Scara
moto: Și se duc precum cocorii
Înspre suduri provizoriu;
Peste-nsemnele comorii
Joacă flăcări de ivoriu
--------
Doar un pas: urci sau cobori
Pe o scară nevăzută
Nici de iută, nici de gută
Nici de lemn, adeseori
Toată viața doar o goană
Că bucata ta de pită
Coace-se numai pitită
De destin ca-ntr-o hârjoană
O ajungi dar, nu-ți ajunge
Și alergi iar fără spor
Din trecut spre viitor
Prin ținuturi nibelunge
Înc-o zi și, înc-o treaptă
Pentru suflet, pentru trup
Când zăgazurile rup
Drumul în linie dreaptă
De ce zbor? De ce cădere?
Despărțiri definitive
Multe sunt infinitive
Dar puține fac avere
Numai când vine scadența
Cea de dincolo de fire
Șterge orice osebire
Muritorilor partenza.
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.