Calul cu potcoave roşii

Fugea calul cu muscalul
Că-ncepuse-n lume balul:
Necheza ca o ispită
Jinduind a Făt-frumos
Da-ţi trăgea câte-o copită,
Nu te mai sculai de jos!

Azi aici şi mâine-n pustă
Şi-a ajuns ca o lăcustă
Drumul lui pornit din stepa
Unde călărea Mazepa:
Călca greu şi lăsa semne
Să le recunoşti pesemne
Numai d-alea în cinci colţuri
De ţi le bătea în bolţuri
Un colhoznic cu ciocanul
Ca să vină şi la anul
(Tot el, lovi-l-ar talanul!)

Ciocanul şi secerea
Secera şi se cerea
Tot ce are fiecare
Pentru călăreţu-ăl mare
Iar de restul duceai lipsă
Că altminteri nu e chip să
Construieşti o eră nouă
Foame nouă, foame vouă
Împărţiţi-o pe din două!

Dar i-a sunat şi lui ceasul
Parastasul, bun rămasul
Cal frumos de porţelan
Care cade din tavan
Când îşi află şi el naşul
Şi se sparge nărăvaşul
De-l adună cu făraşul
Femeia cu mătura
Bocceaua cu pătura
Care strigă-n gura mare:
Cioburi roşii de vânzare,
Cioburi roşii de vânzare...

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totu-i de vânzare

Pe lume totu-i de vânzare,
Se vinde casă, cal, imaş,
Dar preţul cel mai bun îl are,
Instinctul crud de ucigaş...

În vremile trecutei ere,
Gladiatorii se luptau,
Pentru-a gradenelor plăcere,
Şi între ei se ucideau...

Acele vremuri sunt uitate,
Azi a ucide-i interzis,
Dar sunt prin suflet pitulate,
Dorinţe strămutate-n vis...

Visăm cu toţii să ucidem,
"Vânzând" simbolicul resort,
Prin care moartea o decidem,
La foarte îndrăgitul... sport...

Căci sportul este felu-n care,
Cel ce pe noi ne reprezintă,
Menirea are să-l "omoare",
Pe cel din adversara gintă...

Şi sportul doar atunci ne place,
Şi doar atuncea e frumos,
Când adversarul nostru zace,
Înfrânt şi tăvălit pe jos...

Iar pentru sânge de vrăjmaşi,
Plătim biletul la intrare,
Căci un instinct de ucigaşi,
Mereu în noi e... de vânzare...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul: Sărut mânuţele, distinsă doamnă! Vă reamintesc respectuos că sunt calul unui mare luptător pentru drepturile omului. Nu sunt o simplă vită de povară. Şi apoi, vă mărturisesc: trebuie să umblu în două picioare. Anul acesta, de la bugetul central mi s-au repartizat numai două potcoave...
Făt-Frumos: Două potcoave, ai? Asta numai din vina acelor neisprăviţi de la Isprăvnicie. Un cal serios primeşte două potcoave. Şi asta, în ţara în care puricii se potcovesc cu nouăzecişinouă de ocale de fier...

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spart un cal

Am spart un cal de umbra lui.
Ce nechezat de iarbă! Ce hăţuri şerpuind!
Am spart un cal de umbra lui
văzându-mă murind.
Mi-am spart şi ochiul
cu care l-am privit
în cioburi de câmpii
iar calul singur a fugit
împrăştiat în mii.

Am spart un cal de umbra lui
Nu plâng! Dar ce păcat!
Era un cal cum altul nu-i
de umbră-ncălecat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt divers

Azi-noapte...
Femeia care mă iubea -
O mică poemă-n proză din opera mea -
Mi-a-ncuiat odaia unde nopţi de-a rândul
Amândoi dormisem
Şi păcătuisem,
După cum ne bătea gândul,
Nervii
Şi literatura,
Când cu ochii,
Când cu gura,
Când cu trupul nesătul
De orgia bizantină din Stambul
Şi de tot ce ne-ntregea
În odaia-n care ea,
Profitind de faima mea,
Mă iubea fără perdea
Cu acelaşi "va urma",
Îngrădit în ghilimele,
Ca să stăm pe veci închişi în ele...

Dar azi-noapte gluma unui tipograf
Mica mea poemă-n proză
Mi-a făcut-o... praf!...
Şi... pe "banca verde unde doarme ploaia",
Ca-ntr-o poezie de Henri Bataille,
Mi-am culcat azi-noapte pentru prima oară
Vechiul guturai
Şi surpriza nouă
C-aş putea dormi şi-afară,
Chiar când plouă,
Fără să regret nimic...
Nici fresca de mozaic
Ce-i împodobea odaia -
Balamuc de voluptate
Şi păcate
Perimate, -
Nici gura femeii care mă iubea
Şi mă deştepta
Cu aceleaşi buze roşii, de lalea,
Răsărite peste noapte, printre perne,
Din sofa!...

Vai de mine!...
Vai de ea!...
Vai de manuscrisul meu neterminat,
Fără "bun de imprimat"...
Vai de buzele ei roşii,
Sărutate-n vis doar de cocoşii
Iadului -
Suspect refren,
Din Marşul funebru de Chopin...
Cut-cu-ri-gu! ding... dong... ding...
Lumânările de ceară din odaia ei se sting,
Iar pe "banca verde", unde dorm cu ploaia
Cântă cucuvaia!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Herghelia timpului

Dă-mi Doamne un cal
cu care să ajung în rai
şi de acolo pe jos
să-i aduc o căpiţă din iadul lui
cu care să mă întoarcă
de unde am pornit
şi-a nechezat
şi şi-a băit în balele secundei
spinarea
pe care-o viaţă-am călărit
şi m-am tot fugărit!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos

Oameni, oameni, fraţii mei,
Disperaţii, fericiţii,
V-aţi spălat de superstiţii,
De demoni şi dumnezei.

Însă-i nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-aţi spălat şi de poveste,
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos.

Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângeră ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolţi, pe ce pământ?

Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni.
Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos?

Făt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimănui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist băiat.

Mai visaţi de vreţi să fiţi
Fericiţi cu capu-n pernă,
Feriţi epoca modernă
De rigizi şi scofâlciţi.

Din prea mult entuziasm
Să nu spargeţi Voroneţul,
Daţi-i voi mai mare preţul,
Oameni, mai râvniţi la basm.

Voi, care aveţi copii,
Nu-i lăsati sub gând satanic,
Să respire sterp, mecanic,
Ca şi când nu ar fi.

Doborâţi himera jos,
Oameni, reveniţi în lume,
Pe umana noastra culme
Regăsiţi pe Făt-Frumos.

Făt-Frumos şi toţi ai lui,
Fiincă unde nu-i poveste
Lume nu-i şi om nu este
Şi, de fapt, nimica nu-i.

El venea la noi pe jos
Şi ni l-au răpit piraţii,
Vameşi vigilenţi, redaţi-i
Actele lui Făt-Frumos.

Daţi-i viaţa înapoi,
Ochii mari, mişcarea buzii,
Făt-Frumosul din iluzii
Şi frumos numai prin voi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un chef

După-un chef de-o noapte plină,
Vin acasă-n zori de zi.
Soarele pe cer s-alină,
Din prag, soaţa îmi zâmbi.
Cum în casă am intrat
Ea în braţe m-a luat.
Nu-mi aşază de mâncare,
Nu-mi dă patul de culcare,
Franş, îmi zice, vrea să facă,
Să mă vândă ca pe vacă!
Ea de mână mă luă
Şi la târg se-avântă.
Bucuroasă c-a ajuns
La geambaş iute s-a dus.
Discutase, nu prea mult.
Cred c-a obţinut ce a vrut.
Iar geambaşu-n gura mare
Strigă fără încetare:
- Hai la bărbat de vânzare!
Lăudând cu vorbe mari,
Mai ceva ca pe măgari.
Ascultându-l eu aşa,
Mai că-mi vine a striga:
"E minciună tot ce spune,
Vrea s-adune multă lume!"
Deodată-n jur se adună
Lume multă, lume bună.
Doamne care mai de care
Vrea să dea un preţ mai mare.
Veni una cât un cal,
Ea credea că sunt măgar.
Mă privi, se socoti,
Cu geambaşu-un pic vorbi.
El răspunse bucuros:
- E-un bărbat încă frumos.
Şi e bun cum altul nu-i!
Dar ce pot eu să vă spui!?
Şi-n Bucureşti de-ai căuta
Nu găseşti aşa ceva.
Ea, analizând în grabă,
Auzii cum ea -l întreabă:
- Dar la pat, îi bun, îi bun?
El răspunse:
- Îi bun, îi bun!
Cum se culcă, doarme tun!
- De băut, se-mbată des?
- O... e lucru de-nţeles.
Orice bărbat, se ştie,
Trece pe la prăvălie.
Când primeşte el salarul,
E prieten cu paharul.
Bea o sută, poate două,
Cu prietenii, vreo nouă.
Dar când a ajuns acasă,
Restu-l pune tot pe masă.
Niciun ban el nu-şi opreşte,
Că doar dă, Doamne fereşte,
El familia-şi iubeşte.
Ce-nţelese doamna oare
De dă preţul aşa de mare!?
Geambaşul bucuros
Spre soţie s-a întors.
Întrebă de preţu-i place
Târgu' ea îl poate face.
Soaţa stă şi se gândi
Şi pieziş mă şi privi.
Eu cu ochii în pământ.
Strigă ea:
- Încă nu-l vând!
De ştiam că-i aşa bun,
Nu băteam atâta drum!

Dragi confraţi,
Tot ce faceţi gândiţi bine,
Ca să nu păţiţi ca mine!
Nu se ştie soaţa ta
Ce geambaş o mai avea.
Şi-o să te trezeşti deodată:
Eşti vândut ca pe o vacă.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de vânzare

Spui că toate-s în puterea ta şi-ai da oricât
Doar să mă poţi avea.
Eşti bogat şi lumea e a ta
Dacă m-aş da ţie pe toate le-aş avea.

Ai palate şi-avere mare
Lumea toată-ţi cade la picioare
Dar sufletul meu nu e de vânzare.

Du-te-n lume, sunt mii de femei
Care-aşteaptă să vii să le iei.
Pentru ele tu poţi fi un zeu
Lasă-mă pe mine cu sufletul meu.

Ai palate şi-avere mare,
Lumea toată-ţi cade la picioare,
Dar sufletul meu nu e de vânzare.

Spui că ochii mei scapără scântei
Însă focul lor nu poţi să mi-l iei
Sunt scântei de dor pentru cineva
Pentru ochii lui, ochi de peruzea.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la Sfânta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit Sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos porni şi el tot pe oţopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-şi scoaţă iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul şi într-un minut fu iarăşi pe munte, unde aştepta să vază ce s-o întâmpla. Se întâlniră oştile, se loviră din mai multe părţi şi se tăiau unii pre alţii fără de cruţare, atâta erau de înverşunaţi ostaşii. Iar când fu către seară, când văzu că oştirea vrăjmaşe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-Frumos din munte ca un fulger; şi unde trăsni în mijlocul lor, încât se îngroziră de nu mai ştiau ce fac. Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos până într-atâta orbise şi zăpăcise pe vrăjmaş de nu mai ştiau oştile unde se află.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solul o primi

neprietenos după ce şi-a luat rămas
bun de la şa
se străduise să se rostogolească
cum văzuse în filme şi
cum făcuse chiar ea de mai multe ori
când calul o arunca la pământ
privea păianjenul modificat genetic
cum păşea prin praful roşiatic
cum o privea cu primitivismul său
îşi oferise o clipă să respire
apoi o altă clipă să geamă de durere

calul se zbătea cu spume la gură
şi insectele negre rupeau carnea
cu cleştii cornoşi
cu mandibulele puternice
hăpăind repede şi zgomotos

scuipă praful din gură şi se ridică
trase să scurteze chinul calului
aşa şi-a luat rămas bun de la el

fugea de insectele negre
fugea de păianjenul modificat genetic
fugea spre clădirile din lemn
unde se fuma pe rupte în timp
ce flăcăii dădeau whisky pe gât

când a păşit pe prima treaptă
decorul din jur s-a modificat
era în prerie şi călărea calul ei
viu şi nevătămat şi plin de nerv

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Privim prin benoclul cumpărat
De la second-hand
Iluziile pentru care nu există calificative.
Ne-am decorat gândurile după modele orientale
Şi le-am pus în târgul de vechituri, la vânzare.
Se răsfrânge în oglindă
Linia frântă a vântului rece...
Castanii au înflorit doar în sufletul nostru.
Sparge oglinda şi reformează-te din cioburi!
Tu eşti primăvara mea dulce – speranţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SONETUL ULTIMULUI CEAS

Iar sună ceasul, iar e dimineaţă,
Şi soarele va răsări din zare,
Trezind cu rouă fiecare floare;
Fii bucuros, e-o nouă zi de viaţă!

Nu trânti ceasul, nu-l privi cu greaţă,
Trezeşte-te, ridică-te-n picioare!
Nu te văita, când nimic nu te doare!
Dacă eşti viu? Ciupeşte-te de faţă!

Că trece timpul, nu-i ceasul de vină,
El doar te-ajută să ţii vieţii pasul,
Ţi-arată dacă-i beznă sau lumină,

Îţi spune unde, când, să faci popasul...
Dar şi el e măcinat de rugină,
Şi în final... şi lui îi sună ceasul!

sonet de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte semne ce, pesemne...

Da-ţi-aş da în cap cu semne
Ce le crezi facultative
Virgulele să te-ndemne
Să dispari din portative

Că ţi s-a-groşat obrazul
Cu o lipsă de măsură
Foarfecele şi macazul
Să-ţi servească de cenzură

Că tu pleci. Rămâne scrisul
Cu efigie cu tot
Când s-o constata comisul
Doar cenuşă şi azot

Şi în rest câteva urme
De carbon şi vanitate
Să mai scurme, să nu scurme
Picul de "eternitate"?

La ce bun? Mai bine razi
Şi pretenţiile şi calpul
Cu ce scrii, aduni şi scazi
Să nu ţi se ceară scalpul

Da-ţi-aş da în cap cu semne
Tari ca să le iei în seamă
Care semne, să însemne
Dacă nu ruşine, teamă!

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a venit de dorul nostru

N-a venit de dorul nostru
Pastorul de hăt departe
Cu versete ce le împarte
Ci, doar să ne strice rostul

N-a venit el să aline
Rănile ce ne mai dor
Nici de dragul tuturor,
Să ne meargă nouă bine!

Nu cu pace creştinească
Bate India şi China
Dacă în urma lui neghina
Prinde pururi să rodească

"Ajutoare" de spoială
Ca să-i prindă pe cei slabi
Şi să-i pună pârcălabi
Peste noua rânduială

Ne vor mersul în derivă
Şi nu pacea din cer sfântă
De aceea şi cuvântă
Ridicarea împotrivă!

Să ne rupă de Biserici
Unde se închinau strămoşii
Falşii gentlemani, codoşii
Să ne fie nouă clerici

N-avem credinţă de vânzare,
Nu vă spunem bun venit
Faceţi cale întoarsă chit,
Că distanţa-i aşa mare!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt o partitură

Mă simt o partitură
Cu note în culori
Din care vin şi fură
Necunoscuţi, comori

Că nimeni nu mai vinde
Permise de noroc
Şi-n traista cu merinde
Doar lipsuri se mai coc

Că valul se frământă
Şi trece nenorocul
Cu bietul om la trântă
Şi se închide jocul

De-ar fi doar să dureze
Cic-ar fi spus bătrâna
Când umflă-n metereze
Furtunile, Fortuna

Şi lunga acoladă
Lăsând loc la concluzii
Pătrunde în livadă
Un vânt de deziluzii

Presară zorii roşii
Aromele-n fâneaţă
Şi cântă iar cocoşii
O nouă dimineaţă

Ci iarăşi mă împrăştii
Aproape clandestin
Când trag copii cu prăştii
În cioburi de destin

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de viaţă, cioburi de moarte

Mi-am împărţit viaţa în cioburi
Şi fiecare ciob l-am transformat
Într-o altă viaţă,
Spre a muri în mine, treptat.
Cu fiecare picătură de timp,
În uitatul Olimp...
Mi-a sângerat ochiul
Când soarele şi-a împărţit suferinţa
Cu mine.
Vulcani de sângeri erupeau
Sub fiecare pas
În urmă rămas.
Orb de stele şi de recunoştinţă,
Am mers mai departe,
Până la marginea prăpastiei
În care clocoteau
Cioburi de moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Aţipesc. Şi vise
Împrejuru-mi cresc
Punţi peste abise
Şi oricât de des,

Îmi propun de veghe
Să rămân mereu
La fiece veghe
Cade plumbul greu,

Pe gene şi pleoape
Dincolo de poartă
Legănat de ape
Ca o mare moartă;

Obsedant o barcă
o văd. Şi tresar
o clipă. De parcă
I s-ar da cu var.

Obturat ratez
Dincoace trecând
Ca un titirez
Pe un fir de gând.

Şi mă poartă valul
Spre-acelaşi liman
Făt-frumos cu calul
Lui, cel năzdrăvan

Călător pe unde
Oricât iau aminte
O zână-mi ascunde
Parte din cuvinte,

Că revăd şi nu pot
Să vă povestesc
Vorbele firesc
Mi-au zburat de tot.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A redus vorbirea

la cântec şi naviga de nu se vedea
pe corăbii de hârtie albă scrisă
cu tot felul de poezii făcute-n vis
când luna călărea un nor nărăvaş
cânta la fiecare cuvânt şi când cerea
un sărut se punea pe cântat
credea că e o binecuvântare
la început stătea lângă cer şi pretindea
o vină imaginară ce rodea privirea lui
apoi s-a învelit în frunze pieritoare
şi pătura de stele era deasupra
cânta ca un greiere când dorea
să vorbească cu mâinile
care îl mângâiau noapte de noapte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!