De când mă ştii

De când mă ştii, am luat asupra mea
Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea.
Şi tot urcând în coastă, vream s-arăt
Că nu mă dau poverile-ndărăt.

O suferinţă între alte două
N-am socotit-o suferinţă nouă.
Haide şi tu, aşează-te-n spinare.
Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare?
Cine-i străin şi singur, cine?
Să urce-n cârcă, pe şamar, la mine.

Hai, ticăloşii, blânzii, toţi de-a valma,
Câţi aţi întors obrazul, câţi l-aţi bătut cu palma,
Însărcinare, poate, am de la Satan
Să vă ridic la cer prin uragan.
Sunt robul vostru, hotărât de sus,
Să fiu caricatura lui Isus.

De câţi în seamă mi v-a dat
Vreau să răspund pe faţă şi curat.
Nu-l uit pe cel ce pâine dă şi nici
Pe cel ce dă cătuşe, pravilă şi bici.
Sunteţi ai mei, şi răi şi buni. Veniţi.
Dator sunt să vă fac şi fericiţi.

Dar ostenit în drumul meu îngust,
Că sunt ales la milă cu dezgust,
Scârbit de om, jignit de omenire,
Să-mi duc poverile la mântuire,
Aş căuta zadarnic a-nţelege
De ce mi-ai pus porunci de-atare lege.

Eu, Doamne, le-am primit şi mă supun,
Stăpâne drag, gingaş ca un lăstun.
Vreau să te-ntreb: când m-ai ales, ai fost nebun?

poezie de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!