoziţie tabloul este privit de ochii ei, acum bătrână
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două inimi
Ochii-mi înfloresc de lacrimi
Şi sufletul înfrunzeşte cu iubire,
Când ginesc doar două inimi,
Ce stau singure-neştire.
Se privesc unul pe altul,
Pândesc subtil doar pe sub gene.
Sub ei vibează tot pământul
Şi sânge purpuriu în vene.
El cu zâmbetul drandafiriu,
Ea mai mult ca un boboc de floare,
Într-un fundal cam fumuriu,
Doar ei răsar din iarba mare.
El cu ochii fuge ca s-o prindă,
Ea îi pleacă repede-n pământ,
Ar vrea cu drag să o cuprindă,
Dar ea aşteaptă un tainic jurământ.
El pe buze poartă sărutarea,
Ea-i pe punctul de-a pleca,
Nu-i aceptă frământarea
Şi nu o poate îndupleca.
El renunţa la şedere,
Ea-i întinde paşnic mâna,
Îşi i-au discret la revedere
Şi închid repede lumina.
Brusc se încheie o poveste
Ce-a înflorit în mintea mea
S-a scuturat ca toamna, triste,
Frunze calea ce-mi umplea.
poezie de Camelia Natalia Ignat (august 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Descântă-mi ochii de umbre cu buze nesătule
frământă-mi trupul şi pune de-o minune
să-ţi cânt lasciv tăcerea dintre cele două eterne cuvinte
iar dansul celor şapte vieţi să ne-mpletească mâinile
într-un inel de lună şi de soare
printre poieni cu fluturi mov
se-mbrăţişează aproape cald
în casa cea de piatră
pe unde aleargă jucăuşe jurămintele
iar eu te strig cu teamă
să nu-mi dispari a nu ştiu câta oară
din tainiţe de timp se strâng la nuntă clipe
un flaut celt respiră din adânc de inimă un cer
pe care preoţi îmbrăcaţi în alb ne desenează
din jumătăţi o lume doar a noastră
de-o parte-i ziua cea mai lungă
şi-o rest o noapte de aşezat la stele
precum în jurul gâtului un fel de perle
poate-adunate-n zori din flori de in
sau doar culese lucitor
din mult prea răsucite scoici
iar dintr-o altă parte
punctată cu adânc de atlantida
îmi plângi oceane şi eu înalţ la munţi
cu acea-firească ştiinţă a pruncului
abia născut
m-adăp la sânii tăi
cu lapte care curge-n galaxie
doar gândul mă trezeşte ca din moarte
şi-mi este parcă tot mai transparent
ca şi cum s-ar strecura câte un univers
prin fiecare deschidere de pleoape
ca să ne umple lumea lumilor
cu basme
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul durerii
se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agăţate în cui
şi stând liniştit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...
da desigur se poate muri şi de
prea puţine cuvinte
pe care le rosteşti
atunci când lumina îţi pătrunde
până la oase
şi te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...
e nedrept să nu îţi accepţi soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns şi tăcut
departe de tine
gândul care te copleşeşte
îţi dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...
se poate muri doar într-un singur fel!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Dincolo şi aici
secunda-i decupată încă
dincolo se numără-n file desfăcute
prin cartea vieţii ce ne-a fost dată
hârtia-i creponată-n viaţa copacului
când încă ea nu ştie că va fi
o foaie roşie de floare-n vânt
iubire-n timp desfăşurată
cuvinte agăţate pe-o felie
de viaţă-n fericire şi-n joc de litere
pe-o sticlă de plasmă adunate
păcate s-alunge înnebunite
spre un cer plin de lumină albă
aici şi poate... dincolo
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori ochii mei
Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.
poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte
din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
ca un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues
uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun
rup dimineaţa de restul zilei
mut visele mai aproape de inimă
adaug paşii din plimbarea de seară
în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben
aruncat în disperare de magicianul obosit de minuni
printre lacrimi înflorite de arlechin desuet
pe un cer oglindă unde eternul umil
împleteşte din fluturi albi cozi de cometă
buburuzelor balerine şi delfinilor spin
un fel de şoapte descântec din tăceri-adânc
stele care nu cad ziua
ori de prea multă lumină nu le văd durerea
nici frecarea cu neînţelesul
până la risipire între banal şi ilar
rostesc un doamne-ajută
însoţit de o cruce între trei degete
cu ochii închişi de răsărit răscolesc apusul
şterg câteva iluzii veşnic impare
aş fi vrut să nu fie amare
apoi adun dorinţele neîmplinite
care se rostogolesc fierbinţi
precum două inimi
în căutarea liniştii
între două nopţi nesocotite
pentru că iubesc cu disperare raiul
sunt nevoit să cobor zilnic în iad
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte
din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues
uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea este o oglindă
Un pumnal tăios inima i-a împuns
I-a tăiat-o în două, adânc i-a pătruns.
Câteva cuvinte l-au rănit profund
I-au furat trăirea, l-au băgat la fund.
O oglindă care are două feţe,
Un pumnal cu două tăişuri semeţe,
Şi un loc în suflet veşnic rezervat
Pentru o femeie ce n-a meritat.
Ce-a băgat pumnalul şi l-a răsucit
I-a furat iubirea, l-a lăsat zdrobit.
poezie de Quinn, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Dacă stau să mă gândesc
Radu Cătălin Melinte
poate fi descris în trei cuvinte...
Ba nu! M-am răzgândit!
În două cuvinte!
Ba nu
la nu!
Şi mai mult!
Într-un cuvânt!
Radu Cătălin Melinte
este o frunză!
Şi apoi urmează celelalte cuvinte...
Fără copac.
Fără pământ.
O frunză doar printre cuvinte!
poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existăm, atât
o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind şi-n flăcări mă dor
beţe de chibrit prinse-n irişi
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei şi-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcăleşte-n suspine târzii
copacul există şi îşi plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colţ
umbra ta parcă doarme
braţul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină şi lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citeşti plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieţii, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineţi de toamnă, vorbeşte
sunete răsucite-n poveşti
continui să dăruieşti scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără paşii mei
liniştea fără existenţă, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exişti?
nu-mi eşti oare închipuire
coşmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece şi parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
şi-n roşu de noapte
zdrenţe de viaţă stau scrise cu raze de asfinţit
o pagină de viaţă-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de uşă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost şi sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopţi degete pe strune de suflet
oţel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu şi tu
că existăm, atât
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
După fiecare victorie mai înalţ o poartă
prin care îmi trec oasele spre veşnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinţei
pe care să mărşăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopţi şi o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai ştie ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeaţă movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aş şlefui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
September
spartă în cioburi de rouă, o lacrimă
plouă prin toamnă-n chipul tău
sting jar de roşu în obraji fierbinţi
ce ard în bob de strugure, o lumină
apusul strigă prin pana ce cade încet din cer
nu plecaţi voi zilele mele senine
recele pătrunde prin căldura temătoare
raza de soare dezgolită şi străluciutoare
dansează în apus de roşu pe fereastra mea
un fuior dintr-un nor, clipeşte speriat
o aripă zboară albind cerul
liniştea picură ca ceara fără sunet
podeaua amintirilor mele suspină
noaptea luna trimite câte-o rază şi mă înţeapă
cu gheţă-n inimă
firul gândului din deştertul sufletului meu
s-a răcit cu brumă
soarele încă stropeşte cu raze cerul
pământul plâge cu munţii prin înalte ceţuri
prin văi şi-n cetăţi musteşte trecutul
vinul negru răscoleşte oseminte de revoltă-n amintiri
eu rămân o creangă de timp care zgârâie cerul
dezgolit de zilele frunze încet mă întristez
picură lacrimi de rouă prin firul iebii uscate
cotul tău pe pervazul ferestrei învechite tresare
tăria lemnului te doare înfipt în piele de toamnă
privesc ceaţa în depărtării cum se zbate
găndul meu tresare şi suspină prin umbre întunecate
de colţuri spre iarnă
simt cum ziua dispare prin vara trecută
simt dor şi durere-n september
poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!