Destin

Deşi, spun unii, el a fost tiranul
ce ne-a robit o viaţă cu dictatura sa,
azi, când totul s-a sfârţit, oare sistemul
e diferit de celalalt... sau tot asa-i?
Ieri, nici nu aveai voie gura s-o deschizi
cenzurat erai întreaga lume-o stie,
azi poţi vorbi, poţi face orice să te extinzi
Dar vai, e ca glasul ce se stinge în pustie!
Totul relativ e mi se pare,
cu mic, cu mare, încercăm să ne minţim,
căci asta este lumea noastră cea reală-n care,
vrem să trăim, să fim, să dăinuim!
Că din pământ noi suntem şi în pământ vom fi,
mereu de-acum-nainte şi-aşa până-n târziu,
atât ne-a mai rămas în lumea asta rece,
doar, să murim încet făr` de lumini la crestet!
Toţi avem o soartă şi un destin de urmat,
aici cei mici şi neinsemnaţi vom face cea mai rămas,
să-nchidem ochii brusc, mulţumiţi să fim de noi,
că am scăpat de chin şi am scăpat de voi,
de cei ce fac destinul acesta blestemat
Ce e atât de negru şi greu de urmat!
Dar vina toata o poartă, ei corbi cu negre pene
Ce ne mănâncă trupul şi sufletul ni-l piere!
Dar, cine-s oare corbii cei negri şi uraţi,
nu-s oare comuniştii şi noii lor recruti?!?
Ce se numesc acu` politicieni şi senatori,
dar e sunt ucigaşii care-au lovit în noi!
În mintea lor stă gândul cel putred şi-mpuţit,
să suportăm noi birul pe care l-au impus,
s-avem pe noi povara ce ne-a robit de ani
şi care din pacate, va ţine zeci de ani!
Dar, nu putem noi oare de boală sa scăpam?!?
Nu cred, deşi aş vrea să sper,
dar asta este soarta ce-o avem de urmat,
drumul îngust cu piedici... destin, de alţii dat!

poezie de Vasile Paul Maxim din nu a apărut (1996)
Adăugat de Vasile Paul Maxim
Votează! | Copiază!