Vis I
Pentru veșnicie, poartă nezăvorâtă,
ușă prin care să intri
să pot să-Ți fiu,
vatră în care scânteia Ta
devine flacără,
foc nevăzut
care se-nalță întors
fără să ardă,
cumpănă între Pământ și Cer
având drept trunchi, Arborele Vieții
în care sălășluiește Spiritul Tău
liniștea s-o pot simți, pacea sfântă
care nuntește Pământul cu Cerul.
poezie de Olga Alexandra Diaconu din Năstrapa nevăzută (24 august 2008)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre foc
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre pace
- poezii despre devenire
- poezii despre copaci
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.