Doc. X
Trei zile-a stat în pește vestitul profet Iona,
Și-a fost el pentru asta savant ihtiolog?
Iar X e matematic și mare pedagog
Fiindc-a stat și dânsul trei zile prin Sorbona?
Când era mic, de dânsul prinsese groază bona:
Spunea prostii mai zdravăn decât un filolog
Iar azi cu tot refrenul: așa-i, cum zic, mă rog,
Nu știe domnul doctor ce-i tropicul și zona.
De-a scris numai trei rânduri, sub nume el și-a pus
Și diploma, subscrisă altcum de vrun Gambrinus.
Iar de-ai vorbit cu dânsul, sunt sigur că ți-a spus
De zece ori, că-i doctor în cosinus și sinus.
Și te-ai convins! Prostia e uneori un plus
Al minții, însă mintea lui X e proastă-n minus.
sonet de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.