Iad

Trecând prin şapte nopţi fără de vad,
Cu Îngerul m-am pogorât la Iad;

Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală -
O veşnicie netedă şi goală...

Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri în ciorchin.

Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială -
O mucedă, cumplită lâncezeală,

Că nu se mişcă-n veci nimic din loc,
Nici flacăra de dor, nici gând de foc.

Că-n aerul pătruns de făr' de lege
Nu poate val de cântec să se-nchege

Şi-n cuget pângărit şi necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.

O piatră-ncremenită-n nemişcare
Puteri să dea viaţă nouă n-are.

În noaptea fără margini totu-i şters,
Culoare, formă, armonie, vers.

Din goluri care fără fund se cască,
Nu poate frumuseţea să se nască;

În duhurile oarbe de păcat
Nu străluceşte chipu-i luminat.

Cu Îngerul treceam prin Iad în pripă,
Vedeam durerea care nu mai ţipă.

Pe-ntinsul înfiorător de mut
Se ţes sabranice de chin tăcut.

Stau osândiţi-n crunta neclintire,
Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire,

Cu rânjetu-mpietrit pe faţa lor,
Cu răni, ce ard adânc, dar nu-i mai dor.

Se-nchiagă-n jar, ca gheţurile-n râuri,
Şerpi otrăviţi cu pofte şi desfrâuri.

Petrec în sânul Marei Urâciuni
Mulţime nemişcată de nebuni.

Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii
Păcatul împotriva Frumuseţii.

poezie clasică de Zorica Laţcu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!